fbpx
„The business of living is almost entirely about capturing imaginations. Whatever little is left is about taxation“

După extracţie mulţi viteji se arată

de

Cârpa aia mototolită şi aruncată pe jos e onoarea mea stomatologică.

În vreme ce în copilărie spre tinereţe am făcut cărare către cabinetele dentiştilor, lăsându-i unuia dintre ei, prinos de recunoştinţă, chiar proprii ochelari, odată cu maturizarea înaintarea în vârstă am început să îndrept o ureche cam surdă spre necesităţile mele de restaurare stomatologică. Mi-am luat de mantră formularea „eu n-am probleme cu dinţii” şi aşa a şi fost, vreme de vreo 10-12 ani. N-am suferit traume în frageda pruncie dinţoasă, deci nu înţeleg de ce am ajuns să tratez orice e legat de acest subiect cu un uşor spre mediu sentiment de teroare. În plus, în America, nu eşti lăsat să înduri, dacă există căi umane, tehnologice şi financiar posibile ca să ţi se aline suferinţele.

Uite aşa au trecut două cincinale. Mergând mai astă toamnă spre downtown Chicago cu maşina şi mestecând intelectual o gumă de fructe, Providenţa a lovit scurt, făcând să mă trezesc pe limbă cu una bucată plombă metalică, amalgam, dacă înţelegeţi ce vreau să spun. Adevărul e că se clintise ea mai demult, dar, câtă vreme nu se urnise cu adevărat, am ignorat-o cu o inocenţă întrecută numai de credinţa că toţi oamenii sunt, intrinsec, buni. Am pus plomba în poşetă, că eu sunt o sentimentală, să nu uităm, ca şi când ar fi posibil. Pe urmă am pus-o pe raft, în baie, în fond era plomba mea. Seara îi spuneam noapte bună iar dimineaţa îi făceam, în trecere, cu ochiul. În felul ăsta eram ocupată şi puteam să nu mă gândesc la golul lăsat în dentiţia mea de rebeliunea ei.

Pe urmă a început o durere în stânga jos, undeva, cam de Thanksgiving. Am sugrumat-o tandru cu nişte pastile şi m-am dus să îmi bag colţii tranchilizaţi în curcanul care se rumenea regulamentar în Michigan. Durerile şi-au scos capul iar, dar eram pregătită mereu cu un hap chimic salvator. A venit Crăciunul, Anul Nou, ziua mea, câte şi mai câte chestii faine, cine să se amărască pentru o măsea.

Când, în sfârşit, m-au prins, m-au legat şi m-au dus la dentist, am aflat ce am ştiut tot timpul, că măseaua cu zvâcnet trebuie scoasă. Măsea de minte, jumătate încrustată sub os. Aia cu plomba căzută se rezolvă elegant dar astalaltă se lasă cu manevre dure. Aici sunt dezavantajaţi oamenii cu imaginaţie, căci în câmpul lor audio-vizual cresc mult mai uşor reprezentări exagerate sau false ale tărăşeniilor care vor veni. Cum, necum, am făcut programarea, a venit Ziua Extracţiei.

Nu puteam să îmi închipui cum o să fie. O să mi-o zmulgă de vie? O să mă zvârcolesc în chinuri? O să…

Am fost aşa de mică la intrarea în cabinet că nici de o voce cumsecade nu mi-am mai putut face rost. Am aruncat o privire spre sculele stomatologice care aşteptau, foarte multe şi disciplinate, aşteptau… să vin şi să casc gura. În momentul ăla am trăit o senzaţie de spaimă totală, ca şi când se închid cerurile. Tensiunea, măsurată la începutul operaţiei, căci de un soi de operaţie era, de fapt, vorba, se căţărase spre stele. Doctoriţa mi-a explicat că aşa nu putem face nimic, a vorbit cu mine şi m-a pus să respir adânc. De teroarea terorii că nu putem face nimic şi trebuie să reprogramăm, deci să trec iar prin chinul imaginaţiei şi al aşteptării, m-am linistit aproape imediat.

Am semnat frumos şi cuminte cum că am luat la cunoştinţă toate riscurile asociate intervenţiei, fără să le citesc, desigur, căci, dacă îmi pătrundeau cumva în conştient, nu mă mai prindeau înapoi în fotoliu nici cu arma nucleară. Ştiam că va fi o exctracţie cu un pic de îndepărtare de os dar asta e tot ce aveam nevoie să ştiu. Mi-am pus iniţialele lângă fiecare oroare post-operatorie imaginabilă, i-am spus doctoriţei că am încredere totală în ea şi am căscat gura. M-am gândit tot timpul la ceva frumos, cum ar fi o excursie în vacanţa de primăvară, şi îi mulţumeam lui Dumnezeu că a făcut oameni capabili să practice medicina, ca să nu mai vorbim de chirurgie. Uneori mă gândesc, ce or avea ei atât de diferit de noi, ăştialalţi, că trebuie în mod sigur să fie ceva la mijloc. Ce bine că nu suntem toţi la fel.

L-aş mânia pe Dumnezeu dacă n-aş recunoaşte că nu m-a durut. Sigur, au fost senzaţiile de manevre, instrumente, lucrătură, dar n-am simţit durere. Am încuiat cu cheia orice firimitură de imaginaţie şi am ignorat total ceea ce se petrecea în gura mea. Mi-am făcut datoria cetăţenească de a o ţine căscată, dar atât. Vindecarea merge bine şi, încet, încet, am început să detectez semnale ale vechiului meu self, adică, ştiţi, ăla majoritar simpatic, vesel şi trist. O bilă albă este că nu mai sunt aşa de hrăpăreaţă culinar, ceea ce nu poate decât să îmi prindă foarte bine. Până la urmă se pare că te poţi obişnui şi cu stomacul aproape gol, dacă trebuie. În instrucţiunile despre cum să te îngrijeşti după ce scapi din scaunul electric am citit că, după o oră, poţi deja să mânânci; cred că oamenii ăia erau beţi când au scris. Abia am îndrăznit să îngurgitez ceva cu paiul a doua zi seara şi aproape că aşteptam să mi se construiască, pe chestia asta, o statuie ecvestră, cu o placă aurie în care să se explice clar, să înţeleagă toată lumea, în ce constă vitejia femeii din spinarea calului imaginar.

Deşi, la bursa pariurilor, s-a văzut clar tendinţa de a miza pe faptul că nu o să îmi mai scot în grabă şi alte măsele de minte, s-ar putea să produc ceva surprize, după ce se vindecă bine asta, desigur. În America măselele de minte se scot, în majoritatea cazurilor, toate deodată, undeva la debutul adolescenţei. Se consideră că, în multe cazuri, maxilarele nu sunt suficient de spaţioase ca să acomodeze cumsecade molarii de minte, fără să afecteze confortul celorlalţi dinţi. Dar, cum pubertatea mea s-a derulat în alte universuri, iată-mă femeie aproape serioasă, cu rădăcini dentare încrustate adânc şi cu nevoia pregnantă de a scăpa de măselele de minte pentru că mintea, se pare, nu e acolo unde zice publicul călător. Faptul că am fost aşa de înspăimântată e un lucru bun căci, de acum, voi produce numai surprize plăcute dentiştilor care mă vor aştepta cu targa şi, care, când colo, vor da de o tipă relativ relaxată, sper.

Vă doresc multă sănătate dentară şi să faceţi ce ştiţi că e bine şi ce a ignorat scriitorul acestui blog, adică mentenanţă sufletească şi stomatologică preventivă.

Gata, respiraţi şi povestiţi-ne cum vă învingeţi fricile, ca să ne mai vină idei.

Categorii:
America

Comentarii

  • Poate ne spui si cat te-a costat toata tarasenia…Si eu am frici teribile legate de scaunul cu pricina.Cllac peste pupaza,pe dat de 30 orele 12(trecute fix),mi-am programat si eu tratamentul unei carii ce ma necajeste de putin timp.Intre timp,am suferit voit de scenarita,imaginandu-mi ca ,norocoasa cum sunt,nu se va ajunge la camera pulpara,iar eu voi surade gales ,la scurt timp(timp in care,imi voi spune in gand ca am fost gasca!).

    adrianagianinna 24 martie 2011 17:34 Răspunde
  • Dumneata nu esti zdravana:)

    Monica 24 martie 2011 17:34 Răspunde
  • adrianagianina, tarasenia nu costa mult, eu platesc o parte, asigurarea o parte, si pentru fiecare „distractie” procentul pe care il platesc eu difera. O aventura ca mai sus costa undeva un pic peste 100 de dolari, cota mea fiind mica, pentru ca operatiunea se considera „ingrijire de baza” si procentul platit de pacient e mic. Bine ai venit in stufosenia asigurarilor medicale de pe Noul Continent! Curaj pe 30 la 12 fix si, daca ai chef, zi-ne cum a fost.

    amalia 24 martie 2011 17:40 Răspunde
  • Monica, no bine 🙂

    amalia 24 martie 2011 17:40 Răspunde
  • Amalia, ai scris intr-un mare fel, astfel incat m-am trezit razand 🙂

    La stomatolog e singrul loc, pana acum, din lumea asta mare, unde eu plang de frica. Mi-e atat de frica, incat abia ma pot controla si in plus am toate simptomele alea neplacute: devin palida, imi curg sudori pe frunte si peste tot, am senzatie de lesin, ce mai tot cortegiul 🙂
    Noroc cu o prietena de-a mea stomatolog, care mi-a facut ultimele revizii tehnice cu o delicatete iesita din comun, n-am simtit nici o durere. Sper doar ca termenul de valabilitate sa fie pana la sfarsitul vietii, nu doresc decat sa ma intalnesc cu ea, la un suc / cafea si nu in cabinetul ei.
    Asa, ca sa raspund la intrebarea cu frica: o inving cu anestezicul si vocea stomatologului. prietena mea a vorbit tot timpul cu mine, imi povestea diverse ca sa-mi abata atentia. Atat doar ca eu n-am putut raspunde, aveam in gura ceva oribil, ii spune aspirator sau cam asa ceva 🙂

    lotusull 24 martie 2011 18:54 Răspunde
  • Am patit-o si eu cu maseaua de minte. Se presupune ca sunt patru, dar din patru, numai una a insistat sa-si faca loc sa iasa, si pentru ca natura nu m-a inzestrat cu falci generoase, a luat-o razna, rau. O apucau nostalgiile numai de sarbatori, onomastice, zile de nastere, examene, s.a.m.d. In restul timpului hiberna, isi aduna puterile sa erupa. Cand s-a hotarat sa ma innebuneasca, vreo trei saptamani n-am mai pus geana pe geana. M-au trimis la radiologie, la chirurgie maxilo-faciala,mi-au descris proceduri mostenite din vremea Inchizitiei si n-am cedat. Pana n-am gasit o doctorita blazata, greu de impresionat, care m-a trantit intr-un scaun, s-a facut spre mine cu un cleste cat toate zilele si pana sa urlu eu de groaza, mi-a smuls-o frenetic. Nici nu s-a uitat pe film. Era perfecta, ca n-apucase sa ia contact cu vreun acid alimentar, mare cat o aluna de padure, buna de pus la expozitie. Am pastrat-o… pana am pierdut-o. Iar de durut, m-a mai durut vreo patru saptamani. Cred ca s-a intamplat acelasi fenomen, ca la cei care mai simt furnicaturi in piciorul amputat si se trezesc noaptea scarpinand cearceaful.
    Celelalte trei s-au speriat si n-au mai dat niciun semn. Ori s-or fi resorbit?…

    Cum imi inving teama? Simplu: refuz sa deschid gura, pana nu vad cu ochii mei o seringa de 20ml plina cu xilina, in mana calaului. Daca mor, macar sa mor anesteziata.

    Marilena Guduleasa 24 martie 2011 19:55 Răspunde
  • Hey Amalia! Savuros articol ca de obicei. 🙂 Asta imi aduce aminte de prima mea vizita la dentist in State care s-a desfasurat la un cabinet unde „ne te doare” orice ar fi. Ehh, m-am gandit eu, reclama sufletul comertului, un pic acolo tot trebuie sa te doara ca altfel nu s-ar chema dentist. Dar, surpriza, surpriza, chiar nu te doare! Am implinit 4 ani de diverse si variate interventii stomatologice si nu am experimentat nici macar o impunsatura acolo mai ne la locul ei. Si iti mai pun si o casca pe ochi si vizionezi un film in timp ce-si faci tanti treaba. Acum ma duc la dentist mai relaxata decat la cinema 🙂

    Carina 24 martie 2011 20:32 Răspunde
  • Amalia, povestea ta mi-a trezit tot felul de amintiri. Am avut pana acum parte de 3 extractii, din care doar una a fost masea de minte. Deci cine stie ce ma mai asteapta… Bine fac ei ca le scot pe toate o data. Ce-i drept mie nici nu mi-au iesit toate inca. De desteapta ce sunt :))

    Prima extractie m-a luat pe nepregatite. M-am dus la doctor cu o durere ingrozitoare si cum m-am asezat pe scaun, mi-a si zis: „gata, o scoatem”. Degeaba m-am agitat eu si am facut semne disperata catre cei care ma insoteau, nu am avut scapare. Extractia n-a fost deloc usoara. S-a chinuit doctorul ala mult de tot, sau doar mi s-a parut mie o vesnicie. Mi-a zis ca pe cat sunt de mica, pe atat de puternice sunt radacinile mele. Great! Chiar daca nu simteam durerea, am simtit cum incerca sa-mi smulga maseaua si tare ciudat a mai fost. Mult sange, dureri vreo cateva zile dupa… una peste alta, a fost destul de neplacuta treaba.

    A doua a fost ceva mai mult decat o extractie. Maseaua de minte nu iesise inca la suprafata, insa impingea spre dintii alaturati, ceea ce imi provoca dureri. Cumplite! Nici cu cele mai puternice medicamente nu reuseam sa scap de durere mai mult de 2-3 ore. Astfel, am avut nevoie de operatie. Noroc ca medicul meu era si specialist in chirurgie alveolara. Practic mi-a taiat gingia, apoi a extras maseaua (cred ca am pastrat-o suvenir ca m-am minunat de cat era de mare) si m-a cusut la loc. Toata treaba a durat maxim o ora, desi fusesem prevenita ca poate dura si cateva ore si numai bine eram ingrozita peste masura. Din cauza asta m-am si dus cu mama de manuta :))) Cred ca a fost cea mai simpla interventie si deloc dureroasa, insa m-a usurat de vreo 300 ron.

    Cea de-a treia a fost probabil cea mai cumplita. Dureri ingrozitoare produse de o infectie pe care am incercat sa o tratez cu antibiotice, dar se pare ca nu prea a functionat. Dupa aproape 4 doze de anestezie (cred ca asta era maximul), eu tot simteam durerea. Asa ca extractia a fost mai mult pe viu, am trecut prin niste dureri cu adevarat traumatizante si toata treaba a durat vreo cateva ore. Am iesit de-acolo mai mult moarta decat vie, in timp ce doctorita isi tot cerea scuze si ma tot lauda ca am fost brava.

    Si eu ca si tine, n-am avut probleme ani de zile. Tarziu, mi-am dat seama ca trebuie sa mergi regulat la dentist pentru a preveni eventualele probleme. Din pacate pe vremea cand am inceput sa frecventez minunatele cabinete, nu aparusera inca cele private, cu tot felul de ustensile si tehnici evoluate. Asa ca am ajuns fericita posesoare a catorva plombe cu amalgam. Intre timp am scapat de toate si bine ca ai scapat si tu (sper ca era singura) ca nu-s sanatoase deloc.

    Acum, nici dupa toate astea, nu mi-e groaza de dentist. Mi-e frica doar de costuri, care sigur sunt uriase fara asigurare.

    Sper ca n-am plictisit pe nimeni cu atatea detalii 🙂

    Americanca 24 martie 2011 22:06 Răspunde
  • Pot sa ma alatur clubului ? :)) Si eu sunt o gaina desavarsita cand e vorba de stomatolog, dar de cand l-am descoperit pe actualul meu doctor m-am relaxat considerabil (si e in Romania !)… Dar, inainte de a-l cunoaste, am trecut prin cateva extractii, dintre care doua groaznice :(( … O metoda foarte eficienta de atenuare a incordarii din momentele „pe scaun” m-a invatat un fost profesor ; cand si-a scos omul o masea cu radacini pana-n creier, doctorita si-a dat seama ca a patruns in sinus, asa ca a chemat salvarea si l-a trimis pachet la buco-maxilo, sa-l opereze si sa dreaga tarasenia. Ei, si acolo, pe langa anestezia teapana, i-au imobilizat capul cu o fasa… peste ochi !!! :)) Mi-a spus cat de relaxat a fost pentru ca nu a vazut instrumentele alea groaznice venind catre el…

    Zis si facut – cand m-am dus la prima extractie, mi-am luat o esarfa cu mine, si m-am legat la ochi pur si simplu ! 🙂 Doctorita cred ca s-a cam crucit, dar ma cunostea de copil, asa ca a acceptat, si sa stiti ca a functionat ! Veti spune ca fel de bine poti sa tii ochii inchisi – dar cine garanteaza ca frica si imaginatia si mai stiu eu ce nu ma pune sa-i deschid tocmai cand clestele se apropie ?!?… Asa ca mi-a mers struna la inca vreo doua extractii cu metoda „condamnatului la moarte 😉 …

    Natalia 25 martie 2011 0:22 Răspunde
  • Doar ce intrebasem una-alta dincolo, dar uite ca am gasit aici raspunsurile. Si chiar vrei sa le scoti pe toate??? Daca tu supravietuiesti, poate il ascult si eu pe dentist, care imi tot spune ca ar fi cazul sa le scot pe toate 4.

    Beatrice 25 martie 2011 2:46 Răspunde
  • Amalia esti adorabila!
    Imi pare rau pentru traumatismele tale psihice dinaintea „evenimentului” dar crede-ma ca ma bucur pe de-o parte… asa frumos ai descris totul ca mi-e si ciuda ca pe mine nu ma apuca frica. O sa iti povestesc peste o saptamana cum e la chirurgie ortopedica!

    CristinaC 25 martie 2011 4:03 Răspunde
  • Amalia, stiu cum e, ca si eu am trecut printr-o nenorocire din asta, numai ca pe mine chiar m-a durut! Sper sa te faci bine repede! Te pup cu drag 🙂

    Corinas 25 martie 2011 12:38 Răspunde
  • Ador umorul din povestiritle tale. Ai fost o curajoasa!

    Eu am avut placerea unei extractii asemanatoare, aici in Toronto. Dentista mea m-a trimis la un chirurg maxilo-facial, pentru ca extractia era complicata. Culmea ironiei, cabinetul era (si probabil ca mai si este) in Unionville – zona unde defileaza vedetele cand vor sa se afiseze.

    In timp ce asteptam sa imi vina randul la operatie, ma uitam pe geam sperand sa zaresc pe Nelly Furtado, sau pe Prince. Nu am avut norocul asta.

    Insa am avut o alt „noroc”. Planul initial era sa imi faca anestezie totala. Somn, trezire, si gata. Insa cand i-am zis ca alaptez, m-a sfatuit sa facem numai anestezie locala. Sau poate vreau sa astept vreo sase luni pana termin cu alaptatul? Si sa indur dureri de masea continue? Nu, multumesc, zic eu, fiind o fire curajoasa in general. Iar perspectivele interventiilor medicale de orice fel nu ma sperie de regula.

    Dar cand am vazut ciocanul si dalta pregatite pe masuta (foarte asemanatoare cu sculele de constructii) m-am albit. Si mai ales, pe tanti asistenta pregatita vizibil sa ma tina lipita de scaun, in caz ca ma trezesc sa vreau sa fug.

    Cel mai greu mi-a fost, intr-adevar, cand doctorul a trebuit sa foloseasca dalta. Prin comparatie, dentista mea e o finuta, nici nu simteam cand imi lucra. Acest doctor nu numai ca lucra foarte repede, dar si extrem de dur. Desi nu am simtit durere, m-am simtit ca o bucata de carne cu os la macelarit. Spre bucuria mea, interventia nu a durat decat maxim doua minute.

    Si vreo doua zile de sedative si febra continua, pentru ca se pare ca bucata de os taiata a fost destul de mare.

    Totul e bine insa cand se termina cu bine. Si desi nu am platit nimic din buzunar (traiasca dubla asigurare adica a mea si a sotului), mai am inca doua masele de minte la care ma incapatanez sa nu renunt (inca).

    Sanatosi sa fim cu totii!

    Mariana

    Mariana 25 martie 2011 13:26 Răspunde
  • Amalia,

    Si eu ma chinui cu niste masele de minte. 8!! Al meu partener acum boleste dupa ce ieri i-au extras doua, dintre care una era sub piele cu totul. Mai are una, din fericire, cealalta si-a rezolvat-o acum cateva saptamani. Si ghici ce am aflat in timp ce mergeam cu el la consultatii. Ca si eu am aceeasi problema! Si nu am avut niciodata dureri…se pare ca zana Maseluta nu a fost prea darnica

    Iulia Gh 25 martie 2011 19:48 Răspunde
  • Amalia, pot sa spun ca ai avut noroc. Pentru mine ”maseaua de minte” este o amintire urata, care mi-a adus suferinta ani la rand, pentru ca dupa o extractie aproape fara anestezie au ramas bucati nescoase, care faceau infectie cand imi era lumea mai draga; nu-mi trecea infectia decat cu penicilina + streptomicina, aceasta din urma fiind foarte toxica. Am continuat asa pana ce radacinile respective au putrezit pur si simplu si au iesit singure.
    Pas de te mai du la stomatolog! Brrrrr!!!

    camellia 27 martie 2011 12:10 Răspunde
  • Amalia, tu faci haioasa si o extractie de masea. Mi-am amintit ca trebuie sa ma duc la stomatolog, by the way…

    Delia 27 martie 2011 15:38 Răspunde
  • Ce poveste haioasa, am ras cu pofta la aceasta relatare a aventurilor tale stomatologice. 🙂 Multa sanatate!

    Victoria West 27 martie 2011 21:57 Răspunde
  • cu atatea aventuri legate de masea fie ea si de minte, ma intreb cum o fi fost cand ai nascut fetita….?

    amalia d 28 martie 2011 0:46 Răspunde
  • Draga Amalia, din sincera solidaritate, ma programai la stomato pe 6 aprilie. 🙂 Aveam ambitii pentru saptamana asta, dar nu mai am loc. Pupici.

    Fleurs de Marie 28 martie 2011 11:43 Răspunde
  • Amalia draga, povestea ta m-a intors in timp cativa ani si m-au trecut fiori reci pe sira spinarii. Ufff! Primele intalniri cu scaunul stomatologului le-am avut pe la 15 ani. Frica, nefrica a trebuit sa merg. Pe atunci mi-a descoperit doamna cu pricina o masea de minte aiurita care in loc sa creasca si ea ca orice masea normala, a luat-o la vale pe orizontala. Urma sa-mi impinga celalalte maselute incet dar sigur. Mi-a recomandat sa renunt la ea ca va fi de rau. Panica! Am tinut radiografia aia ani buni. Vreo 12 la numar. Da! 12 ani am stat in cumpana, sa merg sa nu merg sa o scot. De frica desigur am tot amanat. Dar imi spuneam sus si tare, voi merge… intr-o zi, ca acum nu am timp!

    Aveam oaresce dureri din cand in cand. Dar erau trecatoare. Cand le simteam prindeam curaj. Dar treceau repede si ma linisteam. Am ajuns intr-un final pe scaun de stomatolog-chirurg. Durere nu a fost, de ce sa vorbesc aiurea. Am intrat si eu spasita in cabinet, m-am asezat pe scaun tremurand. Si nu voi uita niciodata senzatia aia de frica, de panica avuta atunci. Trebuia sa imi tin instrumentul ala extractor de fluide (il urasc la propriu). Cand panica s-a instalat, a inceput sa imi tremure mana intr-un fel de nedescris. Nu era mana mea, nu eram eu. M-a linistit ea cat de cat. Si s-a chinuit, mai mai ca mi-a pus piciorul in gura ca na, maseaua era de capul ei acolo.

    Trec peste amanuntele astea. Ma ia tremuratul iar. Greul a fost dupa aia. Falca umflata si dureri groaznice. Imi aduc aminte ca mancam supa cu paiul si incercam sa vad un film. Durerea mi se transformase in lacrimi care siroiau de capul lor, nu le puteam opri.
    Am oroare de lucrarile dentare, desi am o doctorita cu maini de catifea… Si mereu fac la fel, ajung la ea cu urgente.

    Ufff! Dureroasa amintire… m-ai intors in timp 😀

    Andres

    andres 30 martie 2011 10:50 Răspunde
  • Dau regatul…si un cal.Ce sa spun,am fost jalnica.In ciuda anestezicului,am fost vigilenta,am taiat toate capetele balaurului,chiar si pe cele care abia si-au propus sa creasca.
    Pai,inainte m-am premiat cu o pereche de incaltari de sport.Dupa,abia am fost in stare sa am refexele la mine in timp ce sofam,apoi am fost nevoita sa sed nitelus.Acum sunt dupa o portie de somn(am dormit ca un erou,cu vise…).Parca totusi imi vine lesin de la ”mirosul de stoma”.
    Partea a doua,luni la pranz…

    adrianagianinna 30 martie 2011 15:27 Răspunde
  • Spun eu cum a fost cand am facut copilul…anestezie generala,m-am culcat domnisoara si m-am trezit doamna…

    adrianagianinna 30 martie 2011 15:28 Răspunde
  • Amalia,

    Pe 24 martie am avut programare la un chirurg maxilo-facial sa-mi scoata o masea de minte tembela, care creste oblic si isi distruge vecina de palier. Dupa ce timp de trei saptamani mi l-am imaginat pe „macelar” in fel si chip, cu fiarele in mana si la mine-n gura, pe 23 martie am telefonat la cabinet si am anulat interventia. Desi ai supravietuit sa povestesti, iar Natalia mi-a confirmat ca-i mai bine sa intri in cabinet orb si eventual, surd, tot nu ma-ncumet sa revin in „arena”.

    Alma 31 martie 2011 9:52 Răspunde
  • Servus, Draguta,

    Felicitari pentru curajul tau pe care l’ai avut.Io ma chinui de cativa ani de zile sa ma tot duc. Aici , pe pamanturi frntuzesti, am fost si eu de cateva ori la diversi dentisti, dar pan la final tot la dentistul meu preferat am ajuns. La Sinaia, in cabinetul varului meu.Si acolo circ.Asa imi era de frica incat omul ma alerga prin cabinet. In prima faza cum punea mana pe mine urlam. Bine ca e vorba de varul meu preferat, ca altfel , ce sentist suporta sa te fugareasca prin cabinet .Apoi lucrurril s’au mai aranjat, imi face anesteziant si c’est ok; E cel mai bun medic! (sic , ca i varu’);
    Masele de minte nu vrea sa scoata, si nu stiu de ce; oricum eu am unape care tre sa o scot in urgenta , si cred ca tre sa ajung la astia la francezi; la astia e delir, te baga in spital( cel putin in cazul meu asa au vrut sa faca);
    in urma cu ani de zile , tatal unui fost amic era dentis, si ala mi a scos o masea de minte; groaznic , momentu!!!!
    ce trauma cu dintii astia; si de cand ma stiu , ma tot duc sa ma tratez;
    te tzuc si ai grija de tine, ca si io va trebui sa actionez; asa o sa beau supa cu paiul si o sa manac preparate pt bebelusi sicompoturi;
    acum nu am bani, caut alt servici; asa ca vive la France!!!!!!, o sa vin sa zic Hallo la Mama America , cand va fi posibil;
    🙂

    Diana 1 aprilie 2011 10:33 Răspunde
  • si pardon, pentru toate greselile de tipar, 🙂 🙂 🙂

    Diana 1 aprilie 2011 10:35 Răspunde
  • lotusull, sa intretii cum se cuvine prietenia cu stomatologul, mai ales daca are o voce atat de placuta.

    amalia 7 aprilie 2011 14:22 Răspunde
  • Marilena, vai de mine, a smuls-o fara anestezie?

    amalia 7 aprilie 2011 14:23 Răspunde
  • Carina, hm, la tine pun si casca pe ochi? Interesant.
    De data asta realitatea a fost la inaltimea reclamei, bravo.

    amalia 7 aprilie 2011 14:24 Răspunde
  • Americanca, sper sa nu mai ai probleme de acum incolo sau, daca ai, sa fie rezolvabile fara nici un pic de durere.

    amalia 7 aprilie 2011 14:26 Răspunde
  • Natalia, welcome to the club. Cu esarfa sau fara, bineinteles ca stam cu ochii inchisi. Cum altfel? Cred ca trebuie sa fac gimnastica la muschii pleoapelor, dupa cat de strans am inchis ochii.

    amalia 7 aprilie 2011 14:28 Răspunde
  • Beatrice, nu, nu, data viitoare scoatem tot una singura si apoi mai tocam, mai vedem, mai chibzuim. Cica alea de jos at fi mai rele.

    amalia 7 aprilie 2011 14:29 Răspunde
  • Cristina, ba, lasa, e bine ca nu te apuca frica, sa fie un echilibru aici 🙂

    amalia 7 aprilie 2011 14:30 Răspunde
  • Corina, mersi.

    amalia 7 aprilie 2011 14:31 Răspunde
  • Mariana, tu chiar ai vazut dalta???
    Uite cu farashul asta ma adunau daca o vedeam.

    amalia 7 aprilie 2011 14:32 Răspunde
  • Iulia, bine ai venit. Iata ca trebuie sa va sprijiniti, si stomatologic, reciproc.

    amalia 7 aprilie 2011 14:33 Răspunde
  • camellia, da? streptomicina e toxica? ca am facut o gramada la viata mea.

    amalia 7 aprilie 2011 14:34 Răspunde
  • Delia, ai fost?

    amalia 7 aprilie 2011 14:34 Răspunde
  • Victoria, mersi la fel.

    amalia 7 aprilie 2011 14:35 Răspunde
  • amalia d, simplu, cezariana.

    amalia 7 aprilie 2011 14:35 Răspunde
  • Fleurs de Marie, deci ai trecut si tu pe la locul faptei chiar ieri 🙂

    amalia 7 aprilie 2011 14:36 Răspunde
  • andres, astea o iau la vale si pe orizontala? Nici nu stiam ce capricioase sunt.

    amalia 7 aprilie 2011 14:37 Răspunde
  • adrianagianinna, ce chestie, acum imi dau seama ca aici cabinetele nu prea au miros.

    amalia 7 aprilie 2011 14:38 Răspunde
  • Alma, trebuie totusi sa faci alta programare si sa iei taurul de coltzi.

    amalia 7 aprilie 2011 14:39 Răspunde
  • Diana, mersi draga mea. M-as duce oricand la Sinaia pentru o interventie stomatologica 🙂
    Apoi as trece pe la castel.

    amalia 7 aprilie 2011 14:39 Răspunde
  • ;))….felicitari,foarte frumos descrisa experienta cu dentistul,atat de frumos incat dupa cateva ore de invatat am reusit s ma relaxez si sa zambesc.Si totusi vreau s cred ca stomatologul nu e chiar cel mai de temul om:D
    Va saluta cu drag o viitoare stomatoloaga:)

    lucia 11 aprilie 2011 21:37 Răspunde
  • lucia, bine ai venit si bine ca ai venit, ca sa pot adauga celor de mai sus ca dinamica sentimentelor mele legate de dentist a mai evoluat de atunci. Dupa urmatoarea vizita am inceput sa am placutul sentiment ca sunt bine ingrijita, ca sunt pe maini bune. E grozav!

    Spor mult la invatat si o salutare admirativa din partea mea.

    amalia 14 aprilie 2011 1:43 Răspunde
  • Multumesc!Ma bucur sa aud ca vizitele au devenit mai placute:) Toate cele bune

    lucia 19 aprilie 2011 18:18 Răspunde
  • Mersi, toate cele bune si tie.
    Uite, astazi merg la locul cu pricina si sunt complet relaxata.

    amalia 26 aprilie 2011 18:12 Răspunde
  • E ceva cu maseaua de minte, caci toti simt nevoia sa scrie despre ea dupa ce o elimina din peisaj. Inclusiv eu.
    S-a intamplat acum 5 zile si 5 nopti. Am zis hai sa o scot ca sa nu se infecteze cum am patit cu prima in urma cu 4 ani. In 2011, din cauza infectiei, am avut 3 saptamani de cosmar, una inainte si doua dupa extractie.
    Da, este vorba de o extractie de masea de minte. Stiti de ce se numeste “masea/molar de minte”? Pentru ca atunci cand te doare, ITI IA MINTILE.
    Dupa experienta din 2011, am ramas cu trauma si nu mai voiam sa mai operez vreuna. Fiind un molar inclus (adica ascuns sub gingie si depistat la radiografie), operatia este din start mai complicata. Trebuie incizata gingia, indepartata, apoi molarul scos asa cum se poate, cu instrumentarul standard.
    Ca si cu nasterea, dupa un timp, uiti durerea si ai curaj sa o mai faci o data. Asa si eu cu maseaua. Mi-am facut curaj sa o operez de teama ca s-ar putea infecta si strica concediul de vara. Asa ca ajung la medic vineri seara la ora 7. Avea un implant de facut unui tip caruia I se facuse rau inainte sa ajung eu. Mi-a povestit sotia lui ca se invinetise la fata si lesinase. Termina la ora 20.30, adica am stat o ora si jumatate in care am avut timp sa ma gandesc la patul meu de acasa care ma chema sa dorm. Intru in cabinet si spun “Eu nu o mai scot acum. Altadata” Dl doctor imi promite ca dureaza 30 de minute si iarasi prind curaj si zic What a hell, let’s do that. Totusi in momentul in care m-am asezat pe scaunul de operatie, picioarele au inceput sa tremure atat de tare incat daca imi puneai pantofi in picioare, ai fi crezut ca am luat lectii de dans de la Michael Flatley. De fapt , la cat de rau imi tremurau picioarele, au avut noroc asistentele ca nu le-au lovit pantofii mei cand mi-au zburat din picioare. In viata mea nu mi-au tremurat picioarele ca la stomatolog, nici la vreun interviu, nici la vreo intalnire,nici la examene etc. Trauma din 2011 ramasese memorata in creierul reptilian, cel care spune “Lupta sau fugi”. Iar mie imi spunea doar FUGI! M-am luptat cu el si am ramas. Iar acum as fugi ….pe lumea cealalta sa scap de durere. Operatia a durat o ora de fapt, a fost complicat de scos, si s-a lasat cu comentarii de genul “Vai, asta da masea greu de scos…..asta da complicat de scos. Nu iese. Hai sa o taiem…..” Exact asta voiam sa aud, ca sunt un caz complicat, ca nemernica aia mica nu vrea sa imi paraseasca gura, ii placea acolo ascunsa, la adapost, la caldurica (sub gingie adica). A taiat-o cu freza si a smuls bucata cu bucata apoi. Evident ca ultima a fost cea mai greu de scos. A tinut cu dintii de mine si striga “nu vreau sa pleeeec”, asa cum strig eu catre patul meu dimineata cand suna ceasul. Dupe ce a scos-o, mi-o arata (ultima radacina) “uite de ce nu voia sa iasa, are radacina ca un carlig”. Adica avea si carlig sa stea bine bine ancorata in mine. M-am tot gandit la semnificatia acestui aspect. Oare sa insemne ca sunt prinsa de anumite lucruri? Poate lucruri materiale, poate trecutul. Mai, trecutul a trecut, nu ma gandesc la el. Dar de ceva sunt prinsa…..de tot ce e lumesc poate.
    Azi toata ziua m-am documentat despre indicatiile post extractie, vazand ca durerea tot persista cu analgezice.
    Stupefactie maxima cand vad ca oamenii in loc sa mearga la medic, intreaba pe internet pe altii ce inseamna “umflatura in zona obrazului, durere crunta de masea care nu cedeaza la ketonal”. People, go to the doctor, don’t die at home”. Da, in ultimele zile m-am tot gandit la moarte, mai ales cand m-am trezit la 2 dimineata din cauza durerii infernale. Infernale, adica ma simteam ca in Iad, iar Dumnezeu nu era acolo. Era doar Ketonalul care nu isi facea odata efectul. Cand ma luasera si frisoanele am zis, gata, mor. Asta e. Eu sunt smochinul neroditor, cel care nu a dat roade ani la randul si acum va fi aruncat in foc, spre pieire.
    Durerea are sensul ei, pe care nu o intelegem. Fie se ispasesc pacate, fie Dumnezeu incearca sa ne apropie de El, sa ne atraga atentia “Heiii, sunt si Eu pe aici, M-ai uitat?”. Si prin biciuirea cu durere ne atrage atentia. Dar stiti ce? Durerea ma duce cu gandul la durere mai mult decat la orice altceva. Nu pot citi , nu pot face treaba in casa, pot doar sa plang si sa inghit pastile pana adorm. …sau lesin de durere. Nu stiu daca este somn sau lesin.
    Anyway, in ciuda sfaturilor pe care le-am citit de la amatori pe internet, va redau mai jos sfaturile medicale ce trebuie respectate dupa o extractie de molar de minte:
    -nu clatiti gura in ziua extractiei
    -puneti comprese reci pe obrazul afectat, nu gheata.
    -a doua zi dupa extractie periati si clatiti gura cu grija, dar nu periati in zona afectata de extractie.
    -luati analgezice si antibiotic dupa cum sunt prescrise de medic. La mine dupa 3 zile ketonal forte nu a mai dat randament si am luat Aulin. Am testat si Mydocalm+Ketonal+fiola algocalmin pana sa incep sa iau Aulin.
    -recomand apa de gura care contine CLORHEXIDINA, de ex. Eludril sau Corsodyl.Clatiti gura de mai multe ori pe zi pentru evitarea dezvoltarii de bacterii.
    -evitati alimentele fierbinti si greu masticabile. Mancati doar in partea opusa extractiei si doar alimente moi, alimente pasate, piureuri, care nu necesita a fi mestecate, intrucat miscarea maxilarului da dureri.
    -evitati efortul fizic. Eu mi-am luat concediu de odihna. Chiar nu puteam vorbi, ci doar plange.
    -evitati consumul de lactate intrucat se pot dezvolta bacterii si infectii in rana.
    -nu fumati si nu consumati alcool, daca nu vreti sa patiti mai rau.
    -nu umblati cu limba pe la extractie, nu fortati gura pentru a va uita la rana, nu sugeti rana. Lasati-o sa se vindece, nu o zgandariti inutil, decat daca sunteti masochisti si vreti sa ajungeti la spital cu complicatii of course.
    -nu beti cu paiul! Dauneaza suturii.
    -and last, but not least, talk to your doctor! Vorbiti cu doctorul vostru!
    Traind zi de zi in dureri m-am gandit serios la marijuana. Nu am fumat vreodata si nici nu cred ca mi-ar placea. Dar stiu ca in anumite tari este recunoscuta ca fiind un bun analgezic. Oameni buni, sunt si eu pentru ea in scop medical. Orice pentru combaterea durerii de masea. Am incercat si redirectionarea durerii, adica m-am epilat ca sa ma doara. Dar nu se compara durerea, deci nu a functionat. Acum inteleg de ce copiii Emo se taiau pe maini, ii durea probabil ceva si redirectionau durerea. Nu recomand insa asa ceva! Puteti incerca epilarea insa. Pielea mea e obisnuita, asa ca nu a durut. De asemenea, daca veti avea vreodata o suferinta emotionala, recomand scoaterea unei masele de minte. In comparatie cu durerea extractiei, orice altceva pare O NIMICA TOATA.
    Se stie ca este recomandat sa iti distragi atentia de la durere facand altceva. Dar cand te doare atat de tare incat nu te poti concentra la altceva……nici la propriile ganduri nu te poti concentra.
    PS: Am scos 3 molari de minte, dintre care 2 cu operatie. Mai am 3. Da, nu am scris gresit. Eu am 6 molari de minte, toti ascunsi sub gingie, deci necesita operarie, nu doar extractie. Bine, mai sunt doar 3. Asa ca sunteti binecuvantati cei care aveti doar 4 molari de minte, iar pe unii nu ii deranjeaza vreodata, ci stau cumintei.Dar nadajduiesc ca voi muri pana vor ajunge si astia sa se manifeste in vreun fel. Sa doarma linistiti acolo si sa ma lase sa imi traiesc viata. De ce sunt durerile de masea atat de mari, de puternice, de nemernice?

    Ana Maria 28 mai 2015 10:25 Răspunde

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title