Sweet Jesus Christ, si, credeti-ma, nu iau numele Domnului in zadar, cum se poate ca o ora (unitate de masura a timpului compusa din infratirea a 60 de minute) sa se taraie ca un sarpe recalcitrant atunci cand socotesc si sa alunece ca o inchipuire atunci cand scriu??
Noua, noua si 10, noua si 15, noua si 17, noua si 25, aleluia, noua 40, zeeeeeece, mananc o aluna, 11, trei aplecari, 11 jumate, se deschide restaurantul thailandez, pot comanda mancarea, pilesc unghia inelarului, am semne ca socoteala „da” bine, merg la baie, imi pun sapca si plec la restaurant, iau orezul, 10 minute de orgasm culinar, trag cu ochiul la ziarul de azi, aflu cum o sa inghetam vineri pe capete, aranjez monitorul, deschid spreadsheetul, ajustez formulele, 1 fara un sfert, 1 fara 10, 1 fara 5…
Am de scris: 9, da, merge, merge, da, nu, aici asa, aici imi place, aici mai e de rafinat un pic, nu, inca nu, ar putea sa fie da dar nu e, DA, e ora 2 pm??? Nu ies afara, imbuc o coaja de ieri, tai un mar, DA, DA, DA, e 5 dupa masa, o scurta plimbare, e 8, recitesc, SEND. Usurare, bucurie, implinire.
Ce jucarie ciudata e timpul!
Asa e. Isi face de cap cu noi. Cele 8 ore de munca ar pierde un concurs de viteza la mare distanta de melc (unul schiop chiar). Dar ce ramane pe langa, adica acele franturi de viata, se duc, se duc, ca niste licurici zglobii. Se joaca timpul cu noi, ne joaca viata pe degete. La multi ani!
Bine te-am regasit Amalia, draga mea!
Sper ca ai petrecut minunat sarbatorile cu aromE americanesti.
Cred ca imbatranim d’aia timpul isi da in ”halu’ asta ” arama pe fata cu noi, dar mie imi place, ma ingrijorez rar in ceea ce-l priveste.(mai ales ca am vazut de curand un film mai vechi, dar misto tare, IQ, in care somitati cutremuratoare in mate si fizica sa tot contraziceau daca exista sau nu TIMP..)
Sunt mereu scuturata de curiozitatea lui ”sa vedem ce vine dup’aia”, poate din cauza asta nu-i dau asa atentie ca trece cam repede.
Sa ai un an grozav si sa fii sanatoasa si voioasa, cu cat mai putini nori prin preajma ta! Te pup.
Amalia, de asta scrii tu asa de mult in ultimul timp?! 🙂
Da-le in colo de socoteli…. Scrie!!!
Dac-ar fi timpul o jucarie ce l-am mai invarti noi, inainte- inapoi, dupa nevoie.
Stii care e durerea? Nu-mi place deloc sa ma gandesc de cate ori a trecut timpul pe langa mine…
MR, ce cam joaca viata pe degete, nu zic nu, cred ca e timpul sa o jucam si noi pe ea. Ce zici?
Bine ai revenit, Una, ca mare bucurie imi faci. Am petrecut frumusel, hibrid, intre lumini si revolte. E, E, E, E, ai dreptate cu aromele, dar am gustat si din cele neaose, romanesti, ca oare ce s-ar face taitelul thailandez daca nu ar intalni pe… conducta un atom afumat de preparat porcin? Numai asa, de gust, desigur, nu de fond. De o vreme mi-a intrat in cap ideea ca am stomac multicultural 🙂
Daca nici somitatile nu vin de hac trebii cu timpul, ce sa mai zicem noi, niste bieti cetateni, de care s-o nimeri sa fie??
Sa ai si tu un an interesant, presarat, din cand in cand, cu superbele fugi montane din calea turbarii ritmurilor.
camellia, poate si de asta 🙂
L-am invarti si l-am ameti, bine zici. Azi as fi in curtea bunicilor, sub mar, maine as fi pe un zgaraie nor din Chicago, poimaine in anul 2056, in excursie cu clasa pe Luna, cu nepoata mea cea mare, raspoimaine as patrunde, cumva, intr-o cafenea intesata cu scriitori interbelici.
Tu cum ai vedea jocul :)??
Asa ar trebui, Amalia. Sa inspiram adanc, sa ne luam curajul de guler si sa ne scoatem in strada. Sa facem revolutie! Sa fie anul marilor indrazneli, al indarjirii, al victoriei asupra timpului.
Amalia, pentru ca mi-e frica de inaltime nu-mi doresc nici sa ajung pe luna, nici pe un zgaraie nor, oriunde-ar fi el; dar as mai sta cu bunicul pe prispa si as scrie cuvant cu cuvant, toate amintirile lui din razboi. As da iar timpul inapoi si as urma o facultate (sant doar absolventa de scoala postliceala) iar ” poimaine” m-as duce sa le vad pe Alice si pe Simona la viitoarea lansare a cartii lor ( vor veni la IASI pe 3 februarie- sper sa pot ajunge ).
Monica, interesant ce spui tu cu revolutia, abia am coborat din masina si cel care vorbea la radio spunea la fel, ca America are nevoie nici mai mult nici mai putin decat de o revolutie. Nu una armata, sublinia el, dar o revolutie, totusi. Se pare ca toti avem nevoie, la nivel individual, dar si colectiv, de o draguta de revolutie. Sa vedem cine incepe 🙂
camellia draga, nici eu nu-mi doresc sa ajung pe Luna, dar, asculta-ma bine, acolo vor merge nepotii tai si ai mei, asa cum copii vizitau muzeele din oras 🙂
Sa te duci neaparat sa le vezi pe Alice si Simona si sa imi povestesti si mie cum a fost. Iti dai seama cum astept?
Amalia,
intr-o zi, am sa insir pe-o hartie ganduri ce se vor numi simplu : nu-ti omori timpul”. Tu sa stii ca ele s-au nascut in mine, din elasticitatea clipei tale 🙂
lotusul, ma bucur ca e asa.