„The business of living is almost entirely about capturing imaginations. Whatever little is left is about taxation“

Un Tango in octombrie

de

Dacă într-o excelentă zi am să mă las de practicat ştiinţele economice, una din opţiunile care bâţâie, ca şi mine, din piciorul nerăbdării, este deschiderea unui birou de emis previziuni semi-paranormale. Se spune că e bine să porneşti la drumul cognitiv cu prima variantă sugerată de intuiţie, şi mare adevăr se grăieşte. Ieri, de exemplu, am fost absolut convinsă că îmi soseşte revista. Munceam ceva plăcut la calculator şi, cu coada ochiului, măturam vizual tulpinile celor doi brazi din faţa casei, în aşteptarea poştaşului.

Calm, binedispus şi demn de toată încrederea, numitul domn s-a prezentat regulamentar la buza cutiei mele poştale, provocând obişnuitul zdrăngănit aducător de speranţă. Încântată, mi-am părăsit scaunul de bucătărie pe care stau la calculator şi mi-am strecurat tenul printre hainele aliniate în mica debara din stânga intrării. Artistul care a proiectat cutia mea poştală a decis ca aducătorul corespondenţei să strecoare plicurile de pe prispa din faţa casei, iar eu să le extrag pe partea cealaltă, cu falangele şi nasul contorsionate printre hainele de toamnă. Ce încercam să transmit este că exteriorul casei comunică, prin intermediul cutiei poştale, cu interiorul debaralei. În fine, trec peste complicaţiile arhitecturale şi spun că am apucat plicul zilei de ieri, plic ce conţinea nişte memorii de calculator, înfăşate în nişte ambalaj cu bule, din acelea care te ridicau cu cinci nivele în stima copiilor de pe scară, dacă le spărgeai în faţa blocului.

M-am repoziţionat la calculator, dar, împotriva evidenţelor, nu mă părăsise presimţirea că o să primesc, totuşi, revista. Mi-am văzut liniştită de articol până când, după vreo zece minute, am zărit din nou, cu coada ochiului drept, umbra federală a poştaşului şi am auzit (de acum şi pentru voi) familiarul zdrăngănit, după care mi-am părăsit postul şi am mers să culeg a doua tură de corespondenţă a zilei. Care conţinea, pe lângă nişte terţe pliante şi cupoane, exact revista mea, iarăşi mai frumoasă decât oricând.  

Într-un cincinal de lectură Tango m-am obişnuit ca revista să mă surprindă, însă jur cu mâna pe ploaia caldă de afară că uimirea şi plăcerea de ieri au fost la fel de adevărate ca şi cele trăite acum exact 60 de luni, când am citit-o prima dată. Pentru cei care vin pe acest blog de pe latitudini şi longitudini împletite în afara României, precizez că numărul primit de mine ieri o are ca vedetă pe Nadia, şi, că, într-adevăr, ai ce citi şi ce iubi o lună întreagă în aceată revistă. Bucuria mea cea mai mare e că am pentru ce să mă entuziasmez, căci viaţa trăită pe coordonatele cinismului mi se pare destul de tristă. Aşa se face că îmi scot Tango-ul din ambalajul transoceanic cu aceeaşi nerăbdare cu care smulg de pe raft Vanity Fair.

M-am simţit întotdeauna atrasă de reviste, de la Cinema-ul pe care l-am ciopârţit ca să compun Superstar-uri precoce, la Avantaje-le pe care le citeam în picioare, în gara Cluj, la Unica pe care îmi dădeam ultimul mărunţiş la chişcul t, ca să o epuizez pâna la chioşcul t+1, şi la Cosmopolitan-ul care era chiar bun pe vremea Elenei Francisc. În fine, cred că am (avem) noroc că pot (putem) alege acum o revistă serioasă, pentru că eu, în ciuda admiraţiei cu care mă uit, în sus, la soclul tehnicii contemporane, şi în ciuda (sau în completarea) blogului, e-mail-ului şi altor năzdrăvănii, simt des nevoia să stau turceşte pe jos sau pe canapea şi, foşnind pagini care miros bine, să mă pierd vreme îndelungată în lecturi informative şi în gândurile unor oameni care mă poartă dincolo de automatismele zilnice, în teritorii pe care sunt ajutată să le cunosc şi să le recunosc.

Tag-uri:
· ·
Categorii:
Tango

Comentarii

  • Amalia draga… eu pe cea cu Nadia am cumparat-o in Ro… citind ce ai scris ma gandeam ca ai primit-o pe cea de ocotombrie si ma gandeam sa te intreb cum ai primit-o asa de rapid.
    Te inteleg perfect; si eu iubesc resvistele si le iubesc mirosul de tipografie si le cumpar chiar daca nu imi place totul in ele. Recunoaste ca le rasfoiesti si cand stai in rand la supermarket si de multe ori le cumperi fiindca nu ai avut timp sa termini articolul pana ti-a venit randul sa platesti. Stiu ca majoritatea au si varianta on-line dar farmecul rasfoirii nu este acelasi.

    CristinaC 14 octombrie 2010 17:35 Răspunde
  • Amalia, de fiecare data cind citesc ceva scris de tine, am impresia ca te cunosc de-o viata … si chiar te cunosc, fiindca avem atitea in comun.
    Oh, si eu cit iubesc revistele! Si cum ma bucur ca un copil de o jucarie noua mult dorita, in fiecare saptamina cind deschid cutia postala si ating Hello … urmeaza mijlocul lunii cind vin House&Home, Vanity Fair si National Geographic, ca sa nu mai vorbesc de serile cind ajung acasa si gasesc la usa cite un colet cu stampila Postei Romane pe el.
    Imi las poseta si pantofii pe unde apuc, husbandului si copilei le spun ca mincam ce vor si pregatesc ei, iar eu ma asez turceste 🙂 pe fotoliul din care nu ma deranjeaza nimeni pina nu termin de rasfoit si ultima pagina.
    Multi nu inteleg cum pot sa cheltui atitia bani pe „maculatura”, cind le pot citi foarte bine si confortabil online … ce stiu ei (?)

    Sofie 14 octombrie 2010 23:35 Răspunde
  • amalia,oare pot sa primesc revista si la Montreal?

    ramona 15 octombrie 2010 2:42 Răspunde
  • Total de acord, si eu ador revistele bune, stufoase, proaspete, pe hartie.

    Mi-e dor de revistele vestice, mult mai ademenitoare decat ale noastre.
    Cand ma apuca, iau in brate Elle UK de martie si il rasfioesc ca pe o biblie. 😛

    Am sa caut si eu acest Tango cu Nadia. De 3 ani nu am mai citit unul.

    Zuzu 15 octombrie 2010 12:30 Răspunde
  • Cristina draga, deh, cine a umblat prin Europa… 🙂
    Nu, ca n-am zis Tando „de” octombrie, tocmai de asta am spus „in” octombrie.
    La faza cu revistele nu ma deranjeaza departarea de casa, caci oricum citesc mai multe Tango-uri concomitent, unele de anul asta, unele din anii trecuti, sunt bine aprovizionata la acest capitol.
    Daaa, plec cu reviste de aici din magazine, mai ales cele despre Italia si Anglia si, desigur, Vanity Fair.
    Tu tot asa un week-end frumos de toamna ai avut, ca si noi?

    amalia 17 octombrie 2010 22:35 Răspunde
  • Sofie, stii care e singurul lucru de care mi-e cu adevarat ciuda, in legatura cu tine? Ca ai fost in Chicago vreme lunga si n-a fost sa fie sa ne intalnim atunci. Cate reviste si multe alte chestiuni puteam despica noi doua, live!
    Iar in legatura cu cei care considera ca revistele bune sunt „maculatura”, parerea mea este ca aceasta atitudine nu spune nimic despre revistele in cauza, ci spune foarte mult despre acele persoane.
    Si eu trec pe la tine si raman cu ochii in pozele din Maui si abia ma mai extrag, cumva, de acolo.

    amalia 17 octombrie 2010 22:44 Răspunde
  • ramona, eu stiu ca se pot face abonamente si din strainatate. Te rog mult sa o intrebi pe Alina daca acum s-a modificat ceva in modalitatea de contractare a abonamentului. Revista ajunge la tine cam in trei saptamani de la publicare si parerea mea e ca merita asteptarea.

    amalia 17 octombrie 2010 22:50 Răspunde
  • Zuzu, numarul acesta cu Nadia este cel de septembrie, cel curent, de octombrie, o are ca si coperta pe Valentina Pelinel.

    Nu toate revistele vestice sunt mai bune decat ale noastre. De exemplu, Cosmopolitan US mi se pare aproape la fel de trista ca si Cosmopolitan Romania de acum. Mai primesc diferite e-mail-uri de la ei, cu exemple de articole: cum sa asta, cum sa aia in sapte pasi, asa incat iubitul tau sa moara de placere, ciuda, agonie, extaz. In fine.

    Cred ca a fost ceva in luna martie, caci si Vanity Fair de martie a fost superba.

    amalia 17 octombrie 2010 22:55 Răspunde
  • Amalia weekendul e fost perfect cu soare, fara vant, cu culori ireale… parca mi-a fost putin frica de atata frumusete… sper sa nu ma trezesc maine dimineata cu zapada.

    CristinaC 18 octombrie 2010 2:54 Răspunde
  • nuuuu,
    mai este putintel din vara indiana, altfel ma supar.

    amalia 18 octombrie 2010 4:40 Răspunde
  • Da asa este si eu am trecut prin toate aceste etape: Cinema, Ioana , Avantaje, Unica, Cosmopolitan, Tabu, Elle pina am ajuns la Tango si aici am ramas, pe toate celelalte le-am parasit definitiv
    Si pe acest drum lung mi-a fost intotdeauna aproape ” Formula AS”; dar eu nu-s plecata din tara, eu sunt aici doar o provinciala care savureaza postarile voastre dizitentelor!!!!!

    iris40 18 octombrie 2010 11:57 Răspunde
  • Cand am ajuns la Cluj, la facultate, am stat pe o terasa si am baut o cafea, citind Tabu. Asta era in 2002, cand revista era scrisa de cei ce sunt acum la Tango. Si era chiar octombrie :). Cred ca era chiar primul numar, stiu ca Andreea Marin era pe coperta. Mi-a placut enorm revista si am continuat s-o cumpar, apoi am trecut la Tango, cand s-a mutat echipa. O asteptam si eu cu infrigurare si sorbeam fiecare cuvintel, mi se parea ca e scrisa special pentru mine.
    Si acum imi mai trimite mama cate un Tango la pachet. Anii au trecut, eu m-am schimbat mult, n-as zice ca ma mai regasesc in tonul revistei, insa tot imi face placere sa o citesc si tot as cumpara-o, daca as fi in Romania. Alte reviste romanesti pentru femei nu prea cumparam (rareori, Elle), dar le rasfoiam daca aveam ocazia.
    Tin minte si prima data cand ti-am observat numele in Tango, Amalia (daca nu cumva o fi fost chiar prima data cand ai publicat). Era ceva despre o colega de facultate pe care o admirai si care avea haine foarte frumoase, stiu ca mi-a placut mult si as fi vrut sa fiu ca fata aceea :).

    catintherain 19 octombrie 2010 23:03 Răspunde

Lasă un răspuns la ramona Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title