fbpx
„The business of living is almost entirely about capturing imaginations. Whatever little is left is about taxation“

Regele-Fotograf

de

Vezi poza asta? E facuta de Rege….

Abia asteptam sa vina finalul zilei si bunica sa se lase in voia amintirilor. Goana inceputa dimineata demult se topea in albastriul serii si ultimul “bolnav” isi purta pasii insingurati spre sanatoriu, ducand cu el o sticla de lapte proaspat si poate o prajitura sau o bucata de paine abia scoasa din cuptor. Ii priveam cum se duc, se indeparteaza incet cu sticla – trofeul serii, inapoi spre sanatoriu, spre fostul castel. Gaseau la noi nu numai mancarea de seara dar si ceva care sa le ostoiasca dorul de a apartine. Cumparau intotdeauna lapte din sat si se formau preferinte, care spre ce casa tragea. Trebuia sa se inteleaga cu stapana casei, ca sa mearga cu placere dupa laptele ritual. Agitatia sticlelor de sticla, calatoria palniei intre gaturile lungi albe, verzi si maro asezate pe masa, atentia de a umple sticla pana la ultima picatura, sunetul cu care clientul – prieten inchidea poarta, zgomot putin ascutit si inevitabil, oricat de mult ungeai poarta cu pomezi imblanzitoare. Apoi omul dadea ocolul curtii cu flori si patrundea prin partea stanga pe inca o usa, pe care de acum stia cum sa o deschida. Bunica prezida ritualul, ii intreba daca au primit scrisoare de acasa, cat mai stau, ce zice doctorul, ce zic ei. Uneori se odihneau un pic pe un scaun cu perna, miroseau aerul spre care se deschidea regina – noptii si cateodata simteai ca n-ar mai fi plecat. Ii asteptam cu aceeasi nerabdare care se innoia de la sine in fiecare seara, venirea lor si departarea usoara ne spunea si noua ca s-au implinit ceasurile zilei si ne-am mutat cu bine in hotarul povestii.

In zilele bune, cand simtea ca efortul ei pe lume a adus mai multa bucurie decat a costat-o oboseala si chin, bunica lua trei perne si ne dadea semnalul unei seri prelungi. In zilele bune, dupa ce toata lumea pleca, ne asezam pe banca din fata casei si bunica ne povestea despre Rege.

Vocea ei se lasa umpluta de o calitate admirativa si tandra, o religiozitate careia i-am cautat ani de zile nume. Intre noi si povestea ei se asternea un teritoriu al respectului absolut, al afectiunii fara cusur si margini, o reverberatie nascuta de adevarata nobilitate, carisma si clasa in sufletul unor oameni curati, simpli si receptivi la autenticitate. Regele Mihai venea in vizita la Castelul de la Bulci pentru ca Savarsinul e foarte aproape si Regele iubea Bulciul la fel de mult cum il iubeau oamenii locului pe el. “Se oprea si vorbea cu noi, ne facea poze”. Vezi poza asta? E facuta de Rege… Doua fete tinere in parcul din curtea Castelului si una din ele e bunica mea. Lumi care se ating in cele mai neasteptate feluri. Ramane sa recompun zumzetul zilei, emotia amiezei, plimbarea invitatilor de la castel, aparatul potrivit la ochi, clipa si tresarirea nemurita. Religiozitatea razbatea in incapatanarea credintei “sa vedeti, o sa se intoarca Regele” pe care bunica a mentinut-o toata viata. Luxul amintirilor si-l acorda numai in zilele bune, era rasfatul ei, rasfatul nostru, sub teiul coplesit de stele, in satul mic uitat de drumuri, uitat de trenuri. “Povestile Nemuritoare” zaceau deschise la capul patului si noi eram plecati sa devoram trecuturi adevarate, reaprinse cu o gratie si generozitate de care mi-e dor. “Ii placea sa zboare. Odata a aterizat cu avionul uite aici”, completa bunicul cand treceam pe langa campul unde in zilele bune avioanele usoare flirtau cu orizontul.

Toate gandurile astea s-au revarsat nebune cand am vazut pozele lui Paul Buciuta, “Regele-Fotograf”. M-am ridicat si am plecat departe sa reinventez un fel de ordine. Imi amintesc bine revista din 2009 care a avut coperta cu Regele, o rasfoisem acum cateva seri. Imi amintesc Brasovul cu Alice si Paul, parca ar fi fost in dupa-masa asta, nu acum doua veri. Imi amintesc bucuria cu care am ales citatele din “Pacientul Englez” pentru acel numar si fiorul, “Doamne, daca s-au oprit asupra acelui articol ochii Regelui?” Imi amintesc promisiunea de a ma intoarce din rataciri si a scrie.

Pozele care au adus totul impreuna sint aici. Multumesc 🙂

https://www.facebook.com/Paul-Buciuta-1729460427265407/

 

 

 

 

 

 

Categorii:
Fără categorie

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title