Devine tot mai clar ca mi-e dor de un nou inceput. Mai ramane sa il croiesc in mintea mea, dar nu prea mult, ca se compromite. De la o vreme coc variante, le scot din cuptorul decizional si vad ca ori am pus prea multa drojdie, ori prea putina, ori faina n-a fost in granulatia potrivita, ori cuptorul s-a prea incins. Imi fac curaj sa iau o pauza de la visul american, poate nu e visul meu. Toata viata am sa spun, cu mana pe inima, acum duala, ca a fost interesant. A fost, evident, cu totul altfel decat ma asteptam, ca orice aventura care se respecta.
Dar ce ma contrariaza cel mai mult e ca dupa ce am trait o vreme cu impresia ca stiu exact ce vreau, dau acum niste raspunsuri de se ingrozesc cainii de dupa gardul casei gri din colt la intrebarea Ce vrei de fapt sa faci de acum incolo? Sociologie? Da, zic, sociologia e interesanta. Sau sa predai engleza? Da, vreau sa predau engleza! Ti-ar placea sa faci traduceri? Da, mi-ar placea mult de tot sa fac traduceri. Sau poate jurnalism? Daaaaaaaaaa, jurnalism! Psihologie? Da, si un pic de psihologie. Dupa care discutia suna ca un motor care si-a mancat malaiul din prospect. O certitudine am totusi, si anume ca nu mai am ambitii contabile dincolo de nivelul la care sunt acum. Dar nu trebuia sa fie totul mai clar, la 35 de ani si trei oranduiri socio-economice strabatute?
M-as fi asteptat de la mine ca in noaptea in care am adormit cu picioarele in ligheanul cu apa rece si cu capul cazut pe intersectia dintre cererea si oferta de capital sa imi dau seama ca niste aspecte fundamentale scartaie in optiunea mea academica. Insa m-am trezit, m-am dus, am picat examenul si m-am intors la camin. Profesoara a sesizat cumva ca nu eram chiar la fel cu restul picatilor si mi-a permis sa ma prezint din nou, a doua zi, in fata aceluiasi tir de artilerie.
Revenind la turma pestrita a prezentului, am aruncat inapoi, peste ani, vina clatinarilor existentiale pe lipsa relativa de optiuni care mi-a marcat (era sa zic mancat) tineretea. De fapt nu lipsa de optiuni e principalul obiect contondent al sortii mele, ci lipsa, la momentul respectiv, a unui internet cu care sa sap prin ele. Apoi lumea s-a cascat si au aparut un milion de variante existentiale. Le-am studiat, metodic, cativa ani, adunand si scazand intre timp cifre, ca sa pot plati chiria. Am exclus din start optiunile care cuprind sange, mecanisme de precizie sau conflicte on a daily basis. Poate tocmai pentru ca nu as fi in stare sa le onorez am un respect deosebit pentru ele. Dar macar pe acestea sunt in stare sa le recunosc. Dupa ce am avut (poate) optiuni prea putine, acum m-am trezit cu un milion de posibilitati, dintre care jumatate la capatul pamantului. Fiecare dintre ele are ramuri, fiecare ramura are crengute, tot citesc, ma informez, pun ceasul sa sune si apoi racnesc ca nu m-am intalnit cu menirea.
Suntem prea nepregatiti la inceput, cand luam marile decizii?
Putem fi prea paralizati la mijloc, cand dam cu ele de pamant?
Cat de greu sau usor e sa ne inventam viata care ni se potriveste cu adevarat?
…sau mai putem pune intrebarea: noi ce ne facem cand crestem mari?
Amalia, pentru mine e clar ca esti o scriitoare deosebita! As citi cartile tale oricand.
Visul american nu exclude sa te reinventezi profesional si, sincer, cred ca in State, vei gusta mai devreme decat in alte tari, bucuria de a fi apreciata de altii- care nu-i o bucurie vana, ci dimpotriva, e ceea ce da sens profesiei. Daca prin profesia ta nu esti de folos si apreciat de altii, ce rost mai are sa profesezi?
E greu sa ne inventam profesia care ni se potriveste cu adevarat, dar nu ne spune nimeni dinainte ca e! Asa cum nimeni nu ne spune ca e greu nu doar sa nasti, ci si sa cresti un copil, in general sa faci ce fac toti oamenii. Ca sa faci bine ceea ce faci, e mereu greu.
Citesc cu mare placere blogul tau si te apreciez enorm pentru cum si ce scrii.
Pentru ca alegerea este dureros de radicala: ori bani, liniste si echilibru material, ori implinirea profesionala cu vant in buzunare. 🙁
Profesia ne-o alegem la 18 ani cand avem multe vise si chiar daca , sa zicem alegerea era buna pt vremurile cand noi aveam acea varsta , societatea s-a schimbat ,cererea si oferta s-a modificat si constati ca profesia pe care ti-ai ales-o nu mai e buna si nu in ultimul rand noi ne schimbam, vrem sau trebuie sa vrem alte inceputuri si din fiecare inceput invatam ceva .
Decat blocati intr-un job fara perspectiva(sau in alte situatii fara perspectiva) mai bine noi inceputuri (mai intelepte de fiecare data).
…sociologie, engleza, traduceri, jurnalism, psihologie…nu conteaza! sunt convinsa ca orice vei alege vei face BINE.
Daca vei avea nevoie de putin ajutor, manuale sau tips, just let me know.
Amalia, eu cred cu tarie ca tu poti sa faci cel putin doua dintre profesiile mentionate in acelasi timp. Dar nu stiu cum sa zic, nici contabilitatea nu e de lasat la vremea asta.Sa stii ca si Simona Catrina a considerat sederea ei in Canada o aventura. S-ar putea spune ca emigrarea nu este pentru suflete deosebit de sensibile ca ale voastre.Am convingerea ca tu te poti descurca oriunde pe pamantul asta , chiar si in Romania. Si-apoi banii nu-s totul pe lumea asta!
Credeam ca, odata cu anii care se aduna ca si cand ar fi traiti de altcineva, nevoia de noi inceputuri va disparea si voi construi doar, drumul fiind deja ales. Pe masura ce trec prin noi experiente insa, devine din ce in ce mai greu sa decid, sa ma multumesc, sa accept, sa renunt, sa aleg, sa fiu linistita.
Cred ca asta e capcana celor care pleaca intr-o alta tara. Trece sentimentul acela maret de inceput nou… and now what?
phew, ai pus mana pe rana. eu am ajuns la concluzia ca vreau mai putin si mai simplu, dar inca nu am curajul sa fac asta.
Schimbarile de cariera nu sunt usoare. Esti privit ca un indecis razgaiat care se hotaraste la varsta asta ca vrea altceva si sigur se va razgandi curand. Am incercat sa schimb nu domeniul sau specialitatea, ci doar sa carmesc un pic spre un alt limbaj de programare antrenat in facultate, dar lasat balta in ultimii 3-4 ani. Am aflat ca nu se poate pentru ca nu mai sunt student sau proaspat absolvent si darul inceputului e numai pentru aceste categorii. Sa mai spun ca mi-as dori sa lucrez in mass-media desi sunt inginer? Nebunie curata.
Ca sa-ti poti schimba cariera trebuie sa fii de 10 ori mai pregatit decat cel care e la prima alegere, sa fii dispus sa primesti mai putin si sa muncesti mai mult, sa te lupti sa convingi in fiecare clipa si prin fiecare actiune, sa raspunzi rabdator de 1000 de ori la intrebarea „de ce ai vrut musai sa faci asta”. Ramai stampilat cu prima optiune orice-ai face. Dincolo de toate, e nevoie de mult noroc!
Amalia, n-am timp sa elaborez prea mult, mama ei de criza …. de timp …
am intrat doar ca sa-ti dau o imbratisare virtuala si sa-ti spun ca nu esti singura in temerile tale …
papucii mei sunt asemanatori cu ai Alinei ..
Te pup si iti doresc un weekend minunat!
Flavius: diverse boacane:)
Parerea mea e ca la 35 de ani e greu sa-ti schimbi drumul (eu am 30 si deja mi se pare tarziu), asa ca sfatul meu ar fi sa continui pe drumul pe care ai inceput, mai ales ca pare unul bun…