La multi ani!

La multi ani care sa debuteze cu trei zile de sambata!

Dupa Craciunul un pic mai agitat am lasat sa se deruleze de la sine un Revelion lenes, condimentat numai de sampanie roz, un film la care am ras pana la durerea de maxilare si privitul la televizor unde se transmitea in direct fiorul din Times Square.

M-am simtit ca si cand as fi fost acolo si pana la urma si asta conteaza, nu? Numai o singura nelamurire am, la ora 11 noaptea Chicago time am vazut numaratoarea de la New York pe canalul mexican, live, apoi la ora 12  noaptea Chicago time am vazut numaratoarea de la New York pe canalul american, live. In mod sigur am incurcat eu ceva, desi fenomenul s-a petrecut inainte de a bea sampania. Sau poate mi se trage de la „My Big Fat Greek Wedding”, filmul la care m-am tavalit pe jos de ras in clipa in care doi americani pasnici (socri mari) au mers sa intalneasca familia de greci a miresei, numeroasa, exuberanta, primitoare, conservatoare si fermecatoare. Figurile parintilor mirelui merita inca o derulare si inca una.

E ianuarie si curand soseste si timpul Varsatorilor, alt bilant, alte propuneri, sau, mai bine, o continuare inspirata a tot ceea ce a fost.

Caci tot in filmul despre care povesteam a existat o replica grozava, pe care nu cred ca o reproduc cuvant cu cuvant, dar a carei ideea principala este: nu lasa trecutul sa iti dicteze ceea ce esti dar lasa ceea ce a fost sa fie parte din ceea ce vei deveni. Zis şi inceput de facut.