Pacificul se arunca fara jumatati de masura in stanci la Pleasure Point si surferii razbuna lasitatea lumii. Am coborat numai cateva scari si arhitectura de aparente a oamenilor si-a pierdut semnificatia. In fata mea vuia toata suficienta de sine a oceanului si toata intelegerea cerului pentru spectacolul de sub el. Am simtit venele invadate de drogul clipei care nu moare, am ridicat bratele si am lasat cateva lacrimi sa pretinda ca au venit pe deasupra marii. Te simti absorbit in miraj, intorci capul si stii ca prietenii sint acolo, rabdatori si indulgenti, in vreme ce tu nu te poti intoarce inapoi. Inca cateva trepte si apartii ritmului, ridici bratele spre mare sa te ierte ca ai tradat-o cu oamenii, ridici mai timid bratele spre oameni sa te ierte ca apartii marii. De unde dulceata din sare? si totusi iti cucereste sistematic fiecare celula, fiecare neuron. Sirenele sint redundante, sirenele sint peste tot, topite in orizonturi. Patru – cinci trepte si iti retraiesti indragostirea, altarul e larg si albastru, nu e trup ci nemarginire. Te simti ridicol sub povara unei fericiri asa mari, doar inclestarile lumii isi urmeaza cursul, si tie nu-ti mai pasa, atatea jocuri relevante si simultan jefuite de sens, Monopoly de oameni mari, fumuri, scenarii servite ca deserturi la algoritmul sfarsitului lumii. De ce atate temere, nu trecem oricum? De ce atata prudenta, nu ardem? De ce atata jertfa pe altarul lui mai bine nu, ce-o sa facem cu atingerea crunta a regretului final? Pe cate degete iti numeri zborurile, cu ce cerneala aduci pe lume conturul indraznelilor, suspendarea la capatul careia e carne calda si sare, infinit care te locuieste si pe care il strabati? Ma mir din abundenta ca exist, ca vad toti pomii hraniti de capriciile cetii de seara, ma opresc sa ascult, ma dor ochii de dorinta sa vad, ma trage in sus sufletul de desfranarea albastrului altoit cu alge. Numai daca as putea urca la inceput doua sau trei trepte inapoi, oamenii or sa se indeparteze de mine si n-o sa fie vina lor. As vrea numai sa ii intreb daca au vazut palpitarea serii, daca au invatat secretul zvarcolirilor complete, daca au ascultat inima copacilor marini, daca au inteles marturisirea unica a finalului languros… Inca patru sau cinci trepte, marea si cerul ma vor inapoi, surferii ma vor inapoi, eu ma vreau inapoi, dar inca doua scari si inca doua si apar aproape mirata inapoi in lumea oamenilor, fericita ca verdele si rosul focurilor de artificii accepta sa fie complicii revenirii. Intru in jocul pamantean cu secretul cerului. Ma umplu ritmurile carora nu vreau sa le rezist si nu am de ce.
