„The business of living is almost entirely about capturing imaginations. Whatever little is left is about taxation“

Week-end

de

amalia si adelina

Am avut un week-end bun sau bun aproape pana la final, cand s-a facut rau si trist. Sambata a fost ziua mea si am trait o seama de sentimente contradictorii, dar dorul si o usoara neliniste au fost repede cucerite si sterse de urarile pe care le-am primit in direct, la telefon, pe blog, pe e-mail si, cum altfel, pe facebook. Daca eu n-as fi fost eu pe 22 ianuarie, atunci as fi vrut sa fiu zidul meu de pe facebook, asa de frumos si bogat era el, ca un brad reusit de Craciun. Spre deosebire de alti ani n-am sarbatorit cu prieteni multi, parca ma si feream, intr-un fel, de prea mult tam-tam, a mai trecut un an, asta e, a trecut. Totusi, aplicand principiul „mai nu vrea, mai se lasa”, o prietena a reusit sa ma scoata din casa si am vizitat impreuna cu familiile noastre un loc frumos, linistit, foarte special, domeiul unei manastiri catolice din apropiere de Chicago. A fost o senzatie placuta, de curatenie, de impacare, de speranta. M-am simtit fericita sa descopar acel loc chiar de ziua mea. Am ajuns la inserare, totul era acoperit de zapada, cladirile erau frumoase (acuma daca as fi rea as spune „zici ca nici nu erai in America”), atmosfera calma, lina. Am intrat intr-o capela frumoasa, inchinata Sfantului Francisc de Assisi, una dintre fotografii e din interiorul acestei capele, care nu isi inchide niciodata portile.

biserica pe inserat

in biserica

M-a uimit si m-a bucurat apoi imaginea unei alte biserici, una in care am intrat, desi lumina era stinsa si am primit un scurt Hello de la cineva care se ruga acolo. In drumul nostru pe domeniul manastirii am intalnit caprioare blande, din cele care se opresc cand vad masina si vin spre tine (as spune „asa cum numai in America am vazut pana acum”). Am reusit sa prind una in poza, asa cum vedeti. Sarbatorile sunt, totusi, complicate cand esti departe. Pastrez, probabil pentru totdeauna, in minte, vocea mamei care m-a sunat sambata pe telefonil fix, sa-mi spuna „La multi ani, fetita mea”. Am incheiat seara cu o cina placuta, intr-o suburbie frumoasa, un fel de orasel aranjat si frumos luminat, apoi ne-am avantat pe autostrada cu trei benzi pe sens, inapoi spre casa. Duminica a trecut ca orice duminica, de pe la 6 incolo mai mult cu gandul la luni.

intalnire

Spre seara, insa, aveam sa aflu o veste rea si trista, care ma face si acum sa mai simt un nod in gat. S-a dus de la noi, s-a dus departe, intr-o lumea despre care ni se spune ca este mai buna, un parinte al unei prietene dragi. Pentru ca ii cunosc bine povestea de viata, pentru ca e o persoana care mi-e draga si pe care o pretuiesc, as vrea sa ma pricep cum sa ii alin macar un pic ghemul de trairi din suflet, sa pot face ceva, orice. O pretuiesc pe Mihaela pentru ca este puternica si energica, dar, in acelasi timp, sensibila si creativa, un amestec pe care, am invatat pana acum, esti norocos daca il intalnesti macar de cateva ori in viata. Iar eu, de data asta, pot spune ca am fost norocoasa. Iti promit Mihaela ca, la primvara, cand o sa se dea batuta iarna asta afurisita si lunga, o sa mergem impreuna la manastirea cea frumoasa, ca sa aprindem cate o lumanare pentru toti ai nostri dragi, de aici si de departe. Dumnezeu, cel adevarat, cel de dincolo de propaganda si interese pamantesti, sa ne ajute pe toti, pe fiecare asa cum are mai multa nevoie acum.

Categorii:
America · dor · prieteni · sarbatori

Comentarii

  • Sa traiesti,La multi ani!

    adrianagianinna 24 ianuarie 2011 12:11 Răspunde
  • La multi ani! Sa ai doar soare si sa te bucuri de printesa din poza care iti seamana pictatura.

    Anemari 24 ianuarie 2011 14:06 Răspunde
  • La multi ani, draga Amalia! 🙂

    Silvia 24 ianuarie 2011 14:48 Răspunde
  • La Multi Ani Amalia!!!!

    Alina 24 ianuarie 2011 15:42 Răspunde
  • Daca n-ar fi plecarile astea, am putea avea bucurii intregi. 🙁

    Anemari 24 ianuarie 2011 17:23 Răspunde
  • De la Bunul Dumnezeu ocrotire si ajutor, iar de la mine… un gand curat si-un zambet cald.
    La multi ani, Amalia !!
    Si… felicitari, pt blog! Te-am descoperit recent, „plimbandu-ma cu barca” pe net. M-a surprins la modul cel mai placut, inteligenta ta vie, scaparatoare, stilul nefasonat cu care-ti comunici ideile, trairile, ce sa mai… talentul ! Si o doza, cand mai mare cand mai mica, de frivolitate. Stiu, sunt unii oameni – seriosii, care fug ca dracul de tamaie de frivolitate, dar eu cred, ca la urma-urmei a fi frivol, inseamna a fi natural. Doar fiind astfel, esti uman, creator, indraznet…
    Nu am obiceiul si nici timpul de-a scrie pe bloguri, dar acum, nu m-am putut abtine sa n-o fac . Si fie ca muulti ani de-acum incolo, sa te bucuri de muulte urari! Si fie ca si mai multi ani, sa auzi urarea mamicii tale – La multi ani, fetita mea. Este cea mai sublima si sincera urare, pe care numai mama ne-o poate face. Crede-ma, Amalia… Ti-o spune una care, la o varsta la care unii au inca, poate, si bunici, eu nu mai am demult nici parinti…
    Te imbratisez din Bucuresti – daca-mi dai voie… Ella.

    Ella 24 ianuarie 2011 17:52 Răspunde
  • La Multi Ani, Amalia! Cu jena de intarziere, dar din toata inima si cu mult drag!

    Lola 24 ianuarie 2011 19:31 Răspunde
  • La multi ani fericiti alaturi de cei pe care ii iubesti, draga Amalia! Sa iti dea Dumnezeu pace in suflet si sanatate si sa iti lumineze calea in viata!

    Marinela 24 ianuarie 2011 22:15 Răspunde
  • Amalia, m-am gandit intotdeauna ca toti cei dragi ce ne parasesc, doar pleaca undeva. Nu stiu exact unde. Dar cred ca de acolo de unde sunt, ei simt si vad lumina lumanarilor aprinse pentru ei intr-o manastire sau in alt loc.

    lotusul 25 ianuarie 2011 10:26 Răspunde
  • Draga Amalia, La multi ani, draga mea! 🙂 Sa fii fericita, sanatoasa si aproape de casa! Te pup 🙂

    Corinas 25 ianuarie 2011 11:52 Răspunde
  • La multi ani, sanatosi, cu impliniri, viata lunga si frumoasa, sa te bucuri de copila ta!

    Iti trimit virtual un aranjament cu frezii si trandafiri si imi cer scuze ca am trimis mesajul asa tarziu.

    Cu tot dragul,
    Fleurs de Marie

    Fleurs de Marie 25 ianuarie 2011 19:26 Răspunde
  • La multi ani Amalia!

    Victoria West 26 ianuarie 2011 2:28 Răspunde
  • multumesc mult, mult pentru toate urarile.

    amalia 26 ianuarie 2011 4:45 Răspunde
  • Anemari, asa-i ca seamana? Mersi de confirmare 🙂
    Bucurii intregi, bucurii intregi, daca ai sti cat mi le doresc, cat complotez sa le mai pot avea, caci bucuriile mele, de o vreme incoace, sunt puuutintel strambe. Dar tu, Anne, esti, trebuie sa iti marturisesc, o persoana care ma ajuta mereu sa vad partea plina a paharului.

    amalia 26 ianuarie 2011 5:15 Răspunde
  • lotusul, ce frumos ai zis. Daca ai nostri dragi plecati departe vad lumina lumanarilor aprinse pentru ei, atunci totul e mai frumos, mai usor.

    amalia 26 ianuarie 2011 5:20 Răspunde
  • Corina, mi-as dori mult sa fiu aproape de casa sau macar mai aproape.

    amalia 26 ianuarie 2011 5:21 Răspunde
  • Fleurs de Marie, daca tu sughiti din cand in cand, atunci sa stii ca eu, aici, la Chicago, aranjez un buchet intr-o vaza si ma gandesc oare ce sfaturi mi-ai da ca sa il fac si mai frumos. Ti-am citit de mai multe ori povestea de la postul celalalt si imi pare bine ca acum aveti acest bussiness care implica atat de multa rabdare si finete.

    amalia 26 ianuarie 2011 5:23 Răspunde
  • Ella, ma crezi, nu ma crezi, m-ai emotionat. Abia acum, seara, am citit gandurile tale, erau ascunse la moderat. Am ajuns sa pretuiesc oamenii care ma inteleg cu adevarat mai mult decat orice pe pamant, si am sentimentul ca tu ai facut-o. Te imbratisez inapoi, ca sa incalzim raceala si tacerea Oceanului si golurile lasate prea devreme langa tine, langa noi. Te rog, mult, sa mai vii, sa mai scrii, cand se poate, cand ai un ragaz. Si iti multumesc de pe acum.

    amalia 26 ianuarie 2011 5:31 Răspunde
  • Multi ani sanatosi si fericiti, plini de liniste si inconjurata de cei dragi sufletului tau! Fetitia ta seamana izbitor de mult cu tine 😉 (cred ca taticu’ e gelos nevoie-mare)
    Si pe mine m-a emotionat ce a scris Ella! parintii nostri sunt oamenii care ne iubesc neconditionat, orice ar fi, orice am face si care ne pun mereu pe primul plan! desi ii vizitam prea rar, sau poate ii sunam mai rar decat ar trebui sau poate ii amanam prea mult uneori, e trist sa ne gandim ca intr-o buna zi….se vor muta intr-un alt loc, dupa cum spune Lotusul. Nici nu vreau sa ma gandesc la asta, ca ma intristez…si e abia dimineata 😛

    Inca o data La muuuuuuulti ani!!!!

    Adnya 26 ianuarie 2011 7:34 Răspunde
  • Adnya, multumesc mult.

    amalia 27 ianuarie 2011 3:43 Răspunde
  • Amalia !
    Mă crezi, nu mă crezi, ți-am scris acele rănduri-gănduri ale mele, ca unei vechi și dragi prietene, .. atăt de ”apropiată” mi-ai devenit din răndurile și găndurile tale, pe care, recunosc, nici măcar nu le-am citit pe toate. Nu cred că am urmărit să te emoționez, ci doar, să-ți aduc un strop de bucurie… Nu știu dacă chiar am reușit să te-nțeleg, căci, ca să-nțelegi oamenii trebuie să ai facultatea mentală și sufletească de-a te transpune în sufletul și mintea celuilalt. Nu cred că eu o am, iar dacă da, e într-un gramaj neglijabil, ori, vorba aceea : mai am mult pănă departe… Dar, mă străduiesc să-naintez. Fiindcă știm cu toții căt de ușor se face răul, și căt efort, constant și susținut, căt sacrificiu, cere Binele. Dar merită făcut! Căci am ajuns la concluzia, că cele mai importante lucruri din viața omului sunt, iubirea, conștiința și veselia! Am avut mereu o filozofie a mea: că omul optimist, rîzător, domină lumea și viața! Sunt unii oameni, care rămăn amărăți și bosumflați o viață întregă, că au măncat odată ”bătaie”. Dar viața însăși este alcătuită dintr-o suită de … smotoceli. Eu, deși, recunosc, mi-a fost deseori dureros de greu, mi-am spus mereu așa – A trecut ”bătaia”? Fii fericit ! Aceiași atitudine mi s-a părut?, că văd și la tine, căci toți purtăm poveri mai grele ori mai ușoare-n suflet… De aceea ți-am scris… Îți mulțumesc ptr îmbrîțișarea strănsă și caldă, Amalia, și țe îmbrățișez înapoi…cu tot dragul. Și promit, că atunci cănd voi mai prinde o clipă de răgaz, am șă-ți mai scriu. Promise…

    Ella 27 ianuarie 2011 8:39 Răspunde
  • ba eu cred ca o ai:)
    mersi mult, Ella

    amalia 31 ianuarie 2011 6:23 Răspunde

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title