E vremea listelor si pentru ca le-am terminat deja pe cele de obsesii si cele de cadouri, dau o raita prin lista de temeri. De temut ma tem de prostie, de boala, de despartirile foarte lungi si de cautatul unui ANUMIT articol intr-un magazin, intr-o anumita culoare, intr-o anumita marime si pana la o anumita data. Am o suta cinzeci de mii de rochite pentru serbarea de iarna, toate centrate pe rosu. Una e de anul trecut si inca e buna, alta e cumparata in vara, sa fie, in caz de ceva, alta e primita cadou, pentru ca deja le aveam pe celelalte doua. Stateam atat de linistita si de relaxata anul acesta, singura grija in acest domeniu fiind sa derulez scenarii despre cum o sa reusesc sa aleg una dintre ele pentru eveniment. De, economie capitalista, plenty de toate cele, abia suflam sub tonele importate cu sarg din China, Nicaragua, Ucraina, Mexic si lista ar putea sa continue si sa se intinda cat acest post.
Fara sa vreau, imi amintesc de vremurile in care am pus mana cumva pe doua pijamale facute in lohn si am frematat toata intalnirea de afaceri care se desfasura in ziua respectiva la gandul ca vine seara si am sa intru intr-un compleu cu sclipici si inimioare si tiv roz sau mov, la alegere. Dar cred ca am trecut din greseala la lista de obsesii, despre altceva vroiam sa povestesc acum. Asadar am dormitat linistita la capitolul vestimentatie festiva pentru copii si am fost luata prin surprindere de cererea venita acum doua zile de la scoala, in care se specifica, negru pe alb, ca maine la serbare copii trebuie sa aiba camasa ALBA si fusta sau pantaloni negri. La scoala noastra nu sunt uniforme, camasa alba n-am cumparat niciodata pana acum. Pantaloni negri avem prin sertare, insa niciun fel de bluza din zestrea de moment nu se potrivea cu instructiunile.
Am ramas eu cu ideea ca la Craciun e frumos sa poarte copii ceva rosu si asa a fost in fiecare an pana acum. Cum ordinul se executa, nu se discuta, am batut toata dupa-amiaza de ieri imensitati de magazine, am asudat, ne-a durut capul, ne-a durut spatele, numai camasa alba si potrivita nu am gasit. Daca era alba, era alb murdar, daca era alb curat era lunga la poale, daca era buna la poale, era lunga la maneci, daca era buna la maneci era desirata la gat. Am dormit o noapte si azi ne-am luat la noi sticle de apa plata si am prnit din nou la drum. Sigur ca am auzit si eu de Murphy si de legile sale, uneori ma intreb daca nu mi-a fost chiar ursitoare nemultumita de tratament, dar nu i-a ajuns ziua de ieri, a purces la a rade de noi si astazi. Am scormonit in continuare magazinele, am ramas cu ochii pe alte zeci de marfuri dragute, mi-am amintit cu nostalgie ca atunci cand umblu brambura prin mall as putea sa umplu un tir de lucruri potrivite si care imi plac, dar cand se pune problema de a gasi ceva special, altfel discutam.
Am gasit in final cateva camasi, m-am asezat cu ele in genunchi, mi-era cald de la hainele de iarna si am impresia ca mi-am facut cateva pacate pe ziua de azi, boscorodind anumiti cetateni. Sigur ca e foarte dificil de gasit PRIMA camasa, apoi au aparut si altele, apoi m-a prins teama ca o pierd pe cea aleasa prin magazin, ca imi aluneca din mana si nu o mai gasesc, era clar ca trebuia sa ies sa iau aer proaspat. La casa se schimbau sertarele cu bani, se schimbau turele, se schimbau casierii si, impreuna cu un domn de culoare, am pandit care casier suplimentar o sa ne strige mai intai. Rochiile rosii stau linisite in dulap, la serbare o sa se prezinte o camasa imaculata, noua, cu volan la maneci si cu un cordon negru, micut si elegant. Cred ca am fost norocosi pana la urma si poate numai mi-am inchipuit hohotul de ras al mall-urilor unde inca nu ajunsesem dar de care am fost la un singur pas.
