Amalia Nita

Spiritul autocritic a pocnit din bici si, in tren fiind, mi-am dat seama ca nu mai pot sa iau in gluma oranduirile, drept pentru care am purces un pic la adancirea analizei comparative. Mi-am notat apoi ideile pe un colt de cupon de reduceri, ca sa nu le uit, caci memoria mea nu mai e ce a fost pe vremea cand desluseam integrale, comentarii literare si capitole lungi din manualul de economie politica. Intre noi fie vorba, cuponul de reduceri e vital, cine nu il are in geanta nu exista. La finalul demersului m-am ales cu doua liste incomplete de trasaturi atasate fiecarui mod de viata, liste pe care le-am pipait in buzunar pana la servici, unde le-am scos si, repede, inainte sa apara toata suflarea contabila, le-am transcris in Word.

Comunism – nasterea e ieftina si o plateste statul

Capitalism – nasterea e mai scumpa si  o plateste (uneori) statul, in colaborare masiva cu noi

Comunism – scutecul e ud si lipit de poponet

Capitalism – scutecul e uscat si greu ca plumbul

Comunism – mama e stresata dar s-ar putea ca bunicii sa o ajute

Capitalism – mama e stresata dar s-ar putea ca bunicii sa fie plecati in vacanta

Comunism – faci primii pasi pe langa cuierul din hol, cel care are si dulapuior de pantofi si lingura de metal pentru incaltat

Capitalism – faci primii pasi in al doilea premergator, dupa ce ai dat cu primul de toate mobilele

Comunism – te dai in vant dupa pui cu cartofi

Capitalism – te dai in vant dupa chiftele dezmortite la microunde si chips-uri

Comunism – nu-ti gasesti pantofi numarul tau nici sa tragi cu tunul

Capitalism – ai debaraua ticsita cu incaltari si te intrebi care e de fapt rostul tau pe pamant

Comunism – la un moment dat te prinzi ca toate deciziile apartin comitetului de partid

Capitalism – la un moment dat intelegi ca totul este hotarat de corporatii

Comunism – bucuriile isi asteapta randul si vin de la cec

Capitalism – bucuriile nu pot sa astepte si vin de pe cardul de credit

Comunism – n-ai pasaport, scrii in oracol si noaptea dormi busteam

Capitalism – ai pasaport, scrii pe blog si uneori ai usoare probleme cu insomnia

Comunism – se manifesta crunt dictatura vanzatoarelor (cele de la alimentara sunt incluse in prezenta afirmatie)

Capitalism – se manifesta crunt dictatura publicitatii (cea la alimente este inclusa in prezenta afirmatie)

Comunism – iei repartitie

Capitalism – iei viata in piept

Ma opresc aici cu oranduirile si, pentru ca trecutul e trecut iar viitorul speram sa fie oricum mai bun, va promit pentru data urmatoare o plimbare prin Chicago.

(Disclaimer: acesta obsesie pentru oranduiri este trecatoare, cel putin teoretic, si a fost inflamata temporar de imaginile receptate pe ecranul TV si legate de caderea Zidului Berlinului. Si de asemenea, comparatia a fost utila pentru punerea pe fuga a unui alt gand, mult mai concret si mai iritant: ce am facut noi in ultimii 20 de ani? Eu promit sa nu mai pomenesc acesta intrebare, pentru ca am obosit plasmuindu-i raspuns, si va multumesc pentru rabdare si intelegere .)

Sub influenta, nu, nu a alcoolului, ci a filmului Reds, povestea jurnalistului american John Reed, cel care a crezut in egalitate si oarecum in comunism din acela pur, care nu are cum sa existe, mi-au venit niste ganduri comparative comunism versus capitalism, asa, subiectiv, cum am experimentat ambele oranduiri. Ca o paranteza, Warren Beatty a trudit in total 13 ani pentru a aduce Reds de la idee la pelicula pentru care a fost nominalizat personal cu patru premii Oscar si a castigat premiul pentru regie.

Nu stiu exact cum s-a nimerit si s-a potrivit, dar daca stau sa ma gandesc, am impresia ca in 34 de ani am putut sa fiu martora atator schimbari si convulsii sociale, ca uneori mi se pare ca am privilegiul unei existente din categoria doua belele la pret de una, sampon si balsam. Am trait in comunism, in comunism cu fata umana, in tranzitie, in tranzitie scapata din haturi, in capitalism american dezlantuit, in capitalism american cu machiajul dus, in capitalism american in tranzitie spre nu se stie ce, nu se stie cand.

S-ar putea sa fie numai firea mea cartitoare dar uneori am impresia ca intre comunism si capitalism una din diferentele esentiale este ca in cea de-a doua oranduire poti sa te aduni si sa iti strigi necazul pe strada, daca te loveste cheful si obtii aprobare de la primarie. In plus, ai acasa un televizor cat peretele, pe care seara misuna analisti, cu preponderenta politici si financiari. Deci avantaj: capitalismul. Dar in comunism strangi randurile cu ai tai, va ghemuiti toata familia langa Europa Libera, vine si varul Fanel sa asculte emisiunea in limba romana, iar unchiul Nelu iese din cand in cand afara, sa se uite in lungul ulitei si sa se asigure ca nu e niciun securist in dudul din fata casei.

In capitalism insa, te imbolnavesti de ficati de invidie ca varul Fanel a fost mai smecher si mai orientat decat tine si a stiut exact cand sa plece in Spania, sa prinda boom-ul si sa isi repatrieze profitul, investindu-l intr-o casa mai mare decat a ta. Toata lumea e in competitie cu toata lumea, pentru tot. Andreea are pantofi mai multi si mai fini iar Dana apare mereu cu o haina noua de blana. Situatia asta nu poate fi tolerata, asa ca te inhami mai zdravan la una-alta, ca sa dregi busuioacele averii.

Tocmai cand bifezi finalizarea instalarii in baie a celei mai fancy gresii din judet sau din provincie, nici nu apuci bine sa tragi in piept o gura de oxigen saturat cu impliniri marete, ca suna unchiul Nelu sa te otraveasca cu vacanta lui la Nisa. Povesteste cum a dat de o oferta de cazare beton, pe care tu nu ai sa o gasesti la pretul respectiv, degeaba iti petreci noaptea pe internet (poate si pentru ca nu-ti spune adevarul legat de sursa prin care a descoperit-o de fapt). Dintr-o data saptamana ta petrecuta in Grecia iti pare o nimica toata, parca Nisa e mai glamour (ce-o fi si ala), mama lui de capitalism si de tot. Gresia si-a pierdut stralucirea, ii privesti cu indiferenta vinisoarele si nu te mai incalzeste cu nimic armonia cromatica zamislita intre ele si cosurile ornamentale de pe etajera. Nu mai ai chef de nici unele si te intrebi daca nu te-o fi lovit chiar pe tine balaurul acela care se lafaie in libertate in capitalism si care raspunde la neplacutul nume de depresie. Poate nu chiar depresie dar un simptom nervos mic si destul de interesant parca tot ar da bine la cazierul existential. Am sa inchei aici dar ia uite, fir-ar sa fie, vecinul si-a tuns iar gazonul si acum arata mai bine decat al meu.