fbpx
„The business of living is almost entirely about capturing imaginations. Whatever little is left is about taxation“

Lombard Street, cea mai întortocheată stradă din lume

de

Lombard Streeeeeeet, Lombard Street, everyone, this is Lombard Street, The Crookedest Street In The World!!!! Lombard, Lombard, Lombard Streeet!!!! Aşa anunţă conducătorii cable car-ului oprirea din dreptul năstruşnicei străzi care în câteva zeci de metri se ghemuieşte în opt curbe atât de strânse încât maşinile le coboară la pas, dacă putem spune aşa. Cantitatea de entuziasm pusă în această reclamă este atât de mare încât nu mai contează aproape deloc dacă afirmaţia respectă sau nu realitatea. E drept că America are de multe ori tendinţa de a face din orice lucru cel mai the best, însă am momente în care cred că atitudinea asta este mai sănătoasă decât cea în care, să zicem, ai zestre peste zestre de lucruri frunoase într-o ţară şi, în mare, ţi se cam rupe de ele.

Cele mai multe ghiduri turistice acordă străzii Lombard medalia de bronz în topul atracţiilor din San Francisco. Pe primul loc se află Golden Gate Bridge iar pe poziţia secundă experimentarea oraşului folosind ca mijloc de deplasare cable car-ul. Ca să împuşti dintr-o lovitură locurile doi şi trei, poţi lua cable car-ul de la intersecţia străzilor Market şi Powell (exact lângă buricul băiatului din vitrina Abercrombie and Fitch), străbaţi aproape toată ruta spre Fisherman Wharf şi cobori cu puţin înainte de panta finală. Nu ai cum să ratezi staţia pentru că cei care conduc vagonul au grijă să nu poţi zice că n-ai ştiut unde să cobori.

De altfel, atitudinea celor care operează un mijloc de transport în comun poate să influenţeze decisiv calitatea experienţei de a te deplasa din punctul A în punctul B, făcând-o să acopere o gamă de nuanţe care pot merge de la prăvălirea peste un alt călător la o frână exagerat de bruscă şi până la încântarea absolută cu care ţi-l aminteşti pe băiatul care, la volanul autobuzului fiind, opreşte într-o staţie şi vine la tine să îţi dea înapoi cei 5 dolari pe care i-a obţinut din vânzarea biletului pe care tu, de fapt, nu mai trebuia să ţi-l cumperi, fiind prost informat de un alt şofer (pe ăsta simpatic nu te-ai mai gândit să îl întrebi iar pe spatele biletelor instrucţiunile erau scrise atât de mic încât ai regretat că nu ai dat curs intenţiei de a călători cu lupa la purtător). La fel, în cable car am întâlnit atât ciufuţi care nu te lăsau să stai pe mica platformă din spate dar şi super simpatici care conversau cu atâta haz de zici că nu erau în câmpul muncii, ci se plimbau şi ei lela de plăcere ca şi tine. Dar, curios fenomen, la Lombard Street toţi se însufleţeau cumva.

Am sărit deci din vagon şi m-am pomenit la picioare cu strada în pantă abruptă, încadrată de case una şi una, de nu ştiam unde să mă uit mai întâi: la şerpuirea carosabilului, la spectaculoasa zonă verde amenajată între curbele strânse, la scările de pe margine pe unde coboară pietonii, la vilele fermecătoare care formau rama acestui tablou, oglindind din belşug latura excentrică şi extravagantă a oraşului, sau la orizontul în care o risipă de alte reşedinţe pastel se rostogoleau spre apele albastre ale golfului. Tot de aici vedeam silueta albă a Coit Tower, turnul înălţat pe Telegraph Hill, probabil cel mai celebru deal al oraşului, turn ce oferă, la rândul lui, privelişti care, odată savurate, nu sunt ameninţate niciodată de pericolul uitării.

lombard 1

lombard 2

lombard 3

 lombard 4

lombard 5

lombard 6

lombard 7

lombard 8

lombard 9

Lombard Street este de fapt o stradă lungă de kilometri buni, însă porţiunea care atrage turiştii este cea dintre Hyde Street şi Leavenworth, acolo unde cele opt curbe despre care am povestit au fost create pornind de la necesitatea practică de îmblânzi o pantă atât de abruptă încât automobilele nu o puteau lua în piept în condiţii de deplină siguranţă.

În anul 1922 municipalitatea a făcut deci serpentinele pe porţiunea respectivă, lăsând rezidenţilor din vecinătate obligaţia de a întreţine spaţiile verzi amenajate între aceste curbe. Ca în multe cazuri de aici şi de aiurea, însă, rezidenţii nu s-au putut pune de acord cu un plan de decorare a spaţiilor respective, dovedind că între comportamentul celor mai domnoşi proprietari de pe Russian Hill din San Francisco şi metehnele locatarilor din blocul de pe colţ de la Mioriţa există similitudini surprinzătoare, extrase probabil din ce are mai belicos natura umană.

Strada a fost rapid năpădită de tufişuri inestetice, moment în care situaţia a fost luată în primire de către Peter Bercut, un milionar francez care activase şi în structurile ce se ocupau de îngrijirea parcurilor din oraş, domn care a venit de hac junglei ce tindea să acopere spaţiul verde şi care, împreună cu valetul lui, a plantat acolo 2000 de hortensii comandate din Franţa.

În fiecare an, în luna mai, florile izbucnesc într-un un amestec irezistibil de roz, albastru şi alb, oferind mostre de rai vizual turiştilor care bâzâie ca albinele în zonă.

Poate că San Francisco are multe locuri şi mai grozave decât Lombard Street, poate că localnicii cunosc unghere fermecătoare, nedibuite de autorii neobosiţi ai ghidurilor turistice, care mereu îţi oferă câte o trufanda sub titlul de atracţie secretă, făcând-o să devină loc public, deci aglomerat, deci foşnitor.

Şi totuşi, o dimineaţă proaspătă de marţi petrecută savurând detaliile celei mai întortocheate străzi din lume sau, cel puţin, ale străzii care a beneficiat de inspiraţia cuiva de a o numi aşa, poate procura o provizie de delectare sufletească din care, în funcţie de zgârcenia cu care aloci pe zile acumularea de frumuseţe din amintiri, poţi apoi supravieţui luni sau ani întregi.

Tag-uri:
·

Comentarii

  • Imi plac strazile ciudate, care ies din banal. Mi-ar placea sa vad si Statele Unite… Jurnalul de calatorie, asa cum l-ai numit acum cateva postari, este foarte foarte dragut, si ne ofera o fereastra catre cei care nu am ajuns inca pe acele meleaguri.

    Cu drag,
    Flavia

    Flavia 23 iunie 2011 7:28 Răspunde
  • Si scrii, si scrii! 🙂
    Pozele sant graitoare; este un loc minunat care merita sa fie vazut pe viu. Cladirile sant frumoase, deosebite, iar verdeata completeaza tabloul.
    Ai fost din nou ”la inaltime”, Amalia!

    camellia 23 iunie 2011 10:02 Răspunde
  • Stii ca te invidiez pentru asta,nu-i asa?Tocmai strazile din San Francisco…Dar stai sa-ti spun ce am vizitat eu ieri,de am ramas in urma si cu Farmville-ul si cu toate alea,pacatele mele.
    Am dost la Deva,unde am vizitat cetatea,de unde ti-am trimis fireste un gand bun,apoi am dus juniorul la parcul dendrologic,unde tin sa te anunt ca nuferii erau infloriti,pasarile au realizat un adevatat concert,o veverita isi tinea siesta ,fara sa fie tulburata de prezenta noastra(precum pascutul junincelor raportat la strecul celor din Sillicon Valley),iar eu,in ciuda mijloacelor de protectie m-am ales cu o insolatie in toata regula…

    adrianagianinna 23 iunie 2011 10:16 Răspunde
  • Amalie drague, io-s si un pic invidioasa pe timpul si tintele tale, sa stii, mai bine s-o recunosc azi 🙂 ! Si nu ma refer nici la tintele alea , eventuale, de prin ciocate sau curele, nici la altele de pe vreo sa al unui cal inaripat: )
    La SF nu cred sa ajung asa curand, si nici in alt punct din California, cel putin nu curand. Dar sa scrii o proza asa delectanta in fata unei strazi, sa-mi dai fiorul proustian prin campia libertatii in halu’ asta nu m-as fi asteptat:P

    Una 23 iunie 2011 15:10 Răspunde
  • camellia, n-am scapare 🙂
    iti dai seama cum era daca prindeam si hortensiile inflorite!
    te simt foarte aproape, sa stii, de altfel am ajuns sa cred ca distantele geografice nici nu conteaza atat de mult atunci cand sunt contrabalansate cu o comunicare de calitate.

    amalia 23 iunie 2011 17:49 Răspunde
  • adrianagianinna, tocmai strazile… dar inca n-am sentimentul ca le-am onorat cum merita, am trecut doar in fuga, de fapt. La cetate mergeam de obicei cu musafirii, voi si eu curand musafir acolo. Abia astept sa-mi vad orasul cu ochii de acum, mult mai atenti, nu stiu daca mai maturi, dar schimbati, oricum. Aha, deci de la tine venea gandul bun!
    Tu in ce oras locuiesti?

    amalia 23 iunie 2011 17:58 Răspunde
  • Una, nu-ti trimit lista cu invidiile mele, ca imi zdruncin imaginea pe care o contruiesc aici. Dar pergamentul goes on and on and on 🙂
    Un cal inaripat ar fi un asset care m-ar putea ajuta sa rezolv din nelinisti, caci de la o vreme parca nu mai am stare.
    Poate in viitor muta oamenii tai conferinta pe coasta opusa si atunci…
    si vorbele tale lasa urme in mine, sa stii.

    amalia 23 iunie 2011 18:15 Răspunde
  • De la mine venea gandul bun…
    Mai,vreau sa-ti spun ca orasul e mult mai trist decat stiai,la cetate eram putini vizitatori,insa nu am putut rata lectia de istorie pentru junior,totul e in reparatiemcu schele,alea-alea,orasul e plin de burdihanosi ,cheliosi,in masini care mai de care,am vazut 2 masini

    adrianagianinna 23 iunie 2011 18:39 Răspunde
  • Continuare,care va sa zica..
    Deci,am vazut 2 masini Hummer,noi noute,una alba si una rosie,dar daca iti spun cat de crete erau fustele soferitelor si cati puradei erau,ma tem ca nu mai vii…
    Orasul meu e unul la care inca tin,desi cre si sunt convinsa ca face parte in categoria oraselor moarte,din toate punctele de vedere,asaar,orasul cu statiunea,unde lumea stie schia dumnezeieste.Acuma sa nu imi spui vreo statiune din Alpi,ca chiar ma mut.

    adrianagianinna 23 iunie 2011 18:43 Răspunde
  • Amalia… superb si citindu-te pe tine ma apuca asa si niste nelinisti…..

    CristinaC 23 iunie 2011 22:35 Răspunde
  • mersi ca m-ai pregatit psihic pentru Hummere, altfel ma luau prin surprindere. Ah, asa rau s-au concentrat burdihanosii si cheliosii auto-smecheri in aria de acoperire a micului oras drag? Hm. Atunci poate o sa stau mai mult in casa, desi am cateva lucruri de povestit cu strazile, poate mai multe decat cu oamenii. Vom vedea.
    Deci aveti dealuri. Asta e tot ce vroiam sa stiu 🙂

    amalia 23 iunie 2011 23:14 Răspunde
  • Cristina, da’ sunt nelinisti din alea creatoare, miscatoare, nu?
    Nelinistile noastre sunt verisoare, ca sa zic asa.

    amalia 23 iunie 2011 23:16 Răspunde
  • Flavia, mersi si te mai astept la fereastra 🙂

    amalia 23 iunie 2011 23:17 Răspunde
  • adrianagianinna, uitasem sa te intreb si chiar ma intereseaza: tu cum te-ai ales cu amorul pentru SF? Ca eu pana acum fix doua luni am trait perfect linistita si ignoranta din punctul asta de vedere. Acum bag de seama ca imi place retroactiv, unde mai pui ca mi-a trecut prin minte inclusiv bazaconia ca as fi trait acolo in alta viatza.

    amalia 23 iunie 2011 23:30 Răspunde
  • Deh…

    adrianagianinna 24 iunie 2011 10:53 Răspunde
  • Amalia, sincer vorbind, cred ca unele texte le scrii mai mult pentru romanii din America sau din diaspora in general. Si e firesc, pentru ca va confruntati adesea cu aceleasi probleme, duceti aceleasi doruri. Cu toate astea eu ti-am indragit blogul, stilul si citesc de fiecare data ceea ce scrii; pe de alta parte rubrica din revista (super star ) o citeste cu aceeasi placere fiica mea. Comentariile mele sant simple semne de apreciere si recunoastere pentru o persoana pe care din pacate probabil n-o s-o cunosc niciodata.

    camellia 24 iunie 2011 19:36 Răspunde
  • O,Camelia,si eu am spus asta,dar ,sa nu spui niciodata niciodata,pentru ca se-ntalneste munte cu munte,daramite om cu om.

    adrianagianinna 25 iunie 2011 11:44 Răspunde
  • Adrianagianinna, eu stiu ca la mine distantele sant distante; doar daca (pastrand proportiile 🙂 ) vine muntele la Mahomed…

    camellia 26 iunie 2011 6:19 Răspunde
  • Pai,vezi ca se poate?:)

    adrianagianinna 26 iunie 2011 7:43 Răspunde
  • Amalia draga, eu am facut la un moment dat o promisiune pe care inca nu am respectat-o, pentru ca nu mi se pare a fi cazul: sa nu mor inainte sa vad SF. Vedi Napoli poi mori nu cred sa mi se potriveasca, asa ca mi-am adaptat putin optiunile 🙂 Iar dupa descrierile tale, sigur voi face o miscare inteleapta care sa-mi asigure lipsa regretelor intr-un moment important 🙂

    doina 26 iunie 2011 20:56 Răspunde
  • camellia, toate textele le scriu pentru oamenii ca tine, oamenii cu care simt ca am in comun bucuria de a descoperi si placerea inegalabila de a comunica. Nu conteaza daca sunt din Romania, din America sau de oriunde altundeva. Te rog sa ii transmiti si fiicei tale o salutare de la Chicago din partea mea. Am banuiala ca o sa ii placa si urmatorul superstar 🙂

    amalia 28 iunie 2011 3:38 Răspunde
  • doina, oh, si dupa ce vezi SF nu mai poti sa mori, decat, eventual, de dor 🙂

    amalia 28 iunie 2011 3:40 Răspunde
  • Asa e 🙂 Mor deja de dor de vreo 40 de ani, incepind de aici http://www.youtube.com/watch?v=bch1_Ep5M1s
    Intre timp, am crescut 🙂 si am murit de citeva ori, asa ca probabil o sa ajung acolo cind o fi sa fie…

    doina 28 iunie 2011 22:08 Răspunde
  • imi place foarte mult melodia, capteaza bine o parte din spiritul orasului.
    o ascult des in ultimele saptamani, e ca vinul vechi, se face tot mai aromata.
    daca ti-ai propus sa ajungi, o sa ajungi.

    amalia 29 iunie 2011 6:21 Răspunde
  • Prima oara am văzut aceasta strada într un film realizat de Ioan Grigorescu din seria Spectacolul lumii.

    Leonardo 10 ianuarie 2018 21:21 Răspunde

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title