Despre baseball numai de bine

Domnule, cred că m-am naturalizat de-a binelea, simt nevoia să mai trag o fuga  pana la oglinda, sa vad dacă sunt tot eu. Ca am impresia ca nu. Semnalul de alarma mi l-a tras intentia de a cauta pe internet lamuriri despre ce vrea de la noi, muritorii, jocul acela de baseball, ca sa pot lega si eu inceputuri de conversatii vioaie cu mamicile de la scoala. Nu, pacatul e numai al meu, stau aici de mi-e rusine sa spun cati ani si n-am deslusit logica meciului de baseball. Dar cred ca ma si saboteaza niste increngaturi neuronale, ca de cate ori vine vorba de subiectul asta, adorm aproape instantaneu. Toata vina pe care nu am chef sa mi-o asum o arunc (cand nu se uita nimeni) in carca frumusetii si claritatii jocului de fotbal.

Avem un teren, da? In stanga sunt ai nostri, in dreapta sunt ai lor, e simplu. Spre stanga chiuim si facem valuri, spre dreapta scuipam seminte, mi se pare atat de elegant si de firesc. Fiecare jumatate are o poarta, in poarta sta un individ. Toti dusmanii incearca sa arunce mingea in poarta individului. Simplu, clar, curat, logic. Asa i-as explica unui legal allien ca sta treaba daca, sa zicem, ar veni in Romania si ar zice, ce dracu fac astia aici pe teren? E simplu sau mi se pare mie simplu, pentru ca stiu? Si fotbalul nu tine mult, Bunule Doamne, caci eu nu pot sa stau pe stadion cu orele. Si sa nu ma lase cu berea mea? Pai pana nimeresc astia ce trebuie sa nimereasca se golesc de trei ori standurile de hot-dogi la pret de argint-suflat-cu-aur-dogi.

E alambicata treaba cu barierele astea culturale, chiar si cand se materializeaza numai intr-un sport pe care nu l-am dat pe brazda. Au existat persoane prietenoase si binevoitoare care au vrut sa ma lumineze dar i-am sabotat cum m-am priceput eu mai bine. Adevarul e ca imi era fantastic de util sa stiu ce aprob cand admiram relatarea entuziasta a unui coleg, cu privire la meciul echipei lui favorite. Tot zicea ceva de un pitch si ce tehnica! si ce lovitura! si ce sarbatoare nationala! M-am bucurat de bucuria lui! Dar si el a fost dragut si mi-a tiparit dupa trei sferturi de ora documentul de care aveam nevoie. Imprimantele nu mergeau bine in retea si de asta a trebuit sa suport la intensitate maxima terapia de soc care urmeaza oricarui meci in care ai lui castiga. Cand iau bataie pastram impreuna cate un lunch break de reculegere, asa cum se cuvine.

La una din competiile organizate de biblioteca publica unde mergem si noi, premiul cel mare a fost o pereche de bilete la un meci de baseball. Eu i-am strigat sotului sa nu ne inscrie la tombola, ca luam bucuria autentica a cuiva care are habar ce se intampla in teren, dar el nu si nu. S-au dat toate premiile mici si noi l-am luat, evident, pe cel mai mare, biletele la meci. Cum erau numai doua bilete, eu m-am sustras in lacrimi de la eveniment si am mers unde stiam eu ca aveam treaba, sa miros niste parfumuri. S-au dus ei doi, au calcat intr-o balta cu grasime industriala, au mancat doua mere, au baut niste apa plata si, dupa vreo ora si ceva, au facut cale intoarsa, mult mai atenti pe unde pasesc.

Pe urma eu am pornit un nou conflict interior, ca eram intr-o mica bresa de liniste nefireasca: daca ar trebui sa ma documentez mai serios si sa nu mai iau in bascalie anumite fenomene? Daca zeul baseball-ului  o sa se uite urat spre strada mea? Daca pur si simplu nu arat suficienta bunavointa? Daca nu sunt pregatita psihic sa ma globalizez? Cateva nopti am adormit cu dificultate si am visat ca viitorul cuscru ma batea peste spate si ma invita la un meci de baseball, dupa ce ne plictisim de golf. Am scuipat neaoseste in san si am concluzionat ca unele elemente care compun o cultura se asimileaza iar altele pur si simplu refuza cu gratie sa o faca. Sunt sigura ca si baseball-ul are farmecul lui, doar ca pentru mine acesta sta bine ascuns, ca o perla in cochilie. Si totusi, cu toate neintelegerile aferente, am impresia ca si baseball-ul asta (sa ma ierte daca sughita), ca si fotbalul si ca si toate cele, e tot about enjoying your friends and living your life, asa ca nu mai are asa de multa importanta daca o facem cu mingea, cu mingea si bâta, cu un pahar de vin sau cu un pahar de vin si o conversatie care ne merge la suflet.

In incheiere as vrea sa ii transmit cetateanului din partea dreapta a pozei sa se ridice degraba, caci lumbago loveste la nimereala si nu face sens sa il mai provocam si noi.