Spiritul autocritic a pocnit din bici si, in tren fiind, mi-am dat seama ca nu mai pot sa iau in gluma oranduirile, drept pentru care am purces un pic la adancirea analizei comparative. Mi-am notat apoi ideile pe un colt de cupon de reduceri, ca sa nu le uit, caci memoria mea nu mai e ce a fost pe vremea cand desluseam integrale, comentarii literare si capitole lungi din manualul de economie politica. Intre noi fie vorba, cuponul de reduceri e vital, cine nu il are in geanta nu exista. La finalul demersului m-am ales cu doua liste incomplete de trasaturi atasate fiecarui mod de viata, liste pe care le-am pipait in buzunar pana la servici, unde le-am scos si, repede, inainte sa apara toata suflarea contabila, le-am transcris in Word.
Comunism – nasterea e ieftina si o plateste statul
Capitalism – nasterea e mai scumpa si o plateste (uneori) statul, in colaborare masiva cu noi
Comunism – scutecul e ud si lipit de poponet
Capitalism – scutecul e uscat si greu ca plumbul
Comunism – mama e stresata dar s-ar putea ca bunicii sa o ajute
Capitalism – mama e stresata dar s-ar putea ca bunicii sa fie plecati in vacanta
Comunism – faci primii pasi pe langa cuierul din hol, cel care are si dulapuior de pantofi si lingura de metal pentru incaltat
Capitalism – faci primii pasi in al doilea premergator, dupa ce ai dat cu primul de toate mobilele
Comunism – te dai in vant dupa pui cu cartofi
Capitalism – te dai in vant dupa chiftele dezmortite la microunde si chips-uri
Comunism – nu-ti gasesti pantofi numarul tau nici sa tragi cu tunul
Capitalism – ai debaraua ticsita cu incaltari si te intrebi care e de fapt rostul tau pe pamant
Comunism – la un moment dat te prinzi ca toate deciziile apartin comitetului de partid
Capitalism – la un moment dat intelegi ca totul este hotarat de corporatii
Comunism – bucuriile isi asteapta randul si vin de la cec
Capitalism – bucuriile nu pot sa astepte si vin de pe cardul de credit
Comunism – n-ai pasaport, scrii in oracol si noaptea dormi busteam
Capitalism – ai pasaport, scrii pe blog si uneori ai usoare probleme cu insomnia
Comunism – se manifesta crunt dictatura vanzatoarelor (cele de la alimentara sunt incluse in prezenta afirmatie)
Capitalism – se manifesta crunt dictatura publicitatii (cea la alimente este inclusa in prezenta afirmatie)
Comunism – iei repartitie
Capitalism – iei viata in piept
Ma opresc aici cu oranduirile si, pentru ca trecutul e trecut iar viitorul speram sa fie oricum mai bun, va promit pentru data urmatoare o plimbare prin Chicago.
(Disclaimer: acesta obsesie pentru oranduiri este trecatoare, cel putin teoretic, si a fost inflamata temporar de imaginile receptate pe ecranul TV si legate de caderea Zidului Berlinului. Si de asemenea, comparatia a fost utila pentru punerea pe fuga a unui alt gand, mult mai concret si mai iritant: ce am facut noi in ultimii 20 de ani? Eu promit sa nu mai pomenesc acesta intrebare, pentru ca am obosit plasmuindu-i raspuns, si va multumesc pentru rabdare si intelegere :).)
Comunism: foame ,foame, foame, dar macar locuiesti la oras, in capitala,nu ai rude la tara dar nici nu cumperi paine pe cartela.
Capitalism: cumperi paine turceasca,paine vopsita cu coloranti si vanduta la pret prohibit de paine neagra cu fel de fel de seminte.
Comunism: topesti zapada in cada ca sa ai ce sa pui in WC.
Capitalism: apa se opreste pentru ca ai vreo 2-3 vecini restantieri si Apa Nova s-a saturat sa te pasuiasca.
Comunism: inveti pentru BAC la lumanare ca sa plateasca Romania datoria externa.
Capitalism: nu mai inveti nimic pentru ca scoala este doar ptr prosti. Ce sa faci cu ea?
Comunism: te nasti, mergi la scoala, te mariti si astepti sa mori (cel putin eu asa simteam la 18 ani, in 1989).
Capitalism: orbecai printre multitudinea de choice-uri
Comunism: asculti teatrul radiofonic martea si joia, mergi la teatru, citesti mult si petreci ore bune cu familia si prietenii.
Capitalism: butonezi telecomanda, radio asculti doar masina si atunci doar muzica, familia ti-o vezi tot mai rar si cu prietenii vorbesti pe messenger.
Comunism: visezi la un palton, pantofii ii porti ani de zile la rand, carpesti sosetele si desuurile, romantismul moare de fric, foame si neajunsuri.
Capitalism: iti cumperi al x-lea palton, pantofii de anul trecut ii arunci sau ii donezi, nu mai carpesti nimic, iar romantismul moare de spleen.
Definitiile astea imi arata cat de prezenta esti in ceea ce faci, si nu numai, ce spirit de observatie ai. Sunt tare amuzante. Imi place si intrebarea, fara raspuns inca, care invita la meditatie: „Ce am facut noi in ultimii douazeci de ani?” Brrrrrrrrr! Mi-e frica!
Sa fie raspunsul in fiecare atitudine pe care am avut-o ca sa trecem toate situatiile tampite, in care ne-au pus altii?
Nu vreau sa ma gandesc, pentru ca imi place sa visez ce fac acum.
Stii ce intrebare am primit ieri?
„Pe tine ce te tine in viata?” I-am raspuns ca Dumnezeu si toate starile frumoase, visul, mai ales visul…
Imi era frica sa intreb, daca are iarasi ganduri de suicid, persoana. O femeie cu foarte multi bani si lipsuri la caracter, care ma admira, asa zice ea, dar mie mi-e frica sa cred asta.
cu drag,
anemari28: multumesc mult de completari 🙂 Poate cel mai important e ce am invatat bun din amandoua, pentru ca primul ne-a antrenat sa rezistam, iar doilea nu trebuie sa ne copleseasca nici el. De fapt eu cred ca am comentat mai mult varianta americana, asa cum o vad acum.
Monica Andrei, si tie iti raspund cu multa emotie de fiecare data. Uneori sunt uimita cum ne-am intalnit aici si stiu ca intalnirile acestea vor cantari ca raspunsuri pozitive la intrebarea „Ce am facut noi in ultimii 20 de ani?” si poate vor sterge manunchiuri de nemultumiri sau alte sentimente negative. Si mie imi place sa visez si sa scriu si sa impart cu ceilalti, atunci cand se poate, bucuriile mele. La intrebarea „Pe tine ce te tine in viata?” imi scriu raspunsurile in fiecare zi, dar printre cele mai importante sunt: frumosul, cititul, speranta.