Teama de Zbor

Fear of Flying

Erica JONG

Motto: „Ştii, pentru o femeie inteligentă, eşti cam proastă.”

Am stâlcit-o adesea cu oamenii dar mai niciodată cu cărţile.

Asta se poate datora faptului că, totuşi, cărţile sunt chestiuni definitive (deşi supuse interpretării), în vreme ce oamenii îţi pot produce (şi îţi produc) mereu surprize pentru care nu eşti pregătit şi peste care vin apoi să se aştearnă alte surprize pentru care nu eşti pregătit.

Chiar nu mai lovisem de mult cu înţelepciunea.

Am prins şi eu câteva frământări şi concluzii în buchetul vieţii în această vară dar cum buchetul era legat cu o sfoară cam şubredă, acesta s-a desfăcut şi două sau trei concluzii au căzut şi s-au lovit (la cap). Dintre cele rămase valabile, majoritatea au fost descoperite înaintea mea (cum altfel) de către scriitoarea americană Erica Jong şi expuse pe îndelete în romanul ei „Teama de zbor”. L-am găsit în posibil singura librărie din Deva unde în afară de pixuri şi ascuţitori se mai vând cărţi. Restul incintelor s-au împărţit şi s-au transformat în te miri ce sau mai bine nu te mai miri, că rămâi cu o expresie de mirare cronică pe chip.

În caz că mai există şi a două librărie o rog să mă ierte că în peregrinările mele prin oraş nu m-am priceput să o găsesc. Între mine şi romanul Ericăi Jong s-a născut instantaneu acea atracţie irezistibilă care îmi indică foarte clar că iar o să încalc consemnul de a nu-mi mai cheltui banii pe câte o dragoste la prima vedere.

Romanul a apărut în noiembrie 1973, dată la care eram cel mult o potenţialitate, în cazul că profesoara de franceză cu păr lung şi blond şi facultatea făcută la Timişoara ar fi fost repartizată exact în acelaşi oraş de munte cu inginerul cu păr brunet şi des şi facultatea făcută la Bucureşti. M-am născut dintr-o nimereală a repartiţiilor, ca probabil trei sferturi de Românie, deci poate ar fi potrivit să închinăm un pahar de ce are fiecare mai bun în cămară în cinstea practicilor de dulce-amăruie amintire.

Cartea a făcut vâlvă pentru că expunea cinstit tumultul sexual şi romantic din capul unei femei deştepte (sper sincer că mă adresez numai persoanelor care au înţeles de mult că şi tumultul sexual e tot în cap şi nu în alte terţe extremităţi care ar putea fi greşit suspectate de activitate erotică  de sine stătătoare.)

Isadora Wing e la a doua căsătorie, după ce prima, cu un tip incredibil de inteligent, s-a terminat cu internarea lui la psihiatrie. Poftiţi de gustaţi din Erica Jong. „Probabil că inteligenţa lui Brian şi pirotehnica lui verbală m-au făcut să mă îndrăgostesc de el în primul rând. Era un mim extraordinar, un vorbitor care te vrăjea, unul din acei povestitori talentaţi care par cumva ieşiţi dintr-o cârciumă din Dublin, sau dintr-o piesă de J.M. Synge. Avea darul pălăvrăgelii, era Playboy-ul Lumii Vestice (direct din Los Angeles). Am acordat întotdeauna o valoare extrem de importantă cuvintelor şi am făcut întotdeauna greşeala de a crede în cuvinte mai mult decât în acţiune.”

Aici ar fi frumos şi tovărăşeşte să mă opresc cu citatul dar nu o să o fac. Deci, ţineţi-vă de masă. „Inima mea (şi vaginul) pot fi date pe spate de o expresie cu miez, o replică spirituală, un cuplet de bun gust sau o comparaţie senzaţională.”

După prima căsătorie urmează, nu-i aşa, a doua, cu cine altcineva decât un psihiatru, pentru că ăsta părea mai normal decât primul nebun. Din păcate e groaznic de taciturn. „Benett era marcat de moarte, băgat până la gât în ea. Îşi purta tristeţea pe umeri ca pe o raniţă invizibilă. Dacă mi-ar fi cerut ajutorul, dacă m-ar fi lăsat să îl alin, aş fi putut să o port împreună cu el. Însă el mă învinuia pe mine. Şi lucrul ăsta m-a îndepărtat de el. Dar îmi era teamă să plec. Am rămas şi am devenit mai secretoasă. M-am întors din ce în ce mai mult la fanteziile mele şi la scrisul meu. Şi astfel am început să mă descopăr.”

Isadora Wing e oricum, numai plictisitoare nu. Curioasă, plină de pofte, capabilă de îndrăzneli, chinuită de frici, măcinată de contradicţii. Vie. Sunt sigură că pentru oamenii în care pot deştepta curiozitatea am spus deja destul iar restul au încetat de mult să mă intereseze.

Însă ce te faci că mi-a plăcut şi citatul ăsta despre viaţă în general:

„Orice sistem era o cămaşă de forţă dacă insistai să aderi la el într-un mod absolut şi lipsit de haz. Nu credeam în sisteme. Orice lucru omenesc era imperfect şi în ultimă instanţă absurd. Şi atunci, în ce credeam? În umor. În a râde de sisteme, de oameni, de mine însămi. În a râde chiar de propria nevoie de a râde tot timpul. În a vedea viaţa contradictorie, cu multe faţete, variată, amuzantă, tragică şi cu momente de cumplită frumuseţe. În a vedea viaţa ca pe o prăjitură cu fructe, cu tot cu prune delicioase şi alune râncede, însă făcută totodată pentru a fi devorată hulpav pentru că nu te puteai delecta cu prunele fără ca, uneori, să fii şi otrăvit cu alune.”

Şi următorul despre dragoste:

„Asta fusese ceea ce dorisem iniţial. Un bărbat care să mă completeze. Papageno pentru Papagena. Însă probabil era cea mai iluzorie dintre toate iluziile mele. Oamenii nu ne completează. Ne completăm noi înşine. Dacă nu avem puterea să ne completăm, căutarea dragostei devine o căutare a propriei anihilări, şi atunci încercăm să ne convingem că autoanihilarea e dragoste.”

Şi, înainte de a transcrie toată cartea, iată ceva ce ar putea ocupa confortabil locul concluziei:

„Sufletul tău îţi aparţine – la bine şi la rău. După ce totul a fost spus şi făcut, era singurul lucru ce îţi rămânea.”

Mie Erica Jong mi s-a părut ca o soră imaginară, deşteaptă şi sinceră cu care, e drept, când aş fi fost mică ar fi trebuit să împart ciocolata dar cu care, acum, la chestia asta sucită de-i zice maturitate, aş fi putut discuta orice.