Scriitori croiti pe suflet

 Cad pe capete librariile in America. Odata cu ele se duce mirosul innebunitor de tipar nou, fosnetul paginii sub deget, privilegiul de a te infrupta din cartea calda. Lantul Borders a devenit amintire si nici Barnes and Noble nu anunta vreo extindere. Borders-ul din centrul San Francisco este magazin de pantofi.

Nu ma opun progresului tehnic, mai ales cand izvoraste aici peste gard, in cladirile astea in care se calca pe picioare companii care fac sa iti tremure camasa pe tine de respect. Stiu ca pe tableta incap zece mii de carti dar cine a citit o suta din ele? Iar cititul de calitate imi pare, macar din cand in cand,  un act intim: tu, veioza, cartea si caldura mainilor.

Mi-e dor sa uit de mine in librarie.

Traim intr-o lume care se inchina la altarul actiunii si da nerabdatoare din mana a concediere spre caruselul starilor sufletesti.

Dar si atunci cand exista librarii, ce sa alegi? Cum sa alegi?

Am chef de scriitori care sa ma tina lipita de pagina, sa nu mai pot si sa imi scot creionul, sa pun stelute langa citatele care ma lovesc in inima.

Marc Levy e o placere vinovata de o prea mare apropiere de sufletul meu. Arhitectul francez stramutat cu serviciul la San Francisco a scris prima carte la 40 de ani. Asterne randurile cu un romantism din care clar nu e bine sa invoci portii prea mari si totusi nu te poti da inapoi. Senzatia primordiala este de mangaiere fizica pe suflet. Nerecomandat scepticilor.

L-am zarit din intamplare la televizor intr-o gimnastica intre canale in care telecomanda a zabovit la timpul potrivit pe surprizele Andreei Marin, unde venise legat de lansarea unei carti. Scrie asa cum vorbeste, cald, adanc, placut, intelectual, vesel si un pic trist. L-am iertat ca eroii din Si daca e adevarat nu aveau deloc griji materiale si isi puteau vedea de povestea lor fantastica si l-am iubit si mai mult, pentru ca avem nevoie si de scenarii calde, nu numai de drame dupa care sa ne dam cu capul de pereti.

Am cumparat Le voleur d’ombres din aeroportul din Paris, si nu stiu de ce nu am luat cu mine toata colectia de titluri disponibile, asa cum mi-a fost primul impuls, cel intotdeauna bun.

Depuis qu’Yves est parti, je ne vais plus me promener autour de l’ancienne remise. Je me suis rendu compte que les lieux aussi avaient des ombres. Les souvenirs rodent et vous rendent nostalgique des que vous vous en approchez trop pres. C’est pas facile de perdre un copain. Pourtant, apre avoir change d’ecole j’aurais du etre habitue, mais non, rien n’y fait, c’est chaque fois la meme chose, un part de sois reste avec celui qui s’en est alle, c’est comme un chagrin d’amour mais on amitie. Faut pas s’attacher aux autres, c’est trop risque.

De completat accentele.

Nimeni nu combina mai bine caldura intelegerii si lama de cutit a detasarii decat Jhumpa Lahiri. Scriitoarea cu radacini indiene, master in literatura comparata si doctorat in studii renascentiste s-a dus cu Interpreter of Maladies direct la Pulizer, fara alte incurcaturi. Povestiri puternice, taiate cu cutitul sus mentionat in carnea emigrarii si a imaginatiei, Jhumpa Lahiri scrie curat, fara inflorituri, reusind performanta sa inventeze cel mai nesentimental mod posibil de a vorbi despre sentimente. De incercat.

Povestirea care da numele colectiei se incheie cu o scena in care macar o data in viata ne recunoastem toti. Pe Jhumpa Lahiri am descoperit-o singura, intr-o ratacire delectabila cand Borders nu apusese inca.

Haruki Murakami iti ia imaginatia si o transforma in jucarie de ale carei capacitati nu erai in intregime constient pana atunci. Ce alege in final personajul masculin din La sud de granita, la vest de soare? Cu ce procent scade productivitatea globala cat timp esti prins cu mia de pagini a lui 1Q84? Si apoi: ce nu intelegi fara explicatie, nu intelegi nici cu explicatie. Cum poate fi asa de simplu ceva atat de complicat?

Ma urmareste placerea cu care citeau oamenii aceia in Jardin du Luxembourg si nu le iesea niciun fir de nicaieri.

Mai vreau idei de scriitori de pus la suflet si de ce.

Lista e deschisa.