Scrisori din San Francisco

Dimineata promitea bucuria nebuna a descoperirii. Am crezut ca in preaplinul pus la cale de iridescenta cerului, debandada pasarilor, spectaculozitatea pantelor, bagajele calatorilor, relaxarea diminetii de sambata si intimitatea albului cu albastrul nu mai incape nici o alta senzatie fara ca locul moale unde exaltarea imbratiseaza perceptia sa explodeze intr-o mie de calduri si culori, cand clopotele catedralei au insinuat in miezul firii tandrete din paradis. Alungirile muzicale ne-au potolit respiratia infierbantata de cucerirea dealului nobililor din San Francisco, nobili din radacina vanjoasa si razvratita, caci cei care au adus pe lume orasul au fost visatori tari de inger, incapatanati ai apelor albastre, arhitecti care au intors pe dos imposibilul.

Trezirea noastra de dimineata, coborarea in spirale peste panorama inmuiata in alb a orasului, parcarea la garajul stiut si catararea matinala pe Nob Hill au fost tribute inchinate voluntar visului, arabescuri de raspuns la chemarea mirajului. De acolo am avut norocul sa ne deschida drum un domn care traieste orasul ca pe o mare dragoste. De la el am aflat ca a durat trei ani pana cand cei care conduc Hotelul Fairmont, alintat The Grande Dame, sa fie de accord cu ideea de a permite celor interesati sa parcurga un itinerar pe care in mod curent nu ai cum sa il onorezi fara un complice. Dar San Francisco City Guides au avut rabdarea si eleganta de a astepta cu incredere pana cand cei de la Fairmont au spus da. Ne-am strans intr-un cerc curios in dreapta hotelului, chiar unde cable car-ul trece printre Fairmont si Mark Hopkins Hotel si ne-am pregatit sa fim sedusi. Acolo mi-a trecut prin cap cat de imensa nevoie am sa fiu fascinata, cat de puternic e apetitul mirarii, cat de intens potentialul de a succomba liric cand cerul, povestea si arhitectura nu se retin de la nimic pentru a-mi intoarce pe dos mintile. Ne-am indepartat cativa pasi de hotel ca sa ii cuprindem mai bine armonia formelor si sa ne umplem ochii de albul care marturiseste ca eleganta adevarata e o alunecare intre ascultare si nesupunere, ca ceea ne fascineaza pe dinafara e intotdeauna o modelare dantelata a unei esente indestructibile. Altfel, eleganta nu exista. Nici o incantare a formelor arhitecturale sau umane exterioare nu se valideaza fara vibratie.

La inceputul Fairmontului au fost un deal pe suceala caruia nu putea urca aproape nimeni si un barbat frumos, James Graham Fair, unul din baronii argintului din California anului 1859, in atentia caruia s-au alintat nu numai afaceri uriase, o sotie apriga si patru copii, dar si alte femei alese si dornice de complicitati aprins condimentate. Sotia a obtinut un divort rasunator si lotul de casa cumparat deja de James Fair pe crema cremelor imobiliare de pe Nob Hill a ramas nefolosit. In 1890 n-a fost invitat la nunta fiicei sale Tessie, desi cadoul lui rotund a fost exact un milion de dolari. Si totusi, tatal acesta cu istorie controversata a fost inspiratia pentru cel mai grozav si indraznet hotel modelat la celalalt capat al zarilor. un miraj de care n-au putut sta departe cu adevarat nici cei care l-au stapanit in acte si apoi l-au instrainat, nici cei care au locuit, s-au framantat, au dansat si au iubit acolo, nici cei care au venit din oras sau de aiurea sa guste mierea diminetii de sambata.

Ce sa fie mai elegant – exotic decat fatada alba cu porte-cochere, ce sa fie mai oficial – diplomatic decat steagurile dansate tandru de briza golfului deasupra intrarii, ce sa fie mai fluid decat sentimentul acesta de capat rasfatat al pamantului, poate numai dorit, poate numai imaginat,  poate numai inventat de zei intr-un moment de dezmat al ambroziei si nectarului, ca sa ostoiasca setea nebunilor flamanzi de frumusetea lumii.