„The business of living is almost entirely about capturing imaginations. Whatever little is left is about taxation“

Brain and the City

de

Am un sentiment de satisfacţie drăcească pentru că am comis o piraterie care, ulterior, s-a dovedit cel mai bun tratament pentru „Sex and the City 2”. Nu mă uit foarte des la filme, iar când mă uit se întîmplă una din două: ori îmi plac atât de mult că le revăd iar şi iar, ori mă irită şi mă plictisesc. Ba da, am auzit de calea de mijloc, dar pot să număr pe degete de câte ori în viaţă m-am întâlnit cu ea. Bine, ar mai exista şi o a treia categorie cinematografică, un fel de hibrid care, deşi nu îmi place cu adevărat, mă ţine lipită de ecran nu atât din motive de merit artistic cât mai ales din ţâşniri ale diverselor chestiuni umane care se leagănă lin în covata subconştientului: curiozitate, dorinţa de a zări pe geam galaxia, lenea de a merge imediat la spălat pe dinţi.

Aşa se face că atunci când un prieten mi-a dat adresa unui site unde poţi urmări cele mai recente premiere cinematografice, fără bani şi cu o raţie aproape rezonabilă de pureci, am mulţumit dar nu m-am entuziasmat (ca în majoritatea dăţilor) excesiv. Să fi trecut vreo lună, când, într-o seară, mi-a venit cheful irezistibil de a viziona SATC 2. Piraţii şi-au pus ocluzorul, au butonat nişte chestiuni şi m-au servit cu filmul cald, la pat. Eu mi-am bătut mai bine pernele, mi-am şters ochelarii, am luat o sticlă de vin şi am purces la vizionare. Hm, hm, prima jumătate, cea cu nunta, a fost cum a fost, mai un pic de dialog între Carrie şi Mister Big, mai un pic de tandreţe, mai un pic de sfâr. Ca orice iubitoare până la moarte de SATC (în ciuda acestui post), m-am bucurat să le revăd pe fete, şi, mai ales, să le aud. Căci pe mine filmul ăsta nu m-a cucerit nici cu sex-ul (disponibil în mii de alte locuri, dacă stai să te gândeşti), nici cu City-ul (superb, de altfel, cea mai îndrăzneaţă şi mai rafinată bucată de pământ american), ci cu ritmul sprinţar şi aroma dulce- amăruie a dialogurilor. Pentru schimbul de replici dintre cele patru personaje aş da, în fiecare seară, calul meu. De asta am ajuns cu vizionările la ordine de mărime care se învârt, fără glumă, pe la numărul 25. Multe episoade le ştiu deja pe dinafară, amănunt care nu mă împiedică, de cele mai multe ori, să le revăd. Şi, jur pe tastatură, nu mă plictisesc deloc, sunt la fel de proaspete. Primul film, lansat în 2008, mi-a plăcut şi el (cu mici scăpări, e adevărat, dar când iubeşti, iubeşti). Am rupt uşa cinematografului chiar în primele zile şi apoi am rupt un sushi de la gură ca să îmi iau şi dvd-ul, fără să mai aştept să intre la diverse reduceri de preţ.

Dar cu al doilea film n-am simţit nicio grabă, nicio urgenţă. O fi încercat intuiţia să îşi scoată pârleala şi să îmi dea şi semnale utile? Oricum, n-am mai rupt nicio uşă, n-am mestecat niciun popcorn, n-am cumpărat niciun dvd, şi nici nu o să cumpăr, garantat.

Citeam că scenariul a stat ascuns sub diverse chei, să nu scape nicio replicuţă, să se îmbulzească cetăţencele ca la urs. Cuibărită pe pernele mele private, am înţeles, în sfârşit, de unde toată secretomania. Păi, dacă ştiau scenariul, până şi piraţii se scărpinau de două ori înainte de a încărca filmul pe site. Unde au plecat toate scenaristele (parcă vreo şase) care au copt zeci de episoade acidulate exact cât trebuie, exact unde trebuie? Nu vrea cineva să iasă în stradă şi să le cheme înapoi??

Ca să nu vă reţin prea mult, căci ştiu că aveţi treburi importante, şi mai e şi vremea vacanţelor, iată ce m-a enervat pe mine până la o intensitate de cod portocaliu:

1. deşertul – păi dacă vrei să cădem pe spate, să ne topim de încântare şi să visăm cu ochii deschişi, trimite-le, domnule, în nordul Italiei, în Franţa, în Spania, în Bucovina. Să fie munte, să fie orăşele, să fie soare, să fie un pic de şic pe undeva, nu? Mersul ăla cu toacele prin deşert mi-a declanşat aceeaşi reacţie complexă încercată şi în faţa poantelor gen „Leana şi Costel”: uimire, ridicol, silă pistol. Şi, până la urmă, să fie şi deşert, primesc, dar să fie ăla care se pretinde că e, nu altul. Şi încă ceva, vrem totuşi să vedem o bucăţică de oraş, să ne facem o idee. Că hotele am mai văzut.

2. circoteca de conştiinţă declanşată de numitul pupat cu Aidan. L-ai pupat, l-ai pupat, gata, a trecut, aţi fost prieteni, v-aţi mai apropiat o secundă, fiecare merge pe drumul lui, el la magazinul de amenajări, ea la viaţa ei. Să nu uităm că noi am văzut o simultaneitate de relaţii conduse aprig cu Aidan şi cu Mr Big, când eram noi (şi ei) mai tineri. N-am treabă, aşa a fost atunci, se întâmplă, dar acum nu ne insultaţi bulbii cerebrali cu atâta dramă pentru un pupat adolescentin. Intriga asta nu duce apa, după cum se exprimă, inspirat, limba engleză. Aaaa, acum a reuşit să reziste tentaţiei, foarte bine, foarte frumos, dar să rămână toate aşa cum sunt, fără să ne acoperim de ridicol.

3. (dar legat de 1.) bogăţia aia şeicească pe mine nu m-a impresionat cu absolut nimic. Aş fi urlat de plăcere dacă le caza, de exemplu, într-o vilă de pe coamele Florenţei.

De asta mi se pare că am piratat filmul potrivit, la momentul potrivit. Între timp site-ul cu pricina a fost dibuit şi s-a închis, oricum nu am mai urmărit altceva pe el. Şi totuşi, chiar în această învârtejire de dioare, dune şi doamne de la oraş, s-a strecurat, din partea mea, o dâră subţire de nostalgie, dublată de speranţa revenirii SATC cu ideile pe solul umorului semnificativ şi sănătos. Oare să mai sper?

Categorii:
televiziune

Comentarii

  • Ce coincidenta, l-am vazut joia trecuta! Si eu sunt o mare fana a serialului, dar filmul m-a scarbit cumplit. Singurul lucru bun au fost tinutele.
    Jenaaaant! Scenariul, dialogurile, umorul fasait, lipsa de chimie dintre actori, stereotipurile culturale de o grosolanie porceasca, lipsa de substanta a personajelor – am fost FOARTE dezamagita. Nici SATC 1 n-a stralucit, dar n-a fost nici asa de prost.
    1. Personajele nu s-au maturizat deloc si nici nu seamana cu cele din serial. Carrie e , vezi Doamne, dezamagita ca Mr. Big a vrut sa stea in casa de cateva ori pe saptamana in loc sa iasa la restaurant, desi, in serial, era prezentata de multe ori stand acasa si lucrand serile. Miranda si-a pierdut cinismul savuros si a devenit o caricatura a femeii care incearca sa imbine cariera si familia. E neverosimil felul in care workaholica grupului isi paraseste jobul asa, pur si simplu. Vechea Miranda ar fi facut un scandal de toata frumusetea inainte de a-si da demisia si eventual ar fi dat si firma in judecata. Nici scena in care isi infrunta seful (jucat de Ron White, un comedian care imi place) nu a fost dezvoltata, desi ar fi fost interesant.
    Charlotte e de un infantilism obositor – o femeie cu doi copii care gateste cupcakes in vintage Valentino si stilettos si boceste ca fetita ei de varsta prescolara i-a ruinat tinuta (cred ca toate mamele care au vazut filmul si-au dat ochii peste cap). Tu vezi sa nu faci vreo oala cu sarmale imbracata in Chanel, ca dupa aia avem ce-ti usca lacrimile pe blog! 😛
    Samantha nu mi s-a mai parut femeia aceea picanta si indrazneata, ci doar o penibila baba in calduri, ma scuzati. In serial reusea mereu sa combine sexul cu umorul, dar in film nu a reusit sa fie decat obscena.
    2. Nunta gay a fost de tot ridicolul. Stanford si Anthony nu se suportau in serial si nu s-a creat nicio situatie care sa arate de ce si-au schimbat sentimentele. De parca simplul fapt ca amandoi erau gay (si in Manhattan, nu oriunde) era suficient.
    Dialogul dintre Carrie si Big si cuplul de la nunta a fost atat de fortat incat mi-era rusine mie de rusinea scenaristilor. Toate dialogurile au fost lemnoase si fade, de fapt.
    3. Fantezia de 1001 de nopti a fost un spectacol de ignoranta tipic americana, se pare ca tot ce le-a trebuit documentaristilor a fost sa se uite la Aladdin-ul casei Disney. Scena cu tinutele de arlechin si tocurile in desert a fost de toata comedia (si nu in sensul bun). Dialogul de la bar dintre Charlotte si Miranda, o scena care avea potential, a fost atat de schematic si tras de par incat ti se facea mila. Scena de karaoke- un cliseu kitschos. Mereu mi-a placut ideea de girl power in serial, dar aici parea o adaptare a unui articol din Cosmo.
    4. Conflictul creat de intalnirea dintre Carrie si Aidan – din nou, tras de par. Adica te plictisesti cu sotul care nu are chef sa iasa in oras in fiecare seara si te saruti cu un fost iubit care are apucaturi de o suta de ori mai domestice. Aidan chiar era genul barbatului de casa, cu valori traditionale, plus ca in film e deja tata a trei copii. Apoi facem o intreaga drama de doi lei, o circoteca adolscentina, cum bine ai zis, Amalia, pentru nimica toata.
    5. Luxul. Personajele din serial aveau bani, dar nu erau chiar atat de bogate. Aveau haine scumpe si frumoase, dar de data asta erau haine pe care doar o milionara si le-ar putea permite. Ok, Carrie s-a maritat cu un milionar, dar prietenele ei nu si-ar fi permis nivelul de lux prezentat in film. Au avut grija sa aminteasca de recesiune, desi nimic din stilul lor de viata nu a reflectat schimbarile economice. Cu asta ma pot impaca totusi, pentru ca unele creatii mi s-au parut atat de frumoase, incat au meritat abaterea.
    6. Barbatii. In afara de Big, ceilalti au cam facut figuratie. Imi placeau in serial Harry si Steve, erau mereu nostimi si calzi, si mi-a parut rau ca nu prea au avut replici.
    7. Deznodamantul. Carrie realizeaza ca, de fapt, nu-i chiar atat de rau sa traiesti intr-un apartament de lux cu un milionar aratos (mare revelatie!). Charlotte gaseste o metoda buna sa mai ia o pauza de la stresul de a fi o mama instarita cu bona si un sot care o adora (sa avem toate parte de asa necazuri!). Iar problema bonei fara sutien e rezolvata prin descoperirea ca e lesbiana (gaselnita folosita si in serialul Friends), de parca asta il impiedica pe Harry sa se holbeze la sanii ei. Miranda pur si simplu isi gaseste un job mai relaxat. Iar Samantha reuseste sa faca sex cu superbul arhitect danez, desi, in lumea reala, ma indoiesc tare mult ca un astfel de barbat ar fi riscat un job banos ca sa se culce o cu o femeie aflata la varsta bufeurilor.

    Mi s-a mai parut aiurea si scena cu cele patru prietene in anii ’80. Tinutele erau caricaturale, de bal mascat, nu se imbraca lumea chiar asa pe vremea aceea.
    Iar doamnele noastre au imbatranit vizibil, a fost cam multa piele lasata la vedere (chit ca n-am putut sa nu admir in ce forma fizica erau toate!). Dar e una sa fii sexy la orice varsta si e alta sa te agati cu disperare de tinerete.
    Mie mi-au placut decorurile orientale si desertul, Amalia, doar ca mi s-a parut fortat felul in care au ajuns ele acolo si banii risipiti de un seic pe o femeie care conduce o firma de PR si trei femei cu care nu avea nicio treaba. Nu stiu daca miliardarii arabi fac afaceri in stilul asta, poate asa o fi, dar mi se pare cam ciudat. Plus atitudinea condescendenta a celor patru prietene si exoticizarea inutila a arabilor. Pentru niste femei care se vroiau sofisticate, s-au purtat ca niste toape speriate de bombe in film. Cred ca alegerea locatiei a fost facuta pentru contrastul cultural, din lene, sa nu-si oboseasca scriitorii filmului neuronii prea mult tesand ceva mai verosimil si mai complex. Bine ca nu le-a dat prin cap scenaristilor sa le trimita in Romania si sa le cazeze la Hanu’ Ancutei!
    Ce sa mai spun, am fost foarte dezamagita si imi vreau cei 7$ inapoi! Iti multumesc ca ai scris acest post, sa ma descarc si eu. Ma gandeam sa scriu despre film la mine pe blog, dar mi s-a parut ca am asteptat prea mult si am lasat-o balta.

    catintherain 29 iulie 2010 6:39 Răspunde
  • Wow, acum imi dau seama ce cearsaf am scris! Ma scuzi te rog, Amalia :).

    catintherain 29 iulie 2010 6:40 Răspunde
  • in sfarsit cineva care ma intelege!! bineinteles ca eu am vazut filmul chiar de la primele vizionari la cinematograf pt ca am iubit serialul si am iesit din sala atat de dezamagitaaa… si l-am mai carat si pe iubitu’ dupa mine..(mare greseala)
    l-au vazut si restul prietenelor mele mai tarziu si ce m-a socat e ca eu eram singura dezamagita de film, de scenariu, de replici.. pai daca e sex and the city(unde era minunatul oras) jur ca mie mi s-a parut ca filmul a fost facut de cei care se ocupa cu clipurile de promovare a diferitelor destinatii de vacanta(un clip prost facut de altfel) felul in care miranda ne tot dadea amanunte despre desert ma scotea din sarite!
    uff m-am descarcat si eu un pic aici..

    andra 29 iulie 2010 7:10 Răspunde
  • Uff. Tocmai vroia sa iti cer site-ul. 🙁

    Anemari 29 iulie 2010 7:26 Răspunde
  • ah, intru totul de acord, intru totul de acord! era sa pun si o cratima:)
    eu am dat bani pe belet si o saptamana mi-am rugat perechea sa vina. in timpul filmului eu imi concepeam discursul cu cerut iertare pe timpul pierdut, ca de bani ce sa mai zic.
    vai, si ce puteam face in timpul acela!
    a fost o palma uriasa peste bruma mea de chick .

    Monica 29 iulie 2010 15:10 Răspunde
  • catintherain, draga mea, eu am fost blanda si buna cu tovarasii scenaristi, tu insa ai facut o critica profesionista, publicabila 🙂
    oare, de ce, totusi, ne-au tras in asa hal pe sfoara?
    Luxul din serial si cel din, hai sa zicem, primul film, avea, tutusi, o doza de realism, existau tinute fistichii, nu zic, dar pana si alea erau dragute, acceptabile. Am vootat „da” pana si cu pasarea din capul lui Carrie, din primul film.
    Ceva s-a intamplat, acum au pierdut total contactul cu realitatea si cu mijloacele de a ne amuza istet neuronii.
    parerea mea 🙂

    amalia 29 iulie 2010 18:10 Răspunde
  • andra, bine ai venit si bine ca te-ai descarcat!
    uite ca suntem destule care vedem lucrurile la fel ca tine, deci locul tau e aici 🙂

    amalia 29 iulie 2010 18:13 Răspunde
  • catintherain, oh, dar stai ca mi-a venit chef sa mai scriu!!
    Charlotte m-a suparat cel mai rau cand se uita ingrozita cum ii salta tricoul dadacei. Vaaaaai, ce drama, miau, miau:)
    e fantastic uneori sa fii rau.
    atunci cand merita!

    amalia 29 iulie 2010 18:15 Răspunde
  • Anemari, l-au desfiintat sau l-au codat sau something.
    tu ai vazut filmul de pe masa noastra de operatii??

    amalia 29 iulie 2010 18:17 Răspunde
  • Monica, oh, bietul A., as fi vrut sa aud ce spune 🙂
    da’, na, nu suntem nici noi de vina, ca ni s-au creat niste asteptari, totusi, nu?
    vai, dar in scena aia in care Carrie vine pentru prima data la NY, parca e adunata de pe sosele, nu altceva.

    amalia 29 iulie 2010 18:21 Răspunde
  • 🙂 Amalia esti formidabila! eu mi am carat sotul la satc2 si mi a zis ca nu mai vine cu mine nicodata la film avand in vedere unde l-am dus!
    pe mine m a urmarit secventa asta din serialele SATC :
    http://www.youtube.com/watch?v=FyuCwCN78lA
    PS (vreau si eu site ul:))) )

    raluca 29 iulie 2010 18:28 Răspunde
  • O daaaa, si cum incerca ea disperata sa prinda semnal in Abu Dhabi, sa-l poata verifica pe Harry! :)) De parca n-o vazuse pe frumoasa dadaca la momentul angajarii si avea nevoie sa -i puncteze prietenele ca o femeie tanara, sexy si fara sutien ar i-ar putea tenta barbatul. Riiight!
    Da, e tare bine sa fii rau cu astfel de produse culturale de doi lei. Am citit ca Sarah Jessica Parker a recunoscut, in perioada cand doar se vorbea de producerea SATC 2, ca vor mulge acest fenomen pana cand vor putea. Adica vor profita de fanii serialului pana cand nu le va mai merge. Foarte frumos si profesionist din partea lor!
    Voi ramane o fana a serialului si voi incerca sa uit cele doua filme. Imi pare doar rau ca se putea face ceva bun si nu s-a facut. Preferata mea era Miranda si parca tocmai pe ea au stricat-o cel mai tare si au facut-o de nerecunoscut.

    catintherain 29 iulie 2010 18:40 Răspunde
  • raluca, ti-ai sifonat reputatia cinematografica 🙂
    Daaa, scena asta e fabuloasa, el: „I don’t get it”, ea: „and you never did”.
    o stiu si eu pe dinafara, e una din categoria „asa DA”, adica tocmai ceea ce mai asteptam si in SATC 2 si, nici nu stiu, am primit vreo una???

    amalia 29 iulie 2010 19:34 Răspunde
  • catintherain, sa mulga bani, primesc, dar sa ma si incante in proces. Nu sa ma umple de furie 🙂

    amalia 29 iulie 2010 19:34 Răspunde
  • Pentru urmarirea online de seriale si clipuri LEGAL, folositi adresa:
    http://vplay.ro/ ;))

    ionutz 30 iulie 2010 7:05 Răspunde
  • ionutz, mersi frumos 🙂

    amalia 30 iulie 2010 20:50 Răspunde
  • Ionutz, nu am dat click acum ci cu niste luni in urma: faza e ca noi suntem de alta parte a baltoacei si aici legal nu putem vedea nimic pe acel site. cum ne-am mai fi uitat!

    Monica 31 iulie 2010 3:39 Răspunde
  • Din punctul meu de vedere este ca un fel de ciorba reincalzita. Merge- de foame- dar nu mai are gustul de inceput…

    D Mihaela 31 iulie 2010 13:03 Răspunde
  • D Mihaela are dreptate. as adauga: ciorba reincalzita dar dupa ce a stat vreo 3 zile prin frigider:) tiii ce rea sunt!

    Monica 31 iulie 2010 22:29 Răspunde
  • Hello…Eu consider ca acest al doilea film s-a dorit a fi mai distractiv. Da, luxul a fost prezentat intr-un mod foarte vizibil, insa mi s-a parut ca s-a aratat evolutia lor, trecusera totusi niste ani :-). Sunt lucruri sensibile in film, inclusiv durerea femeii care simte ca nu mai e apreciata de sotul ei(asta consider ca era problema lui Carrie), tocmai pentru ca ea nu era genul femeii de casa…stiti? E ca si baietii care incearca sa fie baieti buni si la un moment dat nu se mai regasesc…Apoi, in serial nu erau casatorite…exista si o schimbare psihica…Eu consider, si iertati-mi parerea, dar eu consider ca toate cele de mai sus sunt scrise doar pentru ca la un moment dat, daca ati privi in interiorul vostru, ati simti la fel. Caci sunt temerile femeilor, de data asta mai putin vizibile in societate, comparativ cu filmul…

    Teodora 31 iulie 2010 23:50 Răspunde
  • Mie mi-a placut filmul. Tras de par un pic, povestea orientala lungita si plictisitoare pe alocuri. Dar inceputul filmului… atit de adevarat, m-am regasit in fiecare tacere, scena si tensiune. Nu se compara cu serialul, dar nici nu si-a propus. As fi preferat sa vad povesti adevarate, cu dileme ‘normale’, dar, pina la urma au fost amuzante, excentrice si mai mult decit orice – prietene adevarate.
    Si in sfirsit l-am ‘acceptat’ pe Mr. Big. Filmul este exact ca si relatiile noastre – plictisitor, halucinant, enervant, placut, normal, siropos, excentric, frumos, ravasitor, superficial, profund, nesigur, exagerat, cald, enervant, sensibil, comic, modern……

    CJ 1 august 2010 22:20 Răspunde
  • Teodora, bine ai venit!

    Asa au si declarat, ca in acest film nu vor exista nu stiu ce intorsaturi dramatice si ca pelicula ne va oferi o evadare de doua ore din ghearele de la laba dreapta a crizei. Au vrut sa uitam un pic de toate cele, sa ne veselim. Intr-un fel am facut-o dar, asa, mai trist. Parca era mai bine in serial, cand ne intristam cu deosebit de multa veselie 🙂

    amalia 2 august 2010 4:50 Răspunde
  • CJ, bine ai venit, impreuna cu Teodora, alaturi de noi.

    Eu sunt „in dragoste” atat cu Mr. Big cat si cu actorul Chris Noth. In serial, personajul Mr. Big e tot ce vrei, dar niciodata plictisitor. Tocmai asta o atragea atat de mult pe Carrie. Iar acum nu mai are nici chef de iesit in oras, sau poate fenomenul asta e numai un pic de rascoala pe domeniul egoismului lui simpatic.

    amalia 2 august 2010 4:58 Răspunde

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title