Descoperirea Californiei – Episodul cu autostrazi

Intr-adevar, faptul ca stiu ca au mai facut si altii asta inaintea mea ajuta, dar nu foarte mult. Daca ei au putut, pot si eu, spune prietena mea Diana, si ma echipez in fiecare circumstanta cu acest dicton – sinteza a gandirii pozitive. Miercuri dupa masa, frumos afara, continui eforturile de gasire a unui servici in Nordul Californiei, ca vacanta asta prelungita incepe sa ma apese psihic si financiar.

Imbrac o rochie business, navy blue, cu un singur detaliu decorativ la baza gatului, sa nu fiu nici prea austera. Pun sandale vesele, scot traseul de pe internet, tiparesc, trantesc usa, pornesc GPS-ul, verific sa am si telefonul cu mine, ca si ala are scule de navigat in necunoscut si hai sa
mergem.

Ma simt in forma, ca stiu primele doua intrari pe autostrazi, adica pe acele roller coasters de piloni si asfalt care impanzesc orizontul. Absolut increzatoare, apuc pe 85 South, stau pe dreapta si repede ma mut pe 87 North spre downtown San Jose. Traiesc cateva clipe de relaxare, nu multe, pentru ca ma apropii, e drept, cu viteza mai mica decat ceilalti, de iesirea pe Taylor Street, ca sa dau, mai vedem noi cum, in I-880 North.

Cunostintele mele despre natura, deprinse in mersul masinii cand conducea altcineva, imi dau o imagine generala despre cam ce ar trebui sa fac ca sa navighez hatisul de stanga – dreapta si usor la stanga – usor la dreapta, care ar trebui sa ma puna pe drumul bun. Deci, eu imi amintesc ca la iesirea asta trebuie facut la stanga, GPS-ul zice ca la dreapta.

Take the Taylor St Exit 7

Keep right to take the ramp toward Taylor Street East

Turn slightly right onto W Taylor St.

?

Inima imi bate in colivie. Stanga sau dreapta? Stanga e blocata de o masina cu probleme tehnice, deci alegerea se simplifica, merg pe mana GPS-ului. Dreapta.

Asta e Amalia, executand un slightly right. Imaginea miscatoare de pe micul ecran imi arata ca merg bine. I feel empowered.

Turn left onto N 1st St.

Ma inscriu sa fac stanga, atata doar ca asta nu e 1st St ci San Pedro, ca in La Isla Bonita. Trebuie sa trec inapoi pe banda de inainte, deci trebuie sa ma uit in spate sa nu vina unul peste mine, automobilistic vorbind. Partea delicata e ca atunci cand ma uit in spate nu ma pot uita si in fata, ceea poate fi o problema. Din spate nu vine nimic, deci trec inapoi pe banda de inainte. Nici strada urmatoare nu e 1st St dar asta care vine dupa, da.

Ah, sentimentul ca stii incotro sa o iei! Stanga pe 1st St, mergi 0.7 mile si:

Merge onto I-880 toward Oakland.

Totul clar. N-am mai fost asa de fericita ca si cand am apucat-o nord spre Oakland de vreo cateva luni bune. Autostrazile astea sunt o inventie desteapta, te duc drept unde trebuie, America e grozava, toti suntem buni la suflet, lumea e un loc frumos. Are dreptate asta din spate ca merg mai incet decat el dar eu scriu si un blog in capul meu.

Take the Mowry Avenue exit, Exit 17.

Vine, se apropie, m-am inscris. Cine sta acum comod acasa si rade trebuie sa inteleaga ca uneori iesirile au o singura banda, uneori iesirile au doua benzi si, daca nu esti Mafalda, nu poti sa stii dinainte unde e optim sa stai. Asta e important pentru ca, daca de exemplu nu vrei sa iesi de pe autostrada dar banda a doua din dreapta iese, ori iesi si tu cu ea ori intri in ultima secunda pe banda din stanga, pe care se poate sa vina alta masina.

Deci, ca sa facem o istorie lunga si interesanta, scurta, ies pe dreapta si fac tot dreapta pe Mowry Ave, merg calm, like a pro, pana la Civic Center Drive, unde se afla scopul calatoriei. Faptul ca ajungi la destinatie in America nu inseamna aproape nimic, acum trebuie sa parchezi.

Aici nu, aici nu, aici dracu stie daca, vad ca toti au atarnat un cartonas in masina, ies din parcare, inapoi pe Civic Center Dr, intru in urmatoarea parcare si pun la umbra sub un pom. Que sera, sera, cum spune poetul. Urc in cladire, intreb daca am parcat ok, zice ca da, zic si eu de ce am venit, am o discutie mai incurajatoare decat data trecuta, plec.

Cand imi gasesc masina in buna regula sub acelasi pom mi se pare iar ca viata e frumoasa. Acum trebuie sa ma intorc inapoi dar sunt complet relaxata, de drumul incoace mi-era frica, fiindca parea complicat.

Inapoi e simplu.

Turn right on Stevenson Boulevard, mergi 2 mile.

Merge onto I-880 S toward San Jose, mergi 16 mile.

I-880 S becomes CA-17 S, mergi 4 mile.

Merge onto CA 85 S si acolo am ajuns.

Deci trebuie sa o tin 20 de mile drept inainte, ceea ce teoretic ar trebui sa pot sa fac, apoi sa ies pe 85 si apoi sa ma opresc sa citesc articolul „Beauty & Balthus” din Vanity Fair Private Paradises – Inside the World’s Most Extraordinary Homes and Gardens, articol pe care mi l-am promis drept rasplata pentru actiunea automobilistica despre care vorbim. Deja ma vad instalata in libraria racoroasa cu Vanity Fair pe genunchi si o poveste interesanta despre un pictor misterios si controversat.

Merg deci pe Stevenson Boulevard, merg, merg si, hop, uite intrarea pe I-880. Intru. Atata doar ca am intrat spre nord in loc de sud, adica invers. Ba stiu sa citesc, si la intrare scria clar nord, doar ca apucasem cumva sa ma inscriu inainte sa vad ca e nord. Asta pentru ca trebuie sa conduci, sa te uiti la GPS, sa te uiti la drum, sa te uiti la tablele indicatoare, sa speli si sa calci, toate in acelasi timp.

Pai merg inainte si inima imi tresalta de bucuria recunoasterii. Iesire spre Mowry Street! Cine a citit si si-a luat notite, stie ca am mai fost azi pe aici, Dilema acum e: merg la dreapta si vin bucla inapoi si nu mai intru nord ci trec podul si merg spre sud sau fac la stanga si intru direct spre sud, probabil undeva aproape. Stanga si sud.

Sunt pe 880.

Fac vesela cateva mile, cand GPS-ul incepe sa insiste sa ma scoata de pe I-880 South. Vrea sa ma scoata pe la iesirea 12, apoi  iesirea 10, apoi inca una, nu mai stiu care. Contrar firii mele destul de ingaduitoare, de data asta jur cu glas tare ca nu ies de pe autostrada nici daca recalculeaza GPS-ul pana ii vine rau. Nu ies, auzi? Merg inainte.

Ce poate fi greu in mersul inainte? Pai o dificultate ar fi ca autostrazile se impart si despart intr-un mod uneori neclar, timp in care GPS-ul tace malc, probabil suparat ca nu l-am ascultat mai devreme. In acest moment istoric urmeaza o despartire de directii operata intre 7 (sapte) benzi. Doua in dreapta merg undeva, doua in stanga merg altundeva si trei in mijloc merg unde trebuie sa merg eu. Deocamdata vad numai cinci benzi, le numar cu incapatanare. Una, doua, trei, patru, cinci. Una, doua, trei, patru, cinci. Eu vreau sapte, ca pe ecran, ca sa stiu unde sa ma inscriu. Se fac sapte si sunt pe aia din dreapta din alea de pe mijloc. Tineti seama ca totul se desfasoara la viteze mari, intre masini care par sa stie toate exact unde merg.

Eu zic ca am stat pe banda care merge unde trebuie dar, alas!, pe margine nu mai e nici un indicator care sa imi certifice ca mai sunt pe 880 South. Intuitia mea imi sopteste ca sunt, si nu m-a inselat decat de cateva ori, monumental. Am un feeling general ca merg bine, timp in care GPS-ul se da cu fundul de pamant sa ma scoata iar de pe autostrada. Acum vrea sa ma scoata pe iesirea 3, ceea ce imi da speranta, pentru ca daca iesirile pe care vrea sa ma scoata sunt in ordine, inseamna ca sunt pe aceeasi autostrada.

Aliatii mei in timpul asta sunt Sf Francisc de Assisi, in a carui zi de celebrare (4 octombrie) am plecat in America si spiritul Papei Ioan Paul al II-lea, al carui mesaj „Nu va temeti” are puterea de a ma linisti. Merg inainte. Inamicul e Junipero Serra, care, exact la varsta de 37 de ani, n-a avut alta treaba decat sa lase in urma Spania natala si sa bata in lung coastele Pacificului, ca sa intemeieze o parte din misiunile franciscane care au devenit coloana vertebrala a Californiei. Traficul incetineste si vreau sa imi spuna cineva aici si acum de ce s-a spart si in capul meu vasul cu nevoia de explorare, e drept ca eu nu merg cu calul dar emotiile sunt cumva similare. Oi mai fi pe 880 South? Nu exista mijloace sa aflam cu certitudine. La un moment dat pe drumul laturalnic apare dintre niste schele un semn cu o sageata spre 88o South, adica spre drumul pe care sunt. Deci inseamna ca asta e drumul bun. Nu trece mult si, din spatele unui camion oprit, vad in lateral un indicator spre 101 Sud, autostrada spre Los Angeles. Vreau sa merg la Los Angeles? Da, dar nu acum.

Merg pe banda care pare sa fie pe mijloc si hope for the best. Deodata vad 880 Santa Cruz. Poate ne-am unit deja cu 17? Merg inainte. Daaa!!!!!! Sunt pe 880 South. Uite acolo, ca scrie! Pe margine au aparut brazi, in zare se vad muntii. Da, e drumul bun. Ne taraim incet pe 184 de benzi dar cui ii pasa, poate astora de langa care se grabesc, mie una nu. Am tot timpul si sunt pe drumul bun!

Apare un indicator verde cu CA 17 Santa Cruz. Vreau sa merg la Santa Cruz? Vreau, ca drumul e prin munti, la capat intalnesti oceanul si orasul are un centru unde am descoperit o librarie independenta in care lumea vine sa asculte poezie. Dar nu vreau sa merg acum, deci trebuie sa fiu atenta cand s-or desparti strazile astea sa nu o apuc incolo.

Inima imi vine tot mai la loc. In toata aventura simt si o picatura de masochism: drumul asta nesigur imi place. Iesim deci pe dreapta spre 85 si ne tinem pe stanga, pe sub pod. Nu mai stiu daca am spus ca tot drumul l-am facut cu un …. discret de pasare pe parbriz, pentru ca imi intrase in cap ca aduce noroc.

Lost satellite reception, zice GPS-ul dar nu mai conteaza, stiu drumul. Regaseste satelitii si in zece minute sunt in librarie, scufundata in articolul lui Bob Colacello. N-am auzit pana azi dimineata despre Balthus dar asta nu ma inhiba. Poate e mai important ca vreau sa aflu acum. Articolul este despre resedinta lui din Elvetia si fiecare rand ma fascineaza. Nu trece mult si descopar ca e fiul lui Baladine Klossowska, adica Merline, iubita lui Rainer Maria Rilke.  Fragmente din corespondenta ultimilor doi tocmai citisem cu cateva seri in urma, pe malul oceanului. Ca si cand mai era nevoie de inca o dovada ca lucrurile se leaga si nimic nu e intamplator. Cumva in acelasi spirit, inchei cu un citat care mi-a mers la suflet, mersi Mihaela si Mr. Zu:

„A friend told me that I was delusional. I almost fell off my unicorn.”

Drive safely.