fbpx
„The business of living is almost entirely about capturing imaginations. Whatever little is left is about taxation“

Cartea din ascunzatoare. Azi Martha Gellhorn.

de

As putea trai o viata impecabila, curata si uscata, productiva si organizata, daca n-ar veni scriitorii astia sa imi racaie adanc in suflet, sa amestece aluatul moale, sa dea cu el de pereti (ooops, iar datul de pereti), sa il recupereze si sa il toarne in forme noi si apoi sa plece, lasandu-ma mai bogata si mai constienta de toate cele.

Daca in viata civila sunt deschisa si dispusa sa ascult oameni, povesti si recomandari, in viata beletristica operez cu o ferocitate aproape incompatibila cu restul personalitatii. Sunt cazuri in care ascult de recomandari, cand vin de la oameni despre care am certitudinea ca nu pot gresi, dar astea sunt exceptiile care confirma regula ca o carte buna se cumpara cand te plimbi fara scop prin magazin, auzi o voce care te cheama, insfaci, deschizi, citesti trei randuri si ramai dependent pe viata.

Intr-o carte buna te cunosti si te recunosti, nu cred sa opereze cu adevarat vreun alt principiu.

Recunosti mai intai adevarurile pe care le purtai deja in tine si te entuziasmeaza modalitatea in care banuielile se cristalizeaza si se transforma in confirmari si realitati.

Deci nu numai eu simt asa!

Aproape ca te poti privi iar in oglinda, obiect cu care iti incetasesi colaborarea din cauza ca iti arata o fiinta ciudata, care nu se potrivea cu nimic.

***

Abia in anul 37 al erei mele am aflat cine e Martha Gellhorn.

Am descoperit-o in cartea despre femeile din viata lui Hemingway, un volum poate mai fascinant decat oricare dintre romanele lui, pentru ca, intr-un fel, le cuprinde pe toate. Eu una il am la inima pe Hemingway pentru „The Sun Also Rises” si pentru ca a spus despre Oak Park, suburbia unde s-a nascut, ca e un loc cu peluze largi si minti inguste. Asta mi l-a facut simpatic pe viata.

Jurnalista si scriitoare, Martha Gellhorn a fost un spirit deschis si viu, o energie de zile mari. L-a cunoscut pe Hemingway in zilele Razboiului Civil din Spania, s-au apropiat in atmosfera in care moartea era posibila in fiecare zi, au fost alaturi si au fost departe si apoi, interesant, chiar s-au casatorit.

Acoperisurile sub care s-au adapostit ar putea dicta romane cu nabadai, caci nu era fezabil sa pui in acelasi perimetru locuibil doua temperamente atat de complicate si sa astepti o fericire pana la adanci batraneti, cum prescrie basmul care ne-a prostit pe toti. Sau poate ca pur si simplu basmul nu se aplica in cazul lor. Dupa o perioada de efervescenta pozitiva, urmata de revers, Martha l-a dat definitiv la dracu’ pe Hemingway, sintetizandu-i review-ul existential in formularea „egoist imputit”. Iar Hemingway chiar era un egoist imputit,  atata doar ca egoismul facea parte din farmecul lui intrinsec si ii alimenta puternic forta de a scrie.

Mie mi-a ramas insa gandul la Martha si despre ea venisem sa vorbesc aici.

Nu i-am citit romanele dar mi-a picat in mana o colectie consistenta de scrisori. Scrisorile erau pentru ea un mod de viata, o placere zilnica inegalabila. Si scrisorile le pot citi oricum, oriunde se deschide cartea. Si oriunde se deschidea, respiratia mi se taia de recunoastere. Am citit cat am citit, pana m-am speriat si am ascuns cartea in comoda, in sertarul al treilea din dreapta jos si m-am dus la cumparaturi, la plaja, la munte, la mare, oriunde am vazut cu ochii, numai sa uit cate adevaruri au fost deja tiparite negru pe alb.

M-am intors cu doua bluze pe gat, una grena si una alba, cu amintiri lascive de abandon pe plaja la Capitola, cu privelisti inegalabile din San Francisco si, blindata cum se cuvine, m-am simtit suficient de e brava incat sa umblu iar la sertar.

„I wonder, in the long run, how healthy it is for a writer to live all over the world but never at home: and if one is not going to be in one’s own country, should one then establish a substitute country and take root. I have never wanted to take root anywhere (exact) and have loved the places I lived (with the sole exception of Spain) for the looks of the place and not for the life in it. I mean I love it here because I love the land and the weather (vorbeste despre Cuba) and I loved France for the same reasons and also for the looks of the cities which used to excite me so (Paris notably) that I felt as if I were seeing visions, on the good days when I was really able to see…. But it is so extraneous to build one’s devotion on appearances… Aside from that, the best I seem to get out of places is a curiosity and amusement about the people which is like attending a play: one sits and watches, but does not really share and certainly one does not belong (…). Only in Spain it was different: and as it seems to me I was happiest there, I suppose that one really needs the feeling of belonging and living entirely with the country and being of it. Still, this is not a thing you make to order, since it is a feeling…”

Inapoi la plaja. Inapoi la sertar.

„Do you read a lot? I did not formerly but the taste is growing on me like a disease, so that now I have a hunger for it that never gets satisfied; but I am still too lazy to read well and my memory needs training before I read really usefully. However, now, I get all my excitement that way. It does seem odd and it makes me feel very old. It is the accident of being here, instead of someplace else, in this present time, that makes reading so complete an ersatz for life.”

Pe lung si pe lat, cele 500 de pagini de scrisori lasa in cititorul potrivit impresia de festin sufletesc, un motiv bun de a te trezi in dimineata de maine. V-o recomand cu toata caldura.

De altfel pe HBO ruleaza acum un serial pe care nu l-am vazut inca, pe tema relatiei dintre Martha si Hemingway. Nu stiu cat de bine o intrupeaza Nicole Kidman pe Martha, pe care eu mi-o inchipui cu totul diferita in spirit de stilul lui Kidman, dar, pe de alta parte, e adevarat ca n-am recunoscut-o pe Nicole cand a jucat-o pe Virginia Woolf in „The Hours”.

Scrisoare catre Leonard Bernstein.

„We continue, Lenny. That’s all we can and must do. You make good music for people, no evil has ever come from listening to good music, and maybe some refinement of soul which is eventually translated into some refinement of action. I don’t know. I care about sentences, partly from love, partly because I know that the human animal can only think in words: if he is to think at all clearly, ever, he must respect the order and meaning of words, his only tools. And I cultivate my tiny garden, as you do yours, and ward off cheapness and ugliness from it, and cruelty. And revere and adore the miracle which is nature.”

Cartea poate fi cumparata sau studiata mai in detaliu aici:

http://www.amazon.com/Selected-Letters-Gellhorn-Caroline-Moorehead/dp/0805065555#_

Cine simte la fel este rugat sa ridice mana, creionul sau ceasca de cafea 🙂

 

Categorii:
lectura

Comentarii

  • am voie sa ridic… doar privirea? 🙂

    tavi 20 septembrie 2012 9:31 Răspunde
  • Privirea, da. Si putem povesti despre carte 🙂

    amalia 24 septembrie 2012 22:08 Răspunde
  • Tu ai descoperit-o pe Martha (la fel ca mine si probabil multi altii) exact asa cum nu si-ar fi dorit ea, prin legatura cu marele Hemingway, fiindca Martha a declarat de multe ori ca nu isi doreste sa fie nota de subsol a vietii acestuia :))) fiind ea, la randul ei, o scriitoare de exceptie si destul de cunoscuta. Abia astept sa citesc scrisorile din cartea recomandata de tine.

    florina 27 august 2013 12:48 Răspunde

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title