„The business of living is almost entirely about capturing imaginations. Whatever little is left is about taxation“

Trei Americi

de

Defiland pe drumurile patriei m-a pocnit peste locul unde se formeaza concluziile realizarea faptului ca, rutier vorbind, noi nu avem o singura America, ci trei.

Prima e America autostrazilor. Autostrazile sunt un miraj, o Fata Morgana pe care la inceput o urasti, apoi zici ca hai sa ii cedezi numai un pic si cu care apoi, ca si cu orice Fata Morgana care se respecta, stabilesti o relatie trainica de alunecare continua. Autostrazile noastre sunt largi, pe alocuri de o generozitate decadenta, bine asfaltate, bine semnalizate dupa ce in sfarsit intelegi cum functioneaza sistemul. Asa cum spunea o carte de aforisme, datorita autostrazilor acum poti strabate America de la o coasta la cealalta si sa nu vezi nimic. Aici e si putina rautate, caci de vazut vezi. Ziduri laterale, complexe de magazine imense si toate la fel, case identice, localuri cu hamburgheri, benzinarii. Autostrazile taie drum usor pe langa marile orase, unesc in cuget si simtiri individualitatile bazate pe venit ale suburbiilor si, in general, trec prin peisaj cu practicalitatea si nepasarea care sade bine unei natiuni grabile.

A doua e America rurala. Aici ritmurile sunt atat de domoale ca nu mai e nevoie de sase benzi, ajung doua. Varza, usturoi, dovleci, culturile cresc fericite in stanga si in dreapta, pazite de veselia unui panel de panouri publicitare care anunta ca varza aia e cea mai varza, usturoiul e cel mai usturoi, iar despre dovleac nici nu mai vorbim. Prin America rurala trec pick up trucks, un fel de camionete hotarate care vad viata in alb si negru, insensibile la fitele de masina urbana. America rurala are in ea ceva linistitor, o calitate de vata pe bat. Sa se grabeasca orasenii unde s-or grabi, sa intre si sa iasa ca apucatii de pe autostrazi, in America rurala timpul si porumbul au chef de taifas.

A treia si cea mai memorabila e America naturii dezlantuite. Poate un pic jenata ca, pe alocuri, omul n-a nimerit chiar cea mai fericita formula estetica de a organiza lucrurile in zonele intens locuite, natura se ofera pe sine intr-un spectacol compensatoriu fara egal. Drumurile nu mai asculta de nicio regula sau, oricum, nu de regula liniei drepte. Constiente ca in restul patriei disciplina autostrazilor si cantitatea relativ limitata de surprize a cailor rurale lasa folosit sub capacitate potentialul omului de a casca ochii si gura de admiratie, drumurile naturii dezlantuite se catara insistente prin locuri pe unde si Fat Frumos ar sta sa se gandeasca de doua ori daca e bine sa se aventureze. Ajuns in America naturii, drumurile sunt parte din spectacol. Aproape udate de ocean sau despartite de el de cate o plaja mai ingusta decat un vis, obraznicite printre dealuri cu sute de culori sau agatate de munti care te fac sa te simti simultan pitic si urias, drumurile naturii au grija sa dea raspunsul corect la intrebarea ignorata cu arta pe autostrazi si printre ferme, si anume „de ce mai sunt eu totusi aici?”

Tag-uri:
Categorii:
America

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title