„The business of living is almost entirely about capturing imaginations. Whatever little is left is about taxation“

Oda hohotelor autentice

de

Why-Laughter-is-Contagious-2

Toate sunt bune, si casa, si masina, si pantofii, si posetele, si excursiile, si lauda, si introspectia, dar nimic, si repet, NIMIC nu se compara cu o partida de ras viguros, comisa impreuna cu un trio de prieteni adevarati. Nu mai trebuie sa te doara capul de amanunte de interpretare culturala, ca daca zic una si ala intelege alta, ca daca am intentii bune dar ala le interpreteaza ca proaste, ca daca nu am fost destul de pozitiv, ca daca l-am calcat pe nu stiu ce coada, ca daca asta, ca daca aia, ca daca clota, ca daca oaia, ca daca nu percepe nuanta magaoaia… vorba cantecului.

Dupa partida de ras de sambata seara am ramas cu maxilarele tonifiate, toate fluxurile sangvine imi zburdau la capacitate, toate celulele ciripeau a fericire autentica. Am lacrimat de ras in taiteii de morcovi, am hohotit peste castravetii iuti si orezul cu vegetale, m-am tinut cu mana de stomac, ca sa nu zic de burta, mi-am facut vant cu palma dreapta, sa-mi fac rost de extra-aer. Am tocat marunt si voiniceste cateva subiecte de importanta locala, nationala si, la un moment dat, chiar globala, ne-am servit si am impartit opinii asupra diferitelor feluri chinezesti, ne-am amintit prin cate minuni si porcarii am trecut ca sa ajungem oamenii care suntem, ne-am exprimat, la desert, sperantele pentru ceea ce am (mai) dori sa devenim.

Desi am ignorat privirile usor mirate ale celor de pe la alte mese, am fost totusi civilizati, n-am sarit nici calul, nici herghelia, dar pur si simplu ne-am lasat prada unui ras de zile mari. Fantastic lucru e sa fii tu insuti din cand in cand, fara sa te inghesui cu forta in mai stiu eu ce tipare, fara sa te stranga de elanuri mai stiu eu ce pretentii. Sper sa recidivam cat mai curand, caci cine stie cunoaste si repeta.

Cand ati ras, cel mai recent, cu lacrimi?

Tag-uri:
· ·
Categorii:
America

Comentarii

  • Ridic mana si raspund prompt: sambata! Adevar grait-ai, m-au cam durut si pe mine balamalele trancanitoarei…:))

    D Mihaela Iacob 9 februarie 2010 15:15 Răspunde
  • Buna Amalia,
    in primul rind sint fericita ca am descoperit, ca v-am descoperit , pe voi, toate aceste femei minunate! Si blog-urile voastre!
    Imi pare rau ca nu va stiu de mai multa vreme scrierile, dar niciodata nu e prea tirziu!
    Vroiam sa-ti spun ca aseara am ris cu lacrimi! Cu una din cele mai bune prietene ale mele din studentie!
    Viata a facut , ca din toate tarile lumii, amindoua sa ne regasim in Emirate!
    Dupa ani de zile in care ne-am casatorit, eu am facut fata, ea a divortat si tot asa…
    Eram trei in gascuta, doua sintem aici si una in tara. Si aseara ,cind eram iesite la o cafea, ni s-a facut un dor teribil de vremurile de altadata si am rememorat toate timpeniile pe care le faceam si am ris….cu lacrimi, cu dureri de falci, cum ai spus si tu!!!Si am facut poze si am trimis si celei de-a treia acasa, sa fie si ea un pic cu noi! Si de cite ori ne intilnim ma simt ca atunci, fara nici o grija, tinara, cu toata viata inainte!
    Si nu incetez sa ma minunez, cum ne-am regasit aici, la un capat de lume!

    Cu drag,
    Manu

    Manu 9 februarie 2010 16:12 Răspunde
  • O..da…. o partida de ras din tot sufletul e bine venita oricand. Chiar daca a doua zi nu mai stii exact de ce ai hohotit in halul ala :-))

    Adri 9 februarie 2010 19:48 Răspunde
  • Saptamana trecuta la servici….cand am m-am uitat impreuna cu niste colegi la ceva numere de stend-up comedy tipic romanesti pe youtube.
    Intr-adevar e minunat sa poti sa razi…..sa fii cu oameni care rad impreuna cu tine, care rad de replicile tale sau rad de rasul tau………e minunat sa fii tu insuti, sa te bucuri pentru …nu conteaza pentru ce de fapt….pur si simplu sa te bucuri si sa razi!

    irina 9 februarie 2010 22:17 Răspunde
  • Amalia,

    faci ce faci si trimiti zapezile incoace! gata, te rog… prea mult e prea mult, OK? 🙂
    sper ca esti bine…

    iana 9 februarie 2010 23:36 Răspunde
  • In seara asta am ras cu lacrimi, povestind ceva prietenelor mele cele mai bune. Adica, radeam tot eu de ce povesteam 🙂 Ai dreptate, nimic nu se compara cu o partida de ras zdravan, nici nu conteaza pe ce tema, ideea e sa te doara falcile si burta si toate de atata hahaiala 🙂

    Corinas 10 februarie 2010 2:23 Răspunde
  • Amalia, eu am ras aseara impreuna cu Emi. Dupa ce am razbit nametii cu sania de la tataie pana acasa, eu venita dupa ore lungi de munca, am constatat ca nu am cheie ca sa descui usa. Asa ca a trebuit sa pazim usa amandoi pana a venit tati sa ne descuie.

    Emi si cu mine am ras si ne-am jucat prefacandu-ne ca descuiem usa cu chei imaginare.

    Anemari 10 februarie 2010 7:46 Răspunde
  • Anemari, aproape ca iti simt prezenta. Eu hoinaream un pic pe blogurile celelalte si intre timp tu mi-ai scris. Iti doresc o zi frumoasa, la noi e o noapte incredibil de alba.

    amalia 10 februarie 2010 7:59 Răspunde
  • Mihaela, e un noroc ca ne-am intalnit noi, asa, in hatisul internetului, si ca putem savura impreuna un ras de calitate premium 🙂

    amalia 10 februarie 2010 8:02 Răspunde
  • Manu, bine ai venit!
    Ma bucur ca ne transmiti si noua hohotele voastre dintr-o tara calda, la mine, cel putin acum, ninge de o zi intreaga. Am un sentiment special pentru tara in care esti, e o poveste mai lunga, poate vine vremea si o spun.
    E grozav sa iti intalnesti prietena din studentie si sa puteti povesti ca atunci. Am si eu prietene bune din studentie, de care mi-e tare dor.
    Sa mai iesiti impreuna, sa mai radeti in hohote, eu nu cunosc o remontare psihica mai buna decat asta: sa te regasesti pe tine insuti, la un capat de lume.

    amalia 10 februarie 2010 8:09 Răspunde
  • Adri, vreo doua, trei subiecte tot ne mai amintim 🙂

    amalia 10 februarie 2010 8:13 Răspunde
  • irina, asa e, si oamenii astia nu sunt chiar asa de multi, insa cand intalnesti unul e bine sa il pretuiesti cum se cuvine. Iata cum a grait inteleapta Amalia din experienta vietii sale :).
    Iti doresc o zi frumoasa.

    amalia 10 februarie 2010 8:16 Răspunde
  • Iana, Alina Grozea e de vina!
    Ieri la mine era frumos si soare si apoi Alina mi-a scris si mi-a spus ca la Bucuresti e zapada mare, mare. Si dupa ce a sosit e-mail-ul a inceput sa ninga si aici. Am aruncat bine vina?
    Te salut, si pe tine si pe Alina, din duduit de masinute individuale de curatat zapada. Oamenii au iesit cu ele de coarne, in ciuda faptului ca e 11.19 pm.

    amalia 10 februarie 2010 8:20 Răspunde
  • Corina, ramane stabilit: durerea de falci si burta e semn indubitabil al rasului sanatos si al comunicarii autentice 🙂
    te pup.

    amalia 10 februarie 2010 8:24 Răspunde
  • Draga Amalia,
    te astept aici , e atita caldura!!!
    Si m-am gindit sa-ti propun un troc : dau caldura contra zapada!
    Am avut totusi un dram de noroc si in decembrie cind am fost acasa, am prins „apaza”, cum a botezat-o fi-miu la doi ani!

    Cu drag,
    Manu

    Manu 10 februarie 2010 13:17 Răspunde
  • Daca as povesti motivul rasului, evident ca pentru ceilalti nu ar avea nicio noima; dar noi doi am ras atat de tare, in patul dormitorului noastru, incat copii care nu erau inca adormiti in cealalta camera, au intrebat la un moment dat: „mami, tu plangi sau razi?”. A fost memorabil! 🙂

    dori 10 februarie 2010 17:42 Răspunde
  • Manu,

    Ah, draga mea, nu tenta cu caldura si exotismul o persoana scufundata in zapezile midwest-ului American, ca nu se stie ce poate iesi!
    O buna prietena care locuieste la Philadelphia imi tot povestea acum vreo cinci ani cum merge ea la New York si se plimba prin Manhattan. Manhattan azi, Manhattan maine, si in vreo cateva saptamani m-am plimbat si eu prin Manhattan cu ea 🙂
    Tu cum ti-ai regasit prietena in Emirate?
    Te salut cu drag, la noi e tot frig insa azi ne bucuram totusi de o portie de soare (cu dinti).

    amalia 11 februarie 2010 22:40 Răspunde
  • Dori, nu conteaza ca poate ceilalti nu ar intelege, noima rasului e uneori atat de personala!
    Insa conteaza ca ati ras atat de bine impreuna, asta e esentialul.
    te mai astept, cu drag.

    amalia 11 februarie 2010 22:44 Răspunde
  • Buna draga Amalia,

    nu incerc sa te tentez, ci chiar te chem aici!
    Ma gindeam aseara cum pe vremuri , la tara, daca cineva iti batea in poarta, raspunsul la intrebarea de ‘Cine e?’ era ‘Om bun!’!
    Si ma gindeam ca asa am batut si eu la usa casutei tale, ti-am raspuns si m-ai primit, asa ca stiu ca si tu esti ‘Om bun’ si te astept!
    Nici nu stii citi prieteni am chemat la noi, dar ori nu sint bani de bilet de avion, ori nu au concediu, ori copilasii sint prea mici si tot asa!
    Deci draga Amalia, daca ceva banuti de avion vei gasi, daca ai oleaca de concediu si copilasii rezista unui zbor lung, aici sintem!
    Abu Dhabi-ul merita vazut, e cald si frumos!
    Plaja e mare si noua, magazine de „sopingareala” sint cu duiumul, asa ca ,la drum!
    Si nu, nu glumesc!

    Pe curind,
    Manu

    Manu 13 februarie 2010 12:45 Răspunde
  • Regasirea cu Violeta s-a intimplat in 2007, cind eram prima oara in Abu Dhabi, venisem in vacanta la sotul meu care era aici deja! Ne-am intilnit in fata unui mall, dintr-o pura , pura intimplare!( Nu stiu daca ti-am spus ca noi doua am fost colege de grupa , iar sotul meu si ex-ul ei , la rindul lor, colegi de grupa!)
    Am schimbat telefoanele si seara ne-am intilnit!
    Mi-a povestit tot cosmarul divortului ei ! Si am ramas de atunci „impreuna”!
    Chiar acum citeva minute am vorbit cu ea, o astept diseara la o ciorba de praz!!!
    Sint fericita ca e aici , cu mine!!! Cu noi!

    Cu drag,
    Manu

    Manu 13 februarie 2010 12:51 Răspunde
  • Draga Manu,

    Stiu cum e treaba cu avionul si cu distantele foarte lungi. Dar lasa, ca tinem legatura si poate, la un moment dat, se gasesc si bani de bilet. Am auzit foarte multe povesti despre Emirate si a fost o vreme cand chiar am crezut serios ca as putea sa ajung sa lucrez acolo, intr-un hotel. Nu s-a finalizat insa si nu din cauza mea. Dar mi-a ramas curiozitatea si dorinta de a ajunge acolo.

    E fantastic cum te-ai intalnit cu prietena ta, vezi, exista totusi ceva, nu umblam de capul nostru pe pamant. Am avut multe dovezi in sensul acesta iar intalnirea voastra in fatza mall-ului este, cred, tot una dintre ele.

    Manu, nu stiu la cate ore diferenta suntem noi de fapt acum (eu sunt cu 8 ore in urma Romaniei), dar am eu senzatia ca acolo la voi e seara si stati la taclale tineresti pe langa ciorba de praz 🙂

    Va spun pofta buna si va doresc o duminica splendida!

    amalia 13 februarie 2010 20:38 Răspunde

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title