„The business of living is almost entirely about capturing imaginations. Whatever little is left is about taxation“

Spectator ingrozitor

de

tv_set[1]_resizeTrebuie sa fie de la frig. Altfel nu-mi explic. Am urmarit aseara nu unul, ci doua episoade dintr-un serial pe care de obicei il ocolesc. Un serial din acela in care oamenii rai impusca si oamenii buni (care lucreaza la departamentul  special agents) ii demasca exact cu o suflare inainte de genericul final, asa de cumplit de previzibil, ca ma doare si secunda pierduta ca sa explic. Si totusi, de data asta m-au prins. Tocmai ridicasem capul din cartea lui Alaa Al Aswany, Friendly Fire. Aveam televizorul deschis pentru ca vroiam sa vad cum si-a serbat fostul guvernator de Illinois un an de la arest, apoi am stat sa bag de seama daca batem sau nu recordurile arctice, apoi am observat cu coada ochiului ca a inceput un film, dar mi-am pastrat vreme indelungata nasul si atentia printre egipteni, pentru ca scriitorul acesta se pricepe foarte bine la ce face.

N-a fost nevoie insa decat de o indreptare a gatului si de o redistribuire a pernelor ca privirea sa imi alunece pe eran, iar ce s-a intamplat dupa aceea e istorie, geografie, amalgam cultural, arme cat roata combinei agricole si sperieti din care am fost scoasa cu arcanul. Baietii astia se pricep si ei la ce fac, totul e sa iti ridici privirea. Daca am inteles eu bine si nu m-am confuzat mai mult decat media pe tara de bastina adunata cu media pe tara de adoptie si apoi impartite la ceva, la orice, dar sa iasa o formula foarte complicata, atunci in primul episod de aseara criminalul era tot un agent, unul frustrat din motive de nerecunoastere a meritelor personale. Sau poate frustrat de panatalonii pescaresti ai regizorului.

Vasazica in primul episod o domnita draguta era amenintata de un individ, au venit agentii, au ascultat, n-au notat nimic, ca n-aveau nici timp, nici nevoie, se intelegeau numai din traiectoriile pupilelor si din unghiurile dintre maxilare si directia subtitrarii. Cu toate astea omul rau i-a jucat un renghi afurisit agentului culcat de-a curmezisul usii victimei si s-a apropiat de blonda cu un briceag care aducea perfect cu briceagul de crestat slanina afumata si de taiat mustacioara cepei verzi pe care il avea in copilarie bunicul. S-a apropiat de victima, recunosc ca n-am inteles cum,  dar ce sa ne mai incurcam acum in detalii, important e sa vedem the big picture. Partea proasta e ca omul rau tot vorbea, facea pe desteptul, si in intervalul acesta agentul de la usa s-a dez-ametit si a intrat in incapere, schimband soarta episodului din proasta in foarte educativa.

Am suspinat si-am purces sa citesc o fraza scurta dar nici pe aceea n-am putut sa o termin, ca a venit publicitatea. Mi-am asezat si mai bine paturile pe genunchi si am asteptat, cred ca hipnotizata, episodul doi. Ca atunci cand ne dau, ne dau sa ne tina cel putin pana maine seara, la aceeasi ora. Al doilea episod l-am vazut de la inceput, era cu impuscaturi de la distanta, alt bax de sos tomat, alt politist cu probleme de personalitate. Poate omul rau din episodul unu si omul rau din episodul doi erau verisori, daca nu intre ei, atunci macar cu vecinul sau nevasta scenaristului. Oricum, sa nu uit sa fiu pozitiva si sa mentionez ca imi placea avionul cu care zburau oamenii buni. Scena finala din cel de-al doilea episod a continut omul rau si doi agenti buni. Primul agent bun l-a batut pe al doilea agent bun asa incat secundul sa ii poata lua arma de la picior si sa il puna la respect pe omul rau, sper ca asa a fost, dar oricum, atata am putut eu sa vad si sa inteleg, ca totul s-a derulat foarte repede si tantalaii de politisti locali au fost opriti din interventie chiar cand cei de la centru ieseau pe usa afara lasand in urma liniste si pace interioara si exterioara. Apoi a venit publicitatea, una calda, una rece, prima data un burger scaldat in ce sunt scaldati burgerii, apoi un inel de strangulat stomacul, cu diametru reglabil, sa fie calupul tanda pe manda.

Apoi, nu stiu cum, m-am smuls pe neasteptate din orice nume o fi purtat starea in care zacusem pana atunci, si am schimbat pe canalul public, unde de obicei inainte de culcare (dupa ce trec stocurile si obligatiunile) ni se da ceva mai bland, mai linistitor. Da, in mod sigur a fost de la frig, caci zilele astea am avut adieri siberiene la Chicago, motiv pentru care am mers la magazinul de zarzavaturi nu doar cu masina, ca de obicei, ci si cu salopeta de schi. Acum frigul, nu ca s-a inmuiat, dar e relativ mai suportabil, asa ca daca maine ma uit la filme cu fantome, vina imi va apartine in exclusivitate.

Tag-uri:
Categorii:
televizor

Comentarii

  • Ce spectatoare draguta esti tu si ironica. Nu ti-a placut scenariul, iar sucul de rosii poate fi inlocuit cu niste cosmetice pentru actori, un lichid care arata ca sangele, si nu pateaza, astfel incat sa nu iese la spalat.
    „A fi spectator este o arta” a spus-o primul Brecht, apoi au preluat-o si altii. Te-ai ingrozit doar, dar trece pana la urmatorul film.
    Iti trimit un spectacol de teatru pe mail.Este altfel de teatru.

    Monica Andrei 16 decembrie 2009 11:54 Răspunde
  • Ha ha !!! Criminal Minds !!! Si eu urmaresc showul asta. La un moment dat incepusem sa verific de cate 3 ori daca usa e incuiata inainte sa merg la culcare… dar am continuat sa urmaresc fiecare episod :-)) Macar de publicitate scap ca nu am TV si iau filmele de pe …. diverse 🙂 dar si asa te hipnotizeaza

    Adri 16 decembrie 2009 19:14 Răspunde
  • Era mai mult decat scenariul, e un anume gen de film (serial) care nu ma prinde, insa de data asta s-a intamplat ceva si mi-a venit de hac! A trecut deja, am vazut un film care mi-a spalat toate framantarile de moment, Moonstruck, cu Cher si Nicolas Cage.
    Am citit despre acel spectacol, Monica, te pune serios pe ganduri.

    amalia 18 decembrie 2009 3:49 Răspunde
  • Adri, exact 🙂

    amalia 18 decembrie 2009 9:11 Răspunde

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title