Golden Gate Bridge

M-am transformat in blog de calatorie sau ce?

Dar adevarul e ca nimic nu deschide mai bine capetele, sufletele si orizonturile decat o plecare de bunavoie si nesilita de nimeni, mai lunga sau mai scurta, catre alte pamanturi. E aproape ca un inceput de dragoste noua.

Inteleg sa imi fure inima un oras, un om, o idee, o profesie, un parc, un muzeu, un bulevard, o catedrala. Dar un pod?? E drept ca nu e totusi orice pod, ci unul inscris in lista celor sapte minuni arhitecturale ale lumii moderne, dar orisicat. Ar trebui sa fiu mai atenta cu inima mea.

In plus, banuiesc ca aici si-a bagat coada si neimplinirea ca nu l-am traversat pe jos pana la capat, asa cum mi-ar fi stat bine. Se vede treaba ca ramai un pic prin locurile care te inspira, nu te mai intorci complet inapoi. As dori sa transmit pe aceasta cale bucatii din mine care sta pe Golden Gate Bridge si priveste in zare spre oras, sa vina acasa ca avem de vorbit.

N-am studiat foarte mult despre San Francisco inainte de a pune piciorul acolo, si bine am facut, pentru ca mi-am oferit luxul de a fi surprinsa. Cum nu mi-am facut temele, n-am stiut ca in oras sunt nu unul ci doua poduri. De fapt de-a latul golfului sunt chiar mai multe, dar doua se vad din oras.

Deci, arunca un pod rosu peste un fundal de ape albastre si inaltimi verzi si ai sa innebunesti orice cetatean pe care nelinistea si cateva recomandari de incredere l-au trimis departe de Midwest.

Foarte lumeste, treaba e asa: cum stai tu in oras in varful dealului, cu fata la golf, Golden Gate e in stanga, unind San Francisco cu Marin County, tinutul pitoresc de la nord, şi Bay Bridge e in dreapta, legand orasul cu Oakland si Berkely, cele doua asezari de la est.

Bay Bridge e de patru ori mai lung, nu e la fel de inalt si nu e rosu. Nici celebru, dovada ca la poduri, ca si la femei, fizicul chiar conteaza, nu ajung numai frumusetea sufleteasca si intentiile utilitare bune.

Povestea lui Golden Gate Bridge a inceput promitator, cu diagnosticele „nu poate fi facut” si „nu avem nevoie de el”. Oamenii traversau golful cu feribotul si erau relativ multumiti. Ideea de a imblanzi pe cale rutiera Golden Gate, adica acel canion framantat unde Pacificul intalneste apele golfului San Francisco, a inceput sa danseze in cateva capete luminate si s-a intamplat ce se intampla de obicei cand un gand indraznet intersecteaza pozitiv niste minti incapatanate: s-a declansat un proces de fermentare din care nu se putea sa nu iasa ceva bun. Trebuiau cizelate, desigur, detalii importante precum solutiile ingineresti si arhitecturale pentru ceva ce nu mai fusese facut pana atunci si, mai presus de orice, trebuia abordata cu capul limpede cea mai spinoasa problema a vietii pe pamant: finantarea.  

Pe partea tehnica lucrarile au fost coordonate de Joseph Strauss, au inceput in 1933 si au durat patru ani. Echipele de ingineri, constructori si scafandri au dat piept cu dificultati majore: curenti oceanici foarte puternici, ceata consistenta si vanturi incapatanate. Nu degeaba Strauss a fost si poet: silueta podului, cu cele doua turnuri decorate in stil Art Deco si cei 120.000 de kilometri de cabluri de otel de care este suspendata soseaua creeaza un efect care trece dincolo de uimirea in fata preciziei socotelilor ingineresti si se infige fara putinta de scapare in partea de suflet care tresare la frumusete.

Financiar vorbind, dupa lupte seculare care au durat o gramada de timp, s-a ajuns la emiterea de obligatiuni, insa la inceput usa nu s-a rupt sub greutatea doritorilor de a investi in pod. Dupa ce toate aceste aspecte si-au intalnit rezolvarile, niste oameni cu simt artistic au zis ca hai sa zugraveasca Golden Gate-ul in galben cu dungi negre, sa trezeasca mai usor din atipeala capitanii care in timp ce navigau pe sub obiectiv, se gandeau la prostii.

In ultima secunda adunarea si-a venit in fire si a cazut de acord cu nuanta international orange, care creeaza un contrast dramatic cu apa si dealurile pe care le-am tot pomenit.

Indrazneala proiectului a fost platita, din pacate, si cu vieti omenesti. Joseph Strauss a insistat ca in timpul lucrarilor deasupra apei sa fie instalata o plasa de protectie care, de altfel, chiar a salvat 19 vieti, insa 11 oameni au murit intr-un accident in care platforma pe care lucrau s-a prabusit prin plasa de protectie.

La data inaugurarii municipalitatea a organizat o uriasa petrecere si toata lumea a venit sa vada cu ochii personali minunea. Iar faptul ca panorama podului Golden Gate este trecuta prin registre drept cea mai fotografiata imagine a Americii de Nord dovedeste inca o data ca in viata nu e totul sa treci intre maluri, esentialul este sa te simti si un pic inaltat estetic in proces.

Ce felii de lume ati adus cu voi in ganduri cand v-ati intors acasa din preumblari?