I don’t want to talk about it.
Then write it.
Asa ii spune omul care incepe cu psi lui Nick Carraway. Scrie! A memory, a thought, a place. Aduna-le, salveaza-te. Zapada inconjoara tot, prospetime alba peste temperaturi prea mari. Luxul nu e castelul, ci dragostea.
Dar cine e Gatsby, anyway?
Omul cu cea mai mare capacitate de a spera.
Omul care sare cu succes la jugulara vietii si se lasa apoi purtat de o nota prea tare din propria imaginatie.
Dupa mine. ca si Gatsby, Leonardo DiCaprio duce dupa el blestemul aisbergului, spre deosebire de drama petrecuta la 115 Revolutionary Road, unde a fost un Frank Wheeler fara cusur. Si nici sa te bati cu Redford nu e usor. Ce-am cautat? Teleportarea acolo unde frumusetea doare. Ce-am gasit? O parodie inteligenta. Sigur ca orice tine de trecut este, intr-o masura mai mare sau mai mica, interpretabil prin prisma nevrozei prezente, dar cred ca am vanat alt tip de vraja.
Au fost timpuri (acum o suta de ani) cand America dansa dezmatata pe ritmurile jazz-ului, asumandu-si riscul afurisit de a fi vie. Poate jazz-ul era doar o metafora pentru ritmul vietii si in film a fost inlocuit cu altceva.
Ba stiu (acuma) cine e Baz Luhrmann. Meritul literaturii de calitate e ca razbate victorioasa din felurite interpretari si curge direct in sufletul deschis. (Deschiderea sufletului o face fiecare dupa posibilitati).
Femei inalte si slabe, drapate in rochii sic si replici tari, barbati plini de contradictii, urbanismul feroce si tandru al New York-ului, senzualitatea golfului pregatit sa se topeasca in umezeala cetii. Lumina verde de la capatul docului, chemarea perpetua.
Sa faci revelionul in fiecare seara la Gatsby nu e o tentatie careia sa ii rezisti usor. Dar nici unul din petrecaretii dedati la rutine de Moulin Rouge nu e acolo pentru Gatsby ci pentru el insusi.
Amestecul de vitalitate si sensibiltate care e Gatsby-ul lui Fitzgerald cere o femeie capabila sa le recepteze pe amandoua. Cat iubesti din celalalt si cat iubesti din tine ramane intotdeauna o provocare alunecoasa.
Am fost peste tot, am vazut totul si le-am facut pe toate, spune Daisy. Vibratia e binevenita dar siguranta e si mai si.
Intrebarea e cum sa reactionezi in fata modernismului, iar raspunsul se ridica la suprafata diferit in fiecare dintre noi.
La final, cand mi-am invitat imaginatia sa ne ridicam si sa plecam acasa, i-am simtit rezistenta si tot ce mi-a ramas a fost sa o interpretez. 1974 sau 2013?
Mie spune-mi mai clar: e frumos sau e urat? Ti-a placut sau nu ti-a placut?
Alb.
Negru.
De ce?
De ce nu? Pentru ca asta imi doresc eu sa aflu, ceva care sa ma ajute sa decid daca rup 150 de minute de la o bucurie, poate mai certa, pentru acest film. Mai ales ca Tudor Caranfil, corespondentul nostru la Cannes, s-a incumetat sa spuna: e un film de-a dreptul urat. Mi-ar placea sa il contrazica cineva. Poate nu spunand ca e urat sau frumos – desi exista frumos si urat in stare pura, din perspectiva estetica si stilistica. Dar spunand cinstit: mi-a placut mult sau nu mi-a placut deloc.
Exact asta astept si eu, Alice: sa ma convinga cineva sa-mi rup 150 de minute de la o bucurie mai certa! :))
Deci: alb sau negru, bun sau prost?
Fetelor, e un film de-a dreptul frumos! Nu spun ca-i far’ de cusur (n-am inteles ce cauta muzica lui Jay-Z pe coloana sonora), dar e frumos, e minunat!
Si-apoi, de ce sa asteptam sa ne spuna cineva cum e, cand e asa interesant sa dezbatem noi, cu noi insine, si-apoi cu altii, daca ne-a placut sau nu? 🙂
Da, ideal ar fi sa putem sa vedem totul, sa gustam din toate si apoi sa decidem singuri… Dar sunt atatea carti, atatea filme, atatea experiente care ne asteapta… Atunci de ce ne mai racim gurile sa comentam daca asta nu are nicio valoare de recomandare pentru prietenii nostri?
Pentru mine, iesirea trei ore la cinematograf pentru ceva ce m-ar putea dezamagi e un pret prea mare pe care il platesc din tihna si bucuria familiei mele. Poate experienta noastra ar fi mai intensa si mai emotionanta daca vedem un film Disney in timpul asta, nu?
Eu nu am intrebat daca e cu sau fara cusur- toata lumea simte nevoia sa-l dezbata asa, pe felii, ci doar daca v-a placut foarte mult sau nu. Iar faptul ca nimeni nu-si asuma asta – pentru ca atunci cand ceva iti place la nebunie nu bagi de seama ca era muzica nepotrivita sau montajul prea fragmentat, pur si simplu iti place de mori – ma face sa astept sa-l vad cand va fi pe DVD, si-o sa-l urmaresc cand vreau si pot eu, fara sa imi para rau de timpul alocat lui.
Alice, chiar iti recomand sa-l vezi la cinema, in 3D! Nu m-a deranjat muzica lui Jay-Z, care se aude pret de cateva secunde intr-un cadru, doar ca n-am inteles-o in contextul asta. Asta nu inseamna ca gata, e un film ce nu merita vazut.
Mi-a placut extraordinar de mult! DiCaprio e fermecator, Tobey Maguire e foarte potrivit in rolul lui Nick, de fapt, toti actorii sunt bine alesi si incheaga povestea intr-un mod proaspat, surprinzator, asa cum imi doream.
Ce voiam sa spun e ca judecam arta foarte subiectiv – uite, ce i s-a parut urat domnului Caranfil mie mi se pare frumos. Si, desigur, faptul ca mi-a placut mie nu e obligatoriu sa placa tuturor… Dar ar trebui sa ne oferim sansa asta, de a trece prin propriul nostru filtru experientele astea.
Bine, cu micul amendament ca domnul Caranfil e cel mai bun, mai respectat si mai iubit critic de film din tara asta si, oricat as vrea, tind sa-i acord dumnealui un plus de incredere 🙂
Iti multumesc mult pentru recomandare, Corina, din pacate, eu am ajuns cumplit de selectiva la alegerea iesirilor in oras. Cand ai trei copii si trei joburi dezavantajul- sau avantajul este ca devii foarte, foarte selectiv cu entertainment-ul.
Mai ales ca aveam invitatie la premiera, as fi putut sa vad filmul gratis si cu fursec, dar am hotarat ca nu fac asta decat dupa ce imi formez o parere despre film. Il plac foarte tare pe DiCaprio, sunt topita dupa el, dar cred ca o sa-l invit sa treaca pe la mine pe acasa.
Recunosc ca Amalia nu prea m-a ajutat. Dar tie iti multumesc mult!
Mie imi place sa-mi formez singura parerile, asa de mult savurez asta, mai ales in zilele noastre, in care orice om cu acces la internet si le exprima. Sigur ca citesc, privesc in jur, ma informez, dar pana nu vad cu ochii mei… Cmm sa-mi formez o parere inainte de a cunoaste un lucru? Stiu pe cineva – il stii si tu 🙂 – care nu mananca rosii din principiu si spune ca-s rele, desi nici macar nu le-a gustat vreodata…
O sa vezi si tu, probabil, filmul, pana la urma, si o sa poti sa ne spui parerea ta. Eu cred ca-ti va placea, macar putin. 🙂
Corinas, ai multa dreptate cand spui ca e bine sa treci un film prin filtrul personal, pentru ca e foarte posibil ca parerea ta sa difere de cea „mainstream”! Sigur ca nu putem sa nu tinem cont de critici avizate, de nominalizari, de premii, dar pana la urma… e ceva subiectiv. Inca nu am vazut The Great Gatsby, dar presimt ca e un film bun, imi place distributia – DiCaprio devine excelentissim o data cu anii, nu?- si-apoi n-as rata pentru nimic in lume sansa de a vedea noua ecranizare a unui roman fascinant. 🙂
Cezara, da, Leonardo e ca vinul, si ca barbat, si ca actor, e magnific! 🙂
Asa comentam si eu, pe Facebook, la postarea Marilenei a textului scris de domnul Caranfil. Ca judecam arta extrem de subiectiv. Mie imi place Van Gogh, il iubesc si traiesc cu impresia nebuna ca a pictat pentru mine. Altii il prefera pe Dali. Tot asa, unora le-a displacut Marele Gatsby, din diverse motive, altii il recomanda cu entuziasm. Dar pentru noi cine poate decide, altcineva decat noi insine? 🙂 Plus ca mai e ceva: cand toata lumea vorbeste despre o carte sau un film, e clar ca are ceva special, de starneste atatea reactii, si atat de diverse. Daca nu o citesc/nu-l vad, ma simt de parca toata lumea a fost la o petrecere la care eu am lipsit.
Ce/mi placi,Amalia! Mai ales cand declansezi un suspans. Merita!
In est, gusturile nu se discuta!
Pentru cei care au citit cartea, cu siguranta NU merita vazut! Pentru cei care nu au citit cartea…merita vazut! o parere mai vehemneta de atat risca un subiectivism prea feroce 🙂