Am sarit din pat inainte de 7, sa ajung la prima Slujba de Pasti a zilei, cea care promitea sa fie acompaniata de muzica de orga, o sarbatoare auditiva cu puteri nelimitate asupra sufletului. Am vrut sa vad cat de disciplinata pot sa fiu, sa parasesc confortul somnului neobligata de un program oficial, ci numai de dorinta de a fi parte din solemnitatea speciala a zilei.
Anul acesta Chicago s-a dat peste cap si si-a trimis in floare in martie toti pomii care se trezeau in mod obisnuit la sfarsit de mai. Am avut primavara, una condimentata pe alocuri cu seri de vara. Mai am rabdare doua sau trei luni si astept sa creasca dealuri si municipalitatea sa faca rost de Ocean si poate nu ma mai mut.
Am gasit deci dincolo de usa de la intrare o dimineata perfecta, luminoasa si nu foarte rece, am pandit sa nu mai treaca masini din nicio directie, si am traversat in fuga strada, nu aveam chef sa ocolesc pe la stop. Slujba incepuse.
Mi-am amintit zilele de Pasti in care mai aveam mult pana sa ma intalnesc cu semnificatia cuvintelor „ispasirea”, „pacatelor”, de starea irepetabila de copil, de locurile unde, chiar daca ma intorc, nu mai gasesc ce am lasat in urma. Mi-am amintit biserica mica si alba din satul asezat intre dealurile Aradului, biserica al carei spirit l-am regasit brusc intr-o misiune spaniola de la capatul lumii.
Mi-am amintit chemarea noilor pamanturi, curiozitatea greu de tinut in frau, satisfactia incomparabila a descoperirii. Mi-am amintit de ce aleg sa fiu acum aici. M-am rugat la Dumnezeu sa ma tina sanatoasa la cap, la trup si la inima, intre impulsurile contradictorii si, mai ales, sa ma ajute sa am tot timpul incredere in El, in mine si in faptul ca acestea nu sunt doua lucruri separate.
L-am rugat sa nu mai uit niciodata ce pot, ce vreau, ce stiu.
Am pozat discret calea albastrului de vitraliu peste statuia altarului si am iesit inapoi in parfumul si sunetele diminetii de primavara cu realizarea faptului ca, in fond, asta suntem si noi, niste entitati pe care de la o clipa la alta cade altfel lumina.
Esti norocoasa Amalia! pentru ca esti ce esti, ca te afli unde putini dintre noi spera sa ajunga si pentru frumusetea cu care asterni pe hartie fraze si cuvinte, care ne transpun intr-o alta lume. Si mai esti norocoasa si ca sarbatoresti Pastele de 2 ori 🙂 Iti doresc sa fii mereu la fel de increzatoare in tine si in Cel de Sus si sa ai vesnic primavara in suflet!
Adnya, adevaratul noroc este ca primesc ganduri ca si cele de mai sus.
Sarbatori Fericite!
…m-am rugat la Dumnezeu sa ma tina sanatoasa la cap, la trup si la inima….
Frumoasa pastorala ne-ai ma scris! Multumesc
Si noi sarbatorim de doua ori…poate s-or pune si ortodocsii de acord cu toti crestinii…Oricum mai bine dde doua ori decat niciodata…
,,Dumnezeu sa ma tina sanatoasa la cap, la trup si la inima, intre impulsurile contradictorii si, mai ales, sa ma ajute sa am tot timpul incredere in El, in mine si in faptul ca acestea nu sunt doua lucruri separate”-mi se pare ca umbli si prin sufletul meu cu vorbele acestea, exact cum si-ar fi dorit el sa le potrivesti!Multumesc.Iti doresc din toata inima sa te increzi in minuni, pentru ca, uite, HRISTOS A INVIAT!!