Goran Bregovic la Chicago Symphony Orchestra Hall

Aseara Goran Bregic a facut dragoste cu sufletele noastre in spatiul select al salii orchestrei simfonice din Chicago, exact in inima metropolei. Pun pariu ca pana si tablourile lui Van Gogh, Monet sau Renoir trebuie sa fi auzit sau simtit ceva din galeriile lor aflate peste drum, la Art Institute.

Goran Bregovic si a sa Wedding and Funeral Orchestra se afla in luna octombrie in turneu in America de Nord. Daca locuiti in aria de acoperire a oraselor Ann Arbor MI, Durham NC, New York, Toronto, Montreal, Houston TX, Los Angeles, Vancouver sau Oakland CA, aveti sanse reale sa fiti in direct martorii acestui balans mestesugit intre melancolie si extaz care este expresia fenomenului muzical numit Bregovic.

L-am mai vazut inca o data la un concert in aer liber la Ravinia, un parc langa Chicago unde poti sta intr-o arena acoperita sau poti face picnic pe iarba cu prietenii in timpul spectacolului, si mi-a placut mult si atunci, insa ambianta nu se compara cu atmosfera de la Chicago Symphony Orchestra. Combinatia dintre profunzimea si autenticitatea ritmurilor folclorice est-europene si atmosfera selecta a salii americane care gazduieste in mod curent concertele orchestrei simfonice din Chicago a creat un efect incredibil, de sarbatoare dezlantuita in cel mai frumos si spectaculos mod posibil.

Ma fascineaza modul in care Bregovic trece in trei secunde de la melancolia aproape insuportabila la paroxismul chefului nesabuit de viata, reusind sa ne faca sa uitam pret de doua ore si ceva tocmai de calea de mijloc, acea existenta afurisit de controlata pe care o ducem cu totii. Parca in faza de exuberanta a muzicii iti amintesti in sfarsit ca, mare mirare, superba surpriza, esti viu, respiri, te misti, picioarele asculta de comenzi mai puternice decat tine, mainile se agita mai sa nu le recunosti, razi, vorbesti, aprobi, traiesti.

Nu stiu daca peretii selectei sali de concerte din Chicago au mai fost martorii unui asemenea fenomen, cand barbati la costum si femei parca desprinse din sofisticarea jurnalelor de moda s-au amestecat democratic cu spectatori in blugi si geaca si apoi toti impreuna n-au mai suportat sa stea pe scaune, ridicandu-se si dansand de mai multe ori pe parcursul celor aproape trei ore de concert.

Si daca, asa cum am auzit eu cand am tras odata cu urechea langa o usa inchisa, maturizarea inseamna sa-ti stapanesti tot timpul cele mai puternice emotii, atunci declar public cu mana pe biletul de concert, ca n-am nici cea mai mica intentie de a ma maturiza in acest fel.

Iar senzatia de bine cu care am iesit la ora 11 noaptea in aerul caldut de pe Michigan Avenue m-a facut sa imi promit sa nu incetez niciodata sa imi perfectionez arta de a intelege de ce am nevoie cu adevarat pentru a fi fericita si de a ma apropia numai de acele lucruri, minimizand pe cat posibil contactul cu categoria care nu aduce nimic interesant in viata mea.

Cantarind lucrurile din punctul de vedere al lui Bregovic, eu nu cred ca poate sa existe in viata asta o implinire mai mare pentru un om decat sa se stie capabil de a misca simultan atatea suflete, patrunzandu-le in adancimile de nostalgie si ridicandu-le la altitudinile de extaz in care ne-a patruns si la care ne-a ridicat el aseara. De fapt tristetile si bucuriile sunt in fiecare dintre noi dar maiestria lui extraordinara e ca ne ajuta sa le recunoastem si sa le dam frau liber, rasplatindu-l apoi cu aplauze nebunesti, pe care le-am fi vrut fara sfarsit.

Puterea Marului Ravnit

Miercuri seara ma uitam la un documentar despre catedralele Europei si cand s-a terminat mi-am tras din noptiera Vanity Fair-ul ca sa citesc un pic despre scrisorile lui Hemingway  recuperate recent de la Finca Vigia, resedinta lui din Cuba. Pentru ca viata e complicata si prezinta asperitati, ma simteam cam singura in casa, deci am lasat si televizorul deschis la stiri, ca sa mi se para ca suntem mai multi. Asa am aflat ca a murit Steve Jobs.

Relatia mea cu tehnologia merita un paragraf si incepe acolo unde dadeam de manivela la telefonul din satul bunicilor, ca sa le raportez parintilor ca sunt bine, mananc mere rosii si am mai avut o aventura memorabila la recoltat fanul, caruta era prea incarcata si gata, gata sa se prabuseasca in mijlocul ulitei. Momentul cand am trecut acasa de la telefonul cu disc la cel cu tastatura mi-a dat frisoane de placere. Dupa asta am devenit cumva indiferenta, ba chiar, cu toata rusinea de rigoare, marturisesc ca la inceput in America nici n-am vrut telefon mobil. M-au convins numai cand ma tot asteptau la tren si nu puteau sa figure out cand vin, daca vin, de ce nu vin. Am convietuit bine cu micul telefon care chiar asta era, telefon, si chiar daca am participat anual la un festival al contabililor unde un domn simpatic ne prezenta ce si cum cu tehnologia in ultimele 365 de zile, marturisesc ca nu m-a prins.

Incepeam sa vad pe la prieteni ca scot din poseta cate un obiect zburator de pe care aflau cum merge traficul, unde e filmul care ii intereseaza, de ce prag s-a mai izbit Dow Jones-ul, ce amic a mai trimis o poza de sub palmieri, chestii din astea cotidiene. De vreo doua ori am cerut sa pun mana pe aparat, l-am inclinat in dreapta, l-am inclinat in stanga si l-am dat inapoi. Iti poti citi e-mail-ul pe el, s-a hazardat o prietena sa ma incurajeze. Poti trimite mesaje. Pe urma am observat ca in viata mea insista sa se inghesuie cuvantul app. App in stanga, app in dreapta, termenul se inmultea exponential. Mi-am dat seama ca se petrecea ceva in lipsa mea. Pe urma a venit duminica in care am studiat o ora un telefon destept si n-am mai vrut sa il dau inapoi. Astazi dorm cu smartphone-ul in sertarul de la noptiera, ca nici nu vreau sa il stiu prea departe de mine dar nici nu risc sa imi vars pe el ceaiul de sunatoare. Stimati telespectatori, v-am prezentat modul in care tehnologia a convins ultimul reluctant din afara Lumii a Treia.

Aici intervine dezbaterea. E bine? E rau?

Marketerii stiu ca viata noastra trebuie umpluta cu ceva. Inghesuiala sa ne-o umple e fantastica, zgomotul ingrozitor. Problema majoritatii marfurilor, parerea mea, e ca se nasc din dorinta de a baga pe esofagul cetateanului produse la radacina carora nu poate fi detectata nicio pasiune, produse rezultate dintr-o socoteala rece, nascuta din intalnirea dintre studiul de piata si calculele de pragul rentabilitatii.

Daca am inteles eu bine din ce am lecturat despre Steve Jobs, punctul de pornire al intregii legende a fost pasiunea, adica acea stare de agregare sufleteasca in care, indiferent despre ce domeniu e vorba, iti pui intrebarea “Ce pot sa dau?” inaintea intrebarii “Ce pot sa primesc?” Ce m-a impresionat cel mai tare a fost faptul ca am inteles ca a pus la punct un mediu de lucru in care creativitatii i s-a dat spatiu sa iasa prin acoperis. De fapt aproape ca nu conteaza ca e tehnologie, literatura, matematica, fizica, chimie, in toate acestea crearea unei structuri de oportunitati in care oamenii sa-si dea relaxati drum liber mintilor e cea mai grozava realizare de pe suprafata pamantului.

Printre ideile mele fixe se numara si aceea ca pasiunea e intotdeauna insotita de generozitate. Cred ca generozitatea e un semn de incredere in sine: pot fi generosi numai oamenii care se stiu atat de in armonie cu ei insisi incat nu se tem ca tu, din exterior, ii poti uzurpa. Oamenii marunti, fricosi, nu vor fi niciodata generosi sau vor practica o forma de inselaciune de pe care eticheta generozitatii se va desprinde plictisita si revoltata. Iar de la combinatia de pasiune si generozitate si pana la carisma incontestabila a lui Steve Jobs nu mai e decat un pas mic.

Nu am iPhone, pentru ca hatisul abonamentelor telefonice din America nu permite in acest moment ca iPhone-ul sa functioneze cu creierii nesparti in reteaua in care am un abonament atat de convenabil, incheiat, e drept, acum 4 ani, incat, atunci cand a auzit cat platesc, omul de vanzari cu care am parlamentat a fost lovit de un acces de ras si am crezut ca o sa imi arda si o palma prieteneasca peste spate, deci m-am implantat bine cu pantofii mei cu bareta in podea, ca sa fac fata momentului. Dar si telefoanele operate cu sistemul Android s-au dezvoltat suflate in ceafa tot de ideile revolutionare de la Apple, adica de la Steve Jobs. Deci tot lui ii datorez, cumva, prietenul din noptiera.

De fapt, pe mine ce m-a cucerit definitiv au fost hartile. Sa stiu exact unde sunt in orice moment, sa gadil ecranul cu degetul si sa creasca strazile pana le pot vedea si eu, asta mi s-a parut irezistibil. Sa ies din baie dimineata si intre spalatul pe ochi si spalatul pe dinti sa vad, cu un pacanit fin de buton, cate grade sunt la Chicago vineri si cate o sa fie marti, fara sa astept sa se faca focul in calculatorul mare, asta iar mi-a provocat o placere matinala inexprimabila. Sa stau turceste pe canapea cu ziarul si sa aflu din dictionar ce inseamna ubiquitos fara sa fac un singur pas, iata o alta victorie istorica. Si asa am priceput brusc ce vroia sa spuna expertul in tehnologie de la conferinta de contabili, cand eu cascam si el se dadea de ceasul mortii cu revolutia provocata de dispozitivele mobile de trafic de date.

Circula acum pe internet un clip amuzant de reclama la iPone 6, care cu un app iti va face cafeaua, cu un app iti va incalzi gogoasa, cu un app te va teleporta in Hawaii in caz de necesitate si cu inca un app te va zvarli la un concert live cu nu mai stiu cine. La cum au fost deschise deja drumurile, I’ve got a feeling ca toate lucrurile astea se vor intampla ceva mai devreme decat suntem dispusi sa ne inchipuim acum.

De la intimitatile tehnice derulate in garajul parintilor adoptivi, acolo unde a inceput Apple, caci in Sillicon Valley orice garaj care se respecta e scena de companie informatica, de ma intreb unde isi tin oamenii aia masinile, si apoi imi amintesc ca la cat de buna e vremea si le pot tine pe trotuar sau pe aleea de acces, si pana la prezentarile care captau fara exceptie interesul milioanelor de oameni, atingand ceva profund in pofta lor de nou si de viata, numitorul comun ramane un amestec de pasiune, inspiratie si incredere.

Construita in primul rand pe ideea de a oferi valoare si nu a de a jumuli cumva, dracu stie cum,  niste cash flow de pe cetateni, afacerea Apple a prins, s-a inmuiat si apoi a prins iar, de data asta rau de tot.

Apple a facut marketing destept, asta-i tot, vor mormai niste voci dar, la cat de destept a fost, nici nu mai conteaza ca e marketing.

Realitatea ramane ca oriunde exista pasiune, aceasta se simte si isi lasa amprenta in moduri care schimba vieti.

Ati cazut in mrejele telefonului destept?

Daca da, cum v-au convins?

Daca nu, cat estimati ca mai dureaza?

Eu merg sa vad ce pot afla despre iPad.