I „heart” Niagara

Deşi acum îmi pare foarte greu de crezut, a existat viaţă şi înaintea erei blogului şi în viaţa respectivă am mai circulat câte puţin pe ici, pe colo. De fapt chiar de la un circulat din ăsta mi se trage înfiinţarea blogului meu vechi, căci dacă nu povesteam întâmplarea pur şi simplu pocneam. Iar lucrurile au crescut frumos de atunci. Dar nu despre călătoria respectivă vreau să vă povestesc acum ci despre o excursie Canada. Chicago este despărţit de cascada Niagara de o combinaţie de autostrăzi a căror călărire durează undeva în jur de 9 ore. Nu e chiar o fugă de week-end, ţinând cont de faptul că trebuie să te şi întorci, dar de un Memorial Day am făcut-o să fie. Am mers ca vântul şi ca gândul, cu o oprire la jumătatea drumului, să trecem un fel de graniţă.

Amabilitatea persoanei care ne-a dat pentru prima oară verde spre Canada s-a băgat bine pe sub pielea neuronilor potriviţi, aşa că o ţin minte şi acum. Ăsta e tot controlul? Am intrat în Canada pe podurile de la Port Huron, din Michigan, sub fluturările vesele ale drapelelor cu frunza de arţar. Unde erau internet-cafe-urile de altădată, alea unde plăteam cu ora şi în întunericul şi fumul cărora ne socoteam punctele pe o jumătate de foaie A4, să vedem dacă se fac destule pentru o emigrare în Quebec?

Canada!!! Cum să vă descriu eu acum bucuria nemărginită că pe panourile rutiere de la marginea drumului vedeam iar sfinţii kilometri, după ce  vreme de ani îngurgitasem numai şi numai mile. Din America e destul de dificil de plecat fără avion, singurele variante fiind Canada sau Mexic-ul, dar pentru că noi suntem, geografic, mult mai aproape de vecinii de la nord, am pornit într-acolo aventura. Drumul se derulează numai prin câmpie şi, dacă mergi numai pe autostradă, nu e deosebit de spectaculos. Nu trece nicio găină cu pui, nicio vacă decisă să refuze disciplina aranjamentului diurn, nicio bunică, nimeni. Autostrada are un număr incomensurabil de benzi şi nişte înşurubări de poduri, intrări şi ieşiri pe care când le vezi nu se poate să nu-ţi aduci aminte cu sentimente amestecate de cineva din ţara de baştină, care glumea că hai să facem infrastructură şi tot glumeşte aşa de la venirea pe lume a tranziţiei.

Şi caii mergeau mâncând pământul şi depăşind tirurile, drept pentru care am ajuns în centrul localităţii Niagara Falls înainte să apuce să apună soarele. Cum în centru nu erau decât case şi o parcare şi nicio cascadă, am mers după miros până am găsit-o. Ne-am cazat la un hotel cu vedere la alt hotel care avea vedere la cascadă şi am pornit să vedem minunea. Cam odată cu noi a pornit şi o ploaie torenţială, de abia mai zăream trotuarul printre răpăieli. Am stat cât am stat în centrul amenajat pentru vizitatori, până am zis că nu-mi mai pasă de ploaie şi am dat buzna lîngă balustrada de unde puteai admira întreaga forţă şi splendoare a Niagarei.

Practic nu-mi venea să cred că sunt acolo.

Nu există multe lucruri care mă pot reduce la o tăcere mai lungă, dar cascada o reuşit, dintr-o singură lovitură vizuală şi auditivă, să o facă. Aş fi putut să stau ore în şir neclintită, privind ritmul în care apele se apropiau şi se aruncau ireversibil peste marginea care le transformă în verticalitate lichidă. Îţi venea să te uiţi, să te uiţi şi să te uiţi iar. Poate aiurez, n-ar fi prima oară, dar prăvălirea aceea de ape are un magnetism de care nu scapi uşor. Revenindu-mi un pic din intensitatea primei impresii, m-am descoperit amestecată în sânul generos al unor familii de indieni, printre fete, soţii şi bunici care de care mai pitoreşti şi mai mirate că de ce mă înghesui aşa între ele. Până am apucat să zâmbesc americăneşte, s-a oprit ploaia şi peste cer s-a răsfăţat arcuiala colorată a unui curcubeu pe care, deşi panourile spun că este un fenomen frecvent, eu l-am interpretat drept o aprobare divina a ideii de a bate 1800 de kilometri în două zile pentru a vedea un loc care merită. Ce înţeleg, în fond, panourile?

Când vezi curcubeul peste Niagara înţelegi fără urmă de îndoială că Dumnezeu te iubeşte sau că pe undeva, cândva, ai făcut ceva bine.

Ne-am plimbat întreaga seară pe faleza amenajată pe malul cascadei, am stat pe bancă şi am complotat cum să luăm peisajul acasă cu noi.

Pentru că impresia a fost puternică şi timpul scurt, în anul următor am planificat de-a dreptul o vacanţă centrată pe zona Niagara. Mai aveam grămezi de lucruri interesante de descoperit.

 Podurile de la Port Huron

Welcome To Canada!

În fuga drumului

Lumea prin geamul camerei de hotel

Perspectivă lichidă

În turn

Pod care desparte şi adună