Singura speranta care ma incalzeste azi la Chicago este ca s-ar putea ca orasul sa fie ales ca gazda a olimpiadei de vara din 2016. In rest e atat de frig si bate un vant care m-a facut sa murmur expresii ce nu pot fi repetate. Sunt 16 grade in termometre, dar probabil ca in termometre duduie vreo soba, caci afara din termometre, unde locuim noi, as fi putut sa jur ca sunt in jur de 0 grade. Asa e omul, uita repede cum s-a bucurat de vara si aude numai cum fluiera, la propriu, vantul pe langa usi si ferestre. Ma plang asa, din cand in cand, pentru ca trecerea oceanului nu inseamna neaparat si dezbararea automata de toate naravurile.
Intre timp sper ca peste 3 zile, pe 2 octombrie, alegerea sa fie favorabila orasului meu. Au mai ramas in cursa Madrid, Rio de Janeiro si Tokyo. La fel ca in orice dezbatere, exista chicagouani care ar fi mandri sa vietuiasca intr-un oras olimpic, dupa cum exista si destui care, chiar si neprovocati, iti demonstreaza repede, cu hartie si creion, si daca nu intelegi chiar si cu un lap-top, ca organizarea olimpiadei e prea scumpa si veniturile nu acopera deranjul masiv.
Trebuie amenajate facilitati speciale, care se argumenteaza ca vor ramane pe mai departe aici, ca sa ne distram in ele dupa ce olimpicii cei mari si frumosi vor pleca fiecare inapoi, pe la patriile si casele lor. Eu imi doresc sa castige Chicago, asta poate si ca sa contrabalanseze neplacuta clasare pe locul 1 in topul celor mai stresante orase din America, top alcatuit de revista Forbes. Reducerea preturilor proprietatilor, somaj accentuat, taxe mari pe vanzari, trafic de multe ori nebunesc, calitate destul de redusa a aerului (adica poluare), toate astea au urcat iar Chicago, pentru al doilea an consecutiv, pe cea mai inalta treapta a podiunului nedorit.
Probabil ca olimpiada va aduce si alte elemente de stress temporar, dar totusi, nu poti infaptui nimic fara un pic de deranj si bunavointa. In plus toti ochii lumii vor fi atintiti asupra orasului, si asta va aduce si destule avantaje. Sunt foarte curioasa care va fi alegerea Comitetului Olimpic, abia astept anuntul final.
Amalia scumpa, ce frumoasa e fotografia! Cred ca e tare placut sa te plimbi prin Chicago acum, toamna, nu? Visez sa ajung acolo, iar de cand am citit Darul lui Humboldt al lui Saul Bellow, mi s-a facut o pofta si mai mare sa vad orasul asta! Te pup, de la departare 🙂 Sper sa te pup si live, intr-o zi de toamna, cu soare.
Buna Amalia! Cateodata stau si ma gandesc cum ar fii ca si noi romanii (din Romania) sa stam cu emotii de-astea…sa concuram pentru a fi gazda unor intreceri sportive de nivel mondial..dar nu putem….si e frustrant…foarte frustrant…si inca un motiv in plus de adaugat pe lista (care devine din ce in ce mai lunga de altfel) cu 101 motive pentru care trebuie sa plecam din tara………
Ce frumos ar fii sa avem macar un stadion (cu care sa nu ne fie rusine)- vezi cum s-a desfasurat concertul Madonna la Bucuresti…sa avem macar o baza de sport oricare ar fii el numai sa fie! Sa fim mandri ca la noi in tara se vor intrece mari talente ale lumii……
Dar nu…la noi e altfel! La noi toata lumea vorbeste ..si atat! Si cred ca am mai zis odata ca sportul national al romanilor e datul cu parerea….toti stim sa ne exprimam nemultumirile si frustrarile dar nu stim cum sa facem sa avem parte de ceva mai bun…
In concluzie Amalia: bucura-te de orasul cel stresant si stresat in care locuiesti acum…
Corina, e placut aici toamna, in general octombrie e foarte frumos, apare ceea ce unii numesc „vara indiana”. E posibil sa vii in vizita, sa nu ramana un vis, putem vorbi mai multe despre asta. N-am citit cartea dar am cautat o prezentare pe internet si mi se pare foarte interesanta si chiar iti multumesc pentru recomandare.
irina, bine ai venit, ma bucur de orasul meu, mai ales ca azi parca nu mai e chiar asa de frig 🙂 Stiu ce spui, si ai dreptate, e frustrant ca lucrurile nu se misca intotdeauna asa cum trebuie acasa si nu suntem la nivelul la care am vrea sa fim. Eu ma bucur de cate ori vin de schimbarile in bine pe care le vad, pentru ca sunt schimbari, dar, in acelasi timp, sunt constienta ca mai avem destul de lucru.
Sa citesti, Amalia, e grozava cartea! Personajul principal, Charlie Citrine (imi place numele mult, e perfect ales) e un intelectual care traieste in Chicago si are parte de fel de fel de aventuri cu interlopii din vechea garda. Romanul are si dragoste, psihologie, comic, filozofie, introspectie, de toate…Cred ca o sa-ti placa. O toamna frumoasa iti doresc!
Corina, aseara l-am si gasit la anticariat si deja il citesc. Mi-a placut de la primele pagini. Iti multumesc mult pentru recomandare.
Ma alatur grupui care „latra” la frig. Iti scriu cu o mana ca in cealalata am o cana cu ceai fierbinte. Plus ca sunt dotata cu pullover gross si cu papuci de casa caldurosi. Ar fi foarte fain daca ar castiga Chicago. Tin pumnii stransi.
Sunt unul din chicagoanii care spun ‘nu’ pariului olimpic din 2016…stiu ca voi starni o seama de ractii, dar consider ca motivele pentru care se doreste Olimpiada aici, nu sunt cele care ar trebui sa fie.
Acestea fiind zise, sa vedem ce se decide maine, si apoi sa ne pregatim pentru sapte ani de jocuri ascunse in spatele cortinei numita „2016 Olympics’.
Ionela, iarna placuta iti doresc! Cand se face iar toamna aurie te astept la Chicago 🙂
Paula, eu iti inteleg foarte bine punctul de vedere, mai ales ca momentan lucrez numai cu cifre in fiecare zi, dar parca mie mi-ar fi placut sa fie Olimpiada la Chicago. Sunt de acord insa cu alegerea Rio de Janeiro, brazilienii vor sti sa se bucure de eveniment pana la ultima picatura, cu aceeasi pasiune cu care traiesc ei in general, mai neimpiedicati de socoteli si poate un pic mai fericiti.