Drive With Me

Baby, nimic nu se compara cu drumul de la San Francisco la Los Angeles in cea mai frumoasa zi croita pe gustul zeilor, cand nemuritorii s-au amuzat aruncand nerusinare in albastrul cerului si au risipit inima cruda a verdelui peste pamanturi pana cand trecatorii coplesiti au cerut indurare.

… Oh baby, nimic nu se compara cu drumul de la San Francisco la Los Angeles pe calea regilor, El Camino Real, lenesa si agitata ruta 101, nascuta sa lege la pasul calului misiunile spaniole care au intemeiat California. In alunecare marturisesc eliberarea din tiraniile fara de care viata obisuita e inlaturata de la statutul de prima interpretare a lumii si ascult numai chemarea aluziei cuibarite in inima mea si radacina orizontului. Los Angeles, tentatie cu ritm de drac si gust de inger!!!

… Oh baby, nimic nu se compara cu drumul de la San Francisco la Los Angeles, oricand, oriunde, oricum.

Am pornit la ora zilei nenascute inca si minutele intunericului s-au umplut de febra anticiparii. As fi putut sa jur ca raspund unui cantec, unei pasari, unei pofte de vanare a esentelor, unei modalitati speciale de a imblanzi timpul, unei fluiditati insinuate in calatoria soarelui, unei calitati prezente la inceputuri, puternica si inselatoare, cameleonica, irezistibila.

Noaptea s-a spart si dealurile s-au desenat din crestetul intunericului, schimband in fiecare clipa istoria orizontului. Ondularea se apropia de culorile zilei, intr-o generozitate care nu avea cum sa aiba sfarsit. Stiam ca nu-mi pot permite sa ma ratacesc (nu acum) si am tinut cu ceva intre indarjire si relaxare autostrada vreme de sapte ore fluide, amanand pe cat a fost posibil lumescul opririi pentru benzina. Mi-am ingaduit primul popas sub niste nori aiuriti de frumusetea rasaritului de soare, acolo unde de pe sosea se vedea drumul pana la pompa, pompa si cararea inapoi.

Incantata de realitatea rezervorului plin, am vrut sa implor stapanul rosturilor sa ma lase sa alunec pentru totdeauna prin seductia orizontului, carpetata cu fructul ploilor care au intors pe dos California dintr-un desert ajuns la capatul puterilor intr-o oaza iesita din trucurile unui artist bolnav de intensitate.

Intre masina si drum s-a instalat intimitatea dintre creion si hartie si sufletul marturisea simptomele libertatii complete. Los Angeles. Ma hotarasem sa plec cu cateva ore inainte, dupa luni de indecizie intre masina si avion. Vroiam sa simt pamantul, desi avionul venea intotdeauna ca o varianta mai rezonabila. Un drum dorit, o declaratie de excelenta facuta soarelui in vremurile ploilor, un hotar, un joc, o tentatie, un vis.

… Daca din primul popas au ramas norii grasi si roz, abia iesiti de sub plapuma, din al doilea a ramas sunetul involuntar venit pe lume cand am vazut ca dispare autostrada si ma pierd pe un drum cu doua benzi care putea sa duca oriunde. Am calatorit cu un GPS de moda veche, nemarturisibil. Am zis sa iau lucrurile unul cate unul, pe stil american de bun simt. Am facut plinul, am luat covrigei, am folosit baia, am promis ca o las mai usor cu sexul si bautura daca ni se arata din nou soseaua principala si am rulat pe drumul comunal inainte. De fapt din a doua oprire a ramas sentimentul ca aici putea fi oriunde, oamenii functionau linistiti in destine netulburate de febre certificabile –

Intrata inapoi pe calea regilor, ochii imi erau atat de plini de abundenta culorilor incat cand peisajul s-a asprit si Pacificul insusi a izbucnit in parbrizul clar si mintea tulbure, tot ce am putut sa fac a fost sa ridic mana, uite si la astia cum se joaca cu viata mea. Pe dreapta se desfasura egal oceanul si in partea stanga pe dealuri vilele alb colonial din Pismo Beach, luand de la sine inteles faptul ca e rostul unei vile sa ofere pe geam perspectiva nemarginirii. I-am lasat cu desfraul lor si m-am tinut tare pana unde intre Pacific si sosea s-a insinuat si o cale ferata, moment in care am oprit, am intins bratele spre ceruri in semn de whatever, si am zis faca-se voia ta, eu atata frumusete am putut sa indur.

M-am adunat pentru ca stiam ca am treaba… Oaza de victorii asupra vietii care e Santa Barbara a aparut pe indicatoare, apoi Santa Barbara insasi, cu nori turnati in forme mari, speciale si umpluti din tuburi mari de alb inimitabil, munti pictati cu cutitul si lipiti nu departe pe linia orizontului si palmieri cum am vazut pe Facebook in Spania. Aici am lasat in urma teritoriul pe care mai pasisem cu alte ocazii. Tot ce avea sa urmeze era nou.

Intre mare si alte inaltimi care o observa, celelalte 95 de mile au trecut repede si cand deasupra capului a scris alb pe verde Los Angeles n-am stiut ce sa fac cu primii fiori. Aveam cinismul la mine dar s-a dus dracului. Complet pe neasteptate un nor monumental si-a scuturat picaturile grase peste seninatatea altfel completa a destinatiei aproape atinse si am zis, Doamne, sa nu ma pierd tocmai acum cand sa ma unesc cu Hollywood Freeway!! Stiam un singur lucru: iesirea 9C, Highland Avenue si linia purple pe GPS. Totul mergea bine, atata numai ca au aparut nume disturbante pe indicatoare, gen Universal Studios, centre, alte studiouri, universitati, teatre, nu ma poti lasa acum, am continuat dialogul cu Dumnezeu. Tine-ma pe linia purple sa ajung cu bine unde ma cheama fara indurare ursitoarele.

Make a right on Sunset Boulevard!! Baby, am invatat din flirtul serios cu viata cat de important e sa iti tii firea in momente care conteaza si aici am intrat in inima unui conflict de zile mari. Sari la inaltimea cerului in fata unor locuri si nume mari sau stai cool si te arati neimpresionat si neimpresionabil, ca unul bine asezonat de viata? Eu m-am umplut de placere cand am citit pe dreapta Welcome to Hollywood! si am rezolvat dilema.

M-am tinut de linia purple si am facut dreapta pe Sunset Boulevard.