Îmbrăcaţi – vă!
Repede, puneţi un tricou şi o fustă, lăsaţi geaca acasă, nu o să aveţi nevoie de ea. Vă iau la lac, să vedem artificiile.
E o seară caldă, coborâtă peste o zi perfectă pentru scăldatul organizat. Abia am venit de la piscină, am mâncat câte ceva, am făcut un duş şi ne îmbarcăm pentru spectacolul de seară. Sărim repede în maşini, se lasă întunericul. Nu pot pleca fără voi.
Ca niciodată, nu ajungem exact când a explodat ultima şarjă ci apucăm să vedem a doua jumătate a răsfăţului colorat. Fuga peste câmp, e un pic de distanţă între locul în care am reuşit cu chiu, cu vai, să parcăm maşina, şi amplasamentul din care putem observa nestânjeniţi luminile. E plin de lume, ne aşezăm pe nişte pietre dar eu nu pot să stau prea mult jos, încerc să fac câteva poze. Cu scuze că nu am nici priceperea nici echipamentul necesar unor poze aşa cum mi-aş dori, vă prezint, totuşi, cea mai de Doamne Ajută imagine.
În departare, la capătul plajei, se leagănă lacul, ascuns în întuneric cu gândurile sale. Bubuiala şi luminile sărbătoreşti cuprind frenetic o bucată de cer, apoi lucrurile se liniştesc, mirosurile se combină cu fum răzleţ. Coborâm pe plajă, nisipul e mărunt rău de tot, alergăm ca şi copii, eliberaţi de planuri şi spaime. Ştiu un drum pe care putem ajunge să vedem zgârâie norii îmbrăcaţi în pijama. Nu stăm mult, acolo bate mai tare vântul, dar luăm cu noi imaginea centrului semeţ, luminat.
A fost un 4 Iulie superb la Chicago, de vineri până duminică totul a ţinut cu noi. De la concertul în parc, în aer liber, ascultat împreună cu CristinaC vineri dimineaţă şi până la spectacolul de duminică seara, am uitat de doruri, de nelinişti, m-am bucurat fără hotar.
De asta nici nu puteam să nu vă iau cu mine la lac. America, la fel ca orice alt pământ, are şi bune şi rele, şi albe şi negre, şi multe gri şi multe prea colorate, dar stăpâneşte la perfecţiune arta de a te amuza în timpul liber, dublată de priceperea de a stârni în cetăţeni un patriotism de invidiat, o mândrie care, justificată sau nu, e mult mai sănătoasă, aş zice, decât oribila expresie „frumoasă ţară, păcat că e locuită”.
Amalia, tu traiesti in viitor ,eu traiesc in trecut. Ne despart 100 de ani. Mi-au placut expresiile :”zgaraie norii imbracati in pijama” si ”m-am bucurat fara hotar”. De ziua nationala a Romaniei ne ingheata mintile (la propriu) si este un supliciu sa iesi din casa. Nu se mai satura astia sa ne arate parade militare si marsuri interminabile ca-n anii ’44. Sunt multe de zis….
Amalia draga multumesc pentru timpul petrecut impreuna. De acum incolo pentru mine Chicago va fii echivalent cu Amalia si cu frumusestea zilei petrecute acolo cu tine.
Amalia, mi-e dor de 4 iulie acolo si de mine aia care-si dorea sa treaca Oceanul – multe dorinte mi s-au implinit, inclusiv asta, si sper sa revin odata si-odata de un 4 iulie la NY, pe care-l consider orasul meu de suflet.
camellia, avem nevoie de o punte la mijloc, sa ne lege perioadele istorice:)
noua ne arata, an de an, artificii; se spune ca la Boston sunt cele mai spectaculoase.
CristinaC, cu placere! 🙂
ati si avut noroc de o zi fantastica.
concertul acela in parc, dimineata, o sa ramana si pentru mine o amintire de neuitat.
si m-ai facut sa imi vad orasul cu alti ochi, mai proaspeti.
doina draga, atunci sufletul tau si sufletul meu au ceva esential in comun: New York-ul.
iti doresc sa revii cat mai repede:)
N-am fost niciodata atrasa de America in mod special, dar portretul pe care i-l faci tu in zi de sarbatoare merita o vizita. Cine stie, intr-o zi 🙂
Monica, in zi de sarbatoare e chiar spectaculoasa, asa ca vezi ce faci cu vizita 🙂