fbpx
„The business of living is almost entirely about capturing imaginations. Whatever little is left is about taxation“

Poveste cu Brooklyn Bridge

de

Prima intentie cand m-am gandit sa vorbesc despre aceasta vacanta a fost de a enumera intr-un singur post cele mai puternice impresii pe care mi le-a produs orasul. Insa pe masura ce lista devenea tot mai lunga, mi-am dat seama ca am in cap un fel de cd cu inregistrarea calatoriei si am purces sa il transcriu cat mai fidel.

Martea a fost cu noroc, fara niciun pic de vant. Am inteles ca de obicei curentii de aer se simt mult mai puternic la Brooklyn Bridge si nu eram nici noi chiar in mijlocul verii. Cu toate astea, am primit iar in dar o zi calduta si fara nicio adiere care ne-ar fi putut indispune. Am urcat incetisor pe pod, uimiti de disciplina cu care plimbaretii circulau pe partea dreapta si lasau jumatatea stanga biciclistilor. Marturisesc ca eu am mai tasnit si pe stanga pentru cate o poza, luandu-mi in aparare scuza ca traversez pentru prima oara Brooklyn Bridge si nu stiu sigur cand mai ajung acolo.

 11

 

 33

 

22

 

Deschis in 1883, spectaculosul pod a fost prima cale rutiera de legatura intre Brooklyn si Manhattan. Inainte de el, singurul mod de acces era feribotul, care insa avea viteza mica si putea fi destul de periculos iarna. Podul se intinde pe 486 de metri si l-am parcurs cam pana la jumatate. Planurile de constructie au luat nastere in mintea arhitectului de origine germana John Augustus Roebling insa acesta nu a avut sansa de a le vedea duse la bun sfarsit. I-a fost scris sa piara ca urmare a unui accident intamplat in vreme ce facea masuratori, chiar inainte de inceperea lucrarilor.

L-a urmat la carma proiectului fiul sau, Washington Roebling, care si-a dedicat 14 ani din viata podului. Si fiul a platit tribut greu creatiei sale, pentru ca lucrand ore indelungate la presiuni foarte mari ale apei, a paralizat partial. Sotia lui, Emily, a inceput sa studieze ingineria si a fost astfel in masura sa inspecteze santierul si sa isi ajute sotul cu supervizarea lucrarilor, atunci cand el nu s-a mai putut deplasa. In 1882 primarul Brooklyn-ului a vrut sa il inlocuiasca pe Roebling – fiul din fruntea proiectului insa Emily a intervenit din nou si a cerut permisiunea de a se adresa in aceasta chestiune forului numit American Society of Civil Engineers. Nicio femeie nu mai indraznise asa ceva pana atunci. A iesit din nou victorioasa si astfel sotul sau a ramas in fruntea lucrarilor. In afara de toate informatiile pe care i le aducea grozava sa sotie, Washington Roebling obisnuia sa urmareasca zilnic intruparea podului cu ajutorul binoclului, de pe balconul casei sale.

Dupa ceremonia de deschidere din 1883, cuprinsi de incantare, un numar mare de cetateni si oficiali au mers acasa la Washington Roebling sa il felicite pentru practicul si fermecatorul proiect dus la bun sfarsit. Un pod cu o poveste…

 

44

 

Noi ne-am odihnit pe una dintre bancutele instalate din loc in loc, am facut poze, am admirat soliditatea si pitorescul retelei de cabluri groase din otel, am privit printre ele orasul. Tot timpul treceau pe langa noi foarte multi biciclisti si oameni care alergau. Ne-am dat dusi numai dupa vreo trei ore, cand am coborat pe Broadway, incet, la pas, catre Wall Street.

 

66

 

In stanga luptau pentru atentia noastra felurite cladiri, in dreapta se harjoneau, dincolo de gardul unui parculet, veverite. Am intalnit in drum un McDonald’s care angajase pe cineva sa cante la pian. Era cald si incepea sa se simta tot mai bine zvacnetul Wall Street-ului. Lume tot mai multa, tot mai fara stare. Am prins din zbor negocierea dintre o tanara cu picioare frumoase si un grup de vreo trei domni cu costume inchise, genti diplomat si pasul infectat de increde in sine. Am pozat cateva persoane care stateau la o barfa gras platita langa sediul Bursei. Am incercat sa nu incurc pe nimeni dar i-am luat in vizor pe cat mai multi. Un grup de fete si baieti incinsesera ceea ce mie mi s-a parut a fi „Podul de piatra”, poate si in onoarea locului de unde tocmai veneam.

 

55

 

Am mai respirat un pic de aer imbibat cu germenele maretiei financiare si apoi am traversat strada ca sa ne adapostim in spatiul cu vibratie diametral opusa al bisericii Trinity. Intram in a doua jumatate a zilei de marti.

Categorii:
America · amintiri · calatorie · New York

Comentarii

  • …Si asteptam cu nerabdare continuarea! 🙂

    Corinas 28 februarie 2010 2:09 Răspunde
  • Ai ascultat melodia Aliciei Keys Empire state of mind part II? Spune 2 versuri foarte frumoase legate de acest pod, este intr-adevar minunat. Mi-as dori sa ajung acolo candva.
    http://www.youtube.com/watch?v=uMS5xQ_V0TQ
    „Hail a gypsy cab
    Takes me down from Harlem to the Brooklyn Bridge”

    ionel torac 28 februarie 2010 23:46 Răspunde
  • Corina draga, mersi, si sa stii ca am fost cu tine pe terasa din Arles, la o savuroasa cafea imaginara. Te pup.

    amalia 1 martie 2010 7:26 Răspunde
  • Am vazut, te-am primit si am savurat-o cu tine, alaturi 🙂 Te pup si eu.

    Corinas 1 martie 2010 16:48 Răspunde
  • La Multi Ani cu Martisorul, Amalia draga.
    Sa fii ca Primavara de voioasa!

    iana 1 martie 2010 21:20 Răspunde
  • Ce frumos Amalia … ma plimb si eu cu tine prin NY, de ziua Martisorului …
    iti doresc o Primavara frumoasa si plina de zimbete si caldura.

    Sofie 2 martie 2010 4:28 Răspunde
  • Ionel, multumesc, am ascultat acum din nou cantecul.
    Iti doresc sa ajungi acolo cat mai curand!

    amalia 3 martie 2010 4:32 Răspunde
  • Iana, multumesc pentru urare, iti doresc si tie o primavara care sa vina repede si sa fie nemaipomenita!

    amalia 3 martie 2010 4:33 Răspunde
  • Sofie, te iau oricand cu mine cu mare drag 🙂

    amalia 3 martie 2010 4:34 Răspunde
  • Te colind si eu, draga Amalia, fara martisor, cum stii, dar cu ganduri calde dupa o iarna rece si alba. Ai un talent deosebit sa duci omul cu tine pe unde mergi, ceea ce ma obliga sa-ti urez cat mai multe calatorii, cat mai interesante si lungi. Te imbratisez!

    Corina 3 martie 2010 18:35 Răspunde
  • Frumos , ca de fiecare data ! Cred ca ar trebui sa faci ocolul pamantului , si sa ne incanti cu frumusetea scrisului tau si a lumii .
    Sa ai o primavara frumoasa Amalia !

    Marina 3 martie 2010 22:47 Răspunde
  • Corina, am trecut, virtual, pe la tine, si am sters-o inapoi cu scrinul cu sase sertare in sase culori. Imi plac si mie pozele si lucrurile pe care le aduni. Iata ca si de foarte departe putem sa ne tinem aproape, in gand.

    amalia 4 martie 2010 22:17 Răspunde
  • Marina, iti multumesc pentru urari si, la o adica, nu m-as da inapoi de la ocolul pamantului. De doua zile la Chicago e un soare incredibil, care nu face altceva decat sa puna paie pe focul dorului de duca. Iti doresc si eu o primavara superba.

    amalia 4 martie 2010 22:26 Răspunde
  • Amalia si la mine e soare… cu dinti deocamdata dar e soare… mai e si zapada care inca nu s-a speriat si se incapataneaza sa ne se topeasca
    Trebuie sa iti marturisesc ca tot pe dulapul cu sertare colarate am pus si eu ochii pe la Corina pe acasa…

    Ocolul lumii e si visoul meu sa stii si poate cand vom fii mari si fara griji il vom face… tu pe o parte eu pe alta si ne vom intalnii la mijloc… pe undeva pe unde locuieste Corina ma gandesc eu ca o fii mijlocul caci prea s-au strans multe frumuseti in tara aceea.
    N-am comentat nimic la Brooklyn Bridge pentru ca mi-e tare dor de Ney York sau mai bine zis de Manhattan si nu stiu cand mai ajung…
    Uite ca am pus si eu paie pe dorul tau si al meu de duca.

    CristinaC 5 martie 2010 7:26 Răspunde
  • Cristina, trebuie sa facem ceva si cu dorul acesta de duca 🙂

    amalia 9 martie 2010 9:41 Răspunde
  • Pai sa ne ducem… undeva candva… eu m-am dus… la birou azi pe un soare perfect care ma facut sa ma „usuc” si mai mult de dor….
    La mine primul drum nu se arata pana la sfarsitul lui mai… pe dealurile din
    Pennsylvania . Concediul e in august si inca nu s-a hotarat directia… ori Israel, Iordania cu o posibila fuga in Egipt … ori sudul Frantei, Barcelona, cu un drum prin pirinei la Santiagao de Compostella ( o alta tacaneala de-a mea)… ori… o combinatie care sa includa putin si Romania ca sa imi alin dorul… asa ca pana atunci imi raman visele!

    CristinaC 9 martie 2010 18:05 Răspunde

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title