„The business of living is almost entirely about capturing imaginations. Whatever little is left is about taxation“

Poduri si amintiri

de

Imi amintesc de parca ar fi fost ieri, nu acum 30 de ani, nerabdarea cu care asteptam excursiile cu bunica, la Arad sau la Manastirea Radna. Desi in diminetile obisnuite ma scotea din pat numai cu langosi calde sau alte promisiuni subversive, in zilele cu plecari ma trezeam inaintea ei si ma gasea imbracata, spalata, pieptanata si gata de drum. Desi calatoria noastra era doar de domeniul zecilor de kilometri, ea continea intotdeauna o barca, un mars de doi kilometri si un tren. Barca ne trecea Muresul in aburii diminetii, marcand clar faptul ca lasam in urma cotidianul si intram pe alt taram. Nu exista niciodata certitudinea absoluta ca barcagiul e acolo si e treaz dar in majoritatea cazurilor lucrurile se legau. Barca era impinsa la apa, noi urcam de mana ca sa ne tinem echilibrul, traversarea decurgea bine si debarcam pe celalalt mal. Urma cararea pe langa rau pana la halta in care opreau numai cateva trenuri personale si intotdeauna aveam emotii daca vagoanele vor fi din cele obisnuite sau supraetajate, si daca vor fi supraetajate, sa stam sus sau jos? Drumul se aseza lin printre dealuri a caror valoare existentiala nu o puteam banui inca si totul era interesant si colorat si vesnic. Coboram amandoua mandre din tren, ea ghid stiutor si vesel, eu ucenic alert si dispus sa accepte oricand covrigi calzi, plimbari lungi, prajituri spectaculoase si ragazuri de rugaciune in mirosul de tamaie si vechi solid al manastirii. Vreau sa respect promisiunea si sa scriu mai mult despre bunica, despre aventurile noastre, despre zbuciumul ei…

***

Imi amintesc de parca ar fi fost ieri, nu acum un an, clipa in care am zarit pentru prima data de aproape podul. Fotografia mentala developata in acea secunda va ramane in arhiva tot drumul. Fiecare reintalnire e la fel de intensa si sper cu toata sinceritatea ca perechea ea-si-el langa care am calatorit intr-un double decker, in ianuarie, pe o ploaie torentiala pana la pod, nu s-a simtit amenintata la modul serios de faptul ca am vorbit singura. Apreciez la adevarata valoare nu doar faptul ca exista un loc care sa imi placa atat de mult dar si intamplarea ca in sfarsit l-am descoperit, dupa o ratacire americana de sapte ani. Un pod poate fi oricand un motiv de meditatie, pentru ca smulge din imposibil traversari nemaiintamplate pana atunci. Un pod frumos e deja imbold de intrare in scena a poetilor, iar un pod declarat initial imposibil de construit si devenit apoi nu doar simbolul unui oras dar si cea mai fotografiata imagine a Americii de Nord este, in mod clar, un pericol ca si omul obisnuit, cu serviciu de la 9 la 5, sa se simta poet. Golden Gate Bridge implineste duminica 75 de ani si poate conta pe prezenta a mii de iubitori care ii vor fi aproape. La aniversarea de 50 de ani acestia au marsaluit de la un capat la altul si soseaua suspendata s-a miscat cu o amplitudine care a dat ceva emotii organizatorilor, desi structura rezista cu brio atacurilor vanturilor puternice si curentilor oceanici nabadaiosi. Am sa fiu duminica printre cei care vor privi cu ochii mari si uneori cu mana la gura silueta eleganta si rosie aruncata peste intrarea in Golful San Francisco si am sa revin cu poze si impresii.

Intotdeauna am crezut ca daca un lucru conteaza cu adevarat, cea mai grozava modalitate de a-l onora este prezenta. Pot sta sa chibzuiesc o jumatate de ora daca sa cumpar trei sau cinci patrunjei dar niciodata nu mi-a tremurat mana cand am facut clic pe un bilet de avion, Si, ca sa o plagiez pe Anda, senzatia de libertate e invers proportionala cu marimea gentii de acompaniament. Acum cand sper ca toata lumea s-a lamurit cat sunt de fantastica, recunosc ca faptul ca imi pot observa manifestarile in acelasi timp si dinauntru si din afara nu ajuta cu absolut nimic la calmarea freneziei. Pana cand damblaua nu isi urmeaza cursul istoric nu e nimic de facut.

***

Calatoriile de maine, parfumate intotdeauna de aroma barcii, a cararii si a trenului si pline de promisiunile unor senzatii nedescoperite inca, sunt motivul pentru care exist.

Tag-uri:

Comentarii

  • Amalia, descrii intotdeauna deosebit de frumos si antrenant excursiile pe care le faci prin America. Redai atat de plastic totul incat pozele pe care le atasezi sunt doar un supliment la ceea ce deja vizualizez, citindu-te.
    Ne traim existenta cu intrebarea si chiar cu indoiala ca nu stim care este rostul vietii noastre. Atunci cand ne-am definit sensul ei suntem linistiti si ne acceptam cu seninatate destinul. Cred ca acesta este adevaratul castig al frumoaselor tale excursii: stii pentru ce le faci, stiind exact cine esti 🙂

    Moi 27 mai 2012 16:17 Răspunde
  • Moi, ce frumos imi scrii mereu. Iti multumesc.

    amalia 30 mai 2012 6:08 Răspunde
  • Amalia, tu scrii frumos! Eu doar incerc sa ma sincronizez cu tine, ma bucur daca imi reuseste. Te imbratisez!

    Moi 30 mai 2012 14:15 Răspunde

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title