Aseara Goran Bregic a facut dragoste cu sufletele noastre in spatiul select al salii orchestrei simfonice din Chicago, exact in inima metropolei. Pun pariu ca pana si tablourile lui Van Gogh, Monet sau Renoir trebuie sa fi auzit sau simtit ceva din galeriile lor aflate peste drum, la Art Institute.
Goran Bregovic si a sa Wedding and Funeral Orchestra se afla in luna octombrie in turneu in America de Nord. Daca locuiti in aria de acoperire a oraselor Ann Arbor MI, Durham NC, New York, Toronto, Montreal, Houston TX, Los Angeles, Vancouver sau Oakland CA, aveti sanse reale sa fiti in direct martorii acestui balans mestesugit intre melancolie si extaz care este expresia fenomenului muzical numit Bregovic.
L-am mai vazut inca o data la un concert in aer liber la Ravinia, un parc langa Chicago unde poti sta intr-o arena acoperita sau poti face picnic pe iarba cu prietenii in timpul spectacolului, si mi-a placut mult si atunci, insa ambianta nu se compara cu atmosfera de la Chicago Symphony Orchestra. Combinatia dintre profunzimea si autenticitatea ritmurilor folclorice est-europene si atmosfera selecta a salii americane care gazduieste in mod curent concertele orchestrei simfonice din Chicago a creat un efect incredibil, de sarbatoare dezlantuita in cel mai frumos si spectaculos mod posibil.
Ma fascineaza modul in care Bregovic trece in trei secunde de la melancolia aproape insuportabila la paroxismul chefului nesabuit de viata, reusind sa ne faca sa uitam pret de doua ore si ceva tocmai de calea de mijloc, acea existenta afurisit de controlata pe care o ducem cu totii. Parca in faza de exuberanta a muzicii iti amintesti in sfarsit ca, mare mirare, superba surpriza, esti viu, respiri, te misti, picioarele asculta de comenzi mai puternice decat tine, mainile se agita mai sa nu le recunosti, razi, vorbesti, aprobi, traiesti.
Nu stiu daca peretii selectei sali de concerte din Chicago au mai fost martorii unui asemenea fenomen, cand barbati la costum si femei parca desprinse din sofisticarea jurnalelor de moda s-au amestecat democratic cu spectatori in blugi si geaca si apoi toti impreuna n-au mai suportat sa stea pe scaune, ridicandu-se si dansand de mai multe ori pe parcursul celor aproape trei ore de concert.
Si daca, asa cum am auzit eu cand am tras odata cu urechea langa o usa inchisa, maturizarea inseamna sa-ti stapanesti tot timpul cele mai puternice emotii, atunci declar public cu mana pe biletul de concert, ca n-am nici cea mai mica intentie de a ma maturiza in acest fel.
Iar senzatia de bine cu care am iesit la ora 11 noaptea in aerul caldut de pe Michigan Avenue m-a facut sa imi promit sa nu incetez niciodata sa imi perfectionez arta de a intelege de ce am nevoie cu adevarat pentru a fi fericita si de a ma apropia numai de acele lucruri, minimizand pe cat posibil contactul cu categoria care nu aduce nimic interesant in viata mea.
Cantarind lucrurile din punctul de vedere al lui Bregovic, eu nu cred ca poate sa existe in viata asta o implinire mai mare pentru un om decat sa se stie capabil de a misca simultan atatea suflete, patrunzandu-le in adancimile de nostalgie si ridicandu-le la altitudinile de extaz in care ne-a patruns si la care ne-a ridicat el aseara. De fapt tristetile si bucuriile sunt in fiecare dintre noi dar maiestria lui extraordinara e ca ne ajuta sa le recunoastem si sa le dam frau liber, rasplatindu-l apoi cu aplauze nebunesti, pe care le-am fi vrut fara sfarsit.
Amalia, sangele apa nu se face… santem balcanici pana in maduva oaselor si nu avem cum sa nu rezonam la ritmurile ”nebune” ale muzicii lui Bregovic.
Numai ca, pe toate posturile din tara apare o stire, care il alatura pe artistul sus mentionat de Florin Salam, un personaj care canta manele, genul de muzica pe care noi o punem imediat la zid.
Sant curioasa (daca te uiti pe youTube sigur gasesti ) ce parere ai despre aceasta combinatie…
Norocoaso! Si eu astept cu drag sa-l revad pe iubitul meu Bregovic 🙂
Amalia, ma bucur pentru implinirea ta sufleteasca pe care ai trait-o prin muzica acestui neasemuit artist. Iti multumesc pentru relatarea ta atat de vie incat parca am fost cu tine in acea sala, desi mii de kilometri ne despart. Ce usor ne putem intalni si ce usor putem rezona la ceea ce ne incanta cu adevarat 🙂
camellia, sangele se face muzica, in cazul asta…
In ce context apare alaturarea cu Florin Salam? O sa caut informatii despre asta.
Te salut cu drag.
Corina, tu vorbesti, care i-ai luat interviu!
M-am gandit la tine in seara aia, sa stii.
Eu iti multumesc, Moi, pentru randuri. Ce mare dreptate ai cu ce spui in finalul mesajului!
Amalia, ce coincidenta, chiar cautam bilete sa il vedem la Toronto, vineri e concertul aici! L-am vazut anul trecut si mi-a mers direct la sufletul balcan 🙂 Imi plac cele doua cantarete din poza ta, sunt surori bulgaroaice din cate tin minte si au voci divine…
gata am luat biletele pentru vineri seara 🙂
acum m-am uitat mai atenta la poze ca eram curioasa cine o sa cante la toba si nu-l vad pe Alen Ademovic 🙁
mai e putin si il vedem pe Goran.
weekend placut!
Ma chère amie,
fain draga, super fain, in forma asta iti amintesti ca traiesti si ca poti sa te bucuri de viata!! mabucur din suflet ca aia avut parte de asa un dar!! mi ar place sa putem merge impreuna la asa un concert:) iti doresc o toamna aurie si multa bucurie in suflet:))))))!!!
te astept la Paris cand vrei tu;)!
pupici din toamna pariziana!
Alina, si eu am fost dezamagita ca nu a mai fost Alen…
A fost minunat concertul, cu mici probleme de organizare. Am auzit insa destula romaneste in jur:)
Olga, si eu am auzit romaneste in jur, dar desigur mult mai mult sarbeste :). si de fiecare data ma unge la suflet cand ii aud cantand impreuna cu el.
oricum, are voce faina si baiatul care a venit in locul lui Alen. mie nu mi-au iesit asa poze faine ca ale Amaliei, dar nu-i bai ma uit aici 🙂