fbpx
„The business of living is almost entirely about capturing imaginations. Whatever little is left is about taxation“

Caut job

de

Îmi fac CV-ul, deci exist.

În ţara mea poţi să strigi cât vrei după un CV „băi CV-ule!!”, că nu-ţi răspunde nimeni, parţial şi din cauză că CV-ul se numeşte Resume, aşa, să părem mai francezi în americăneala noastră. Având de ales între a-mi face sepuku sau resume-ul, am petrecut o bună bucată de timp sub impresia că din prima variantă aş ieşi mai câştigată. Pe urmă am zis că hai să fiu, ca de obicei, plină de curaj, şi să mă apuc să aştern o serie de dezastre într-o formă care să arate clar progresul.

Ieri mi-a venit în e-mail o analiză psihologică lungă care mi-a explicat de ce resume-ul pe care mi-am frecat nervii două săptămâni nu e bun. De ce credeţi? Păi pentru că atunci când vede human resources managerul ce-am făcut eu de la origini până azi, o să tragă concluzia că sunt un doer, şi lui îi trebuie achieveri. Doerul e ăla care se scoală dimineaţa cu silă, se spală cu clăbuc pe faţă şi cu pastă mentolată pe dinţi, mănâncă o jumătate de felie de pâine prăjită până la lift, nu găseşte cheia de la maşină, se întoarce în apartament, înjură, găseşte cheia, coboară de data asta pe scări, pleacă, drăcuie, ajunge, bea cafeaua şi face până la 5 jumate ce-i spun alţii că trebuie făcut. După ce se recunoaşte pe neve un doer? În caz că vreţi să ştiţi, vă spun eu. Doerul reconciliază cuminte conturile de cash până la ultimul cent şi, când să declare în scris că a reconciliat ca un prost conturile de cash, se simte puţin jenat că îşi dă atâta importanţă, întrebându-se unde e punctul de echilibru între modestie şi aroganţă, ca să îl gâdile şi el un pic.

Achieverul, ei achieverul e treabă complicată, prieteni, vorba lui Robert Turcescu. Achieverul adoarme seara fericit că o să vină at some point dimineaţa cu o nouă oportunitate de a creşte produsul intern brut al ţării cu un procent clar, nu cu aproximări. Acheiverul face multi-tasking de la ieşirea din uter, are o energie că te doare capul numai când te uiţi la el şi, între migrene, îl bănuieşti pe bună dreptate de un attention deficit disorder de toată frumuseţea. Achieverul nu aşteaptă să-i spună şefu ce-i de făcut, face tot ce trebuie şi încă ceva pe deasupra şi pe dedesubt, e proactiv, adică. E veşnic în mişcare. Achieverul nu reconciliază conturile de cash el face streamlining printre cecuri si depozite şi scade tot la un trimestru timpul necesar reconcilierii până când, dacă nu îl opreşte careva, o să pună în ordine conturile alea instant, de la secunda unu la secunda doi şi pe urmă o să preia pe umeri toată întreprinderea, amen.

Am înţeles şi eu, că nu sunt aşa de proastă cum par în momentele esenţiale, că doerul pune în CV verbe pasive, că zice, hai mă, pe cine dracu prostesc eu, am făcut asta şi aia, dar nu mai pun procente, că de acum unşpe ani din biroul ăla au murit deja oameni, de unde să mai scot cu cât la sută am mărit numărul de clienţi? Achieverul în schimb nu se teme de nimic, e proactiv inclusiv în limbajul de lemn folosit: prin foc, prin spăngi, prin fum, prin mii de baionete, el creşte tot ce e de crescut cu procente cuprinse între 10 şi 20%.

Eu sunt mai molcomă, deh, Transilvania, şi vă spun de pe acum că nu mă urc în lift cu un achiever, mai ales cu unul american. Că eu dacă râde cineva spre mine cu optâşpe dinţi două minute, până la etajul 45, imediat cred că mă iubeşte, că dacă nu, de ce să râdă aşa?

Deci, trebuie să ne arătăm elanul şi entuziasmul, tovarăşi, şi să sugerăm cum ne pricepem fiecare că noi de asta am venit pe lume, să muncim la firma X. Problema majoră cu mine este irezolvabilă, şi anume că am elan şi entuziasm autentice, şi, managerii fiind antrenaţi să aştepte entuziasme contrafăcute de la candidaţi, nu mai sunt în stare să îl recunoască pe al meu, care, săracul, e adevărat.

După cum se ştie, un resume, ca un necaz, nu vine niciodată singur, ci însoţit de o scrisoare de intenţie. Am compus nişte scrisori de intenţie aşa de frumoase că s-ar putea publica în revistă şi alta nu. Am zis să nu fie nici prea prea, nici foarte foarte, dar am compus fin, doar mă cunoaşteţi. Lângă una din ele, pentru un hotel de lux, chiar mi-au dat lacrimile, deci eu dacă eram manager, chiar mă angajam pe mine pe loc cu aşa scrisoare, sau măcar îmi dădeam un telefon să mă chem la interviu. Am scris despre cultura organizaţiei, despre valori, care chiar se potriveau cu aiurerile din capul meu. Am studiat cum a pornit brandul, mi-a plăcut povestea, aş fi vrut să fiu parte din ea. Deci eu pun pariu cu cine vrea pe o tartă cu fructe că recruiterul ăla n-a mai primit de mult aşa scrisoare, altfel nu-mi dădea Alice blog la Tango. Rezultatul? Nimic.

Nu ştiu ce dracu să fac cu entuziasmul, că ăsta tot nu mă părăseşte. Eu cred că la botezul meu una din ursitoare n-a apucat farfuria cu sărăţele sau n-a mai prins Pepsi, că erau vremuri grele şi nu s-a putut aduce pentru toată lumea, sau a venit ea mai târziu, sau ceva s-a întâmplat. Poate o fi stat blocată în trafic sau era duminica în care circulau numerele cu soţ şi ea avea Dacie fără soţ sau ceva nepotrivire s-a întâmplat şi m-a blagoslovit cu entuziasm, în loc să îmi dea nepăsarea necesară unei supravieţuiri frumoase.

Dar n-am entuziasm numai pentru joburi, am şi pentru locuri, oameni, activităţi, ultima oară vă amintiţi că mă îndrăgostisem de un pod şi visam noaptea cu el, plus că vroiam să îmi aduc oamenii cei mai dragi să îl vadă şi ei  Lasă, Corina, că tot ajungi tu acolo, să vezi, şi o să bem amândouă o mocha la Coffee Bean and Tea Leaf in downtown San Francisco, de unde ţi-am trimis e-mail.

Deci mie mi se păruse că am pus într-o formă decentă spre engaging experienţa mea în care la un job am învăţat de la o colegă că poţi să ai şi familie frumoasă acasă şi amant bătrân la biroul investiţii, la altul am lins cu limba etichete şi le-am lipit frumos pe cărţi în timp ce pe un norişor din imaginaţia mea catastrofică figuram ca asistent de marketing. De la un job am plecat că zecele la sută negociat ca procent din fructele mâniei se făcea tot şapte la sută până ajungea în portofelul meu. La alt job am fost la mustaţă la concursul de admitere cu o tipă cu picioare mai faine dect ale mele dar dacă nu o prind eu din urmă pe aia la capitolul estetică în câteva luni, să zicem până în martie 2012, să nu-mi ziceţi pe numele de alint.

Să nu uit să specific că ăştia care mi-au spus că resume-ul meu nu e bun mi-au şoptit că pentru 499 de dolari îl fac ei aşa de fain că nu mă mai recunoaşte nici mama în el.

Dar de ce venisem eu aici?

Ah, ca să vă spun că, virgulă, caut job de contabil, asistent administrativ sau scriitor în nordul Californiei. Dacă aveţi vreo idee (adică ştiţi ceva undeva, sau ştiţi pe cineva care ştie ceva undeva , sau ştiţi pe cineva care ştie pe cineva care ştie ceva undeva), pentru numele lui Dumnezeu, spuneţi-mi!

PS Nu vă faceţi probleme morale, în SUA actul de a recomanda pe cineva e oficial şi se numeşte referals.

Iar de muncit, odată stârnită, muncesc în draci.

Tag-uri:
·
Categorii:
work is fun

Comentarii

  • Superb! 😀 A tunat şi v-a adunat acolo, la Tango! Cum naiba de v-am ratat eu până acum?
    Simona, Alice, acum Amalia… de unde se vede că nu-s bune nici prejudecăţile astea care te fac să te incrunţi când auzi de „reviste pentru femei”.

    PS: de fapt am vrut să-ţi spun de job. Nu cunosc pe nimeni acolo, peste gârlă, o ştiam pe soră-mea, da’ ea era în nordul extrem al Californiei… adică muuuult mai în nord, prin Calgary. Asta până când a decis că Canada sucks (intenţionată cacofonie :D) şi s-a mutat un pic în Singapore. Prin urmare nu te pot ajuta. Da’ poate mă poţi ajuta tu cu o referinţă pe acolo. Şi ca să nu fie probleme, eu merg direct pe treabă de achiever.

    Doru 1 noiembrie 2011 18:37 Răspunde
  • Esti adorabila!
    ….abia cand am vazut „nordul Californiei” m-am linistit…

    CristinaC 1 noiembrie 2011 18:47 Răspunde
  • Amalia,
    nu cunosc dar iti urez succes… si rabdare si nervi de fier si de otel… stiu prin ce treci.
    Te roaga Iana frumos nu le da 499 de dolari alora. Fii tu. si in CV si in cover letter. va fi bine. mult mai bine asa.
    Bafta multa! pina la sfirsitul lui Noiembrie trimite si pe la firmele de contabilitate caci astia acum angajeaza pentru sezonul de taxe.

    iana 1 noiembrie 2011 18:54 Răspunde
  • Amalia, în general ceea ce căutăm până la urmă găsit. Sunt sigură că vei găsi alt job dacă trebuie pentru că eşti fată deşteaptă,serioasă, ardeleancă. La mine ştiu că nu trebuie să locuiesc acolo unde eşti tu dar pot deţine afaceri în State,canada şi nu numai. Şi asta -mi place!
    Mult succes ţie, oriunde te-ai afla…

    Adriana Gianinna 1 noiembrie 2011 20:21 Răspunde
  • Da, Amalia, lasa ca tot ajung eu la Golden Gate! Si-o sa bem un latte (sau mocha, ok!) in cea mai frumoasa cafenea, asortata la o barfa prelungita, desantata si tihnita… Si lasa, ca-ti gasesti tu un job extraordinar, ceva nemaivazut, unul care sa te merite!
    Iti tin pumnii stransi si-ti trimit un gand bun si norocos! 🙂

    Corinas 2 noiembrie 2011 11:02 Răspunde
  • Amalia , mie imi place cum lucreaza ursitoarele, tre sa se organizeze si de data asta cu un super job pentru tine!!! sper sa ti fie bine!!! Ai grija de tine !!!

    Diana 2 noiembrie 2011 15:24 Răspunde
  • Doru, bine ai venit!
    M-ai convins ca esti un achiever (in sensul bun), pentru ca ne-ai gasit 🙂
    Care sunt impresiile surorii tale despre Singapore, e mai interesant decat la Calgary?

    amalia 2 noiembrie 2011 16:03 Răspunde
  • Cristina, de ce nu esti tu acolo?

    amalia 2 noiembrie 2011 16:05 Răspunde
  • Iana, conteaza pe mine ca nu le dau dolarii. Mai bine tin banii si imi mai iau un bilet de avion pana la pomul laudat. Eu am facut contabilitate financiara, din pacate cu taxele nu prea le-am avut. Dar mi-ar placea mult sa lucrez intr-un hotel frumos.

    amalia 2 noiembrie 2011 16:08 Răspunde
  • Adriana Gianinna, trebuie sa-mi gasesc, caci aici vine o iarna despre care am auzit ca va fi asa de nemiloasa ca si cei care pana acum nu s-au gandit la mutare se vor gandi.

    amalia 2 noiembrie 2011 16:10 Răspunde
  • Corina, sa te auda HR Managerul!
    SF mi-a facut vraji, cum de mi-am dat seama pana acum?

    amalia 2 noiembrie 2011 16:13 Răspunde
  • Diana, da, dar ce sa le dau, cu ce sa le servesc? De ce or avea pofta????

    amalia 2 noiembrie 2011 16:14 Răspunde
  • Amalia, mulţumesc de primire şi scuze pentru întârzierea răspunsului. Impresia surorii mele este că Singapore e singurul loc din lume în care merită să te zbaţi să ajungi şi să rămâi. Iar ea a cam văzut toată lumea şi a văzut doar părţile frumoase, în concedii. Exceptând Africa, dar sunt convins că acolo nu găseşti un loc în care să vrei din toată inima să mergi şi să rămâi forever. 🙂 Din păcate însă pentru ea, acum vreo trei luni a trebuit să lase Extremul Orient şi să se mute în capitala Omanului. Deh… jobul onor cumnatului meu…
    Impresia mea despre Singapore este aceeaşi. Am fost pe acolo şi pot să spun că nu cred să existe în Europa o ţară mai civilizată, din absolut toate punctele de vedere. Curăţenie, siguranţă, infracţionalitate aproape zero (se mai întâmplă ca din când în când câte un consul român să conducă beat maşina consulatului de acolo şi să facă vreo trei accidente într-o singură noapte, cu fugă de la locurile accidentelor, dar astea sunt excepţii).
    Poate doar Luxemburgul să fie mai apropiat de nivelul de acolo.
    Dacă vrei să ajungi prin partea aia de lume, fie şi numai pentru un sejur, îţi garantez că nu vei regreta decât că nu ai putut să stai mai mult. Bine, sunt două condiţii de bază ca să te simţi bine până la final:
    1. să îţi placă mâncarea asiatică, pentru a te bucura cu adevărat de ea (există şi mâncare europeană ori americană, nu-i problemă, dar nu merită efortul să o bagi în seamă)
    2. să nu fii dependentă de guma de mestecat, pentru că în Singapore guma de mestecat este interzisă. Din cunoştinţele mele, e singura ţară din lume care au interzis-o. Fumatul este interzis inclusiv pe stradă, dar rişti vreo 250 de euro amendă şi dacă fumezi în maşina TA personală şi ai un minor cu tine. A, iar pentru deţinere ori trafic de droguri se aplică pedeapsa capitală. Sunt atât de stricţi cu aceste 2 infracţiuni încât acum câţiva ani l-au executat chiar pe fiul unui diplomat american şi i-a durut la 15 metri în spatele cotului de eventualele reacţii. Nu a fost nici o reacţie. 😀

    Ce mi s-a părut foarte interesant a fost că, deşi e cotat pe primul loc în lume în ce priveşte siguranţa cetăţeanului, într-o lună de zile am văzut o singură dată poliţişti pe străzi. Şi crede-mă, am bătut insula aia cu piciorul zi de zi :).
    Faza cu poliţiştii în stradă s-a întâmplat cu câteva zile înainte de venirea lui Obama la un summit economic al ţărilor asiatice, făceau exerciţii.

    Doru 2 noiembrie 2011 17:46 Răspunde
  • Amalia esti bestiala! Am mai citit articolele tale, dar acum este prima oara cand comentez. Multa bafta sa gasesti un job care sa te merite, asa cum a zis si Corina.

    Andreea Voicu 2 noiembrie 2011 20:36 Răspunde
  • :))))
    esti genialaaaaaaaaaaa.
    bravo, keep up the good work.
    si mult succes!

    Multumim, Alice.

    Simoniq 2 noiembrie 2011 22:17 Răspunde
  • Amalia, super tare articolul tau. As vrea sa rad, fara vreo grimasa nepotrivita, dar nici nu stii cat de bine te inteleg deoarece, desi am un job nu am defel certitudinea ca mi-l voi putea pastra in atari conditii cand nu stiu azi ce „surpriza” nefericita ma poate astepta maine. Cu regretul ca nu te pot ajuta in nici un fel, dar cu multa simpatie iti tin pumnii pentru o rezolvare cat mai grabnica a problemei tale, astfel incat sarbatorile sa te gaseasca in liniste si impacare cu viata, oriunde ar fi ea 🙂

    Moi 2 noiembrie 2011 22:26 Răspunde
  • Sunt la al noualea job in Canada, in doi ani si ceva. Profesional, sunt cam fufa, dupa cat se pare, ca nu stiu ce-i aia fidelitate. Insa ce m-a invatat experienta de aici e ca referrals conteaza foarte mult. Acum, dupa doar trei saptamani la noul job, sunt din nou cu ochii pe anunturi, iar CV-ul meu (initial penibil de cinstit) se umfla cate un pic la fiecare aplicatie, ca o placinta frumos dospita. Ca am invatat si ca pot minti de ingheata apele si in 90% din cazuri nu conteaza deloc, dar deloc!
    Asa ca hai sa ne tinem pumnii reciproc. Bafta in cautari si s-auzim vesti bune cat mai curand!

    catintherain 3 noiembrie 2011 5:18 Răspunde
  • E prima oara cand iti arat ca te citesc, Amalia, asa cred. De cele mai multe ori, pornesc greu in aceste initiative si se intampla des sa ma impotmolesc pe traseu. Scri frumos si cu talent. Scri cu suflet. Insa, de data asta, mai mult decat oricand, nu numai ca m-am regasit nemaipomenit de bine in tot ceea ce am citit, dar, efectiv, articolul e fantastic de fain! Am ras cu-n ochi, am plans cu celalalt.
    Sper ca entuziasmul tau sa capete contururile asteptate, sa nu se risipeasca!
    Lidia

    Lidia Laszlo 3 noiembrie 2011 5:42 Răspunde
  • esti f tare! eu,daca as avea unde, te-as angaja numai dupa articolele scrise…

    adina 3 noiembrie 2011 7:30 Răspunde
  • Amalia, iti tin pumnii, cu dragoste si cu credinta. Vreau sa vin si eu la cafea cu tine si Corina! Intre timp, ne lustruim si noi resume-urile bastinase si ne pregatim pentru mari decolari, ca sa ne putem intalni mai curand.

    Alice Nastase Buciuta 3 noiembrie 2011 10:01 Răspunde
  • Tare fain.Asa cum ne-am obisnuit deja. Desi o sa ma consideri nebun, refuz categoric sa fac din C.V.- ul meu ce doresc ei ( chiar daca il trimit de zeci de ori zilnic de vreo 11 luni, fara rezultat). Spun in el cine sunt, ce stiu sa fac si unde am mai facut asta ( F&B Manager). Nu are nimeni nevoie in Timisoara sau in tara de asa ceva. Dar toti ne plangem de servicii proaste si scumpe oriunde ne-am duce. Astept inca un om care a investit in turism si care sa fie interesat sa ma cunoasca si sa-mi asculte intentiile. Deocamdata toti stiu ce au de facut. Pe pielea si banii turistilor, desigur.
    Iti urez succes!

    Norel 3 noiembrie 2011 12:27 Răspunde
  • Doru, m-ai pus pe jar cu Singapore si nici n-am ajuns sa ma mut in California!
    Mancare asiatica pot manca in fiecare zi, cu cat mai exotica, cu atat mai bine. De mestecat mai mestec cate un Wrigley Spearmint now and then, dar pentru o tzara asa civilizata, curata si sigura as putea sa renunt la sportul asta.
    Daca nu sunt nici politisti pe strada, inseamna ca au cetatenii constiinta sau ce se petrece acolo?? Devine tot mai interesant.

    amalia 3 noiembrie 2011 19:13 Răspunde
  • Andreea, iti multumesc ca mi-ai lasat un semn, ma bucur de fiecare data cand se intampla asta. Te mai astept sa vii, uite, o sa ne mai spuna si Doru cate ceva despre Singapore.

    amalia 3 noiembrie 2011 19:15 Răspunde
  • Simoniq, Andreea zice sa sunt bestiala, tu ca sunt geniala, voi va dati seama ce imi faceti?? In cateva zile nu o sa se mai poata vorbi cu mine de ingamfare 🙂
    I will definitely keep up the good work, in toate felurile in care ma pricep.

    amalia 3 noiembrie 2011 19:17 Răspunde
  • Moi, iti multumesc, vai, mi-ai amintit ca mai sunt cateva saptamani pana la sarbatori, la noi e deja plin de brazi, braduti si globuri, desi pana atunci mai avem de rezolvat un curcan in procesul de a ne arata recunostinta pentru o gramada de chestii.
    Te salut cu drag.

    amalia 3 noiembrie 2011 19:19 Răspunde
  • Catintherain, draga mea, m-ai inspirat iar. Stai ca renunt la fidelitatea asta prosteasca si atunci pe multi voi popi si eu, pentru ca merita. Simt ca trebuie sa vorbim mai mult noi doua si sper sa apara si la tine ceva si mai bun, cat mai apropiat de ce iti doresti.

    amalia 3 noiembrie 2011 19:23 Răspunde
  • Lidia, multumesc ca ai citit si mi-ai scris. Ursitoarea e de vina pentru ca pun suflet, sper sa o intalnesc odata si sa imi iau revansa. Te mai astept!

    amalia 3 noiembrie 2011 19:26 Răspunde
  • Adina, multumesc 🙂

    amalia 3 noiembrie 2011 19:26 Răspunde
  • Alice, te astept, cafeaua o sa fie intr-un pahar de sticla, caci o sa stam langa ea in tihna, dand liber pentru o zi licorilor in recipiente de unica folosinta. O sa sarbatorim impreuna faptul ca numai aromele si nuantele ne pot rafina experienta de viata si o pot face asa cum ne-o dorim, asa cum ne-o meritam.

    amalia 3 noiembrie 2011 19:37 Răspunde
  • Norel, multumesc. Daca nu are nevoie nimeni in Timisoara sau in tara de ceea ce stii sa faci la un nivel profesionist, cauta dincolo de hotare. Am avut recent prilejul sa constat ce inseamna servicii de calitate si sa stii sa iti primesti oaspetii, sa le oferi relaxare, si e grozav. Sunt sigura ca intr-un asemenea loc e nevoie de tine.

    amalia 3 noiembrie 2011 19:41 Răspunde
  • Situatia mea sta in felul urmator:

    primul job-1 an si 3 luni
    al doilea job-2 ani si 5 luni
    in jobul prezent sunt de 1 an si 2 luni

    ieri am fost la un interviu, si persoana care m-a intervievat considera ca am schimbat cam des joburile. m-am mai luminat putin la fatza cand am citit destpre catintherain ca a schimbat 9 joburi in 2 ani. si totusi, ma sunt bulversata pentru ca pe de-o parte nu sunt tocmai fericita in jobul pe care il am in prezent, insa pe de alta parte nu da bine in fata recruiterilor ca tot schimb joburi.

    Liana 3 noiembrie 2011 22:59 Răspunde
  • Mult succes, Amalia!
    (Sincer, eu nu am inteles niciodata teoria aceasta cu ‘doerii’ si ‘achieverii’. Daca am fi toti achieveri, nu am ajunge toti VPii si CEOii si cine ar mai face munca de rutina – cea pe care o sugereaza achieverul?)
    Daca nu te indragosteti de nici un HR, sari oceanul si bem un frappe cu biscotti pe plaja 😉

    Mira 4 noiembrie 2011 8:07 Răspunde
  • Amalia draga mea, daca ai stii ce mult ma bucur ca o sa ne facem vecine de fus orar si de „coast”. Ca na, ce mi-e aia distanta de 2 state … easy-pease 7-8 ore de condus pe interstate. Deci clar o sa ne intilnim mai repede decit visam :).
    Cu cautatul de job, te inteleg … been there, done that.
    Imi pare rau, nu am nici o sursa in nordul Californiei, sursele mele se cam rezuma doar la PCR – pile canadiene si relatii.
    Din experienta proprie afirm ca cele mai productive 2 saptamini profesionale din duzina de ani canadieni la activ, le-am petrecut intr-un curs (gratuit pe vremea aceea) intensiv de ce si cum sa scrii un resume, ce sa spui, cum sa stai, cum sa zimbesti si alte chichitze din astea in timpul unui interviu, si cum sa supravietuiesti celor 3 sau 6 luni de proba, ba sa fii chiar avansat/recompensat la sfirsitul lor.
    Ei bine, dupa cursul respectiv, am fost chemata la interviu si angajata dupa primul resume trimis.Nu era nimic fals in el, doar ca, cuvintele erau puse in asa fel si paragrafele aranjate incit nu puteai sa nu-l citesti si sa nu devii curios. Inainte de curs, trimisesem cred in total vreo 80 de resume-uri, fara raspuns .. .am povestit mai demult in sufrageria mea virtuala.
    Eu, in 8 ani, sunt la al doilea job, si asta nu datorita scolilor si specializarilor facute, ci datorita cursului acela de 2 saptamini.
    Asa, unde vreau eu sa ajung … $448 n-as da in ruptul capului pe un resume, dar m-as interesa de niste firme de consultanta sau ceva programe guvernamentale pro-bono, care te ajuta in cautarea de job. Oricit de convinsi am fi ca stim sa ne facem resume-ul, un recruiter profesionist va gasi intotdeauna niste accesorii care sa-l decoreze.
    Niste chichitze care conteaza la resume, din experienta :):
    -la nord-americani conteaza voluntariatul, uneori mai mult decit „bachelor degree”ul … intotdeauna un resume care are in el activitati de voluntariat, va avea intiietate fata de unul fara;
    – hobby-uri: atentie mare la astea … punind ca hobby cel putin unul din sporturile „nationale” ca football, baseball, hochei, camping, hiking, travel, te apropii cu cel putin 2 pasi de jobul respectiv, decit daca pui doar reading, theatre, music … e valabil pentru toate categoriile de joburi, inclusiv alea de la teatru sau librarie :).
    – joburile schimbate ca pe „sosete”, nu se insira separat, ci se cumuleaza intr-o singura perioada, preferabil 3 ani, sub numele de „various contract job”… important e sa fie inclus in resume ceva de genul „looking for a long term” … un resume pentru o pozitie full-time si long term, care are listate sa zicem, 5 joburi in 3 ani, ajunge in recycling bin.
    – studiile : nord-americanilor li se filfiie de diplomele obtinute la est de zidul Berlinului, dar le sclipesc ochii daca vad in resume macar ceva de genul „intend to enroll in” sau „enroll in” urmat de numele oricarui curs, colegiu, universitate de pe continentul acesta … ca sa nu mai zic ca-i apuca extazul cind vad ca esti posesor de nush ce certificat sau diploma de-a lor. Tot ce tine de studii locale, se pun inaintea oricaror altor studii overseas, poate sa fie ele si master.
    – limbile vorbite: engleza intotdeauna e prima, urmata de restul.

    Succes si sa auzim de bine!

    Sofie 4 noiembrie 2011 18:38 Răspunde
  • Liana, asa e, ne facem mereu ganduri ce da bine in fata unora, in fata altora, si , se stie, recruiterii sunt foarte importanti, ei tin uneori in mana viata noastra, daca stai sa te gandesti. Daca nu mai stai sa te gandesti te orientezi cum ti-e mai bine tie pana la urma. Am mai observat o chestie: o singura ocazie sa apara, sa corespunzi, si apoi ofertele au tendinta sa curga garla. Aia, prima, e mai cu suceala.

    amalia 4 noiembrie 2011 18:39 Răspunde
  • Mira, mersi de urare.
    Pe care plaja?

    amalia 4 noiembrie 2011 18:46 Răspunde
  • Sofie, mersi de sfaturi, abia astept sa ne vedem, ca nu se mai putea!
    Am luat raspunsul tau cu copy si paste intr-un Word si l-am tiparit ca sa il folosesc.

    amalia 4 noiembrie 2011 18:53 Răspunde
  • Plin de haz, absolutely hilarious! Am ras cu lacrimi. Culmea coincidentei este ca eu locuiesc in nordul Californiei, sunt un doer si am un entuziasm debordant , asa incat ma pot raporta la articolul scris de tine intr-o maniera absolut adorabila. Multumesc pentru bucuria oferita noua, cititorilor!
    Enjoy your American adventure!

    Abigail 5 noiembrie 2011 15:00 Răspunde
  • Amalia, sunt convinsa ca o sa gasesti un job pe masura asteptarilor tale, dar mai ales care sa se muleze perfect peste toate aptitudinile din „resume”-ul tau! Ne ai si pe noi alaturi de tine si stii ca se spune ca aceeasi dorinta exprimata la unison de mai multe voci face Universul sa se miste si sa actioneze in consecinta. Eu, cand imi doresc ceva foarte, foarte tare mai pun vreo doua-trei persoane dragi sa-si doreasca acelasi lucru pentru mine si sa stii ca a functionat de fiecare data. Deci eu zic sa stabilim o ora (aceeasi chiar daca locuim pe meridiane diferite) si sa rostim in cor, toti care te iubim : „Da, Doamne sa-si gaseasca Amalia un job dupa sufletul ei!” sau gasetse tu o formulare … Sper ca te-am facut sa zambesti 🙂 Fii optimista, totul va fi bine, sunt absolut convinsa!

    Te imbratisez si sunt alaturi de tine sufleteste!
    Cu mare drag, Lorelei.

    Lorelei Eg 9 noiembrie 2011 14:17 Răspunde
  • Pe care o poftesti? Bondi (turistica), Coggee (localnica), Maroubra (un 2 Mai evoluat), Watson Bay (delicios amestec de familisti si nudisti), Manly (salbatica si pasionala), La Perouse (industrialo-saizecista)?

    Mira 11 noiembrie 2011 3:34 Răspunde
  • Mira, Manly clar.

    amalia 11 noiembrie 2011 3:42 Răspunde
  • Lorelei, mersi. Eu cu sesul de la Chicago nu ne mai suportam reciproc deci ceva va trebui facut. Mersi pentru infuzia de optimism.

    amalia 11 noiembrie 2011 3:46 Răspunde
  • Abigail, mersi mult.

    amalia 11 noiembrie 2011 3:47 Răspunde
  • Amalia, multa bafta! Pe yahoo apar mereu articole despre contabilitate ca fiind una dintre profesiile cautate de angajatori. Nu am cunostinte in nordul California, dar sper sa gasesti ceva cu timpul.

    Termenul de CV inca se foloseste. Cel putin in mediul academic se vorbeste despre CV. Mai recent am inceput sa vad si resume…

    Virginia 11 noiembrie 2011 16:49 Răspunde
  • Ah, ti-ai pus resume-ul pe monster sau linkelin? Eu sunt mai la est de tine si imi doresc tare mult sa ma intorc pe Coasta de Vest. La mine mai dureaza vreo 2 ani …

    Virginia 11 noiembrie 2011 16:52 Răspunde
  • Virginia, poate o sa ne intalnim pe Coasta de Vest la un moment dat. Asta daca nu plec pana atunci in Singapore, ca Doru mi-a facut o pofta teribila! Mult succes cu ce faci tu acolo, mai la est de mine, ca am sentimentul ca faci ceva interesant.

    amalia 15 noiembrie 2011 16:14 Răspunde
  • Ha, ha, ha! Draga de tine! Ai rămas setată pe Singapore! :))
    Hint (nu ştiu dacă ţi l-am mai dat): pentru ca succesul excursiei să fie deplin, îţi recomand să mergi însoţită, ca să ai cu cine împărţi bucuria dată de splendorile de acolo. Însoţită de cine trebuie, nu de oricine. 😉
    Ştiu ce spun, pentru că eu am fost singur şi simţeam că îmi lipseşte ceva. Mi-am dat seama relativ repede ce anume îmi lipsea. Şi a rămas lipsă la apel.

    Doru 16 noiembrie 2011 8:09 Răspunde
  • Doru, da, acum cand studiez reviste de travel si vad Singapore imediat sunt mai atenta.
    Hint-ul e aur curat, decat insotita de oricine, mai bine singura. Iar insotita de cine trebuie = perfectiune 🙂
    Te felicit ca ti-ai dat seama repede ce anume iti lipsea. Mie mi-a luat doua cincinale.
    Sunt sigura ca si pentru tine vor mai fi excursii superbe si „cine trebuie” se va pricepe sa raspunda unui apel interesant.

    amalia 17 noiembrie 2011 0:13 Răspunde
  • Da, excursii vor mai fi, tocmai am trecut Omanul pe listă. Şi „periferiile” sale 😀

    Doru 17 noiembrie 2011 21:38 Răspunde

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title