fbpx
„The business of living is almost entirely about capturing imaginations. Whatever little is left is about taxation“

I „heart” Niagara

de

Deşi acum îmi pare foarte greu de crezut, a existat viaţă şi înaintea erei blogului şi în viaţa respectivă am mai circulat câte puţin pe ici, pe colo. De fapt chiar de la un circulat din ăsta mi se trage înfiinţarea blogului meu vechi, căci dacă nu povesteam întâmplarea pur şi simplu pocneam. Iar lucrurile au crescut frumos de atunci. Dar nu despre călătoria respectivă vreau să vă povestesc acum ci despre o excursie Canada. Chicago este despărţit de cascada Niagara de o combinaţie de autostrăzi a căror călărire durează undeva în jur de 9 ore. Nu e chiar o fugă de week-end, ţinând cont de faptul că trebuie să te şi întorci, dar de un Memorial Day am făcut-o să fie. Am mers ca vântul şi ca gândul, cu o oprire la jumătatea drumului, să trecem un fel de graniţă.

Amabilitatea persoanei care ne-a dat pentru prima oară verde spre Canada s-a băgat bine pe sub pielea neuronilor potriviţi, aşa că o ţin minte şi acum. Ăsta e tot controlul? Am intrat în Canada pe podurile de la Port Huron, din Michigan, sub fluturările vesele ale drapelelor cu frunza de arţar. Unde erau internet-cafe-urile de altădată, alea unde plăteam cu ora şi în întunericul şi fumul cărora ne socoteam punctele pe o jumătate de foaie A4, să vedem dacă se fac destule pentru o emigrare în Quebec?

Canada!!! Cum să vă descriu eu acum bucuria nemărginită că pe panourile rutiere de la marginea drumului vedeam iar sfinţii kilometri, după ce  vreme de ani îngurgitasem numai şi numai mile. Din America e destul de dificil de plecat fără avion, singurele variante fiind Canada sau Mexic-ul, dar pentru că noi suntem, geografic, mult mai aproape de vecinii de la nord, am pornit într-acolo aventura. Drumul se derulează numai prin câmpie şi, dacă mergi numai pe autostradă, nu e deosebit de spectaculos. Nu trece nicio găină cu pui, nicio vacă decisă să refuze disciplina aranjamentului diurn, nicio bunică, nimeni. Autostrada are un număr incomensurabil de benzi şi nişte înşurubări de poduri, intrări şi ieşiri pe care când le vezi nu se poate să nu-ţi aduci aminte cu sentimente amestecate de cineva din ţara de baştină, care glumea că hai să facem infrastructură şi tot glumeşte aşa de la venirea pe lume a tranziţiei.

Şi caii mergeau mâncând pământul şi depăşind tirurile, drept pentru care am ajuns în centrul localităţii Niagara Falls înainte să apuce să apună soarele. Cum în centru nu erau decât case şi o parcare şi nicio cascadă, am mers după miros până am găsit-o. Ne-am cazat la un hotel cu vedere la alt hotel care avea vedere la cascadă şi am pornit să vedem minunea. Cam odată cu noi a pornit şi o ploaie torenţială, de abia mai zăream trotuarul printre răpăieli. Am stat cât am stat în centrul amenajat pentru vizitatori, până am zis că nu-mi mai pasă de ploaie şi am dat buzna lîngă balustrada de unde puteai admira întreaga forţă şi splendoare a Niagarei.

Practic nu-mi venea să cred că sunt acolo.

Nu există multe lucruri care mă pot reduce la o tăcere mai lungă, dar cascada o reuşit, dintr-o singură lovitură vizuală şi auditivă, să o facă. Aş fi putut să stau ore în şir neclintită, privind ritmul în care apele se apropiau şi se aruncau ireversibil peste marginea care le transformă în verticalitate lichidă. Îţi venea să te uiţi, să te uiţi şi să te uiţi iar. Poate aiurez, n-ar fi prima oară, dar prăvălirea aceea de ape are un magnetism de care nu scapi uşor. Revenindu-mi un pic din intensitatea primei impresii, m-am descoperit amestecată în sânul generos al unor familii de indieni, printre fete, soţii şi bunici care de care mai pitoreşti şi mai mirate că de ce mă înghesui aşa între ele. Până am apucat să zâmbesc americăneşte, s-a oprit ploaia şi peste cer s-a răsfăţat arcuiala colorată a unui curcubeu pe care, deşi panourile spun că este un fenomen frecvent, eu l-am interpretat drept o aprobare divina a ideii de a bate 1800 de kilometri în două zile pentru a vedea un loc care merită. Ce înţeleg, în fond, panourile?

Când vezi curcubeul peste Niagara înţelegi fără urmă de îndoială că Dumnezeu te iubeşte sau că pe undeva, cândva, ai făcut ceva bine.

Ne-am plimbat întreaga seară pe faleza amenajată pe malul cascadei, am stat pe bancă şi am complotat cum să luăm peisajul acasă cu noi.

Pentru că impresia a fost puternică şi timpul scurt, în anul următor am planificat de-a dreptul o vacanţă centrată pe zona Niagara. Mai aveam grămezi de lucruri interesante de descoperit.

 podurile de la port huron

 Podurile de la Port Huron

welcome to canada

Welcome To Canada!

in fuga drumului

În fuga drumului

lumea de pe geamul camerei de hotel

Lumea prin geamul camerei de hotel

perspectiva

Perspectivă lichidă

in turn

În turn

alta perspectiva

Pod care desparte şi adună

Categorii:
America · calatorie

Comentarii

  • Amalia,peripetiile tale imi aduc aminte de propriile-mi peripetii la cascade in Elvetia…Inmarmurita de peisaj,m-am pierdut si eu in vreo doua duzini de indieni (ghidul lor nu l-am luat in calcul)…

    adrianagianinna 14 aprilie 2011 17:57 Răspunde
  • adrianagianinna, deci indienii sunt peste tot. De fapt toti suntem peste tot…
    Unde si cum sunt cascadele din Elvetia?
    Imi povestesti?

    amalia 14 aprilie 2011 18:28 Răspunde
  • Niagara este un subiect foarte drag mie. 🙂 M-am indragostit de ea de cand am vizitat-o prima oara, tot in 2006, vara. De atunci am mai vizitat-o de inca 5 ori; ultima oara am fost acolo in 2009, cand copilul meu avea 10 zile. 🙂
    Pentru noi cei din Toronto Niagara chiar este o iesire de wekend, chiar si de o duminica, avand in vedere ca e la o distanta mica de noi — 2 ore de condus.
    Locul meu preferat de la Niagara este in capatul statiunii, acolo unde efectiv se produce cascada, intr-o cadere superba de 90 grade, pe care poti sa o admiri literalmente de la un metru.
    Am vazut si eu curcubeul de multe ori la Niagara, si chiar am reusit sa-l surprind in poze.
    As vrea sa vizitez si Niagara americana, si poate o voi face in curand — anul acesta sau anul viitor.

    Daca iti planifici o vacanta la Niagara, sa nu ocolesti orasul Niagara-on-the-Lake, un loc superb!

    Vrei sa vezi Niagara si cu ochii mei? 🙂

    http://fashionstylebeautyandmore.blogspot.com/2010/05/cascada-niagara.html

    Victoria West 15 aprilie 2011 0:32 Răspunde
  • Oh, Niagara! Cand ma intreaba prietenii „iar va duceti la Niagara?” ii privesc cu mila. Cum sa nu te duci mereu la Niagara cand e la 120 de km (cate mile? cate mile?) de casa ta? Hello! E Niagara! Chestia aia despre care ai invatat de la Teleenciclopedia cand erai pionier!
    Mergem uneori doar ca sa luam pranzul ori sa bem o bere vara pe terasa cu vedere spre cascada. Energia caderii de apa ma lasa muta. Stau lipita de balustrada si ma holbez la apa cateva minute fara sa bag in seama ce se intampla in jur. Hubby stie de-acum si ma lasa cu ale mele. Fac zeci, sute de poze de fiecare data. Colegelor frantuzoaice sadea scandalizate de hotelurile prea inalte si prea lucioase de pe mal le-am raspuns inocent ca atunci cand privest apa, stai cu spatele la hoteluri.
    Am fost la Niagara acum, in weekendul ce-a trecut. Fara nici o planificare, ne-am urcat pur si simplu in masina si-am pornit intr-acolo. In 2-3 saptamani infloresc magnoliile si mergem iar. De fapt, cred ca cel mai mult la viata mea in Canada imi place faptul ca sunt atat de aproape de Niagara.

    Beatrice 15 aprilie 2011 2:39 Răspunde
  • Inca doua vorbe – anul trecut, in martie, am stat in hotelul sub forma de maciulie (stalp cu camere in varf) pe care l-ai pozat tu in fuga drumului. Soarele la rasarit printre aburii cascadei e o imagine care te urmareste vesnic. Interesant – skyline-ul e mult mai aglomerat acum, dupa 5 ani.

    Beatrice 15 aprilie 2011 2:50 Răspunde
  • Victoria, da, exact, acolo la un metru de pravalire e cel mai cel. De balustrada aceea vorbeam. Acolo e marele miraj si cred ca trebuie sa fie si in plimbarea cu Maid of the Mist, pe care nu am incercat-o inca.

    Numai de 5 ori? 🙂
    Am ajuns in urmatoarea vacanta la Niagara-On-The-Lake si ne-am plimbat prin centru, am ramas cu o amintire foarte placuta. Merg sa vad peisajul si cu ochii tai, mersi de link.

    amalia 15 aprilie 2011 3:41 Răspunde
  • Amalia, eu zic ca e cazul sa vii!
    Cand e primul vostru long weekend?
    Mi-e teama ca e la sfarsitu lui mai cand am promis unor prieteni ca ii duc la NY( altamare drgoste a ta si a mea)
    Niagara e pentru mine ceva de genul Poiana Brasov. Oricine vine este dus acolo… De aa mine sunt doar 60 km. Am fost de foarte multe ori si am admirat-o din toate partile si toate ungiurile, chair si din spatele apei care cade. Cobori cu un lift … si vezi maretia caderii… se numeste „behind the falls” Am vazut-o si de pe partea americana… E mai faina la noi! Am avut norocul sa particip la niste conferinte provinciale si am sta trei zile in fiecare an in Sheraton on the Falls si am privit-o in toata maretia ei.
    Victoria are dreptate… sa mergi pe malul apei de la Niagara la Niagara-on the Lake. E o bijuterie de orasel cu cinci teatre in care se joaca GB Show… este chiar un Show Festival , si poti sa mergi in mini croaziere pe apa si sa admiri ambele maluri, cel american si cel canadian. Niagara an the Falls e o expozitie de flori tot timpul anunului cai orasul e impodobit cu ghivece atarnate de stalpi si trotuarele sunt pline de fori tot timpul… vii? Incep lalele in curand!

    CristinaC 15 aprilie 2011 3:51 Răspunde
  • Beatrice, ma conving tot mai mult ca suntem „kindred spirits”.
    80 de mile 🙂
    Bine le-ai zis colegelor scandalizate, ca asa si e.
    Minunea naturala e una si infrastructura, desi foarte utila, daca nu intotdeauna frumoasa, e alta. Aud insa de la oamenii de stiinta ca acum numai 25% din volumul apei ar curge prin cascada, cu restul se fac nu stiu ce fel de vraji producatoare de curent electric or something.
    Mi-ai facut pofta de hotelul – maciulie.
    Jura ca pui pe blog o poza cu magnoliile!

    amalia 15 aprilie 2011 4:04 Răspunde
  • Cristina, nu mai tenta asa un om care cedeaza usor.
    Yeap, ala e week-endul, dar poate mai gasim noi si altul, cu putina inspiratie.
    Am fost behind the falls si pe malul apei pana la NOL si mi-a placut.
    Dar acum Beatrice mi-a bagat stramba cu ice-wine-ul si ma cam roade curiozitatea sa il degust la sursa.

    amalia 15 aprilie 2011 4:23 Răspunde
  • Amalia, stii ca pentru noi in Toronto, Niagara e versiunea light a Las Vegas 🙂 Mult mai umila, mai putine luminite, dar mai multa cascada:)
    Am fost cu Maid of the Mist acum vreo 10 ani si e foarte frumos – te acoperi de pelerinele albastre si simti valurile fine de picuri pe fata cand te apropii de acea mare cadere de apa, impresionant si memorabil. Iti recomand.

    Olga 15 aprilie 2011 12:30 Răspunde
  • Amalia iti spun eu cun sunt cascadele in Elvetia. De fapt este o singura cascada, cea mai mare din Europa, Rheinfall, cascada ce se afla in orasul nordic Schaffawsen.
    Este o minunatie, o splendoare pe care Dumnezeu a vrut sa o lase in Elvetia (ca daca ar fi fost in Romani poate era si turismul nostru mai de Doamne ajuta). Si cum elevetianul elvetian ramane, cascada are un traseu foarte interesant, care merge facut doar pe jos. Nu ma apuc acum sa descriu tot ce este acolo, spun doar ca acel traseu, desi e cam lung (urci si cobori vreo 3 km) merita tot efortul si toate broboadele de sudoare. La un moment dat esti atat de aproape de apa, incat ai senzatia ca toate acele tone de apa involburata vin peste tine.
    Stiu, de fapt presupun, ca nu se compara cu Niagara, dar si pe mine m-a facut sa raman cu ochii pironiti si cu respiratia taiata pret de cateva zeci de secunde. Pur si simplu nu iti poti desprinde ochii de valuri, de apa, de splendoare…

    Maria 15 aprilie 2011 15:02 Răspunde
  • Amalia ,cascadele de care aminteam sunt undeva foarte aproape de granita cu Germania si sper sa le revad vara asta.Pana atunci,nu sunt inca sigura ce au mai delicios elvetienii ,in afara de ciococolata pe care o plasez pe primul loc…Sigur cascadele,cladirile vechi si terasele la ceas de seara,se vor duela (in lupta dreapta),pentru un loc pe podium.Seara faina!

    adrianagianinna 15 aprilie 2011 17:26 Răspunde
  • Amalia, sant curioasa daca inainte de a vedea Niagara ai vazut vreodata cascada Cailor care este la o aruncatura de bat de locul in care te-ai nascut.
    Pana la Niagara ma consolez cu gandul de-a fi vazut cascada Duruitoarea din M-tii Ceahlau…
    Se traduce in vreun fel cuvantul ”Niagara”, sau vine de la denumirea oraselor din apropiere?

    camellia 15 aprilie 2011 21:43 Răspunde
  • Amalia, Niagara este locul unde m-a dus sotul meu la una dintre primele noastre intalniri. Desi venisem in Toronto de cateva luni, inca nu apucasem sa vizitez Niagara. Nu numai ca m-am indragostit cu dubla intensitate atat de viitorul meu sot, cat si de cascada, am vazut curcubeu dublu deasupra cascadei 🙂

    Am facut o multime de chestii turistice – Maid of the Mist, Journey behind the falls, cinema 4D, cazinou, Marineland (unde au si delfinariu chiar si cu o balena ucigasa). Am facut excursie cu biciletele incepand de la cascada, si continuand pana la Niagara on the Lake, cu pauza la „Whirlpool”- un vartej de apa in delifeu, unde acesta face o cotitura de 90 de grade, sera cu fluturi, gradinile regale, ceasul de flori, si fortul (am uitat cum ii zice). Niagara on the Lake e plin de superbe B&B, multe flori, si terase – restaurant.

    Si acum mergem cat putem de des, ultima data am fost cu copiii la Great Wolf Lodge, hotel cu parc de apa interior.

    Doar cateva sugestii in caz ca te reintorci pentru mai mult de o zi 🙂

    Mariana 16 aprilie 2011 0:44 Răspunde
  • Da Amalia, am fost pana acum la Niagara de 6 ori — spuneam in comentaririul meu de prima vizita, si de 5 alte vizite dupa aceea, pe care le-am facut in perioada 2006-2009 (1-2 ori pe an). Am vazut-o in fiecare sezon al sau. De anul trecut n-am mai fost, dar o sa mai merg. 🙂

    Victoria West 16 aprilie 2011 1:36 Răspunde
  • Amalia…vii terog?
    Iti sunt datoare minunata zii de Chicago ! Tte duc, te aduc, te plimb si te cazez… si stam de vobra tarziu in noapte si ne amintim de toate locurile minunate din Romania si din lume… iti dai tu seama ce multe avem de vazut si mai ales de povestit?
    Te astept!
    O chemam si pe Victoria si pe cine mai e prin preajma si ne bucauram de viata!

    CristinaC 16 aprilie 2011 1:51 Răspunde
  • Niagara!!! frumoasa descriere, Amalia mea. Dar Hotelurile alea din fata hotelului tau pare foarte nepamantene, serios! Imi dau seama cat iubesc Europa! Din anumite motive personale tara cu artar ma lasa rece- la fel cum e vremea acolo. Ce ma intereseaza pe mine sunt fetele, dragele de fete de acolo!

    Delia 16 aprilie 2011 17:40 Răspunde
  • Ah, da, ce frumos… Desi cred ca mai repede ajung sa vad Rheinfall, decat Niagara, ultima o sa ramana in topul listei pentru cand oi vizita si eu America.

    PS: draguta Scufita Rosie 🙂

    Anca 17 aprilie 2011 14:02 Răspunde
  • Ce frumsete!!! E cu adevarat spectaculoasa!

    Corinas 17 aprilie 2011 14:53 Răspunde
  • Olga, mersi de recomndare, o pun pe lista daca ajung in zona.

    amalia 18 aprilie 2011 0:21 Răspunde
  • Maria, iti multumesc pentru explicatii.
    Suna foarte interesant.
    Deci ia sa pun eu Rheinfall pe lista dorintelor 🙂
    In ceea ce priveste turismul, Romania nu pacatuieste prin lipsa peisajelor ci, uneori, prin calitatea organizarii si atitudinea fata de clienti. Dar aud ca mai sunt si semnale bune, din cand in cand.

    amalia 18 aprilie 2011 0:30 Răspunde
  • adrianagianinna, dau trei cai, nu numai unul, pentru cladirile vechi si terasele la ceas de seara. Cu cascadele rezolv pe plan local 🙂 Vezi si tu cum o sa te imparti in vancanta, ca nu e usor cu atatea frumuseti.

    amalia 18 aprilie 2011 0:32 Răspunde
  • camellia, parca numai Cascada Cailor am ratat-o??? Iti fac o lista lunga cu ce n-am vazut inca din Romania, insa sper sa fie ocazii sa recuperez. Ca un punct pozitiv ma bucur ca am vazut manastirile din Moldova insa m-ar unge pe suflet sa le mai vizitez din nou. Atunci am plecat prima data de acasa la mare distanta, eram in clasa a patra…

    Am cercetat si vad ca Niagara se trage din numele unui trib de mult distrus care a locuit in zona respectiva: Ong

    amalia 18 aprilie 2011 0:37 Răspunde
  • Ongniaahra.

    amalia 18 aprilie 2011 0:37 Răspunde
  • Mariana, curcubeu dublu, asta da indiciu bun.
    Mi-am amintit sera cu fluturi si ceasul de flori, chiar e o atmosfera frumoasa in zona aceea, merita vizitata.

    amalia 18 aprilie 2011 0:40 Răspunde
  • Victoria, e bine ca esti aproape si poti ajunge relativ usor. Mi s-a parut un loc foarte potrivit pentru reincarcarea bateriilor in zona voastra.

    amalia 18 aprilie 2011 0:42 Răspunde
  • Cristina, treaba e cum ne mai urnesti sa mai plecam fiecare pe la casele noastre?
    Iti multumesc pentru invitatie si povestim pe parcurs.

    amalia 18 aprilie 2011 0:43 Răspunde
  • Delia, si bomboanele pe batz sunt in forma de frunza de artar 🙂
    Arhitectura asta e, axata pe utilitate si eficienta, compusa mai cu spatele la cine stie ce frumusete. Dupa o vreme e drept ca ti se mai face dor si de altceva.

    amalia 18 aprilie 2011 0:47 Răspunde
  • Anca, din cate am inteles de la fete, si cu Rheinfall „te scoti” excelent. Timp frumos si voie buna oriunde iti propui sa mergi.
    Mersi de apreciere 🙂 La un moment dat mi se parea ca are un aer de Anna Karenina dar tot imi place gluga mea.

    amalia 18 aprilie 2011 0:51 Răspunde
  • Corina, stii ca m-am gandit si la tine cand am scris.
    Si la toti cei care se dau in vant dupa calatorii.

    amalia 18 aprilie 2011 0:53 Răspunde

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title