Cum mi-am petrecut cel mai recent atac de panica

M-am trezit cam dupa ce au tacut complet clopotele miezului noptii, mai precis in jur de ora 1 am. De cum am dat buzna in starea de trezie, mi-am amintit ca intre mine si niste oameni dragi (nu zic Romania, bagati de seama) se lafaie, rece, un ocean. Ce nu intelegeam, insa, era de ce oceanul asta statea, in fund, exact pe pieptul meu. Aha, alt atac de panica, mi-am spus in barba, si m-am deplasat, in mod oarecum dezorganizat, pe canapeaua pe care imi traiesc aceste momente deosebite din buchetul vietii.

Atacul s-a impartit in patru segmente, aproape egale. Ba chiar, daca m-as inversuna putin, as putea iesi la interval cu o prezentare colorata, in Powerpoint, din aceea in cursul careia picoteala ta din penultimul rand al sedintei este animata prieteneste de texte care apar de te miri unde pe ecran si de grafice care ar putea sa fie clare, daca n-ai fi dormit azi noapte tot la birou. Nu, de data asta va scutesc de Powerpoint, o luam, asa, explicativ si babeste.

Sa ne lamurim ca atacurile de panica mi le traiesc, din obisnuinta, cu televizorul deschis. Primul segment, va sa zica, a continut o portie generoasa din emisiunea „Un doctor pentru dumneavoastra”. Tema zilei, ceva cu durerile de spate, acum nu ma puteti invinui ca n-am retinut exact ce, caci in primul segment sunt, practic, semi-lesinata. Noroc ca prezentatoarea, Cristina Hrinciuc Timus, este o persoana frumoasa si delicata, cu o energie fina, care ma poate influenta in bine chiar si prin intermediul tubului catodic (eu asa cred, ca televizorul meu e dintre cele care au tub catodic). Pe de alta parte, chiar cand ma roteam de pe dreapta pe stanga, am auzit ceva despre insuficiente cardiace si respiratorii si tornada panicii mi s-a intensificat in stomac si in suflet.

Dar valul a trecut si am pasit cu bine peste pragul celui de-al doilea sfert de atac. Acesta a fost populat de mostre folclorice care numai bine nu mi-au facut, caci au ridicat cu insistenta intrebarea: ce impulsul dracului m-a facut pe mine, totusi, sa debarc atat de departe de obarsie? Sigur ca gandurile astea trebuie taiate de la cinstita radacina, mai ales cand stii exact si raspunsul corect: curiozitatea. In timp ce dansatorii isi roteau artistic fustele, pantalonii si iile, iar din coardele lor vocale migrau spre mine acorduri de dor si, posibil, jale, m-am simtit absolut datoare sa trag un plans bun, din acela care se dezvolta la baza rarunchilor.

Si uite asa, ca de nu m-as fi impanicat n-am mai fi povestit, am trecut in sfertul trei. Sfert cu scantei si replici ferme, daca ma intrebati pe mine. Tocmai intrase pe post o masa rotunda cu tema privatizarii sistemului medical din Romania. Prin ceata atacului razbatea pana la mine vocea insistenta a unei reportere, iar prin V-ul format intre o sticla de apa si o lumanare decorativa puteam zari un cap de la Casa de Asigurari de Sanatate care ne explica noua ce si cum. Cel mai mult m-a iritat un domn care insista cu parerile lui medicale despre America, simtindu-se dator ca la fiecare rotatie de replici sa planteze in eter o osana la adresa sistemului medical de peste ocean. Acest sistem este complicat, poate o sa incerc sa vi-l deslusesc altadata, cand o sa fiu complet in simtiri. Da, sistemul medical de aici este fantastic, se lafaie pe culmile tehnologiei momentului, nu se compara cu nimic altceva. Dar, ce a uitat sa sopteasca domnul despre care vorbim aici este ca acest sistem lasa, cu nerusinare, complet pe dinafara 40 de milioane de americani (cam doua Romanii, un fleac, nu?) care, desi multi dintre ei lucreaza, nu beneficiaza de asigurare medicala din partea angajatorului, pentru ca legea nu obliga companiile sa ofere acest lux celor care robotesc pentru ele. Daca era o emisiune interactiva, cum este, de exemplu, Dedicatii la TVRI, si as fi putut intra, intr-un fel, in direct cu masa rotunda de pe ecran, la fel cum am intrat cu Mihai Traistariu cand i-am comunicat sa faca bine si sa isi aduca sumane groase cand o canta, de Revelion, la Chicago, daca acesta ar fi fost cazul, spun, i-as fi transmis domnului cu America o scurta atentionare: nu confundati eficienta sistemului medical american cu accesibilitatea lui. Sunt doua lucruri care difera profund. Ma deranjeaza ca lumea se repede sa ridice in slavi aspecte pozitive si ignora, sau nu are habar despre lucrurile care nu sunt asa cum trebuie. Cred ca e corect sa fie cunoscute si plusurile si minusurile oricarui sistem.

A patra bucata a atacului a continut o plimbare televizata prin Bologna, semn ca, uite, TVR International stie sa coordoneze perfect o emisiune splendida cu revenirea mea la tonusul normal. Acum sunt bine, la geam zaresc strada principala, dar ar putea sa fie, la o adica, si Siberia, caci azi vantul isi da silinta sa onoreze la maxim renumele de „Windy (and Frozen) City” al orasului Chicago. Toate belelele existentiale sunt insa generos compensate de spectacolul luminilor de Craciun care au rasarit acum in fata majoritatii caselor. Brazii, Mos Craciunii, oamenii de zapada, spiridusii, lumanarile, scenele Nativitatii, stralucind in toate nuantele imaginabile pe pamant, imi amintesc, iar si iar, o parte dintre motivele pentru care mai sunt aici, in ciuda dorului, in ciuda frigului, in ciuda departarii.