„The business of living is almost entirely about capturing imaginations. Whatever little is left is about taxation“

Douăzeci de scriitori

de

Când eram mai tânără, am primit de la Laura o invitaţie de a povesti un pic despre scriitorii care mi-au plăcut şi care m-au influenţat. Deşi am copt ceva răspunsul, l-am adus exact pe traseul care îmi oferă încântări literare repetabile oricând şi oricât, garantat.

1. În primul şi în primul rând am ferfeniţit „Legendele Olimpului” de Alexandru Mitru. Ştiam exact care zeu cu care zeu şi care zeu cu care muritoare şi, trebuie să recunoaştem, era o încurcătură mare de membre şi orgolii acolo, cam ca într-o corporaţie care se respectă.

2. Într-o zi, undeva în alocarea temporară a claselor primare, prin şcoala generală numărul trei din Deva a trecut un fior intens. La micuţa librărie de peste drum sosiseră, sufocaţi la pachet cu nişte umpluturi bolşevice, „Copii Căpitanului Grant”, de Jules Verne. Cred că de la ei mi se trage microbul plecărilor şi, cu siguranţă, acolo am învăţat prima şi cea mai importantă expresie a limbii engleze „Go ahead, John!”.

3. Un scriitor descoperit în ciuda faptului că pe esofag mi se rostogoleau, prioritar, ştiinţe ca dracu’ de exacte, este Radu Tudoran. Am cărat şi peste Ocean, cu mine, „Ieşirea la mare”, iar în orice ţine de „Casa domnului Alcibiade” m-aş putea adăposti, literar, cu anii.

4. Nici n-am apucat bine să îmi şterg din memorie, cu guma, ultimele frânturi stilistice din comentariile literare ale profesorului Sîrbu, cel ale cărui împletituri interpretative garantau un zece în buchetul mediei de admitere în liceu, că o profesoară de franceză, doamna Florea, o adevărată Doamnă, una din categoria căreia n-am avut şansa să întâlnesc prea multe, ne-a recomandat, dar ce spun eu recomandat, ne-a sfătuit cu căldură, să citim „Forsyte Saga”. Deşi abia acum am, cât de cât, puterea de a pătrunde frumuseţea şi nuanţele din scrierea lui John Galsworthy, cartea m-a impresionat puternic chiar şi atunci. Atâta doar că nu ştiam exact de ce.

5. Umblând lela prin Cluj am descoperit, la o tarabă „Sângele celorlalţi” de Simone de Beauvoir. În cazul acestei scriitoare am pornit însă la luptă cu povestea dintre ea şi Sartre, volum cumpărat de ocazie şi citit cu o plăcere egalată de puţine altele.  

6. Am parcurs cu plăcere „Medelenii”, mai mereu combinaţi cu merele roşii din curtea bunicilor. Aşa m-am apropiat de Ionel Teodoreanu, dar, pentru că lectura a avut loc înainte de mariaj, maternitate şi emigrare, adică pe vremea când eram şi mai naivă decât sunt acum, ştiu sigur că trebuie să îi recitesc. I-a adus cineva aici? De asemenea, să nu uit să specific că aş băga suliţa într-o mulţime de cetăţeni pentru un pic de parfum interbelic.

7. Cam acum doi ani am picat în dragoste cu Somerset Maugham. Mi-a plăcut de la primele rânduri „Cake and Ale” şi de acolo treburile literare au alunecat firesc, trecând, desigur, prin volumele de povestiri şi nuvela „Up at the Villa”.

8. Cum aş putea face eu să trăiesc în cartierul din Londra în care şi-a trimis Marc Levy cele două personaje principale, cei doi bărbaţi de soi din „Prietenii mei, iubirile mele”. Unul este arhitect, celălalt este librar şi toate sentimentele pe care le încearcă, interacţiunile pe care le trăiesc şi decorurile prin care au norocul să se mişte m-au făcut să revin la cartea respectivă iar şi iar, de zici că e sufrageria mamei.

9. Acum, nu că vreau să subliniez că am fost în vizită la New York, (deşi rareori reuşesc să nu o fac), dar cea mai puternică impresie acolo mi-au produs-o nu bulevardele, nu parcul, nu zgârâie norii, ci treptele casei lui Edith Wharton de la adresa 7 N. Washington Square. Sigur nu-mi face bine la reputaţie să mărturisesc aşa ceva, dar în vreme ce stăteam, tăcută, lângă gardul pe lângă care se grăbeau oameni, aşteptam să se întâmple ceva şi din spatele uşii să apară scriitoarea (care a trăit un pic acolo în 1882), ca să putem povesti puţin despre Europa (Italia), despre America şi despre felurite tipuri de inocenţă. Să nu pierd însă ocazia să-l boscorodesc pe Newland Archer care, deşi un tip critic şi fin, a ales totuşi un trai convenţional, care l-a apărat binişor de propriile lui impulsuri şi trăiri, ratând cu brio ocaziile de fericire pe care convieţuirea cu o femeie interesantă (şi frumoasă ca Michelle Pfeiffer) i le-ar fi oferit din belşug. Partea cea mai descurajantă este că generaţia următoare nu mai dă două parale pe conflictele, răniţii şi morţii din conştiinţa lui. Iar m-am întins, dar n-am ştiut cum să spun altfel că o ador pe Edith Wharton.

10. Ca să însorim atmosfera, continuăm cu Beppe Severgnini, scriitorul şi jurnalistul italian care, cred eu, când a ieşit din uter şi anexe nu a ţipat, ci a râs una bună. Cu un ochi nemilos, dar amuzat, scrie două cărţi care surprind până la sânge spiritul american şi cel italian. Am citit „Ciao America” din pură întâmplare şi am continuat apoi cu „La Bella Figura”.  

11. Îmi place Anais Nin pentru că e cinstită cu ea însăşi.

 12 şi 13. Admir şi urmăresc cu încântare scrierile „celui mai frumos animal cu două capete”, cum spune Alice Năstase despre cuplul scriitoricesc pe care îl formează cu Simona Catrina. Iar lectura volumului „Andiamo” va fi o bucurie a verii care vine, o plăcere care, pentru că e un pic amânată, va fi şi mai consistentă.

14. Există o scriitoare irlandeză care discută cu atât de multă înţelegere umană teme grele ca adicţia, moartea unui partener sau lumea complicată a editorilor de cărţi, încât mi s-a strecurat definitiv în gusturi. „Anybody Out There?” şi „The Other Side of the Story” mă fac admiratoarea definitivă a lui Marian Keyes. Citat din „The Other Side of the Story”, vorbeşte o tipă care e organizatoare de evenimente: „am văzut de toate la viaţa mea, inclusiv profesori universitari care se luptau pe biscuiţi”.

15. Îmi place (ca să nu vin iar cu adoraţia, că poate plictisesc) scriitoarea americano-indiană Jhumpa Lahiri. Scrie clar, limpede, fără înflorituri, însă atât de bogat în sensuri că te face (mai ales dacă eşti emigrant) praf. Oricât te ascunzi tu de tine şi de sentimentele tale şi eşti bărbată, cum cere prospectul acestei aventuri, lectura din Jhumpa Lahiri îţi dă, uite aşa, nişte săgeţi insistente pe cupola stomacului. Tipa ştie ce spune. A băgat şi lumea literară de seamă şi i-a dat un Pulizer, dar nu ăsta e esenţialul.

 16. Nu mă pot opri la 15, deci continuăm cu 16, unde o instalez pe Agatha Christie, bineînţeles că nu pentru crime ci pentru fineţurile psihologice ataşate şi pentru că mi-a deschis larg gustul pentru lectura în limba engleză.

17. În perioada care s-a scurs între momentul primirii acestei invitaţii de a scrie şi ziua în care m-am învrednicit să postez răspunsul, am descoperit-o, cu maximă încântare, pe Joyce Maynard. Era păcat să fac lista asta fără ea. Memoriile ei, publicate sub titlul „At Home in the World” îi descriu păţaniile, dar mai ales trăirile şi fricile. Am aflat sau mi s-au confirmat multe lucruri pe care vroiam să le ştiu.

18. La recomandarea de încredere a Corinei Stoica, îl urmăresc, de o vreme încoace, pe japonezul Haruki Murakami. Câteva dintre romanele lui mi-au plăcut mult de tot. Şi toate povestirile scurte.

 19. Îmi place Virginia Woolf pentru că scrie despre stări.

 20. Şi Pascal Quignard pentru că a aşternut superba „Vila Amalia” şi pentru că te duce undeva într-o zonă între povestire, poezie şi eseu, adică fix acolo unde mă simt excelent.

În momentul ăsta aruncă în mine cu pere răscoapte toţi scriitorii pe care încă n-am apucat să-i descopăr, şi bine fac, pentru că ar fi meritat să dau de ei până acum. Dar timpul nu e pierdut lista poate fi lărgită oricând, drept pentru care vă invit să puneţi osul şi să vă apucaţi de treabă.

Tag-uri:
· ·

Comentarii

  • Amalia, DA Haruki Murakami, da Virginia Woolf, DA iubirea mea Agatha Christie, a carei casa am vizitat-o in 1999 si am plans de uimire ca am eu reusit asta. DA, Alice Nastase & Simona Catrina, DA Ionel Teodoreanu. Nu am citit nimic de Anais Nin. Cu siguranta, intr-o zi…

    Anemari 13 martie 2011 6:01 Răspunde
  • Cat ne asemanam noi, Amalia si la scriitori:) Mi-au placut multi dintre cei insirati de tine…mi-a ramas acum in minte Somerset Maugham cu Up at the villa si trairile tinerei vaduve pierdute intre cei trei barbati ce-i intersecteaza sentimentele…nu exista o singura dragoste ci trairi trairi trairi diferite…..
    Mai e apoi intreaga proza feminina…o ador….si scriitoarele franceze ca de exemplu Camille Laurens si Alice Ferney…

    Delia 13 martie 2011 7:38 Răspunde
  • Amalia, daca n-ai amintit-o aici pe Hortensia Papadat-Bengescu, n-o rata; parfumul interbelic al cartilor ei nu l-am intilnit nicaieri. Nici condeiul subtire si precis ca un bisturiu. Nu stiu sa existe o editie completa a operei ei – ar merita-o, oricum. Iar Teodoreanu fara „Lorelei” este ca si cum ti-ar lipsi volumul 3 din „Medeleni”.

    doina 13 martie 2011 22:05 Răspunde
  • Amalia… multe le voi citi datorita tie!
    Ai citit ceva de Ileana Vulpescu?
    Eu am m=toate catrile ei, mai putin ultima aici. Mi-a placut si am iubit-o!

    CristinaC 13 martie 2011 22:38 Răspunde
  • că tot ai zis de Zei… mi-am amintit de cartea mea de căpătâi în materie – „Legendele şi miturile Greciei Antice” de N.A.Kun. de mare angajament :))

    ps: iar Jhumpa Lahiri, pe lângă că scrie fain (am citit doar „Porecla”, da’ mi-a foarte plăcut) e şi frumoasă rău 😀

    laura 14 martie 2011 12:23 Răspunde
  • Eu l-am iubit cu adoratie pe Marin Preda, pana la lacrimi, cu fruntea plecata si cu doi pasi distanta pentru misterul pe care nu i l-am dezlegat; am avut intotdeauna un pic de retinere fata de englezi, mai putin fata de „mandria si prejudecata” lui Jane Austen, in schimb i-am adorat pe clasicii rusi! M-a tulburat intotdeauna lumea lor, care toata imi pare acum, uitandu-ma inapoi, scaldata in lumina calda si stinsa, aurie, de toamna vazuta printr-un geam prafuit. L-am iubit pe Eminescu si ma trezesc si acum recitand versuri pe care nu stiu cum mi le amintesc si ma trec lacrimile si se face pielea creata pe mine; Caragiale e un alt iubit al meu, de-a valma teatru, proza scurta, citate mai celebre sau mai putin celebre, totul e o minunatie. Imi amintesc ca am facut odata o pasiune pentru Franz Kafka, si stiu ca am fost inamorata tot timpul de cate careva, totusi acum, repede, pe nepregatite, asta-i lista ; si desi tot ce am iubit a lasat urme si m-a facut ceea ce sunt, as scurta lista de Kafka si as ramane la Marin Preda, rusii secolului al IX-lea, Jane Austen ,Eminescu si Caragiale; Biblia si pe ei i-as lua cu mine oriunde as pleca.

    Marinela 14 martie 2011 23:16 Răspunde
  • Amalia, îmi place foarte mult articolul tău…e genul de scrisoare deschisă care îmbie la limbuţie scriitoricească, şi revederi cu cele mai dragi cărţi şi autori…;)
    Dincolo de cateva nume noi, care ma fac curioasa, o sa ma lasi sa subliniez si eu cateva din alegerile cu care ma identific, si pagini dupa care m+am perpelit cand am inceput sa citesc:
    Thumbs up pentru Legendele Olimpului- tin minte cat de pasionata am fost de aceasta carte de pe lista lecturilor gimnaziale obligatorii,stiam si io pe de rost toate zeitatile care se hraneau cu ambrozie si nectar si eram fascinata de conflictele lor.
    2. Ionel Teodoreanu! Nu m-am oprit cu LA MEDELENI, pentru ca gustul dulceag al cartii si atmosfera bucolica m-au purtat spre LORELEI si FATA DIN ZLATAUST. Fiind ieseanca, e de prisos sa spun ca ani mai tarziu am gasit strada si biserica cu numele Zlataust, unde am incercat sa regasesc toata poezia si toata dragostea transpuse de I. Teodoreanu. in opera….e un sentiment foarte cool, foarte intrigant sa gasesti dovezile concrete din cartile care ti-au inflacarat imaginatia si pe care nu le vei sterge niciodata din memorie…
    (wow, tre sa scriu mai putin pentru ca reply-ul meu tinde sa se ..intinda amentintator.)
    3. Inteleg f bine ce descrii ca ai simtit in NY, in casa lui E. Wharton. Si ce roman este the Age of Innocence! Eu am simtit ceva asemanator langa Lewes, in UK, visitand casa unde a locuit V. Woolf in cea mai mare parte a vietii, atunci cand nu era la Londra. Un domeniu fabulos, cu o casa cu acoperis de stuf veritabil locuita de sotul ei in anii din urma, cu o gradina superba in spate, si un mic cimitir cu o biserucuta, asezat piezis….din pacate casa era inchisa vizitatorilor, fiind in off-season, si nu am putut sa pasesc, sa ating, si sa ma cutremur de evidentele concrete ale acestei autoare pe care o iubesc. Povestea mortii ei, triste dar previzibile, m-a facut sa ma uit la apele involburate ale raului si sa ma cutremur, vazand-o pe Viriginia, inalta si uscativa, cu un palton lung bleu-marin, indesandu-si doua pietre in buzunare si inaintand cu infrigurare, inexorabil, depresiv, spre moarte.

    Tie ti-au placut romanele sau nuvelele ei?

    Cezara Popescu 15 martie 2011 12:43 Răspunde
  • Amalia, eu am inceput sa iubesc orice scriitor si orice carte pe care reusesc s-o citesc. In serile din urma am citit ” Dragostea zboara ca o pasare” , H. Sienkiewicz (nu cred ca a auzit multa lume de ea) , o carte plina de talc.
    Am de vreo doua saptamani cele doua carti ale cunoscutei Elizabeth Gilbert, pe care n-am curajul sa le incep si mai am si ” Dragostea in vremea holerei” care asteapta sa fie citita…
    Imi doresc nespus sa mai citesc o data ”La Medeleni” care ramane cartea mea de capatai, poate si pentru ca adolescenta mea nu a fost destul de plina, a trecut repede, fara prea multe evenimente specifice acelei varste.
    Am cele trei volume si daca reusesc sa le recitesc ti le trimit cu mare placere acolo in America 🙂 .
    In rest, multe dintre cartile despre care ai scris imi sunt complet straine dar sant fericita ca de curand am reusit- printr-o intamplare fericita- sa imi cumpar cateva titluri pe care mi le doream de multa vreme.

    camellia 17 martie 2011 12:04 Răspunde
  • Postez aici sub identitatea mea comentariul Cezarei, pentru ca un mic bazdac tehnic nu imi ingaduie sa ii aprob aparitia, desi as vrea 🙂

    Amalia, îmi place foarte mult articolul tău…e genul de scrisoare deschisă care îmbie la limbuţie scriitoricească, şi revederi cu cele mai dragi cărţi şi autori…;)
    Dincolo de cateva nume noi, care ma fac curioasa, o sa ma lasi sa subliniez si eu cateva din alegerile cu care ma identific, si pagini dupa care m+am perpelit cand am inceput sa citesc:
    Thumbs up pentru Legendele Olimpului- tin minte cat de pasionata am fost de aceasta carte de pe lista lecturilor gimnaziale obligatorii,stiam si io pe de rost toate zeitatile care se hraneau cu ambrozie si nectar si eram fascinata de conflictele lor.
    2. Ionel Teodoreanu! Nu m-am oprit cu LA MEDELENI, pentru ca gustul dulceag al cartii si atmosfera bucolica m-au purtat spre LORELEI si FATA DIN ZLATAUST. Fiind ieseanca, e de prisos sa spun ca ani mai tarziu am gasit strada si biserica cu numele Zlataust, unde am incercat sa regasesc toata poezia si toata dragostea transpuse de I. Teodoreanu. in opera….e un sentiment foarte cool, foarte intrigant sa gasesti dovezile concrete din cartile care ti-au inflacarat imaginatia si pe care nu le vei sterge niciodata din memorie…
    (wow, tre sa scriu mai putin pentru ca reply-ul meu tinde sa se ..intinda amentintator.)
    3. Inteleg f bine ce descrii ca ai simtit in NY, in casa lui E. Wharton. Si ce roman este the Age of Innocence! Eu am simtit ceva asemanator langa Lewes, in UK, visitand casa unde a locuit V. Woolf in cea mai mare parte a vietii, atunci cand nu era la Londra. Un domeniu fabulos, cu o casa cu acoperis de stuf veritabil locuita de sotul ei in anii din urma, cu o gradina superba in spate, si un mic cimitir cu o biserucuta, asezat piezis….din pacate casa era inchisa vizitatorilor, fiind in off-season, si nu am putut sa pasesc, sa ating, si sa ma cutremur de evidentele concrete ale acestei autoare pe care o iubesc. Povestea mortii ei, triste dar previzibile, m-a facut sa ma uit la apele involburate ale raului si sa ma cutremur, vazand-o pe Viriginia, inalta si uscativa, cu un palton lung bleu-marin, indesandu-si doua pietre in buzunare si inaintand cu infrigurare, inexorabil, depresiv, spre moarte.

    Tie ti-au placut romanele sau nuvelele ei?

    amalia 17 martie 2011 14:41 Răspunde
  • Anemari, ne povestesti mai mult despre vizita la casa Agathei Christie?

    amalia 17 martie 2011 14:43 Răspunde
  • Delia, ce bine zici, nu exista dragoste, emigrare, mariaj, calatorii, cum sa punem sub cate o singura denumire trairi atat de diferite? Exista trairi individuale si atat, ca ele se mai aseamana uneori pe ici, pe colo, foarte bine, foarte frumos, dar tot individuale ca naiba raman, noi stim 🙂

    amalia 17 martie 2011 14:47 Răspunde
  • ah, da, si cele doua scriitoare franceze, ia sa le trec in jurnalul meu de bord, cu tine stiu ca merg la sigur.

    amalia 17 martie 2011 14:50 Răspunde
  • Doina, deci Hortensia, sub Camille si Alice. Sounds like a busy and enjoyable summer.

    amalia 17 martie 2011 14:52 Răspunde
  • Cristina, ooo, da, am citit Arta Conversatiei la recomandarea lui Alice Nastase si am scris despre ea in Tango. Cred ca e una din cartile cu care m-am intalnit exact la timpul potrivit pentru ca eu, de ce sa nu o spunem, nu eram pana acum pregatita pentru intalnirea cu multe carti.

    amalia 17 martie 2011 14:54 Răspunde
  • Cristina, le ai aici?

    amalia 17 martie 2011 14:54 Răspunde
  • Laura, ce incantata sunt ca ti-a placut! Si povestirile sunt superbe, are un stil atat de clar si curat si taie pana la radacina, ca sa zic asa.

    amalia 17 martie 2011 14:56 Răspunde
  • Marinela, ce multa bucurie ne pot aduce, totusi, cartile astea!
    De ce ai simtit retinere fata de englezi?
    Rusii da, sunt tumultuosi si pasionali.

    amalia 17 martie 2011 15:00 Răspunde
  • cameliia, stii ce am facut? cartile cu adevarat dragi nu mi le-am adus in America, decat vreo 5-6 exceptii notabile. Iti spune asta ceva? 🙂
    Medelenii ii am acasa, ah, parca le simt mirosul.
    In Eat Pray Love imi place partea legata de Italia.
    Am notat si propunerile tale, eu, cand toate vin pe mine si n-am timp de citit, ma inchid in baie 🙂

    amalia 17 martie 2011 15:05 Răspunde
  • Cezara, asta cu lecturile obligatorii cred ca ne-a cam deformat, ce diferenta e intre lectura obligatorie si lectura din pura placere…, nu??

    M-au bucurat mult gandurile tale.

    Ionel Teodoreanu si Iasi-ul, hm, trebuie sa va povestesc o data cum am ajuns in excursie in Moldova. As merge si cu capul de acum, dar sa vedem cand 🙂

    amalia 17 martie 2011 15:09 Răspunde
  • Bineinteles ca n-am terminat, nu stiu de ce am dat submit comment.

    Daca filmul cu Nicole Kidman are dreptate, Virginia nu era foarte fericita in the country, ii lipseau tumultul si aromele Londrei, si sotul si familia o tot duceau la liniste si relaxare. Atat de mult m-a impresionat scena din gara, cand sotul vine dupa ea sa o duca inapoi acasa…

    fantastic, fantastic, fantastic ca i-ai vazut casa, e un pelerinaj de suflet.

    parca Mrs Dalloway imi place cel mai mult dar, hm, mai am de descoperit.

    amalia 17 martie 2011 15:18 Răspunde
  • Buna din nou, Amalia.

    Hm, si online-ul asta e capricios uneori, nu? si eu am patit asa cu niste comentarii, mi-am prins urechile 🙂

    Da, am vazut si eu filmul. Atmosfera era destul de potrivita starilor Virginiei, insa nu mai retin mare lucru. Insa eu fiind fascinata de V. W., citind Mrs. Dallaway si To the lighthouse…mai apoi mi-a placut cam tot ce mi-a picat in mana. Din pacate, n-am citit f mult, dar am ajuns si la controversata ei ‘orientare’…. Ma rog. Am aflat despre eseul acela non-fiction celebru ” A room of one’s own”. Si l-am gasit la biblioteca unde studiam, la Brighton- o carte micuta, cu explicatii si idei epocale despre emanciparea femeii – un fel de feminism avant-la-lettre, si despre premisele corecte necesare unei femei pentru a putea scrie. M-a emotionat mult.

    Iar domeniul si casa unde a locuit cu sotul ei Leonard, de langa Lewes, in Sussex (cunoscuta ca Monk’s House) ce sa spun…era un paradis, cu o sera si o gradina f frumoasa, atat cat se vedea dupa ziduri. Cred ca o persoana boema cu gusturi aristocratice si-ar cumpara casa cu gradina din acel satuc linistit, pentru ca arata foarte „livable”, foarte idilica. Insa acum e in patrimoniul britanic.
    A fost aproape o intamplare ca am ajuns acolo, dar m-a bucurat nespus. Sper sa revin odata si sa vad si casa propriu-zisa.

    Alte recomandari din articolul tau sunt f valoroase, si o sa incerc sa le urmez. Iar la capitolul carti bune si f bune, din ultima vreme, n-as putea sa sar peste Jean Rhys, peste Arundhati Roy ( God of Small Things) este o carte fabuloasa. si Isabel Allende, Khaled Hosseini. Iar marea, marea mea slabiciune (tarzie) este literatura post-coloniala…si Indian women writers.

    Cezara 17 martie 2011 18:19 Răspunde
  • Ce sa-mi spuna, Amalia? Decat ca ar putea fi inca un motiv (printre multe altele) pentru care sa vrei sa te intorci…
    Poate gresesc!?

    camellia 17 martie 2011 19:17 Răspunde
  • camellia, nu stiu daca sa ma intorc, dar sa ma apropii, da.

    amalia 18 martie 2011 4:49 Răspunde
  • cezara a spus 🙂

    Buna din nou, Amalia.

    Hm, si online-ul asta e capricios uneori, nu? si eu am patit asa cu niste comentarii, mi-am prins urechile

    Da, am vazut si eu filmul. Atmosfera era destul de potrivita starilor Virginiei, insa nu mai retin mare lucru. Insa eu fiind fascinata de V. W., citind Mrs. Dallaway si To the lighthouse…mai apoi mi-a placut cam tot ce mi-a picat in mana. Din pacate, n-am citit f mult, dar am ajuns si la controversata ei ‘orientare’…. Ma rog. Am aflat despre eseul acela non-fiction celebru ” A room of one’s own”. Si l-am gasit la biblioteca unde studiam, la Brighton- o carte micuta, cu explicatii si idei epocale despre emanciparea femeii – un fel de feminism avant-la-lettre, si despre premisele corecte necesare unei femei pentru a putea scrie. M-a emotionat mult.

    Iar domeniul si casa unde a locuit cu sotul ei Leonard, de langa Lewes, in Sussex (cunoscuta ca Monk’s House) ce sa spun…era un paradis, cu o sera si o gradina f frumoasa, atat cat se vedea dupa ziduri. Cred ca o persoana boema cu gusturi aristocratice si-ar cumpara casa cu gradina din acel satuc linistit, pentru ca arata foarte “livable”, foarte idilica. Insa acum e in patrimoniul britanic.
    A fost aproape o intamplare ca am ajuns acolo, dar m-a bucurat nespus. Sper sa revin odata si sa vad si casa propriu-zisa.

    Alte recomandari din articolul tau sunt f valoroase, si o sa incerc sa le urmez. Iar la capitolul carti bune si f bune, din ultima vreme, n-as putea sa sar peste Jean Rhys, peste Arundhati Roy ( God of Small Things) este o carte fabuloasa. si Isabel Allende, Khaled Hosseini. Iar marea, marea mea slabiciune (tarzie) este literatura post-coloniala…si Indian women writers.

    amalia 18 martie 2011 4:52 Răspunde
  • Cezara, ce ne facem cu atatea carti bune?

    Acum, ca ai pomenit nume mai complexe/imbarligate, mi-am dat seama ca l-am uitat pe egipteanul Alaa Al Aswany, cel cu „The Yacoubian Building” si mai are un roman pe care l-as lua cu mine pe o insula pustie, „Chicago”.

    Deschid ochii bine la numele spuse de tine, pentru ca m-am convins repede ca merita 🙂

    amalia 18 martie 2011 4:58 Răspunde
  • Doamne, cum l-am uitat pe Aswany!

    amalia 18 martie 2011 4:59 Răspunde
  • Cezara, ai citit Jhumpa Lahiri?
    E americanca dar cu origini indiene, via Anglia, daca bine imi amintesc.

    amalia 18 martie 2011 5:01 Răspunde
  • Amalia, revin cu oarece intarziere….

    1. Nu nu am citit Al Aswany, suna tare interesant. Nu am citit Jumpa Lahiri, desi the Namesake sta printre cartile mele de multisor…dar am promis sa ma apuc de ea. Si ca sa fac un shift de la autori indieni in diaspora.
    2.Cea mai buna carte mai „black american writers” de care stiam din facultate si pe care doar recent am citit-o este Toni Morrison, Beloved. Plus ca T. Morrison a fost si premiata cu Pulitzer si Nobel.
    A, si asta m-a condus LOVE…. O recomand! O am in varianta de lectura pe DVD, este fascinant. Chiar, nu se face mare caz de Black American writers?

    …vorbim.

    Cezara 19 martie 2011 11:37 Răspunde
  • Ce dor mi-ai facut de „La Medeleni”. Tare as vrea sa-mi aduc aici din biblioteca de acasa. Daca stie cineva vreo metoda mai putin complicata, eventual de trimis pe vapor RO-SUA, raman indatorata.

    Si mi-e tare dor si de cartile copilariei, parca mai mult ca de orice alte carti. Ma chinui acum sa gasesc o carte care mi-a fost tare draga si nu reusesc sa-mi amintesc numele. Scrisa de una din fiicele lui Sadoveanu… eram convinsa ca era Profira. E o carte tare placuta, despre viata familiei Sadoveanu, vazuta din perspectiva copiilor. Poate stie cineva despre ce carte vorbesc….

    Americanca 20 martie 2011 5:36 Răspunde

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title