„The business of living is almost entirely about capturing imaginations. Whatever little is left is about taxation“

Steinbeck – Impresii de lectura

de

Am inceput sa citesc Steinbeck nu din impuls propriu, ci momita telefonic de mama cu un citat despre timp. Elementul intrigant a fost inversarea ideii ca timpul placut trece repede iar cel plictisitor nu se mai sfarseste. Nu traduc.

 „Time interval is a strange and contradictory matter in the mind. It would be reasonable to suppose that a routine time or an eventless time would seem interminable. It should be so, but it is not. It is the dull eventless times that have no duration whatever. A time splashed with interest, wounded with tragedy, crevassed with joy – that’s the time that seems long in the memory. And this is right when you think about it. Eventlessness has no posts to drape duration on. From nothing to nothing is no time at all.”

Exact genul de declaratie care ma face sa vreau mai mult. In urmatorul drum la librarie m-am intors cu un „East of Eden” la mana a doua si vreme de o luna am abandonat toate activitatile care nu erau absolut necesare supravietuirii. I s-au reprosat multe lui Steinbeck, inclusiv faptul ca in lupta dintre el si lirism, lirismul conduce. Exact motivul pentru care imi place acest scriitor. I s-a aruncat in spate vina ca romanele lui nu au cine stie ce actiune, ca personajele tind sa aprecieze peste masura conversatiile despre ce se afla sub invelisul imediat vizibil al vietii si sa interpreteze filosofic maruntisurile de zi cu zi. De altfel Steinbeck a sustinut mereu ca tocmai formatia intelectuala, teoretico – seaca si oarecum ferita de dificultatile existentiale este cea care ii impiedica pe criticii literari sa patrunda intelesurile universale, simple si profunde din scriitura lui. „And I suppose the subtleties are sooner or later picked out but never by critics.”

Insemnare din 8 martie 1951, in jurnalul tinut in anul in care a lucrat la „East of Eden”: „It will not be what anyone expects and so the expecters will not like it. And until it will gets to people who don’t expect anything and are just willing to go along with the story, no one is likely to like this book”,

Nu pretind ca imi aduc aminte tot ce am citit in cele sase sute de pagini si nu e intentia mea sa le repovestesc aici. Simt oricum nevoia sa revin curand la ele, cu calmul, rabdarea si atentia cu care te apropii pentru a doua oara de lucrurile cu adevarat importante. Dar prima lectura a lasat cateva impresii atat de puternice incat mi-e greu sa aleg pe care sa le redau si pe care sa le las la o parte.

Despre California poppies, sau macii californieni, cei din poza.  „These too are of a burning color – not orange, not gold, but if pure gold were liquid and could raise a cream, that golden cream might be like the color of the poppies.”

Samuel Hamilton, creat dupa modelul bunicului dinspre mama, un personaj care nu a avut teribil de mult succes material in viata dar a carui conversatie captiveaza fara scapare interlocutorii, marturiseste: „I’m having enjoyment. And I made a promise to myself that I would not consider enjoyment a sin. I take a pleasure in inquiring into things. I’ve never been content to pass a stone without looking under it. And it’s black disappointment to me that I can never see the far side of the moon.”

Un oarecare Anderson, prototipul perfect al omului care nu are cum sa inteleaga spiritul familiei Hamilton: „His name was Anderson and he had little gift for communication. Like most technicians, he had a terror and a contempt for speculation. The inductive leap was not for him. He dug a step and pulled himself un one single step, the way a man climbs the last shoulder of a mountain. He had great contempt, born of fear, for the Hamiltons, for they all half believed they had wings – and they got some bad falls that way”

Dessie, cea mai plina de viata dintre fetele familiei Hamilton, sufletul unui atelier de rochii pentru femei, devenit adevarata institutie locala: „Nothing so healthy as Dessie had ever happened to Salinas… She carried excitement in her arms just as Samuel did… Dessie was not beautiful. Perhaps she wasn’t even pretty, but she had the glow that makes men follow a woman in the hope of reflecting a little of it.” O dragoste fara final fericit ii rapeste stralucirea si, fara macar sa stie de ce, femeile care inainte ii imbracau rochiile incep sa o evite. „Dessie’s business began to fall off. And the women who had thought they wanted dresses never realized that what they had wanted was happiness”. Povestea lui Dessie e trista.

Salinas, Pacific Grove, Los Gatos, numele tuturor locurilor in care scriitorul a locuit mai multi ani imi trezesc in suflet ecouri de neinteles…

Fara sa ma pricep sa o caut, am dat intr-o zi din intamplare (?) peste biografia lui Steinbeck scrisa de Jackson Benson. Biografie este un fel de a spune, in lipsa de un alt termen concis. Sunt o mie de pagini superbe despre viata, incapatanare, literatura, dragoste, ascultarea chemarii, atentie la detaliu, bucurie si dezolare. Ca si cand asta nu era de ajuns, la cateva zile dupa, am gasit „Journal of a Novel”, scris in 1951, despre care am pomenit mai sus. O ideea interesanta din biografie este pozitia lui Steinbeck in legatura cu lumea intelectuala. Multi din teoreticienii care l-au criticat au presupus ca scriitorul ar dori sa faca parte din „elita” cand, in realitate, el considera ca intelectualul formal este de cele mai multe ori un personaj care se promoveaza pe sine si sacrifica adevarul si sentimentele pentru a-si creste reputatia. Steinbeck a preferat sa vorbeasca foarte mult prin arta sa si foarte putin spre deloc prin aparitii sau declaratii directe. Cand „Oameni si soareci” s-a jucat de doua sute de ori la New York, a considerat nu numai ca prezenta lui nu e necesara la premiera, dar nici macar nu s-a dus sa vada o singura data piesa, un mare succes. Daca insa definim intelectualul ca pe un om interesat de idei de dragul ideilor, ca pe un cautator fara odihna, cu o motivatie interioara de a studia si descoperi, atunci Steinbeck a fost un intelectual dintre cei mai fini.

Mi-a mai ramas in minte un citat despre tristete, de data asta din Jurnal. „Now the sadness is going away. It was like the little gauzy mists which hang close down to the water in the spring. And when they rise, you hardly know they are gone. Now I have forgotten what the sadness was, although I remeber the form and feeling of it. How odd – the sadness can turn to gold. Can it be that it is a pleasurable feeling? It might well be.”

Stilul scriitorului s-a schimbat pe parcurs si nu toate cartile imi plac. Stiu ca nu sunt complet pregatita pentru „Fructele maniei” si de aceea continui sa o aman. Se apropie insa ziua pentru „Cannery Row”. Si nu sunt prea departe, ca niste promisiuni, „The Pearl” sau „The Winter of Our Discontent”. 

Peste toate insa ramane „La Est de Eden” sau locul unde parasim perfectiunea si ne asumam umanitatea. Iar cea mai mare binecuvantare si cel mai mare blestem al conditiei noastre asumate este capacitatea de a alege.

Tag-uri:

Comentarii

  • Amalia, sa citesti Fructele maniei, Joia dulce, Pasunile Raiului… Sunt carti superbe si, daca ti-a placut Bellow, sunt convinsa ca iti va placea in continuare si Steinbeck. E unul dintre favoritii mei! Mi-a oferit singurul mod de a privi America de atunci, si nu cred ca mi-as fi putut gasi o lentila mai potrivita.
    Lectura placuta! Si mi-e dor de tine.

    Corinas 2 iulie 2012 10:21 Răspunde
  • Mersi Corina. Si mie mi-e dor. Se face anul.

    amalia 9 iulie 2012 6:41 Răspunde

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title