„The business of living is almost entirely about capturing imaginations. Whatever little is left is about taxation“

Iarba falsa de acasa

de

Merg cu trenul, citesc ziarul. Mi-am făcut o regula: sa nu ma mir de nimic. Uneori insa nu pot sa o respect. Tocmai am aflat ca un cetatean din New Jersey si-a plantat in fata casei un gazon de iarba artificiala. Articolul explica pentru popor cum domnul in cauza a eliminat indeletnicirile plictisitoare sau costisitoare, dupa caz, legate de cultivarea unui gazon perfect si totusi poate starni pusee de invidie pentru desavarsirea pajistii atasate. 

Poate trebuie sa lamuresc lumea ca peluza perfecta este parte integranta a stilului de trai cunoscut sub numele de vis american, de fapt cea mai verde şi mai bibilita parte posibila. E o chestiune de onoare de muschetar sa nu-ti miste firul de iarba in post, sa nu scape piciorus de clorofila nealiniat la armata disciplinata a fratilor verzi. Pentru asta se apeleaza in general la companii detinute de mexicani, pentru ca ei si-au stabilit cumva un fel de monopol in domeniu sau poate e doar impresia mea ca pe toate camionetele  de landscaping apare un pom si un nume terminat in ez.

Pe langa operatiunile majore legate de desavarsirea gazonului personal mai apar micile griji zilnice, cum ar fi udatul ierbii cu niste tasnitori mascate in colturile patratului verde. Acestea de multe ori emit jeturi miscatoare, care te pot nimeri daca nu-ti bagi mintile in cap sa umbli numai cu maşina si insisti ca un lunatic/zanatic sa circuli zece minute pe jos. Cand jetul isi face treaba ai cateva opţiuni clare: ori astepti si depasesti zona cand apa bate in partea opusa, ori cobori de pe trotuar si te deplasezi pe carosabil, ori traversezi de-a dreptul pe trotuarul celalalt, te descurci cumva.

Apoi exista campionatul national de tuns iarba, la care participa tot proprietarul de case, ducand de coarne masinuta docila si asurzitoare care iti niveleaza gazonul intre vizitele mexicanului profesionist. Nu poate nici el sa vina toată ziua. Si poate nu poti nici tu. Dar domnul Albanese a terminat cu toate aceste corvezi datatoare de peisaj frumos. Domnia sa si-a trantit o patura de iarba falsa pe care trecatorii, pacaliti de perfectiune, simt nevoia sa ingenuncheze si să o atinga. Neavand desigur habar la prima strigare ca se holbeaza la un fel de covor sculptat din cine stie ce chimicale puturoase.

Ma mananca nasul numai cand ma gandesc la grozavia acestei farse, daramite la ideea de a atinge marfa. Si ma intreb cum o fi sa stai in dormitorul tau in care poti parca, daca vrei, tractorul, cu mainile sub cap, cu zambetul (satisfactiei) pe buze si cu ochii pe peluza moarta, altfel fără cusur. Si ma mai intreb, daca tot n-ai chef de ierbarit prin fata casei, de ce sa nu recunosti sau sa faci si tu ce poti, sa mentii un gazon decent, daca natural si perfect nu se poate. Si imi raspund, ca sa nu raman nelamurita, ca fatada conteaza cel mai mult, ca daca totul pare perfect, atunci e perfect. Cine sta sa mai verifice autenticitatea clorofilei si buna credinta vecinului cu cel mai aratos gazon. Si, nu stiu de ce, printr-o increngatura neuronala a carei dinamica nu a putut fi deslusita, toata tarasenia asta vegetala m-a dus cu gandul la diversele scandaluri romanesti cu diplome de facultate contrafacute.

Categorii:
1

Comentarii

  • Bine-ai venit Amalia in lumea blogurilor Tango! Iti urez multa inspiratie si multe postari ;))

    admin 16 septembrie 2009 12:12 Răspunde
  • Amalia, sunt mandra ca imi esti alaturi pana la capat, in lumea de cerneala, si in cea virtuala. Iti multumesc ca ai venit aici, alaturi de noi, cu istoriile tale splendide, cu talentul tau pentru care te admir si te pretuiesc din tot sufletul! Sa fie intr-un ceas bun, un nou inceput, o noua sansa data frumusetii! Doamne, ajuta!

    Alice Nastase 16 septembrie 2009 16:50 Răspunde
  • Draga Alice, iti multumesc ca m-ati primit in lumea voastra, care acum e a noastra si care creste in fiecare zi. Ma simt acasa in Tango, poate mai acasa decat oriunde. Si da, exact asta m-a uimit si m-a bucurat din prima secunda de intalnire cu revista, sansa data frumusetii, dincolo de zbaterile noastre cotidiene, dincolo de ceea ce e trecator.

    amalia 16 septembrie 2009 21:56 Răspunde
  • Te salut si eu cu drag, Amalia, te felicit si ma bucur sa citesc mereu postarile tale. Imi coloreaza extrem de placut si util intreaga priveliste despre lume. Ca sa nu mai spun de faptul ca tu scrii cu filtre atit de necesare, de umor, inteligenta…Da, toate cele bune!

    Corina Ingman 17 septembrie 2009 1:33 Răspunde
  • Iti citesc cu mare placere blogul personal pe care l-am descoperit prin intermediul blogurilor Tango si ma bucur ca de acum iti voi gasi insemnarile si aici.
    Te saluta o alta deveanca aflata pe pamant nord american. Cum se zice pe aici: „You make us proud”.

    Rose 17 septembrie 2009 6:10 Răspunde
  • Amalia, cat ma bucur sa te citesc aici! Acum le am laolalta pe scriitoarele mele preferate. Si cum bine a spus Alice – Sa fie intr-un ceas bun!

    oana.n 17 septembrie 2009 8:44 Răspunde
  • Amalia, noi si …trenurile noastre. 🙂

    anemari 17 septembrie 2009 8:49 Răspunde
  • sa iti fie pasii cu noroc si drumul plin de oameni buni.
    iti multumesc pentru articolul din ultimul numar Tango.
    iti multumesc pentru tot.

    pis 17 septembrie 2009 20:02 Răspunde
  • commentul meu asteapta sa se modereze… si constat ca, de foame, imi lipseste finalul numelui… pis.. ica! 😀

    pisica 17 septembrie 2009 21:04 Răspunde
  • iti trimit zambetul meu si toata aprecierea ce ti-o port, deveanca draga, ce-mi esti.
    Felicitari pentru reusita de a fi printre numele de seama ale Tangoului drag, mult succes si aici , si oriunde te poarta cuvintele, neasemuitele tale cuvinte…

    monica 17 septembrie 2009 23:00 Răspunde
  • admin, multumesc, bine v-am gasit!

    Corina Ingman: Iti multumesc si eu pentru ca vii aici, si pentru ca imi lasi, pe langa cuvinte, parfum de munte, tare si curat.

    Rose: cum am reusit noi sa ajungem atat de departe de Deva? Tu unde esti Rose? Te astept mereu cu drag aici.

    amalia 18 septembrie 2009 5:51 Răspunde
  • oana.n: draga mea Oana, mi-e dor de tine, trebuie sa ne vedem curand, curand.

    amalia 18 septembrie 2009 5:53 Răspunde
  • anemari: am pornit amandoua pe niscaiva cai feroviare 🙂

    pisica: multumesc mult.

    monica: iti multumesc, trebuie sa fi fost ceva acolo la Deva, de ne-am raspandit prin lume si apoi ne-am intalnit iar.

    amalia 18 septembrie 2009 5:56 Răspunde
  • Amelia draga, cred ca este primul articol citit in intregime de mine dupa multi ani. In ultimul timp, nu stiu daca din comoditate sau nerabdare citesc pe diagonala. Ma bucur ca esti aici, ca ai fost primita frumos, ca iubirea ta „Tango” ti-a deschis o poarta spre alta lume. Iti doresc bafta multa si posturi la fel de frumoase si interesante, ca sa incep din nou sa citesc ca un om normal.

    Ghiocel07 18 septembrie 2009 17:12 Răspunde
  • Sa stii ca nici aici nu scapi de mine, desi nu prea scriu des comentarii, deschid zilnic blog-ul tau sa ma binedispun pe ziua in curs.
    Mult succes ami draga!

    chris 18 septembrie 2009 19:53 Răspunde
  • Bine ai venit Amalia! Te citesc cu placere si-ti doresc buna inspiratie,si la cat mai multe postari!

    florentinamurgoci 19 septembrie 2009 15:42 Răspunde
  • Ghiocel07: multumesc mult, inca putin si o sa povestesc si despre iubirea mea pentru Tango, caci in curand implineste 4 ani.

    chris: mersi draga mea, ma straduiesc sa binedispun atunci cand pot si ma rog sa aiba lumea rabdare cu mine cand ma lupt cu diverse si puternice melancolii.

    florentinamurgoci: va multumesc mult, e o incurajare serioasa si o incredere care trebuie onorata. Va astept mereu cu drag.

    amalia 19 septembrie 2009 19:21 Răspunde

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title