Black Friday

Nici n-a apucat americanul de rând să digere bine ultimii protoni de la ospăţul de Thaksgiving că trebuie deja să facă faţă unei alte provocări existenţiale majore, Vinerea Neagră. Deşi denumirea te poate duce cu gândul la suferinţele atroce celebrate în riatualurile de Paşti, în cazul acesta este vorba de cu totul altceva. Vinerea Mare sau Vinerea Neagră se traduce aici Good Friday. Black Friday este, în schimb, ziua de după Thanksgiving, momentul din an în care cumpărătorul american face bine şi îşi pierde minţile pe altarul ofertelor comerciale de nerefuzat. Dacă joia familia stă cuminte la masă, bucuroasă să îl vadă, în sfârşit, revenit pentru scurtă vreme acasă, pe copilul ăla nărăvaş din Iowa, plecat demult şi devenit domn la New York, vinerea datele problemei se schimbă radical.

Thankgiving-ul american se întâmplă întotdeauna în a patra zi de joi a lunii noiembrie şi, fiind vorba despre o sărbătoare federală, majoritatea companiilor dau o zi liberă plătită. Bineînţeles că ar fi absurd ca a doua zi să dăm buzna înapoi la servici, aşa că aproape tot poporul primeşte şi vinerea liberă sau munceşte în altă zi pentru a o compensa. Dar, până la urmă, cât poţi să stai şi la masă cu rudele înainte de a te lovi enervarea pe succesele lor, aşa că e mult mai sănătos să petreci ziua următoare în afara perimetrului domestic. America s-a pregătit bine pentru aceste circumstanţe extenuante şi a inventat Black Friday, cea mai turbată zi de vânzări a anului. Magazinele oferă reduceri fabuloase, inclusiv la obiecte mari: electronice, electrocasnice şi alte bijuterii ale ştiinţei, tehnicii, Chinei şi Taiwan-ului.

Există oameni care se aşază de joi seara la cozi consistente pentru a fi primii la deschiderea magazinului, ca să poată cumpăra mărfuri grozave la preţuri – chilipir. Dacă în zonele calde, gen California sau Florida, sportul acesta poate fi, îmi închipui, unul amuzant, să stai la coadă câteva ore în noaptea bocnă de la Chicago ar putea fi interpretat, după opinia mea, ca o încălzire pentru procesul de sinucidere. Uneori mă întreb câţi din cei care se postează pe la uşile magazinelor nu dau, în două- trei zile, într-o pneumonie de toată frumuseţea, de plătesc pe la doctori sume care bat detaşat la fund reducerile obţinute la ultimul model de orice ar fi să fie.

Numai primii patru sau cinci cumpărători se bucură de oferta foarte convenabilă, dar, pe de altă parte, nici cei care rup mai târziu uşa magazinelor nu ies chiar în pierdere, pentru că nenumăratele discount-uri (a intrat sau n-a intrat cuvântul acesta în limba română?) durează toată ziua, chiar dacă nivelul lor nu e la fel de spectaculos ca în cazul primilor sosiţi – primilor serviţi. Nu încetez să mă minunez de puterea mall-ului, unde, odată intrat, pierzi orice legătură cu lumea înconjurătoare şi te dedai la isprăvi comerciale de neimaginat în alte contexte. Ăsta e unul din motivele pentru care, în fierbinţeala mea, am început să privesc uşa mall-ului ca pe un fel de poartă stelară unde, bâldâbâc, ai alunecat şi dus ai fost, pe teritoriul viselor şi al credit cardului cu margini aurii.

Aşa că, după ce am venit de hac curcanului, am petrecut, aşa cum se cade, Black Friday-ul la mall, şi nu la orice mall, ci la unul dintre cele mai răsfrânte teritorial peste întinderile Michigan-ului. Dacă ideea de bază a Vinerii Negre este să nu te comporţi normal şi să alergi ca un zăbăuc din magazin în magazin, cu gura cascată în faţa abundenţei articolelor şi a generozităţii preţurilor, atunci pot spune că m-am achitat cu brio de sarcina patriotică de a sărbători Black Friday. Abia aştept să mă întorc la servici, dar nu oricum, ci cu bascul plămâniu de la Lord & Taylor îndesat şic pe urechi. Tocmai am terminat de scormonit cu succes în adâncurile debaralei, căci la o hurducătură a autostrăzii, pe drumul înapoi spre Chicago, mi-am amintit subit că am aruncată pe undeva şi o poşetă în aceeaşi nuanţă. Să adormim, aşadar, cetăţeni, şi mâine să ne trezim călare pe prada proaspătă. Life is good and Black Friday is the best.