„The business of living is almost entirely about capturing imaginations. Whatever little is left is about taxation“

Cine scrie-n Valea Seacă?

de

Străbat cu dinţii strânşi culmile unui val de stres post-traumatic indus de nişte lecturi suplimentare în flendurile cărora m-am încleiat, recunosc, numai şi numai din vina mea. M-a pus amarul să circul pe nişte bloguri păstorite de câteva dintre revistele care se aşează cu regularitate la festinul „Tango Degeaba”, deci I should have known better, vorba românului, dar ce să te faci când te apucă toana şi te muşcă de dos curiozitatea. Că aşa mi-am copt eu majoritatea belelelor, cu aceste două mânuţe dibace şi cu neliniştea dintre urechi. N-am stat mult pe coclaurile virtuale, căci toleranţa mea la aberaţii şi-a atins fulgerător limita superioară, dar atât cât am stat am reţinut nişte idei care mi-au făcut coafura set de măciuci, ceva de genul plăteşti trei şi a patra te izbeşte gratuit.

Spicuiesc aleator şi păşesc cu grijă, ca şi cum ne-am afla pe rogojina care se va topi sub taburetul lupului. Prima încreţitură ideatică peste care era să îmi rup gâtul a fost că Oana Pellea nu e potrivită pentru coperta unei anumite reviste cu ştaif galic, pentru că, vezi şi minunează-te Doamne, deşi e spirited, nu e sexi. Acum, poate că Oana Pellea nu e sexi în spiritul poalelor ridicate după urechi, dar dacă eşti un pic atent şi nu te doare imediat capul, îţi dai seama că farmecul Oanei Pellea lasă în urmă, ca un tren rapid o căruţă dogită, toate maimuţărelile sexoaselor care, cică, ar fi trecut şi ele (?) testul lui spirited. M-am frecţionat cu un pic de alcool isopropilic, despre care băştinaşii de aici insistă că ar fi spirt medicinal, ca să îmi liniştesc mâncărimile provocate de contactul dintre spirited şi epiderma mea pretenţioasă (până şi ea) la cuvânt scris.

Am stat apoi un pic turceşte pe arătura unor cugetări pline de prescurtări, manevre lingvistice pentru care, de altfel, am o înţelegere totală, pentru că şi scrisul coerent doare, nu-i aşa? O altă revistă, de care acum chiar că e mai bine să nu te atingi, m-a năucit cu un jurnalul unei tinere interne din redacţie, dar m-a năucit aşa de rău, că nu mi-a mai ajuns spirtul şi am dat iama de-a dreptul în dulăpiorul cu medicamente şi am bâjbâit după un calmant, acolo, să îmi regularizeze respiraţia şi să mă sature de hoinăreli alunecoase. Interna s-a mărturisit uimită ca un căţeluş de vitalitatea proceselor redacţionale derulate sub nasul domniei sale, iar mie, ce credeţi, mi s-a umezit instantaneu botul de duioşia figurii de stil şi am ieşit în stradă să împart delicateţea sentimentului cu pietonii, noroc că nu trecea pe moment nici unul, că altfel cred că ar fi sunat fără zăbavă la nine one one.

Şi apoi pune-te şi explică-i pompierului că l-ai deranjat din greşeală că, aşa sexi şi spirited cum e el, îţi trimite o factură de neam de neamul tău şi al nepoţilor Moldovei nu o mai poate achita, nici măcar dacă umblă cu fofârlica graficului de reeşalonare.

Eh, dar abia ce mi-am revenit, făcând o scurtă plimbare şi numărând până la cinci, când, ce să vezi, interna a lovit din nou, de data asta cu mărturisirea că absoarbe toate noutăţile înformaţionale exact ca un bureţel. Eu una merg la culcare, căci noaptea e un sfetnic bun, şi poate până dimineaţă cedează şi pofta asta de a umbla brambura peste biţi loviţi în cap de vorbuliţe care dau bine atunci când ilustrează precocitatea lexicală a prichindeilor de la grupa mijlocie dar care zdrăngăne ca nişte tinichele când sunt ataşate de coada trăirilor unui adult cu aspiraţii jurnalistice. Jur să pun căpăstru curiozităţilor distructive, de dragul vostru, al meu şi al tuturor oamenilor care ştiu să scrie, să citească, şi, conform propriilor criterii, să refuze sau să preţuiască, amin.

Comentarii

  • Daca nu m-as fi uitat de doua ori pe semnatura , as fi jurat ca textul cu pricina este scris de Simona Catrina .Sunteti asa de ”rele ”…Lasati fetele in pace , atata timp cat gasesc fraieri care dau banii pe maculatura ! Numai ca si emisiunile de televiziune sunt pline de ”interne ”din astea .Sunt ca ”virusii” -molipsesc tot ce prind in cale . Mi-a placut , am ras , dar sa inteleg ca ti-ai schimbat stilul ?

    camellia 5 mai 2010 8:46 Răspunde
  • Amalia draga mea…. unde citesti tu asemenea prostii?

    Nu. Nu-mi spune ca nu vreau sa stiu si nu vreau sa aflu ca ma doare sufletul la fel cum ma doare cand privesc pe posturi de televiziune romanesti anumite „interne” si ascult anumite idei si ma bucur in sinea mea ca pe acest mapamond nu inteleg multe natii limba noastra prea frumoasa si ne-internationala( inca) caci ar generaliza ca toti suntem si facem la fel.

    CristinaC 5 mai 2010 17:20 Răspunde
  • camellia draga, n-am schimbat stilul, doar l-am piperat 🙂
    Iti dai seama, sper, ca in deschidere mi-ai facut unul dintre cele mai frumoase complimente de pe pamant.
    Gata, gata, le las in pace pe fete, lugu, lugu, cu catelusii si bureteii lor.
    Te salut cu drag, iti multumesc de fiecare data cand imi daruiesti din gandurile tale.

    amalia 6 mai 2010 5:32 Răspunde
  • Cristina, le lasam in plata catelusilor si a bureteilor, cum subliniam mai sus, dar din cand in cand mai merg, asa, de amuzament.
    Somn usor, vise placute, daca dormi 🙂

    amalia 6 mai 2010 6:13 Răspunde
  • Nu dorm inca amalia… azi am fost fericita ca m-am „plimbat” pe doua bloguri si sunt ingrozita ca maine poate nu va pot vedea de la birou… of si daca ai stii cata treaba am si eu ma joc pe aici…

    CristinaC 6 mai 2010 7:20 Răspunde
  • „circulatul pe niste bloguri”, la fal ca si hoinareala fara tinta din copilarie, poate sa fie o experienta de viata, in plus!

    si noi o iubim pe Oana Pellea.
    mai ales ca, se vede de la o posta, este foarte frumoasa!

    VirtualKid 6 mai 2010 9:21 Răspunde
  • Amalia, dupa ce ti-am trimis comment-ul m-a framantat si pe mine gandul ca ai putea sa te superi de alaturarea pe care am facut-o , mai ales ca nu mi-am declinat niciodata simpatia fata de stilul Simonei. Apoi , m-am gandit ca tu esti atat de isteata incat ai inteles ca nu am vrut nici o secunda sa te supar ;am vrut sa-ti fac un compliment – si crede-ma , nu fac complimente gratuite ! Imi place stilul Simonei , dar cateodata e asa de ” acida ” chiar cu ea insasi .

    camellia 6 mai 2010 19:06 Răspunde
  • Amalia, pune un link-doua, sa ridem si noi a prostie, ca asta-i majoritara si e pacat sa nu aflam la vreme cine ne poate comenta 🙂
    Chiar daca in felul asta le facem trafic nemeritat pe bloguletze 🙂
    Multzam pentru text, citindu-l am inceput bine o zi destul de zimtzuita si colturoasa 🙂

    doina 7 mai 2010 11:24 Răspunde
  • Oh, eu de multe ori ma gindesc ca e ceva in neregula cu mine, fiindca nu inteleg mai nimic din divertismentele in limba materna, fie ele sub forma de reviste virtuale, fie sub forma de emisiuni tv … si imi spun ca ori m-a lovit pragul celor 40 rau, da’ rau de tot, ori am pierdut trenul modei si ca atare ma incadrez in categoria la care pe buna dreptate ma mai trimite fie-mea, cind ii spun sa dea muzica mai incet ca ma doare capu’, adica „old school” 🙂 …

    Sofie 8 mai 2010 9:08 Răspunde
  • VirtualKid, da, poate sa fie o experienta foarte placuta, dar poate si sa nu fie si atunci mai taxam pe ici pe colo, prin punctele esentiale 🙂

    amalia 8 mai 2010 19:23 Răspunde
  • Sofie, stiu ce spui dar sunt si emisiuni superbe, de exemplu in dimineata asta m-am delectat cu „Garantat 100%” si „O data–n viata”. Astea parca sunt facute sa echilibreze si sa depaseasca in calitati vanarea de vant a majoritatii.

    amalia 8 mai 2010 19:27 Răspunde
  • Da, Doina, este vorba despre coperta Elle si interna de la Tabu.
    Mie una mi s-a parut superba coperta Tango cu Oana Pellea, din iulie-august 2009. Iar in pictorial pana si noroiul avea farmecul lui sau, cel putin, asa am simtit eu.

    amalia 8 mai 2010 19:32 Răspunde
  • camellia, ti-am spus, imi ramane unul din complimentele cele mai dragi.
    Duminica placuta iti doresc si plec sa ma ghemuiesc undeva, sa ma ascund de zgarcenia celor opt grade din termometru.

    amalia 8 mai 2010 19:35 Răspunde
  • Partea frumoasa a blogurilor este tocmai libertatea de exprimare a tuturor ineptiilor si ideilor geniale la un loc. Totul este public si gratis, asa ca vizitatorul deranjat este liber sa-si mute mouse-ul in alta parte. Succesul acestui tip de media (pentru ca incet-incet devine unul) vine din mediocritatea si, teoretic, sinceritatea celor care scriu. Te astepti de la blogul lui nea Irmy instalatorul sa-ti dea un sfat util despre cum s-a descurcat el cu ultima garnitura. Dar poti constata ca nea Irmy este de fapt un poet absurd, absolvent de litere si scriitor de versuri nepereche. Sunt sigur ca in primul caz ar avea mai multi cititori, pentru ca lumea mare cauta lucruri usoare, peretele si buretele, barfe si noroi.

    Sunt insa si bloguri incredibil de inteligente si argumentate, ale unor oameni care au pareri si ganduri stabile.

    MR 9 mai 2010 12:08 Răspunde
  • Da, Monica, ma bucur mult cand le descopar pe cele frumoase si le citesc cu mare drag. Uimirea si groaza se aplica numai celorlalte 🙂

    amalia 10 mai 2010 8:39 Răspunde

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title