Unul din locurile cele mai dragi din Chicago este Art Institute. De cate ori trec dincolo de agitatia strazii si pasesc in holul sau elegant, de atatea ori am sentimentul ca am incalecat cu pricepere semicercul de jos al Portii Stelare si am patruns, in sfarsit, intr-o lume in care ma linistesc si apoi ma umplu de energie buna. Intotdeauna urc prima data la etaj, la galeriile impresionistilor. Ii gasesc mereu la fel de proaspeti, la fel de potriviti mie, la fel de linistitori. S-ar zice ca toata viata lor a fost numai bucurie, numai lipsa de griji, numai sarbatoare. Si se stie bine ca nu a fost deloc asa, ca au luptat cu esecuri repetate, cu neajunsuri, cu descurajarea. Au revenit insa, mereu, mai plini de putere si de lumina. Cuvintele se pot odihni langa tablourile impresioniste, increditate ca au lasat frumusetea lumii pe mainile bune ale culorilor.
In galeria mare poti sa te asezi pe o banca si sa te pierzi in ganduri, poti sa urmaresti cum trec oamenii prin fata tablourilor, poti sa te delectezi cu grupurile de copii curiosi care isi iau portia de instruire in arta, relaxati, asezati comod langa picturi celebre, in timp ce un profesor interpreteaza pentru ei, cu placere si rabdare, semnificatii posibile ale scenelor de pe panze. Copii, priviti cu atentie, ce ce va intampla in secunda urmatoare in acest tablou? Unde privesc domnul si doamna? Privesc in lateral. Il vad pe cel care vine din fata? Nu! Sunt atenti in alta parte, poate la o scena ce se petrece pe strada pariziana. Intr-o clipita cele doua umbrele se vor ciocni usor, toate trei persoane isi vor cere politicos scuze, si isi vor continua plimbarea.
Simt nevoia de liniste dupa tot felul de zile agitate, dupa patimi si pasiuni care au fiert si acum incep sa isi piarda puterea. Cine, de ce, de ce da, de ce nu, de ce eu, de ce tu, fiecare gandeste si face cum crede. La noi a nins toata dimineata, la colt a crescut o padure de brazi adusi din Michigan, vin si pleaca masini. Singurul care lucreaza la capacitate este Mos Craciun, dar chiar si el se opreste o secunda sa zambeasca la dorinta unei fetite de sapte ani: I want joy to the world and a fish. Pornesc linistita spre casa, multumita ca stiu cateva locuri in care poti sa te simti, fara gres, fericit.
Amalia dragutza, tu schimbi mereul ritmul in viata ta, prin ocupatiile frumoase pe care le ai, prin modul cum bucuri sufletul, cum te incarci de energie pozitiva si transmiti tuturor din jur (in mod cert), dar si de aici un mesaj, un gand luminos, acel altceva, pe care unii oameni stiu sa-l caute mereu, si bine fac, altii nu stiu si se blazeaza, se resemneaza, apoi ajung la depresii.
Acolo prin straini, unde iti cultivi bucuriile, si dai hrana spiritului, pentru ca are nevoie, si nu va lancezi niciodata, gasesti calea de a merge departe, indiferent in ce situatii te pune viata, prin ceea ce vrea Dumenzeu de la tine. Pentru ca este mare lucru, si greu de aflat, ceea ce este bine pentru noi, prin ceea ce vrea Dumnezeu sa facem aici, pe pamant.
Un muzeu pare ca inchide o lume statuta. Ieri, desfiintam cu argumente, la rugamintea cuiva, si i-am trimis deja mesajul, o carte despre teatrul muzeal. Persoana s-a apucat sa scrie fara sa cunoasca niste lucruri. Ideea era buna, dar foarte prost plasata in context, si scris totul intr-o limba pura de lemn, si cu greseli se exprimare. Daca ar fi spus ca vrea sa faca teatru la muzeu as fi inteles initiativa, si este foarte buna, dar nu sa inventeze un concept, si anume de teatru muzeal, fara sa stie, ce este teatru si fara sa cunoasca ce este teatralitatea. Cred ca a tradus din niste carti si a adaptat prost in context, incat ca specialist am desfiintat totul cu argumente. Se poate sa aduci in muzeu: un spectacol cu doua personaje, un monolog, o seara de poezie, dar nu sa muti spectacole de pe scena la teatru.Cand eram in facultate, circula o vorba, printre studenti si prin teatru despre un spectacol ca este prost facut si jucat, spuneam ca prafuit ca la muzeu, si domnisoara a scos o carte despre teatru muzeal. Suna cumva a pune ceva intr-o vitrina.Spectacolul de teatru trebuie sa fie viu, prin creatia actoriceasca si nu numai. Dar asta este alta discutie, pe care n-o lungesc.
Mi-am termiant articolele pentru noile reviste, dar nu scriu aici nici site-ul si nici cum se numeste, din bun simt. Nu vreau sa-mi fac publicitate. In plus acolo scriu eseuri, despre teatru si despre tema stabilita sin timp. Site-ul nu este gata.
In schimb n-am terminat unele horoscoape de pe aici, ca nu am avut dispozitia psihica necesara sa privesc teme, din cauza altor ocupatii.
Ma bucur ca la tine este iarna. Aici nu este zapada. La parintii mei in Nord, nu este zapada, dar ei spera. Acolo sunt cele mai frumoase ierni, le tin minte zapada frumusetii din copilarie. Era cat mine de inalta.
Muzeul este frumos. Si vad locuri pe care nu le-am vizitat. Multumesc.
Ma bucur pentru tine, ca gasesti odihna si relaxarea, ca pasii facuti spre tine aduc roade, si nimeni nu-ti poate lua ceea ce ai obtinut in interiorul fiintei. Acolo este totul trainic. Da, o sa razi, dar adevarul atitudini vine din starea pe care o obtii in interior, si o triesti mereu. De fiecare data aflu mai mult de la tine, pentru ca Neptun si Nodul Nord se afla pe casa a noua a cerului, unde deschiderea spiriruala este foarte mare. Si ai nevoie de ea.
Sunt pilonii tai interiori acolo si te sprijini mereu pe ei. BRAVO!
Simt fericirea ta interioara. Sa fii asa mereu!
Cu drag,
As vrea ca si muzeele romanesti sa genereze atat pace interioara, dar majoritatea – pe mine cel putin – ma agaseaza ingrozitor ;(((
Offf…la noi in tara nu se merge la muzeu……nu avem cultul asta al artei…de ce sa mergi sa te relaxezi intr-un muzeu(unde tre’ si sa platesti la intrare!) cand poti sa stai bine si acasa la televizor….cam asa gandesc ceva procente din populatia tarii noastre…
Eu nu sunt fana a picturii, in schimb ador muzeele de arheologie, siturile arheologice, monumentele istorice…….acolo ma regasesc, acolo imi place sa visez, sa recreez in mintea si in sufletul meu vremuri de mult pierdute……
Din pacate la noi putine locuri sunt restaurate sau macar marcate pe o harta…..asa ca ma doare sufletul cand ma duc si vizitez (asta cand nu e lacat pe poarta) locuri paraginite..uitate!
In schimb reusesc sa-mi incarc bateriile in ficare concediu cand caut sa vad un loc deosebit, care sa aiba in el macar o farama de istorie….
Off topic: Amalia, am primit felicitarea cu ciorapei si m-am bucurat ca un copil, caci sunt ani buni de cand singurele scrisori pe care le gasesc in cutia postala sunt facturi si pliante de la supermarket. Ai cel mai frumos scris de mana pe care l-am citit in viata mea, cred ca aveai numai 10 la caligrafie! 🙂
Iti multumesc din toata inima pentru surpriza minunata si-ti doresc si eu o iarna frumoasa si dalba, sarbatori cu dragoste, si sper sa ne revedem curand, prin muzeele mele sau mai degraba prin ale tale. La multi ani si tie de Mosi, de Stefani, de Vasili, de Ioni, de an nou si mai bun, sa-ti ramana sufletul la fel de nobil si generos ca acum.
Monica, m-ai facut curioasa cu teatrul la muzeu, ar fi vorba de spectacole cu tot tacamul, ca sa spun asa? N-am avut ocazia sa vad asa ceva. Dar mi-a placut cum isi iau ei aici scaunele pliante, usurele, si se tot muta dintr-o sala in alta si asculta explicatii, si asta o fac nu doar copii, ci si cei pe care noi ii denumim „pensionari” iar aici se numesc „seniori”. Aici toate denumirile se indulcesc, se poetizeaza, sa nu jignim pe nimeni, sa fim politically corecti pana la epuizare. Daca, exemplu, ai intarziat sa trimiti ceva, un raspuns, nu ti se spune, ba’, vezi ca ai uitat, trimiti sau nu, se formuleaza: nu e prea tarziu sa trimiti, mai ai timp si oportunitatea de a o face. Chestia asta e buna, imi place. Asa ca nu iti spun, Monica, scuza-ma ca am intarziat cu raspunsul, spun, Monica, te rog sa ma crezi ca am fost implicata in zeci de activitati dar m-am gandit la tine si imi face placere sa iti raspund. Iar ultimele doua sunt adevarate 🙂 Te pup si iti multumesc.
Ionut, am ajuns recent numai la un muzeu din Sibiu, insa sper sa mai ajung curand, chiar sunt curioasa cum e.
irina, eu totusi am incredere si in noi, nu suntem perfecti ca natie, dar nici altii nu sunt, si am intalnit in seara asta o idee care mi-a dat de gandit, suntem ce suntem nu pentru ca purtam eticheta de roman sau american sau mai stiu eu ce, suntem ce suntem pentru individualitatea noastra. Tu esti un exemplu bun ca romanii merg la muzeu 🙂 dar inteleg ca e vorba de tendinte, statistici, procente, totusi, orice initiativa sau pas inainte conteaza, asa cred.
Alina, inseamna ca toate postele si avioanele implicate si-au facut treaba cum trebuie si ma bucur tare mult. Mersi ca mi-ai dat de veste, caci eram cu gandul la felicitarile pe care le-am trimis in zari.
La caligrafie faceam niste bastonase mizerabile, invatatoarea se jena de ai mei si nu imi punea stampila cu porcusorul, dar apoi, nu se stie de unde si cum, lucrurile s-au schimbat si am produs scrisul despre care vorbesti 🙂
Iti multumesc mult de urari, te pup, cu drag.
Amalia draga, la muzeu nu se poate face orice fel de spectacol de teatru. Si nici nu poti muta un spectacol dintr-un teatru profesionist in muzeu, pentru ca nu sunt conditii. Spectacolul a fost facut pentru scena din teatrul X. Acolo s-au stabilit toate relatiile dintre personaje, s-a pus lumina, s-au stbilit intrarile, iesirile. Muzeul ofera alt spatiu.
In muzeu nu poti pune reflectoare, pentru ca este ilegal. Lumina reflectorului dauneaza colectiilor, la fel blitul aparatului foto, si mai ales daca sunt colectii de patrimoniu.
La muzeu se poate face o seara de poezie, un spectacol de improvizatie, un monolog, o piesa intr-un act cu doua personaje etc.
M-a uimit un lucru. Cand am fost sa vorbesc cu o doamna de acolo mi-a povestit cum a fost obligata sa se pensioneze, dupa ce i-au virusat calculatorul, pentru ca adunase material pentru editarea unui album despre viata Reginei Maria, iar la final i-au spus: „daca nu te afirmai, promovai!” si „daca n-ai fi facut nimic erai bine vazuta!”
Doamna traise toate situatiile in alt muzeu si mi-a rezumat in fraze concentrate munca in tot sistemul bugetar de astazi.
Traim in Romania!
Promovai unde? Si erai bine vazuta de cine?
(Despre doamna respectiva vorbesc, desigur :))
Decat sa fie bine vazuta de cei care ar fi promovat-o daca nu facea nimic, atunci parca e mai bine la pensie, poate se linisteste, citeste, scrie, se plimba cu copii, cu nepotii, orice altceva decat sa se zbata intr-un mediu atat de gretos.
Sau poate gaseste o cale sa duca mai departe albumul despre viata Reginei Maria, avea materialele doar in acel calculator?
Doamna putea promova in institutie, adica mai primea o treapta ceva, si insemna bani la salariu. Seful ei s-a simtit lezat de faptul ca ea era perseverenta si profesinista. Doamna s-a pensionat si lucreaza in alt muzeu.Are bani foarte putini. Albumul nu paote fi dus mai departe pentru ca i-au virusat calculatorul si nu apucase sa slaveze mare lucru.
Am inteles acum, Monica, ma temeam ca asta e raspunsul. E un noroc mare, o sansa fara egal, sa intalnesti contexte in care sa ti se spuna ca faci ceva bine, sa fii incurajat sa faci mai mult, sa ti se ofere incredere si, daca e nevoie, sprijin. Oamenii care au puterea sa ofere astfel de sanse pot sa schimbe vieti. Insa sunt putini si trebuie pretuiti la adevarata valoare.
Iar contrastul cu situatia pe care ai povestit-o tu e atat de mare incat nu poate decat sa lase un gust amar.
M-am gandit la ceea ce ai spus, la teatrul acesta muzeal, vor sa aduca tot echipamentul, inclusiv reflectoarele de care spui? Imi imaginam mai mult jocul actorilor, nu m-am gandit la echipament. E adevarat ca intr-un muzeu nu poti face nici macar poze cu blit in salile unde sunt expuse colectiile.
Poate au de gand sa amenajeze spatii speciale in cadrul muzeului sau ceva de genul acesta.
Ei, si hai sa iti mai spun ceva, la Art Institute se fac si nunti! Dar, bineinteles, exista sali amenajate special, numai pentru evenimente sociale, iar pentru muzeu este o sursa suplimentara de venit. Intr-o sambata am vazut o mireasa cu alai urcand scara spre etajul 1 🙂