Am plecat la paradă numai după ce am verificat că am la mine tot ce îmi trebuie: cheile de la maşină, cheile de la casă, telefonul, şerveţele, un pix, rujul şi toate prejudecăţile. Am alergat mai repede de la servici ca să prind parada de Halloween de la şcoală şi, deşi mai fusesem la ea de nu ştiu câte ori, anul ăsta am văzut-o cu totul altfel. I-am cam boscorodit pe americani pentru diverse ciudăţenii şi exagerări, ceea ce nu e deloc de mirare, căci fiecare dintre noi privim frumuseţea lumii prin alţi ochelari de cal cultural. Şi, deşi fac eforturi aproape ştiinţifice să văd lucrurile mai detaşat, cu mai multă înţelegere şi admiraţie pentru felul în care se ţes înţelesurile altor oameni, mai e mult până departe. Aş vrea, oricum, să ajung cât de departe se poate pe acest drum.
Vedeam aşadar Halloween-ul ca pe un fel de găselniţă propangadisto-capitalistă de a mai jumuli nişte masă monetară de pe stimabilul consumator, obligându-l să se îndese, cam ridicol, în tot felul de costume, care de care mai rânjite şi mai pline de sânge. Bineînţeles că există şi costumele simpatice, pentru copii, dar cine să stea, să bage de seamă şi să priceapă, când eu eram ocupată să predic lunii şi soarelui că Halloween-ul ăsta mă cam lasă rece. Am fost, desigur, parte componentă a dovleciadei, dar şi acolo m-am dus cu o anumită cantitate de suspiciune la mine, ca să nu mă dezmint. Azi am aşteptat în faţa şcolii ieşirea copiilor. Prima tură de costume nu m-a putut scoate complet din semiacreala de prânz. Declicul s-a produs la apariţia profesoarei costumate în pinguin. Cu ochii pe labele galbene, am simţit cum mă scutur instantaneu de gânduri critice, şi, într-o fracţiune de secundă, am ştiut că sunt gata de distracţie.
E drept că şi energia şi chicotelile copiilor au fost de ajutor la schimbarea stării de spirit, însă parada de azi e numai o parte din desfăşurarea de forţe care se derulează în week-end-ul de Halloween. Lumea se strânge la petreceri şi copii merg pe la casele vecine să aplice ritualul trick or treat, adică să primească bomboane, ca alternativă la promisiunea de speria proprietarii. Nu intru în alte detalii, căci sărbătorile astea americane au tendinţa de a se năpusti peste poporul global cu viteza unui cârd de iepuri fugăriţi din cuib de mirosul vânătorului şi, în consecinţă, s-ar putea să aveţi mai multe informaţii decât mine despre subiect.
Partea remarcabilă este, însă, constatarea târzie că multe momente de bună-dispoziţie autentică pot fi trăite dacă mai laşi puţin la o parte scorţosul din tine!! Halloween-ul de anul ăsta mi-a copt-o şi m-a relaxat! Îmi vine să îl mângâi pe cap ca pe un copil cuminte şi să îi spun good job, ţine-o tot aşa, că materialul clientului e bun şi doritor de distracţii cât mai consistente 🙂
Un zambet lasat de lectura…si un altul prin care iti multumesc pentru primul:)
Halloween-ul poposeste de ani buni si pe la noi. Intampinat bombanind de catre „scortosi” (carora le dau dreptate cand nu vad…happy feet de pinguin care sa ma faca sa uit), asteptat cu nerabdare de clubberi care gasesc prilej de a fi vampiri pentru o noapte la diverse theme party-uri (ca doar suntem -doar a spus-o Stoker- tara lui Dracula)…si primit cu freamat de cei mici, pe care profele de engleza (myself included, dar lucrand cu liceeni), nevoite sa explice semnificatia si obiceiurile sarbatorii, se trezesc apoi „nevoite” sa-i transforme in creaturi de poveste (sau film, dupa caz), pentru ca „vor si ei sa fie Spiderman/Hannah Montana!!!”. 🙂 Nu e sarbatoarea noastra -si avem grija sa le-o spunem atat de des, incat aproapem le stricam frumusete de chef. Ne oprim, insa, in fata luminii din zambetul lor fericit, in fata incantarii de pe chipul lor cand, aterizand pe scena salii de festivitati -desi mai putin elegant si agatati de o funie mai putin invizibila decat a Omului Paianjen- isi arunca privirea in public si-si vad parintii aplaudand, mama usurata de sfarsitul cascadoriei, tata mandru de isprava feciorului, amandoi impartasind insa bucuria lui -si a tuturor celorlate gaze pentru care lumea nu este inca seaca, rece sau anosta, ci plina de magia tuturor posibilitatilor.
Cata vreme ramane pe scena -ca activitate a catedrei de engleza:) -si nu ajungem si noi sa colindam de Halloween (cand am uitat de mult de „buna dimineata” din ajunul Craciunului de altadata), eu zic sa li-l lasam celor mici. Macar pentru egoistul motiv pe care il reprezinta caldura din propriul suflet, suflata acolo de zambetul lor.
Este primul Halloween care mi-a adus regretul de a nu avea un costum. Tot cartierul a fost costumat. strazile au fost inundate de personaje care mai mici, care mai mari. am stat la coada la usa caselor. la noi au ramas bunicii sa primeasca personajele. mama mi-a zis ca a avut full-time job. 🙂 anul acesta a fost minunat.
bravo tie Amalia!!! eu sunt tot mai adanc in ideea asta de sarbatori americane carora nu le vad rostul si care vor sa stoarca bani de la asa de bine educatul consumator. desi eu m-am straduit ca anul asta copilul meu (ala mai mare) sa aiba costum facut de mama-sa, el a venit cu concluzia ca nu are rost sa tremure de frig pe afara sa primeasca niste „chestii” pe care oricum nu il lasa mama-sa sa le manance si in plus mai e si „scary”. am incercat sa-l intorc de la acest gand, dar nu am reusit. asa ca am stat linistiti acasa, la caldurica si am vizionat „how to train a dragon” sau asa ceva 🙂
n-a mai fost asa frig de Halloween (a si nins in timpul zilei) de cand sunt in Canada.
iana, si eu!
N-am cautat din vreme costum, caci nu ma prea prinsese fataiala asta de Halloween si pe ultimii trei metri nu am gasit nimic care sa imi placa si sa mi se potriveasca. Insa am fost la o petrecere la care lumea a intrat superb in spiritul deghizarii, al jocului si m-am simtit excelent.
Alina, „How to train a dragon”?? Pai atunci avem inca un subiect de discutat sau, mai bine zis, copii au. Adelina a vazut filmul zilele trecute.
La noi a fost placut, soare, desi destul de frig.
N-am fost la trick or treat decat putin, la mall.
Acum mi se pare ca sunt doua aspecte esentiale si in Halloween-ul asta: primul e cel de a incerca (poate si noi adultii) sa mai slabim capastrul, si sa fim copii pentru o zi (stiu ca suna ca un cantec comunist dar nu e o idee rea). Bine, asa cum ii spuneam si Ianei, eu n-am avut costum si mi-am uitat la petrecere pana si palaria de vrajitoare cu stelute cu care m-am prezentat la apel. Al doilea aspect, desigur muls pana la scorojirea clientului, este cel comercial. Ma gandesc uneori ce talent si masinarie de a vinde orice au astia aici, fata de noi, de exemplu, care, la o adica, am avea ce vinde (Romania ca tara, vorbesc) dar se misca mult mai greu. Partea comerciala imi repugna si mie, de cele mai multe ori.
Anomis, bine ai venit!
Si am cules ambele zambete pentru rubrica „realizari” 🙂
Ai dreptate ca nu e sarbatoarea noastra, a romanilor, insa si aici apar doua aspecte (cred ca ma fac analist profesionist, imi place si suna si bine): e vorba in primul rand de nastrusnica globalizare prin care America pompeaza toate cele, inclusiv sarbatori peste univers si, in al doilea rand, la noi oamenii sunt foarte dispusi sa adopte influentele occidentale (vorbesc ca tendinta, poate n-or fi dispusi chiar toti).
Probabil ca solutia cea mai realista ar fi sa ne pastram o buna parte din traditii si sa le adaugam , cu bun gust, cateva din sarbatorile „din afara”.
Copii si cu atat mai mult liceenii sunt curiosi, vor sa stie, vor sa inteleaga, asa cred.
Mi-a placut cum ai descris reprezentatia, foarte sugestiv.
Da, exact, acum e moda petrecerilor cu tema, venita si ea tot dinspre vest.
Ai o profesie frumoasa, mi-ar fi placut sa fi avut si eu inspiratia de a merge pe acest drum.
Amalia sa stii ca asa ma gandeam si eu acum cativa ani. Si stiu cu siguranta ca azi, la o zi dupa Halloween toate,dar absolut toate magazinele sunt pline cu produse tipice de Craciun.
Eu totusi astept cu bucurie seara in care vin la usa copii si le admir costumele si ma induiosaeaza cei foartte mici care vin cu mamici sau tatici de mana si sunt mai speriati ei de noi decat ar trebui sa fim noi de ei.
Anul acesta m-am costumat in cinstea lor dar mai ales al nepotelei care era la primul „trick or treat”, in Pumpkin. Costulmul l-am imprumutat de la o colega care a venit imbracata vineri la birou asa. Am vazut satisfactia pe fata copilasilor.
La noi la servici s-au facut concursuri de decorarea a birourilor si mai toata lumea a venit „masca” intr-un fel sau altul.
Azi toti care mai aveau dulciuri pe acasa le-au adus la birou… ca sa scape de ele cica!
Cred ca ceea ce mi-a schimbat parerea anul despre Halloween, in loc de sarbatoarea scary si weird, a vrajitoarelor, vampirilor si scheletilor (adesea nereusita parodie a zilei mortilor)
am simtit-o ca un moment ce poate transforma lumea intr-o scena pe care putem urca toti ca diferite personaje, si asta poate face viata mai funny si mai interesanta…….
Cristina, ar trebui sa se simta ofensat de moarte curcanul, ca magazinele cam sar peste decoratiunile pentru el, inghesuindu-l intre vampiri si mosi craciuni. Sa-i dea in judecata, zic 🙂 Aha, deci ti-ai intrat complet in rol, bravo tie!
Amalia D, asa am simtit si eu, dupa un cincinal de boscorodeli 🙂
Nu stiu cum de nu am descoperit mai repede acest blog, al tau. Imi face placere sa citesc din experientele celor aflati in SUA, in timp ce incerc sa-mi formez propriile pareri.
Pentru mine Halloweenul a fost tare distractiv. M-am simtit iar copil si i-am amuzat pe alti copii, ca de speriat nu prea mi-a iesit 🙂
Cat despre sarbatori care storc bani de la noi, nu prea sunt de acord. Nu prea stoarce nimeni bani de la noi cu forta, poate doar statul cu taxele si impozitele. In rest, nu te obliga nimeni sa cumperi prostii de Halloween, Valentines Day sau alte sarbatori.
Multi insa iubesc cumparaturile, arunca banii pe orice si profita de orice mica sarbatoare sa mai cumpere ceva. De unde si reducerile speciale de Thanksgiving, Labour Day, 4th of July, Mother’s Day, Father’s Day si lista poate continua 🙂
Mie mi s-au parut foarte scumpe costumele si as fi preferat sa-mi fac eu singura ceva, daca stiam din timp. Nu ca m-as pricepe la cusut, dar as incerca. Sotul meu provine dintr-o familie in care nu s-au aruncat niciodata bani pe costume scumpe, ci mama le-a facut costumele an de an…. Asadar, solutii exista 🙂
Americanca, bine ai venit, iti multumesc de vizita.
Daaaa, e interesant procesul acesta de „descoperire personala a Americii”, treci prin tot felul de experiente. Pot sa te intreb in zona esti tu?
Despre storsul banilor, hm, ce sa spun, eu sunt branza buna in burduf pofticios 🙂
Adevarul e ca varietatea de marfuri e atat de incredibila incat, de multe ori, e destul de greu sa nu cumperi ceva. Acum m-am mai disciplinat si eu, recunosc.
Amalia, iti multumesc si eu de vizita. Sunt in apropiere de Atlanta. Am fost foarte coplesita cand am ajuns aici de magazine si de varietatea produselor. Eu sunt extraordinar de pofticioasa si ma tem ca se vindeca greu spre deloc 🙂
Si apropo de articolul cu love-hate relationship. Cunosc foarte bine sentimentul…
Draga mea, pai atunci sa ne bucuram de partea cu „love” si, intre timp, mai vedem ce facem cu „hate”, poate mai scriem si despre asta. Mi-ar placea sa fie distantele mai mici si vacantele mai lungi. Parca am stat o vesnicie „la sol”, ard sa mai colind si alte locuri.
Cred ca ceea ce mi-a schimbat parerea anul despre Halloween, in loc de sarbatoarea scary si weird, a vrajitoarelor, vampirilor si scheletilor (adesea nereusita parodie a zilei mortilor) am simtit-o ca un moment ce poate transforma lumea intr-o scena pe care putem urca toti ca diferite personaje, si asta poate face viata mai funny si mai interesanta…….
Cred ca ceea ce mi-a schimbat parerea anul despre Halloween, in loc de sarbatoarea scary si weird, a vrajitoarelor, vampirilor si scheletilor (adesea nereusita parodie a zilei mortilor) am simtit-o ca un moment ce poate transforma lumea intr-o scena pe care putem urca toti ca diferite personaje, si asta poate face viata mai funny si mai interesanta…….