fbpx
„The business of living is almost entirely about capturing imaginations. Whatever little is left is about taxation“

Jurnalul si bicicleta

de

Ieri, cand am intrat in casa, jurnalul se rastea la bicicleta medicinala.

„Ce,  crezi ca daca esti mai mare si ai coarne, poti sa o acaparezi pe Amalia? Mai bine uita-te ca ti s-a cojit saua si cureaua de la pedala dreapta cade zilnic!”

Nici n-am mai putut sa ma misc, de mirare. Jurnalul portocaliu, cu imprimeuri care sugereaza o stare poetica, folosea o tonalitate de precupet. L-am cumparat cand am observat ca imi face bine sa scriu cateva ganduri pe hartie, macar din cand in cand. Sa zicem ca ar fi nepotul de matusa al oracolului, doar ca eu imi notez singura cand am ras, cand am plans, cand am fost la muzeu, cand am fost la librarie, cand am trosnit, cand am urlat, cand am sperat. De fapt i-am promis ca scriu un pic in fiecare zi, insa l-am cumparat de multisor am scris doar de cateva ori. Cred ca acesta este motivul pentru care l-a ajuns supararea.

I s-a parut ca acord mai multa atentie bicicletei medicinale! Desi nici asta nu e adevarat. Si pe bicicleta urc prea rar. Am trecut prin tot felul de scheme de antrenament dar aici intervin si factori psihici, din aceia care scrantesc toata splendoarea premeditarii cu care elimin, in gand, caloriile. In viata mea nu m-am chiar omorat dupa sport, poate prea umilita de sariturile obligatorii la capra, în ciclul gimnazial. A mai fost apoi excursia la Busteni, cu schiurile, cand era sa retez capul unui cetatean, caci nimerisem cele mai lungi schiuri din scoala si cei mai grei bocanci. Am o admiratie fantastica pentru schiori, ca si pentru chirurgi si pilotii de avioane. Toti se pricep sa mentina cate un echilibru care mie imi este strain.

Momentan treburile stau in felul urmator: am negociat cu mine insami sa urc zilnic treizeci de minute pe bicicleta. Asa spune si televizorul, pentru o viata sanatoasa, faceti treizeci de minute de miscare pe zi. Si trebuie sa fac, pentru ca merg vesnic numai cu masina. La birou stau zi de vara pana’n seara pe scaun. Dar bicicleta nu e numai asa, zis si facut. Implica ambitie, dracuieli, strans din masele, recompense necomestibile si pedepse pentru neexecutarea lucrarii conform devizului. Pe la minutul opt imi amintesc de o colega din Cluj care manca sendvisuri cat Fratii Karamazov si care avea o talie de viespe. Au mai incercat unele persoane binevoitoare sa imi povesteasca despre ritmul metabolismului si alte nedreptati flagrante dar, in timp ce imi explicau, gandul meu zbura mereu la alte chestiuni nebifate in ziua respectiva. Pe la minutul ciclist cu numarul douazeci simt ca se varsa pocalul cu endorfine si mi se pare ca, daca vreau, pot traversa Everestul ca pe un damb intamplator, si nu mai vreau sa cobor de pe agregat. Astfel  ajung la minutul patruscinci si, pentru ca tot m-am deranjat si m-am incins, pedalez o ora batuta pe muchie. Urmarea e ca obosesc prea tare, iar a doua zi ma dor toate bucatelele cuprinse intre gat si genunchi. Nu mai am nicio ramasita de entuziasm sa incalec din nou saua. Stiu deja ca dupa minutul douazeci vor veni endorfinele, nu ma opresc la timp si cercul vicios se repeta ca la carte. Si uite asa mi se strecoara in schema zilele in care, de groaza ca sa pedalez prea mult, nu mai urc deloc pe aparat. Dar, evident, nici nu scriu in jurnal.

De fapt asta nu a inteles jurnalul din batalia mea cu mine si cu caloriile. El credea ca nu scriu numai pentru ca ma dor coastele si genunchii cand, de fapt, adevarul e mult mai complex. Intr-un fel ma unge totusi pe suflet ca jurnalul are o gandire la fel de alambicata ca si a mea, dar, pe de alta parte ma si deranjeaza. Si, sincer, nu ma asteptam ca un caiet atat de domnos sa se infurie si sa atace tocmai singurul mecanism de pe fata pamantului cu care accept sa colaborez cat de cat in batalia cu generozitatea, antibioticele si hormonii industriei alimentare americane.

Asa am invrajbit jurnalul si bicicleta, de parca nu mi-ar ajunge cate conflicte interne si externe starnesc de la o vreme. Ma duc sa citesc niste manuale de managerizare a starilor conflictuale si revin dupa ce scap de uimire si de febra musculara.

Tag-uri:
Categorii:
1

Comentarii

  • dar nu poti scrie in timp ce pedalezi?
    ti-am povestit vreodata cea mai frumoasa (in clasamentul recent) fotografie pe care nu am facut-o? fetita din vecini, pe terasa (destul de mica), pe bicicleta cu care mai merge pe afara, cu casca de biciclist, citind o carte. tinea capul semet, soarele apunea pe fundal iar eu m-am retras tiptil, pentru ca de cele mai multe ori cand ma vede se ascunde. are 7 ani si cand nu face din astea pe terasa canta la vioara.

    Monica 1 mai 2010 22:25 Răspunde
  • N-am tinut niciodata un jurnal desi mi-am dorit foarte mult .In schimb , cand am implinit 40 de ani sotul meu mi-a cumparat o bicicleta ergometrica . Nu , nu era nici o aluzie la mijloc , n-am prea avut probleme cu greutatea , dar imi doream foarte mult una . Numai ca , spre deosebire de tine eu n-am rezistat mai mult de 20 – 25 de minute pe ea .Acum as vrea sa mai fac cateva minute de sport dar am dezvoltat o hernie inghinala care ma tine la distanta de aparatul pentru care ma invidiaza o jumatate de sat .Fara sa am prea multe sentimente pentru schiori (decat invidie ) iubesc si divinizez si eu aviatorii si medicii .Dar asta nu ma impiedica sa stau la distanta de cei din urma .Acum imi aduc aminte de ce mi-au luat bicicleta: fiindca ei ( copiii si sotul) cumparasera de vreun an o masa de tenis …..Sfarsit de saptamana placut !!!!

    camellia 1 mai 2010 22:25 Răspunde
  • La fiecare articol ce il citesc pe blogul tau raman din ce in ce mai fascinat. Foarte frumos scrii si cred ca este blogul pe care il citesc cu cea mai mare placere. Sincere felicitari 🙂

    Alex Dima 2 mai 2010 11:32 Răspunde
  • Monica draga, uite cum imi dai idei!
    Chiar daca nu ai facut poza respectiva, povestesti asa de frumos ca parca am vazut-o deja, ba, mai mult, o asez cu placere intr-un album.

    De citit pe bicicleta mai citesc si eu dar sa nu fie scrisul foarte mic, caci in minutele in care blagoslovesc anumite fenomene fizico-chimice se poate intampla sa nu vad foarte, foarte bine 🙂
    Fundalul sonor il asigura Europa FM.
    Dar, mai important, de cand am citit comentariul tau ma gandesc intens la un fel de bicicleta cu birou sau macar cu un suport pentru carti/caiete.

    amalia 3 mai 2010 6:22 Răspunde
  • camellia, stiu ca e foarte utila bicicleta asta, daca nu exista contraindicatii medicale, bineinteles, cu ajutorul ei am slabit dupa ce am nascut.
    E foarte util si jurnalul, altfel cum sa pastram un pic din fiecare zi?
    Tocmai de aceea cautam cu interes persoane care sa pedaleze si sa scrie 🙂 🙂
    O saptamana buna si tie!

    amalia 3 mai 2010 6:28 Răspunde
  • Alex, incerc sa nu ma umflu in pene. E foarte greu! Multumesc mult pentru cuvintele bune.

    amalia 3 mai 2010 6:30 Răspunde
  • Amalia draga… ti-am citit postingul si m-am gandit …nu comnetez acum astept sa vad ce jurnale sau biciclete mai are lumea de pe blogul tau. Si uite ce am patit… am ramas fara voi si nici acum nu sunt 100% OK. De acasa accesez blogurile de la birou nu pot.
    Bicicleta si eliptical am si eu si cred ca numai daca imi monteaza cineva un laptop pe ghidon ma urc pe ele de buna voie. Stiu. Sa imi fie rusine.
    Jurnalul ar trebui sa fie o chestie zilnica dar i-a luat putin locul si timpul blogul vostru.. pentru ca aici imi si raspunde cineva…
    Ma gandeam sa ma urc pe bicicleta in acelasi timp cu tine si sa vorbim la telefon… ce zici?
    Nu te speria … era doar un gand

    CristinaC 5 mai 2010 6:03 Răspunde
  • Cristina draga, nu numai ca nu ma sperii, dar asa mai procedez uneori si cu o prietena din Philadelphia 🙂

    amalia 5 mai 2010 7:27 Răspunde

Dă-i un răspuns lui CristinaC Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title