„The business of living is almost entirely about capturing imaginations. Whatever little is left is about taxation“

Cordonul ombilical

de

In dulap am o valiza albastra. In ea am o valiza verde. In ea am o valiza rosie. In ea am cordonul ombilical. Doi ani am avut impresia ca l-am lasat acasa. Au fost anii de noutate, de incantare, de descoperiri. Au fost primii doi ani in America. Apoi, intr-o zi, rascolind printre boarfe, am dat de el. Era intins la maxim, din Romania pana la Chicago, si statea sa plesneasca. Asa sta si acum. M-am gandit ca, poate, daca m-as opinti foarte tare, intr-o buna zi as putea trage cu ajutorul lui toata Europa mai aproape. Uite asa. Oceanul sa se faca balta dupa ploaie, orele nedormite pe drum sa se faca minute de plimbare pe jos.

Desfac cordonul il scutur, ma uit la el. E vechi. Ce vrei, are 34 de ani. A fost proiectat pentru distante (mult) mai mici dar dintr-un gest de bunavointa (exagerata) fata de mine s-a chinuit sa se întinda mai mult decat ii era plapuma. L-as putea carpi putin dar eu sunt lenesa iar el e crapat  pe undeva pe deasupra Groelandei. Acolo unde mi-am lipit nasul curios de geam si m-am gandit ce mare e minunea zborului peste gheturi si cat de tare s-a banalizat, unii calatori nici nu mai trag deloc hubloul ca sa o vada.  

De capatul din Romania e agatat un pietroi de doruri si, poate, idealizari, de amintiri si arome fara pereche De capatul din Chicago sunt agatata eu, un fel de ghem de contradictii, pofte, poze, planuri si texte asternute te miri pe unde. Uneori ma gandesc cum ar fi fost daca nu veneam aici. Apoi imi dau seama ca asta n-am sa stiu niciodata. Pot afla cum e acolo dupa ce am fost aici, asta da. Dar nu cum ar fi fost daca nu veneam deloc. Un fel de daca n-ar fi nu s-ar povesti. Ce sa fac insa cu cordonul? Doarme cu zilele si cand se trezeste se foieste in valizele alea ca un nebun. Merg, il scot, il aerisesc, uite, il scutur in fata casei, ca a plouat si afara e un aer foarte bun. Oare ii ajunge?  Iti ajunge cordonule? Te poti ghemui acum la loc in valiza rosie, ca sa trag peste voi valiza verde si valiza albastra?

Asa, vezi, ca nu avem loc mult in debara. Mai sunt rochii si camasi, posete si esarfe (vechi de ani), o cutie de pantofi plina cu acte si o cutie de pantofi plina cu poze. Un portofel gol (si prea mare), cateva pungi de cadouri si trei perechi de manusi de piele. Rame foto nefolosite, o carte cu Alba-ca-Zapada, cele doua scrisori de la bunica mea care nu mai e. Mai sunt cutia de la imprimanta noua si prosoapele de plaja. De asta zic, stai cuminte cordonule si iti promit ca te aerisesc periodic si, sa stii, azi am scris despre domnia ta la Tango, pe blogul care are impletit in tine un fir.

Tag-uri:
· ·
Categorii:
America · dor

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title