Douăzeci de scriitori

Când eram mai tânără, am primit de la Laura o invitaţie de a povesti un pic despre scriitorii care mi-au plăcut şi care m-au influenţat. Deşi am copt ceva răspunsul, l-am adus exact pe traseul care îmi oferă încântări literare repetabile oricând şi oricât, garantat.

1. În primul şi în primul rând am ferfeniţit „Legendele Olimpului” de Alexandru Mitru. Ştiam exact care zeu cu care zeu şi care zeu cu care muritoare şi, trebuie să recunoaştem, era o încurcătură mare de membre şi orgolii acolo, cam ca într-o corporaţie care se respectă.

2. Într-o zi, undeva în alocarea temporară a claselor primare, prin şcoala generală numărul trei din Deva a trecut un fior intens. La micuţa librărie de peste drum sosiseră, sufocaţi la pachet cu nişte umpluturi bolşevice, „Copii Căpitanului Grant”, de Jules Verne. Cred că de la ei mi se trage microbul plecărilor şi, cu siguranţă, acolo am învăţat prima şi cea mai importantă expresie a limbii engleze „Go ahead, John!”.

3. Un scriitor descoperit în ciuda faptului că pe esofag mi se rostogoleau, prioritar, ştiinţe ca dracu’ de exacte, este Radu Tudoran. Am cărat şi peste Ocean, cu mine, „Ieşirea la mare”, iar în orice ţine de „Casa domnului Alcibiade” m-aş putea adăposti, literar, cu anii.

4. Nici n-am apucat bine să îmi şterg din memorie, cu guma, ultimele frânturi stilistice din comentariile literare ale profesorului Sîrbu, cel ale cărui împletituri interpretative garantau un zece în buchetul mediei de admitere în liceu, că o profesoară de franceză, doamna Florea, o adevărată Doamnă, una din categoria căreia n-am avut şansa să întâlnesc prea multe, ne-a recomandat, dar ce spun eu recomandat, ne-a sfătuit cu căldură, să citim „Forsyte Saga”. Deşi abia acum am, cât de cât, puterea de a pătrunde frumuseţea şi nuanţele din scrierea lui John Galsworthy, cartea m-a impresionat puternic chiar şi atunci. Atâta doar că nu ştiam exact de ce.

5. Umblând lela prin Cluj am descoperit, la o tarabă „Sângele celorlalţi” de Simone de Beauvoir. În cazul acestei scriitoare am pornit însă la luptă cu povestea dintre ea şi Sartre, volum cumpărat de ocazie şi citit cu o plăcere egalată de puţine altele.  

6. Am parcurs cu plăcere „Medelenii”, mai mereu combinaţi cu merele roşii din curtea bunicilor. Aşa m-am apropiat de Ionel Teodoreanu, dar, pentru că lectura a avut loc înainte de mariaj, maternitate şi emigrare, adică pe vremea când eram şi mai naivă decât sunt acum, ştiu sigur că trebuie să îi recitesc. I-a adus cineva aici? De asemenea, să nu uit să specific că aş băga suliţa într-o mulţime de cetăţeni pentru un pic de parfum interbelic.

7. Cam acum doi ani am picat în dragoste cu Somerset Maugham. Mi-a plăcut de la primele rânduri „Cake and Ale” şi de acolo treburile literare au alunecat firesc, trecând, desigur, prin volumele de povestiri şi nuvela „Up at the Villa”.

8. Cum aş putea face eu să trăiesc în cartierul din Londra în care şi-a trimis Marc Levy cele două personaje principale, cei doi bărbaţi de soi din „Prietenii mei, iubirile mele”. Unul este arhitect, celălalt este librar şi toate sentimentele pe care le încearcă, interacţiunile pe care le trăiesc şi decorurile prin care au norocul să se mişte m-au făcut să revin la cartea respectivă iar şi iar, de zici că e sufrageria mamei.

9. Acum, nu că vreau să subliniez că am fost în vizită la New York, (deşi rareori reuşesc să nu o fac), dar cea mai puternică impresie acolo mi-au produs-o nu bulevardele, nu parcul, nu zgârâie norii, ci treptele casei lui Edith Wharton de la adresa 7 N. Washington Square. Sigur nu-mi face bine la reputaţie să mărturisesc aşa ceva, dar în vreme ce stăteam, tăcută, lângă gardul pe lângă care se grăbeau oameni, aşteptam să se întâmple ceva şi din spatele uşii să apară scriitoarea (care a trăit un pic acolo în 1882), ca să putem povesti puţin despre Europa (Italia), despre America şi despre felurite tipuri de inocenţă. Să nu pierd însă ocazia să-l boscorodesc pe Newland Archer care, deşi un tip critic şi fin, a ales totuşi un trai convenţional, care l-a apărat binişor de propriile lui impulsuri şi trăiri, ratând cu brio ocaziile de fericire pe care convieţuirea cu o femeie interesantă (şi frumoasă ca Michelle Pfeiffer) i le-ar fi oferit din belşug. Partea cea mai descurajantă este că generaţia următoare nu mai dă două parale pe conflictele, răniţii şi morţii din conştiinţa lui. Iar m-am întins, dar n-am ştiut cum să spun altfel că o ador pe Edith Wharton.

10. Ca să însorim atmosfera, continuăm cu Beppe Severgnini, scriitorul şi jurnalistul italian care, cred eu, când a ieşit din uter şi anexe nu a ţipat, ci a râs una bună. Cu un ochi nemilos, dar amuzat, scrie două cărţi care surprind până la sânge spiritul american şi cel italian. Am citit „Ciao America” din pură întâmplare şi am continuat apoi cu „La Bella Figura”.  

11. Îmi place Anais Nin pentru că e cinstită cu ea însăşi.

 12 şi 13. Admir şi urmăresc cu încântare scrierile „celui mai frumos animal cu două capete”, cum spune Alice Năstase despre cuplul scriitoricesc pe care îl formează cu Simona Catrina. Iar lectura volumului „Andiamo” va fi o bucurie a verii care vine, o plăcere care, pentru că e un pic amânată, va fi şi mai consistentă.

14. Există o scriitoare irlandeză care discută cu atât de multă înţelegere umană teme grele ca adicţia, moartea unui partener sau lumea complicată a editorilor de cărţi, încât mi s-a strecurat definitiv în gusturi. „Anybody Out There?” şi „The Other Side of the Story” mă fac admiratoarea definitivă a lui Marian Keyes. Citat din „The Other Side of the Story”, vorbeşte o tipă care e organizatoare de evenimente: „am văzut de toate la viaţa mea, inclusiv profesori universitari care se luptau pe biscuiţi”.

15. Îmi place (ca să nu vin iar cu adoraţia, că poate plictisesc) scriitoarea americano-indiană Jhumpa Lahiri. Scrie clar, limpede, fără înflorituri, însă atât de bogat în sensuri că te face (mai ales dacă eşti emigrant) praf. Oricât te ascunzi tu de tine şi de sentimentele tale şi eşti bărbată, cum cere prospectul acestei aventuri, lectura din Jhumpa Lahiri îţi dă, uite aşa, nişte săgeţi insistente pe cupola stomacului. Tipa ştie ce spune. A băgat şi lumea literară de seamă şi i-a dat un Pulizer, dar nu ăsta e esenţialul.

 16. Nu mă pot opri la 15, deci continuăm cu 16, unde o instalez pe Agatha Christie, bineînţeles că nu pentru crime ci pentru fineţurile psihologice ataşate şi pentru că mi-a deschis larg gustul pentru lectura în limba engleză.

17. În perioada care s-a scurs între momentul primirii acestei invitaţii de a scrie şi ziua în care m-am învrednicit să postez răspunsul, am descoperit-o, cu maximă încântare, pe Joyce Maynard. Era păcat să fac lista asta fără ea. Memoriile ei, publicate sub titlul „At Home in the World” îi descriu păţaniile, dar mai ales trăirile şi fricile. Am aflat sau mi s-au confirmat multe lucruri pe care vroiam să le ştiu.

18. La recomandarea de încredere a Corinei Stoica, îl urmăresc, de o vreme încoace, pe japonezul Haruki Murakami. Câteva dintre romanele lui mi-au plăcut mult de tot. Şi toate povestirile scurte.

 19. Îmi place Virginia Woolf pentru că scrie despre stări.

 20. Şi Pascal Quignard pentru că a aşternut superba „Vila Amalia” şi pentru că te duce undeva într-o zonă între povestire, poezie şi eseu, adică fix acolo unde mă simt excelent.

În momentul ăsta aruncă în mine cu pere răscoapte toţi scriitorii pe care încă n-am apucat să-i descopăr, şi bine fac, pentru că ar fi meritat să dau de ei până acum. Dar timpul nu e pierdut lista poate fi lărgită oricând, drept pentru care vă invit să puneţi osul şi să vă apucaţi de treabă.