Ritmul meu gospodaresc a urmat intotdeauna cu finete si succes capriciile unei tulburari maniaco-depresive. Anul acesta faza maniacala a coincis cu musafirii si pregatirile de Craciun, asa ca am produs fara mila, intr-o febra in care ma mai linisteau numai momentele cand ieseam afara, in zapada, sa duc inca o plasa cu plasticaraie la garbage. Acum sunt iar in pericol sa dau din una in alta, ca de obicei, pentru ca am un sentiment special pentru cuvantul garbage, pe care, am observat eu chiar in seara aterizarii aici, lumea il foloseste cu un patos invers proportional cu vorbirea corecta si reala a limbii engleze. Am vazut gramezi de parinti draguti care vorbesc in limba hibrida dar toti, fara exceptie, isi trimit odraslele sa puna tipla de la batonul de ciocolata la garbage, niciodata la gunoi, e o chestiune de onoare la mijloc.
Am avut noroc ca in dimineata de 24, pe la ora 9, a sunat telefonul fix, nici acum nu stiu cine a fost, mai mult ca sigur telemarketerii. Am investigat fara succes pe la prietenii care mai suna pe fix dar nici unul nu s-a recunoscut ca autor al acelui telefon, iar caller id-ul de pe fix tot nu am reusit sa il pun inapoi. Am investigat pentru ca vroiam sa transmit niste multumiri fierbinti cui a sunat, deoarece daca nu o facea cred ca mai dormeam o portie buna, dat fiind ca in zilele anterioare am avut program de lucru extins, inceput pe la 5 dimineata. Asadar pe 24, subconstientul meu a hotarat sa-si scoata parleala, caci acolo s-au copt toate deciziile proaste din destin. Eram insurubata trup si suflet intr-un vis in care cofetaria poloneaza daduse faliment iar una dintre vanzatoare imi explica faptul ca ingredientele au devenit foarte, foarte scumpe. Am dat din buze a intelegere completa dupa care ea si-a scos dintr-un colt de magazie rochia de mireasa si mi-a comunicat, fara alte introduceri, ca se pregateste de nunta. Am felicitat-o, poate m-am si intors de pe stanga pe dreapta, si am obsevat ca rochia era impodobita cu floricele care in mod normal apareau pe prajituri.
Aici a intervenit telefonul si, marturisesc, in primele fractiuni de secunda habar n-am avut nici macar pe ce continent ma aflu, daramite ce zi e sau ce am de facut. Apoi sarmalele au fortat hotarul cerebral si s-au pravalit ca niste pietroaie in lobii care produc si intretin starea de veghe. Sarmale, vorba vine, discutam de fapt de trei verze exilate sub chiuveta, niste carne pe care o trasesem cumva afara din congelator in seara precedenta, patru cepe care inca mai stateau la taifas cu cateii smecheri de usturoi din sertarul comun, un pic de orez atipit intr-o punga alunecata dupa cutia cu zahar si ceva boia speriata de toate cele ce se petreceau. M-au sunat apoi musafirii sa imi spuna ca au plecat de acasa iar eu am mintit ca totul e sub control. Sansa mea a fost ca drumul lor dureaza sase ore, timp in care am dresat toate componentele si am asamblat cele mai reusite sarmale romanesti cu porc american si varza sarbeasca din cate au defilat pe scoarta terestra in acest sezon. Ma mira si pe mine lauda asta fara perdea, cred ca m-am molipsit de la concetatenii astia noi, la care orice derapanatura de chiosc de facut hot-dogi lipit de magazinul de schimbat flecuri la pantofi constituie o plaza. Oricum, sarmalele au fost bune si au dat clocotul victoriei exact in fractiunea de secunda in care musafirii s-au inscris pe iesirea de autostrada care da in casa mea.
Ma folosesc de prilej ca sa jur ca nu mai fac salata boeuf, salata de vinete, sarmale si alte salati asociate pana cand da mustata lunii martie sau, daca ma supar, pana cand da firul ierbii, la 1 iunie. Am intrat in faza depresiva a ciclului gospodaresc, cea in care tot ce pot sa mormai la observatiile justificate de „mi-e cam foame” ale potentialilor comeseni este „mergem la chinezu”, urmat a doua zi de „mergem la tailandezu”, urmat de „mergem la polonezu”, urmat de „mergem la japonezu”, urmat de o pizza si apoi de reluarea navetei internationale printre diversii „ezu” cu restaurant si atelier de minuni culinare atasat. Caci acum, scriind, observ ca „ezu” este noul „escu”, unul cu meniu, practic, nelimitat. Cred ca si coltul ierbii o sa ma gaseasca tot plecata la restaurant.
La Multi Ani Sanatosi si Fericiti si Inspirati!
va doresc 🙂
Numai noi romancele stim sa ne chinuim asa, debutam cu spalatul de geamuri, curatenie iar prin 22 decembrie ne aliniem la maratonul prajiturilor si cozonacilor, continuam cu facutul maionezei pentru toate aperitivele care exista pe fata pamantului, fripturi si sarmale. Iar in seara de Ajun suntem rupte de oboseala, si ca bonus, la sfarsit, se lipesc de noi si vreo 3- 4 kilograme, asta ca sa nu uitam de ce am ” cocalit” atat.
Sa ai un An Nou cu sanatate si cu multe realizari. La multi ani!
La Multi Ani, Amalia!
eu nu mai fac salatele acelea pina la Craciunul urmator!!! 🙂
La multi ani,Amalia!
La Multi Ani, draga mea! Cat mai multa inspiratie, liniste sufleteasca, sanatate pentru tine si ai tai, bucurii chiar si pe meleaguri americane si succes in tot ceea ce iti propui! Astept noi vesti de la tine…
Oana, iti doresc un An Bun, si mie imi doresc la fel, si, mai mult, chiar sunt hotarata sa il obtin 🙂 Si cand ne intalnim mergem la un restaurant grozav si ne scoatem toate parlelile. Te pup, cu drag.
La Multi Ani, Iana!
nici eu nu le mai fac pana in iunie, asa cum am promis, cand da iarba la Chicago si pentru o dupa-masa se face primavara 🙂
La Multi Ani, doamna Florentina, multumesc mult, mult de urare.
Anda, multumesc, La Multi Ani Frumosi si Fericiti iti doresc si eu, din suflet.
Amalia draga, sa fii sanatoasa si iubita langa cei dragi ai tai:)
Te imbratisez, frumos articolul tau cu ”ritm gospodaresc” in tasta! Eu am fost scutita anul asta si de oaspeti si de pregatiri, am avut o vacanta super si am fost musafir mai peste tot.Suna (si este! ) egoist, stiu, dar m-am simtit bine si am realizat ca putem trai foarte bine si frumos mancand absolut ca de obicei. Inca nu am chef de munca, fireste, dar mai profit de cateva zile cu multa lena ca s-o iau din nou de la capat:)
Una, multumesc frumos de urari si ti le intorc cu placere 🙂
Imi place cum spui ca ai petrecut Sarbatorile si imi place si partea cu egoismul pentru ca mai avem nevoie si de asa ceva pentru a ne pastra echilibrul. Daca ajungem sa vorbim acum despre cheful de munca, iti pot spune ca azi nu am chef de absolut nicio socoteala desi stiu ca ma asteapta nenumarate. O luam usurel, take it easy, vorba compatriotilor mei!