Lombard Street, cea mai întortocheată stradă din lume

Lombard Streeeeeeet, Lombard Street, everyone, this is Lombard Street, The Crookedest Street In The World!!!! Lombard, Lombard, Lombard Streeet!!!! Aşa anunţă conducătorii cable car-ului oprirea din dreptul năstruşnicei străzi care în câteva zeci de metri se ghemuieşte în opt curbe atât de strânse încât maşinile le coboară la pas, dacă putem spune aşa. Cantitatea de entuziasm pusă în această reclamă este atât de mare încât nu mai contează aproape deloc dacă afirmaţia respectă sau nu realitatea. E drept că America are de multe ori tendinţa de a face din orice lucru cel mai the best, însă am momente în care cred că atitudinea asta este mai sănătoasă decât cea în care, să zicem, ai zestre peste zestre de lucruri frunoase într-o ţară şi, în mare, ţi se cam rupe de ele.

Cele mai multe ghiduri turistice acordă străzii Lombard medalia de bronz în topul atracţiilor din San Francisco. Pe primul loc se află Golden Gate Bridge iar pe poziţia secundă experimentarea oraşului folosind ca mijloc de deplasare cable car-ul. Ca să împuşti dintr-o lovitură locurile doi şi trei, poţi lua cable car-ul de la intersecţia străzilor Market şi Powell (exact lângă buricul băiatului din vitrina Abercrombie and Fitch), străbaţi aproape toată ruta spre Fisherman Wharf şi cobori cu puţin înainte de panta finală. Nu ai cum să ratezi staţia pentru că cei care conduc vagonul au grijă să nu poţi zice că n-ai ştiut unde să cobori.

De altfel, atitudinea celor care operează un mijloc de transport în comun poate să influenţeze decisiv calitatea experienţei de a te deplasa din punctul A în punctul B, făcând-o să acopere o gamă de nuanţe care pot merge de la prăvălirea peste un alt călător la o frână exagerat de bruscă şi până la încântarea absolută cu care ţi-l aminteşti pe băiatul care, la volanul autobuzului fiind, opreşte într-o staţie şi vine la tine să îţi dea înapoi cei 5 dolari pe care i-a obţinut din vânzarea biletului pe care tu, de fapt, nu mai trebuia să ţi-l cumperi, fiind prost informat de un alt şofer (pe ăsta simpatic nu te-ai mai gândit să îl întrebi iar pe spatele biletelor instrucţiunile erau scrise atât de mic încât ai regretat că nu ai dat curs intenţiei de a călători cu lupa la purtător). La fel, în cable car am întâlnit atât ciufuţi care nu te lăsau să stai pe mica platformă din spate dar şi super simpatici care conversau cu atâta haz de zici că nu erau în câmpul muncii, ci se plimbau şi ei lela de plăcere ca şi tine. Dar, curios fenomen, la Lombard Street toţi se însufleţeau cumva.

Am sărit deci din vagon şi m-am pomenit la picioare cu strada în pantă abruptă, încadrată de case una şi una, de nu ştiam unde să mă uit mai întâi: la şerpuirea carosabilului, la spectaculoasa zonă verde amenajată între curbele strânse, la scările de pe margine pe unde coboară pietonii, la vilele fermecătoare care formau rama acestui tablou, oglindind din belşug latura excentrică şi extravagantă a oraşului, sau la orizontul în care o risipă de alte reşedinţe pastel se rostogoleau spre apele albastre ale golfului. Tot de aici vedeam silueta albă a Coit Tower, turnul înălţat pe Telegraph Hill, probabil cel mai celebru deal al oraşului, turn ce oferă, la rândul lui, privelişti care, odată savurate, nu sunt ameninţate niciodată de pericolul uitării.

Lombard Street este de fapt o stradă lungă de kilometri buni, însă porţiunea care atrage turiştii este cea dintre Hyde Street şi Leavenworth, acolo unde cele opt curbe despre care am povestit au fost create pornind de la necesitatea practică de îmblânzi o pantă atât de abruptă încât automobilele nu o puteau lua în piept în condiţii de deplină siguranţă.

În anul 1922 municipalitatea a făcut deci serpentinele pe porţiunea respectivă, lăsând rezidenţilor din vecinătate obligaţia de a întreţine spaţiile verzi amenajate între aceste curbe. Ca în multe cazuri de aici şi de aiurea, însă, rezidenţii nu s-au putut pune de acord cu un plan de decorare a spaţiilor respective, dovedind că între comportamentul celor mai domnoşi proprietari de pe Russian Hill din San Francisco şi metehnele locatarilor din blocul de pe colţ de la Mioriţa există similitudini surprinzătoare, extrase probabil din ce are mai belicos natura umană.

Strada a fost rapid năpădită de tufişuri inestetice, moment în care situaţia a fost luată în primire de către Peter Bercut, un milionar francez care activase şi în structurile ce se ocupau de îngrijirea parcurilor din oraş, domn care a venit de hac junglei ce tindea să acopere spaţiul verde şi care, împreună cu valetul lui, a plantat acolo 2000 de hortensii comandate din Franţa.

În fiecare an, în luna mai, florile izbucnesc într-un un amestec irezistibil de roz, albastru şi alb, oferind mostre de rai vizual turiştilor care bâzâie ca albinele în zonă.

Poate că San Francisco are multe locuri şi mai grozave decât Lombard Street, poate că localnicii cunosc unghere fermecătoare, nedibuite de autorii neobosiţi ai ghidurilor turistice, care mereu îţi oferă câte o trufanda sub titlul de atracţie secretă, făcând-o să devină loc public, deci aglomerat, deci foşnitor.

Şi totuşi, o dimineaţă proaspătă de marţi petrecută savurând detaliile celei mai întortocheate străzi din lume sau, cel puţin, ale străzii care a beneficiat de inspiraţia cuiva de a o numi aşa, poate procura o provizie de delectare sufletească din care, în funcţie de zgârcenia cu care aloci pe zile acumularea de frumuseţe din amintiri, poţi apoi supravieţui luni sau ani întregi.