„The business of living is almost entirely about capturing imaginations. Whatever little is left is about taxation“

Tot sărbătoresc, deci exist

de

Dimineaţă, după ce mi-am înşfăcat făcătura de cafea de la un renumit lanţ global, şi după ce am primit primul compliment matinal: You look very tired!!, de la o fătucă altfel simpatică, am eşuat pe scaunul meu ergonomic şi am privit, pe geam, primăvara. Am fost tristă că iar n-am avut vreme de tandreţurile matinale cu ibricul personal, ratând astfel una dintre principalele plăceri ale zilei. În schema logistică a dimineţii mele încap, tot mai des, numai termenii pat şi peron. Exact la fel s-a întâmplat şi acum câteva zile, de St. Patrick’s Day, sărbătoarea aceea de care nu auzisem până când am sărit pârleazul, dar pentru care acum mă veselesc mai amplu decât un irlandez sadea.

Am citit undeva, nu mai ştiu unde, căci pe raţiuni de surmenaj încurc sursele şi citatele, că America nici vorbă să fie un melting pot în care fierb decent şi armonios indivizi culeşi de prin toate colţurile rotunde ale pământului, ci e mai degrabă o adunare de camarazi care se ţin cu caninii cu practicile culturale specifice locaţiilor unde răspundeau la numele de băştinaşi. Uite că ajută să te freci cu pumnii la ochi ca să alungi somnul, căci mi-a sclipit şi sursa citatului, era vorba de o carte galbenă de sociologie, care mă prevenea, de altfel, că după ce mă familiarizez cu perspectiva sociologică asupra realităţii cotidiene, nimic nu va mai fi aşa cum a fost.

Am zis că oricum nimic nu mai e aşa cum a fost, aşa că hai să îmi mai asum un risc cognitiv, acolo, ca jertfă suplimentară pe altarul înţelepciunii. După ce am citit trei capitole, am ascuns cartea cât de adânc posibil, sub hainele groase de iarnă, proaspăt clădite în valiza albastră. Am aflat cât suntem, în fond, de nasoi, cum nu ne place să amestecăm clasele sociale, şi că, la o adică, am fi în stare să mâncăm şi carne de om. Foarte, foarte interesant, şi bine de ştiut, şi bine de ignorat, dacă vrem să ne păstrăm atitudinea pozitivă şi elanul tineresc. Dar pornisem de la melting pot şi iar am ieşit în decor, pe poteca pentru canibali. Cartea mea mai spunea că fiecare naţie emigrantă marchează mai straşnic în pribegie sărbătorile naţionale decât ar face-o pe solul originar, unde, nu-i aşa, totul decurge firesc şi o idee enervant. Dar când e departe, irlandezul, mexicanul, românul şi alţi fraţi pe care nu-i mai pomenim aici, pentru economia de pixeli, celebrează (era să zic „se lasă doborâţi”), măcar pentru o zi, de nostalgia aparteneţei la alte spaţii şi petrec mai abitir ca oricând.

Iar noi, ăştialalţi, care între timp le-am devenit un fel de fraţi de cruce, concetăţeni cu drepturi şi obligaţii aproape egale, le ţinem isonul, bucuroşi că putem face un extra-chef. Aşadar o pornim cu foc, mai întâi cu Revelionul, apoi cu Ziua lui Valentin, apoi, ratând ghioceii, ne revanşăm cu farmecul verde al lui Patrick, chiuim de Cinco de Mayo, apoi vine Ziua Independenţei, când ieşim cu coşul la pădure şi chefuim pentru prosperitatea planetei în general şi a noastră în special, fără să uităm să adresăm o rugăciune şi pentru sănătatea camaradului plecat să lupte în suburbiile din Afganistan, unde o fi şi Afganistanu’ ăsta nu ştiu, şi nici nu pot căuta acum pe aifon, că am capul greu. Şi tot aşa, o dăm înainte, ca o celulă de producţie din China vecină şi prietenă.

Ei, şi când vine sărbătoarea noastră, adică cea care chiar e a noastră, ziua  României, trecem prin tot felul de stări, unele chiar conflictuale. Cei mai deştepţi şi mai frumoşi dintre tracii de aici pun repede mâna pe telefon, căci acum nu mai e de glumă şi, cu ochii în lacrimi, comandă la fermă cel mai mişto porc din inventar. Mai e puţin şi vine Crăciunul, iar cel mai serios semnal e defilarea de la Alba Iulia. Să nu ne prindă, Doamne fereşte, Crăciunul fără un briliant godăcesc, că iar vine în vizită mătuşa din Oregon, aia care stă şase luni pe an în Ardeal şi duce vorba până în ultimul cătun câţi pounds a avut porcul prosperităţii tale. La ce i-or fi dat şi ăsteia viză, nu pot să-mi imaginez.

Dar nu mai pot să stau mult cu ochii pe geam şi bag de seamă că mi-a revenit, oarecum, şi cheful de giumbuşlucuri contabile, probabil s-a izbit în sfârşit cofeina de neurotransmiţători. Drept urmare vă salut cu afecţiune şi disperare de sub un morman de cecuri şi promit să revin cât de curând, cu o altă transmisiune de la spatele locului.

Tag-uri:
·
Categorii:
America · comparatii

Comentarii

  • Pai draga mea ai cam sarit niste sarbatori de pe aceste melaguri, cu sarbatori amestecate, de care nimeni nu mai stie de fatp de unde vin si cum au ajuns la noi sau mai bine zis la magainele noastre…
    Acum e plin de oua si iepurasi de toate culorile, marimile si formele caci vine Pastele, sarbatoare care pe continenul acesta nord american nu insemana prea mult si daca apuci si intrebi in staga si dreapta s-ar puta ca sa ai surprizv sa nici nu stie prea multi de ce p sarbatorim cu oua si iepurasi … Luni chiar dupa aceasta sarbatore apar pe rafturile magazinelor cadourile de ziua mamei din mai si luni dupa ziua memei vin cele de ziua tatalui…. urmeaza ziua nationalel plina de stegulete si tricouri patriotice si tot asa ctot ceea ce sarbatorim e ingrozitor de comercial si fara emotie
    Sarbatorea de suflet a disparut de mult asa cum multe alte le au disparut din sufletele omenilor care traiesc zi dupa de zi bazandu-se pe ” aifonul” lor care le stie pe toate mai putin pe cele ale sufletului.
    iti zabesc la gandul ca te voi imita intrand dimineata in mormabnul de hartoage de pe birou si gandindu-ma cum au trecut aprope trei luni din anul acesta.

    CristinaC 29 martie 2010 7:34 Răspunde
  • Amalia draga, poate anul viitor o sa ai parte de un Paste (cat mai) fericit pe taramuri natale, nu crezi c-ar fi cazul? Sa ne vedem si noi la fata, sa depanam amintiri virtuale, sa cotcodacim despre carti, barbati si alte chestii-socoteli…? Te pup si astept urmatoarea transmisiune speciala, asa cum zici mata, de la spatele locului 🙂

    Corinas 29 martie 2010 12:55 Răspunde
  • Cristina, lasa emotia, cine sa mai aiba chef de asa ceva? Tu stii ce am am citit eu acum, de am intepenit pe canapea? Ca un individ (ca domn nu-mi mai vine sa ii spun), aflat la varful cercetarilor legate de inteligenta artificiala in laboratoarele MIT, a declarat ca daca vor reusi sa faca roboti „mai buni” decat oamenii el nu vede nimic gresit in devalorizarea fiintei umane si folosirea prioritara a bazdaganiilor artificiale.
    Probabil in timp ce perfectioneaza chestiile alea ne pregatesc si pe noi sa functionam eficient conectati la acelasi tablou de comanda.

    amalia 30 martie 2010 5:24 Răspunde
  • Corina, ar fi cazul!
    O sa fiu eu la un moment dat disponibila si pentru cotcodaceala autentica, sa vezi! Ca parca incep sa ma satur de „How are you?”, „I’m fine, thank you! And how are you?”, „Fine, fine, thank you!”, yu-huu.

    amalia 30 martie 2010 5:33 Răspunde
  • Amalia, robotii cat ar fi ei de sofisticati si conceputi la MIT nu vor simti niciodata emotiile si pe noi tocmai asta ne deosebeste de ei. Robotii nu iubesc si nu vor iubi niciodata si vorba aceea a lui Blaga… „si daca dragoste nu nimic nu e”

    CristinaC 30 martie 2010 20:50 Răspunde
  • Ce inseamna Cinco de Mayo?

    Cu riscul de a fi atacata de concetatenii de la mare departare, eu am petrecut in America cele mai frumoase sarbatori de Craciun si Pasti! Au fost sarbatori pline de dragoste si liniste, petrecute in tihna alaturi de my better half si cativa prieteni dragi, fara salom intre rude, catei si purcei, fara agitatie si unspe mii de rubedenii, fara sarmalele de pui (fata de care, nu stiu altii cum sunt, dar eu am o greata fundamentala!) ale soacra-mii, fara obligatii, muscaturi, prefacatorii si falsitati, fara porci de unspe mii de pounds 🙂

    Mira 1 aprilie 2010 3:06 Răspunde
  • Mira, Cinco de Mayo este sarbatoarea mexicana de aici, cu parada si tot ce trebuie 🙂
    Ma bucur ca ai petrecut sarbatori frumoase aici, exista si o anumita atmosfera festiva si, mai mult decat atat, depinde pur si simplu de compania de care te inconjori. Exemplul stilizat al matusii din Oregon este numai o replica mai fina decat merita la anumite specimene care circula in libertate si inteapa la intamplare, fara discernamant.
    Si mie imi place aici, imi plac mai ales atmosfera Craciunului in centrul orasului si acum, de Pasti, Slujba de Inviere la biserica catolica la care merg.
    Ai circulat mult, New York, Chicago…, unde esti acum?
    Oriunde ai fi, te salut cu drag si iti multumesc (si) pentru aceasta idee: „firea noastra e cea care atrage conjuncturile care o pot schimba fundamental”. Iti promit ca o sa o dezvolt sau, mai bine, o putem dezvolta impreuna. Iti multumesc pentru mesaje.

    amalia 1 aprilie 2010 6:58 Răspunde
  • Draga mea Amalia,
    Iti doresc sarbatori minunate, sa razi sa te doara falcile cu cei dragi tie de pe-acolo si sa revii mereu cu noutati despre tine si viata ta ”diasporique”.Desi iti scriu rar, te citesc mereu cu interes si-mi placi maxim.
    Virtualul din tine s-a imprietenit cu avatarul meu, iata prima concluzie pe ziua de azi pentru mine, ceea ce-mi suna aproape constructiv, caci am cateva zile de lene si huzur, iar sarbatorile-mi le voi face undeva departe de Bucuresti, rustic si muntos:)
    Te imbratisez, ne regasim curand.

    Una 1 aprilie 2010 12:09 Răspunde
  • Una, cand spui „muntos” deja ma apuca tremuratul, umblu in cerc prin living si trebuie sa ma opreasca cineva sa nu-mi arunc hainele in valiza, sa plec! Eu traiesc de ani buni la campie si nu stiu de ce au facut campia asta chiar atat de mare, de nesfarsita. Adica puteau sa sloboada si un pic de munte, pentru diversitate caci suntem in tara diversitatii, ce naiba. Stiu, stiu, stiu sunt munti frumosi in America, etc doar ca eu inca n-am ajuns la ei, din motive logistice.
    Si cand te gandesti ca Retezatul era la o aruncatura de betisor de mine!
    Cred ca sunt din specia aceea care sufera cand vede numai ses, atat de multe surprize mi-am facut eu mie, tot felul de ciudatenii ca uneori ma intreb ce va mai urma!
    Iti doresc si eu sarbatori fericite, tihnite, sa fii alaturi de cei dragi si sa va bucurati cu adevarat de tot.

    amalia 1 aprilie 2010 17:58 Răspunde
  • Amalia, Retezatul este pentru mine cel mai frumos masiv muntos din Romania iar despre dorul de munte nu mai spun nimic… eu o brasoveanca care locuiste la marginea lacului Ontario acum.

    Va urez tuturor un Paste fericit, luminat si aducator de bine si mai scriu o data urarea pe care unora le-am trimis-o pe e-mail

    Iepurasul mustacios e de Paste norocos,
    nu-ti lasa cadou in ghete,
    are el alte secrete:
    pasca,
    oul inrosit,
    cozonacul,
    mielul fript
    si un
    Paste Fericit!

    CristinaC 1 aprilie 2010 22:04 Răspunde
  • Draga Amalia, si eu imi leg existenta, ca un ritual pagan, de momentul cafelei de dimineata. Ca reuseste sau nu sa-mi izbeasca sau macar sa-mi mangaie neurotransmitatorii cu pricina, mai exista o solutie salvatoare- c’est bone pour le moral. Dar nu asta vroiam sa-ti spun, ci doar sa-ti doresc sarbatori fericite alaturi de cei dragi tie, sa ai puterea de a schimba ceea ce nu poti suporta, dar si puterea de a suporta ceea ce nu poti schimba. (Sincera sa fiu, asta-mi doresc si eu). Ma bucur mult ca te-am cunoscut!
    Irina

    ysy 1 aprilie 2010 23:30 Răspunde
  • Amalia, iti doresc un Paste Fericit, cu sanatate si impliniri. Te pup

    oana.n 2 aprilie 2010 21:42 Răspunde
  • Amalia, draga mea, iti doresc ca sfintele Sarbatori de Paste sa fie minunate, pline de lumina, fericire, multe, multe zimbete si cit mai putine lacrimi de dor.
    Te imbratisez cu drag!

    Sofie 3 aprilie 2010 22:41 Răspunde
  • Draga Amalia,
    Pentru inceput vreau sa iti urez sarbatori frumoase si luminoase alaturi de cei dragi tie. In gradina mea caisul plin de flori se rasfata la soarele bucurestean. E liniste, tihna si armonie asa cum rar se intampla. Citesc de mult blogul tau si iti apreciez intotdeauna insemnarile. Ai o scanteie de umor si un optimism datatoare de puteri, care m-au facut sa te simt apropiata. Inca nu am ajuns pe continentul american, dar promit ca voi ajunge si voi verifica la fata locului si pe propria-mi piele senzatiile traite de tine. Nici macar nu ma va mai speria necunoscutul, pentru ca va fi deja un pic cunoscut.
    Mi-au trebuit cateva luni bune pana sa ma hotarasc sa iti scriu, dar uite ca am facut-o in cele din urma. Am sa revin.
    Pe curand!
    PS: Toate cele bune tuturor celor de aici. Sarbatori fericite!

    AnaM 4 aprilie 2010 14:47 Răspunde
  • Ar fi grozav! Mi-ar face o deosebita placere si ma simt foarte onorata de propunere!
    Acum locuiesc intr-un mic orasel universitar in Indiana, Bloomington, la aproximativ 4 ore de Chicago. Mi-as dori sa ma reintorc acolo intr-o vizita intr-o perioada mai blanda si poate ne vom cunoaste! 🙂 Ar fi tare frumos! Sau, daca ti-ar facea placere sa petreci cateva zile in tihna unui micut orasel cu caprioare si iepurasi, we always have an extra bedroom!
    Paste Fericit!

    Mira 6 aprilie 2010 1:56 Răspunde
  • Multumesc din suflet pentru urari si pentru gandurile bune.
    Fiecare mesaj imi mai alina un pic dorul, imi da putere si speranta.

    amalia 6 aprilie 2010 9:17 Răspunde
  • Ana, iti multumesc pentru mesaj, pentru ca esti aproape de Tango si pentru ca mi-ai spus vorbe care chiar ma bucura mult.
    Te astept mereu cu drag.

    amalia 6 aprilie 2010 9:19 Răspunde
  • Mira, multumesc pentru invitatie.
    Acum, ca vine (sau a venit) primavara, sunt sanse mari sa ne putem intalni. Mi-ar face si mie placere.

    amalia 6 aprilie 2010 9:21 Răspunde

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title