2012 wisdom

Doresc sa transmit pe aceasta cale prinosul meu de recunostinta Facebook-ului, in viata mea n-am petrecut un alt Revelion mai conectata la planeta! Am stiut ce fac oamenii in Florida, in California, in Vancouver, in Bucuresti, in Minnesota, so on and so forth. Imposibil sa ne fi inchipuit asa ceva pe vremea Albumului Duminical!

Aproape ca imi vine sa zic ca traim vremuri de impliniri marete, ce mai conteaza ca ne-am raspandit pe intregul pamant, daca oamenii din Silicon Valley au gasit mijloacele sa ne adune intr-o unire virtuala in cuget si simtiri in fata careia ma inchin!

E adevarat ca fac si ei ceva bani de pe urma noastra, dar mai conteaza?

2012!!

Practic de maine dimineata ar trebui sa intre in vigoare toata puzderia de urari mai mult sau mai putin entuziaste cu care ne-am blagoslovit reciproc ieri seara si sa inceapa sa se intample lucruri mari, cum ar fi balotii de sanatate, fericire, impliniri, un an mai bun.

Nu stiu ce ati baut voi, eu am baut lichior verde facut de calugarii francezi si l-am alternat cu sampanie de California, rezultatul e spectaculos.

EuropaFM mi-a adus langa suflet toate (and I mean toate) melodiile din studentie, a trebuit sa imi sun o prietena si fosta colega de camera din Cluj care locuieste acum in Portland, ca altfel plesneam. Am rezistat emotional la un intreg desfasurator de melodii dar Coco Jambo mi-a pus capac.

Bine ca 1 ianuarie e duminica si ne trezim cu succes din starile euforice si pe 2 suntem gata sa doboram iar stachetele eficientei, performantei si alte chestii la care nu vreau sa ma gandesc acum, si, chiar daca as vrea, nu as putea.

La multi ani!!!!

Cineva acolo la Nashville va iubeste

Nashville-ul mi-a plăcut de cum m-am desţepenit un pic, la coborârea din maşină. Prima impresie terestră a fost un Starbucks cu câteva mese aranjate gen terasă, cu o muzică lină care se auzea afară şi cu o studentă la medicină care învăţa pe terasă.

Am găsit parcare cu zece dolari pentru întreaga zi, ceea ce, comparat cu treizeci de dolari în ombilicul Chicago-ului, mi-a produs o plăcere mare dar, totuşi, în acest caz, neesenţială. Am tras într-un vârf de deal şi gândul mi-a zburat mintenaş la Cluj, doar că dealurile sunt mai multe şi mai ample aici. În vreme ce la Chicago şuierau vântul şi ploaia, la Nasville oamenii locului erau în tricou, iar eu într-un pulovăr subţirel şi geacă de blugi, asta pentru cazul în care se porneşte, pe neaşteptate, vreun alizeu care stă prost cu orientarea turistică.

Ce să faci tu la Nashville, când ai o singură zi? Păi colinzi pe jos The District, locul unde sunt grupate, cu generozitate, barurile în care se cântă, seară de seară, muzică live. Deşi ghidul pe care l-am consultat, sprijinită de capota maşinii, zice că The District e, de fapt, numai pentru fraieri, adică pentru turişti, şi că lumea bună şi intrinsecă a oraşului se distrează de acum în altă locaţie, eu am zis că nu-i nimic, hai să facem un tur de forţă pe la uşile larg deschise ale barurilor. Dar ce vă făceaţi dacă nu aduceam şi puţină cultură în mixul acesta erotico-explorator, aşa că am dat fuguţa până la muzeul muzicii.

Recunosc că nu ştiu foarte multe detalii despre genul muzical country, însă am avut acum ocazia să mai aflu câteva nume, să le contabilizez isprăvile şi să le zăresc, în spatele vitrinelor de sticlă, chitările, costumele şi poveştile ornate cu destule excese şi frământări. Am luat la cunoştinţă nume precum Tammy Wynette, cu single-ul ei „Stand by Your Man”, declanşator de aprigi pasiuni feministe, Hank Williams, cu multiplii lui urmaşi muzicali, Loretta Lynn, Patsy Montana şi mulţi alţii. Am zărit pianul, decorat cu aur, pe care Priscilla i l-a făcut cadou lui Elvis la prima aniversare a căsătoriei lor (îl vedeţi în una dintre poze), şi Cadillac-ul din 1960, care a fost preferatul Regelui. Îmi amintesc religiozitatea cu care urmăream filmele lui muzicale şi cum îmi bâţâiam piciorul la refrenul A Giiiiiirl Happy, A Giiiirl Happy.

Muzeul e, evident, mare, şi cum cu două seri înainte achiziţionasem un cd cu cele mai fierbinţi hituri ale muzicii italiene, şi îmi petrecusem seara în coregrafii dezmăţate executate în faţa oglinzii, în ziua excursiei m-am trezit cu nişte dureri incomensurabile în gambe, amplificate acum teribil de efortul culturalo-muzical.

Târşâindu-mi picioarele pe deal în jos, am pornit la străbaterea teritoriului cu baruri. Începuse o zbicire de ploaie dar i-am ordonat să înceteze şi m-a ascultat. Multe dintre magazinele aflate în zona respectivă arătau cam ca bazarul de la parterul blocului meu de la Deva, dar obrazul comercial al Nashville-ului a fost salvat de nişte prăvălii cu cizme de cowboy fabuloase. Fabuloase, ăsta e cuvântul, şi nici dacă îl repet de şapte ori, nu se trece în catastiful cu exagerări nejustificate. N-am crezut că există aşa ceva pe pământ. La muzeu trăsesem în chip vreo două perechi de încălţări de vedete, dar ce se găsea în magazine depăşea orice imaginaţie. Preţurile începeau pe la două sute de dolari şi se căţărau până la o mie bătută pe muchie. De asemenea, erau grămezi de pălării de cowboy şi cowgirl, binecuvântate de imaginaţia unor designeri foarte jucăuşi.

Magazine, baruri, formaţii muzicale, lumini, o mulţime de oameni puşi pe distracţie, toate se combinau într-o atmosferă care te ademenea să zvârli la dracu’ cu inhibiţiile, să cânţi şi să dansezi like there is no tomorrow. Privirile îmi cădeau pe grupuri de domnişoare atât de fâşneţe încât, la un moment dat, m-am întrebat dacă nu cumva mi-am greşit şi orientarea sexuală, nu doar profesia şi locaţia. Am fost însă repusă repede pe drumul bun de o ceată de pulpe masculine încinse cu cei mai strâmţi blugi de pe faţa Americii, stil cowboy strong. În sânul acestei adunări simpatice, din loc în loc, erau postate persoane sobre cu pancarte pe care scria „Dumnezeu există. Evoluţia e o minciună. Iadul aşteaptă”. Dar, în aerul de distracţie generală, chiar şi aceşti asceţi îşi aveau farmecul lor, oferind un plus de pitoresc peisajului. Şi, mai am o bănuială, cu mărturisirea căreia şi închei: cred că, pe măsură ce dădeau cu ochii de abundenţa pedepselor promise negru pe alb, la colţ de stradă, mulţimile se porneau şi mai abitir să se simtă bine în certitudinea dulce a prezentului.

Un week-end perfect

Numarati pana la trei, respirati adanc si enumerati componentele unui week-end perfect. E drept ca week-end-ul, prin natura lui lenesa, e perfect, dar nu strica sa nominalizam elementele prin care il putem face sa ne aduca o cantitate suplimentara de bucurie.

- sambata dimineata, trezirea si realizarea faptului ca, multumesc lui Dumnezeu, e prima zi de huzur organizat

- fabricarea cafelei la ibric, cafeaua sa fie neaparat Jacobs si ibricul sa fie neaparat cel vechi si albastru, adus din Romania. N-a inventat ea, America, un alt ibric la fel de simpatic sentimental

- observarea faptului ca, da, pe rafturi e un strat pe ici mai fin, pe colo mai vanjos de praf, motiv excelent de a rearanja cartile din biblioteca si de a dezlipi etichetele de pe exemplarele care nu au trecut mai devreme prin acest ritual

- facut ceva de mancare dar nu cine stie ce

- conversat cu rubedeniile pe internet si, orice emigrant care mai are in el o minima urma de sinceritate poate sa recunoasca faptul ca, pe skype, toti suntem curati, uscati si buni

- mers la mici cumparaturi, elastic, branza si rosii

- revenit la domiciliu si declansat pregatirile pentru petrecerea la care merg diseara

- intalnit prieteni, mancat aperitive, spus un nu hotarat armelor nucleare si sarmalelor, dansat, vorbit in stanga si in dreapta, privit uimita, comentat numai incet de tot, in gand, aflat o poveste de dragoste si departare absolut emotionanta, dar pe care nu o poti spune, pentru ca nu iti apartine

- constatat ca mai exista oameni care iubesc cu adevarat pe cineva

- mers acasa si dormit in felul subinteles prin descrierea bustean

- duminica dimineata, trezit si constatat ca traim si suntem tot liberi

- pranzul neaparat, dar neaparat, in oras, intalnire cu prietenii

- mici cumparaturi, vizita la anticariat, cumparat sapte carti cu doi dolari (da, am avut cupoane)

- revenit acasa, citit un pic memoriile lui Joyce Maynard, primit vizita altor prieteni

- scris o insemnare pentru blog, caci la prieteni e luni dimineata si poate trec un pic pe aici

 Va rog ca, in incheiere, sa insirati trei motive pentru care si week-end-ul vostru a fost la fel de bun.